SIHĂSTRI, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz: A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru.

isihastru sm vz sihastru

săhastru, ~ă smf vz sihastru

săhăstri v vz sihăstri

săhâstri v vz sihăstri

săhrasti^[1], ~e smf vz sihastru

sehastru, ~ră smf vz sihastru

sehăstri v vz sihăstri

sihastru, ~ă [At: VARLAAM, C. 347 / V: (îrg) săh~, seh~, (reg) suh~, (îvr) e~, isihast, i~ / S și: (îvt) sychastru / Pl: ~aștri (înv; asr) ~ri / E: gr ἡσυχαστής] 1 smf Persoană (laică sau călugăr) care, din motive religioase, trăiește izolată de lume, ducând o viață în rugăciune și plină de privațiuni Si: anahoret, ermit, pustnic, schimnic, (livr) ascet, (rar) solitar (2), (înv) aschitac, aschitean, monah. 2 a (Pan; d. ființe, mai ales d. oameni) Care trăiește sau se găsește (de obicei) departe de alte ființe ori de (alți) oameni. 3 a (D. oameni) Care este separat de lume, de societate Si: izolat, pribeag, pustnic, rătăcit, răzleț, singur, singuratic, solitar, (rar) însingurat. 4 a (D. oameni) Care preferă singurătatea (1) Si: izolat, pribeag, pustnic, rătăcit, răzleț, singur, singuratic, solitar, (rar) însingurat. 5 a (Reg; d. oameni) Ursuz.

sihăstri [At: VARLAAM, C. 369 / V: (înv) săh~, seh~, (îvr) săhâs~ / S și: (îvr) sychăstri / Pzi: ~resc~ / E: sihastru] 1 vi A duce viață de sihastru Si: a pustnici, (rar) a schimnici, (reg) a pustelnici. 2 vr A se face sihastru. Si: a se pustnici, (rar) a se schimnici, (reg) a se pustelnici. 3 vr (Reg) A se duce în sihăstrie Si: a se pustnici, (rar) a se schimnici, (rar) a se pustelnici. 4 vr (Pan) A sta retras, departe de societate Si: a se izola, a se pustnici, (rar) a se schimnici.

suhastru, ~ă a vz sihastru

SIHĂSTRI, sihăstresc, vb. IV. 1. Intranz. A duce viață de sihastru; fig. a trăi izolat, retras, ca un sihastru. 2. Refl. și intranz. A se face, a deveni sihastru; fig. a se izola de societate. – Din sihastru.

SEHASTRU s. m. v. sihastru.

SIHASTRU, sihaștri, s. m. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciune; pustnic, anahoret, ermit, schimnic. Tîlharul pune un pistol în barba sihastrului și-l culcă lîngă prag. GALACTION, O. I 252. Am umblat, fraților, cătră răsărit și am ascultat pe-un sihastru cetind într-o carte. RETEGANUL, P. I 24. Sub o rîpă stearpă, pe un rîu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume, Cu vărsarea serii un străin sosi. BOLINTINEANU, O. 58. ◊ (Metaforic, sugerînd un urs) Aveau, în sfîrșit, să deie ochii cu sihastrul Carpaților și să aibă ce istorisi despre lupta cu dînsul. GANE, N. III 135. Eroismul meu se simțea cam la strîmtoare, cînd mi-nchipuiam că vreun morocănos sihastru al pustiului, putea veni la mine, foarte grav și pe patru labe, ca să mă întrebe de sănătate. HOGAȘ, M. N. 161. ♦ Animal sălbatic bătrîn, care trăiește singur, despărțit de cîrd. Vier sihastru. Cerb sihastru. ♦ Fig. Persoană care trăiește departe de societate, în izolare. ◊ (Adjectival) Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. TOPÎRCEANU, B. 5. – Variantă: sehastru (ALECSANDRI, P. III 74, NEGRUZZI, S. I 85) s. m.

SIHĂSTRI, sihăstresc, vb. IV. Intranz. și refl. A deveni sihastru, a se face sihastru; fig. a trăi izolat, retras. Noi ne-am sihăstrit aicea ca să păstorim oile. SADOVEANU, O. VIII 250. [Anichit era] amărît uneori că locurile pe unde trăiește el nu se aseamănă cu acelea pe unde au sihăstrit marii cuvioși. STĂNOIU, C. I. 152.

