sihastru, ~ă [At: VARLAAM, C. 347 / V: (îrg) săh~, seh~, (reg) suh~, (îvr) e~, isihast, i~ / S și: (îvt) sychastru / Pl: ~aștri (înv; asr) ~ri / E: gr ἡσυχαστής] 1 smf Persoană (laică sau călugăr) care, din motive religioase, trăiește izolată de lume, ducând o viață în rugăciune și plină de privațiuni Si: anahoret, ermit, pustnic, schimnic, (livr) ascet, (rar) solitar (2), (înv) aschitac, aschitean, monah. 2 a (Pan; d. ființe, mai ales d. oameni) Care trăiește sau se găsește (de obicei) departe de alte ființe ori de (alți) oameni. 3 a (D. oameni) Care este separat de lume, de societate Si: izolat, pribeag, pustnic, rătăcit, răzleț, singur, singuratic, solitar, (rar) însingurat. 4 a (D. oameni) Care preferă singurătatea (1) Si: izolat, pribeag, pustnic, rătăcit, răzleț, singur, singuratic, solitar, (rar) însingurat. 5 a (Reg; d. oameni) Ursuz.