SIHASTRU ~ștri m. 1) Călugăr care trăiește într-un loc izolat de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; pustnic; schimnic; ascet. 2) fig. Persoană care duce un mod izolat de viață. /<ngr. isihastrís

A SE SIHĂSTRI mă ~esc intranz. 1) A deveni sihastru; a se face sihastru; a se pustnici; a se schimnici. 2) fig. A trăi izolat de lume (ca un sihastru). /Din sihastru

A SIHĂSTRI ~esc 1. intranz. A fi sihastru; a pustnici; a schimnici. 2. tranz. fig. A face să se sihăstrească. /Din sihastru

săhastru m. V. sihastru.

sihastru m. pustnic: după o cină de sihastru OD. [Gr. mod. ISYHASTÍS, lit. care trăiește liniștit]. ║ a. fig. singuratic: dragoste sihastră COȘBUC.

săhástru V. sihastru.

sehástru V. sihastru.

sihástru m. (ngr. isyhastis [vgr. ’esyhastés, d. ’esyhta, liniște], după sihăstrie. V. isihie). Pustnic, om care trăĭește singur în pustietate: Daniil sihastru din timpu luĭ Ștefan cel Mare. – În est și seh-, pop. săh- și sîh-. V. călugăr.

2) sihăstrésc v. intr. Trăĭesc ca sihastru. V. refl. Mă fac pustnic.

!sihastru adj. m., s. m., pl. sihaștri; adj. f., s. f. sihastră, pl. sihastre

sihăstri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sihăstresc, 3 sg. sihăstrește, imperf. 1 sihăstream; conj. prez. 1 sg. să sihăstresc, 3 să sihăstrească corectat(ă)

sihastru s. m., art. sihastrul; pl. sihaștri, art. sihaștrii

sihăstri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sihăstresc, imperf. 3 sg. sihăstrea; conj. prez. 3 să sihăstrească corectat(ă)

sihastru s. m., art. sihastrul; pl. sihaștri, art. sihaștrii

sihăstri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sihăstresc, imperf. 3 sg. sihăstrea; conj. prez. 3 sg. și pl. sihăstrească

sihastru, -ștri.

sihastru (-ștri), s. m. – Eremit, anahoret. – Var. sehastru, Mold. săhastru, sahastru. Mgr. ἠσυχαστής „care trăiește liniștit” (Murnu, 15), cf. isihie și sl. (v. sb.) sihasti (Vasmer, Gr., 131). Modificarea terminației se datorează dificultății grupului final -stŭ (cf. buiestru) și analogiei cu der. – Der. sihăstrie, s. f. (pustnicie, viață de sihastru), din mgr. ἠσυχάστρια sau ἠσυχαστήριον, sl. sichastrija; sihăstri, vb. (a trăi cu sihaștrii); sihăstrește, adv. (ca sihaștrii).

Daniil Sihastrul (sec. 15), sfânt cuvios originar din jud. Rădăuți, pe numele de mirean Dumitru. S-a călugărit la m-rea de pe lângă bis. Sf. Nicolae din Rădăuți, luându-și numele de David, pe care l-a schimbat în Daniil după ce a îmbrăcat schima cea mare la schitul Laura, unde a trăit un timp. Iubind singurătatea, s-a retras într-o chilie lângă m-rea Putna, pe care și-a săpat-o singur într-o stâncă pe malul pârâului Viteul. Ultimele locuri unde a sihăstrit sunt chilia și paraclisul, pe care le-a săpat sub stânca numită Șoimul de lângă m-rea Voroneț, în pronaosul căreia este îngropat. A fost vizitat de Ștefan cel Mare pentru a-i cere sfaturi. Canonizat la 10 iunie 1992, este sărbătorit la 18 decembrie.

Sihastrul v. Daniil Sihastru.

DANIIL SIHASTRU (sec. 15), călugăr, sfetnic de taină și părinte duhovnic al lui Ștefan cel Mare. A trăit în chilia de la Putna și este înmormântat la Voroneț. Canonizat în 1992 și prăznuit la 18 dec.

SIHASTRU, Mănăstirea ~ v. Homoncea.

SIHASTRU s. v. pustnic.

SIHASTRU adj. v. izolat, retras, singur, singuratic, solitar.

SIHĂSTRI vb. v. izola.

SIHĂSTRI vb. v. pustnici.

SIHASTRU s. anahoret, ascet, eremit, pustnic, schimnic, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul trăiește prin locuri pustii.)

sihastru adj. v. IZOLAT. RETRAS. SINGUR. SINGURATIC. SOLITAR.

sihăstri vb. v. IZOLA.

SIHĂSTRI vb. a (se) pustnici, a (se) schimnici, (reg.) a (se) pustelnici. (A ~ departe de lume.)

suhastru, suhaștri, s.m. – (pop.) Sihastru, solitar (Papahagi, 1925; Sat Șugatag). – Cf. sihastru (< ngr. isihastis „care trăiește liniștit”) (MDA).