EREMIT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermit s. m.] – Din fr. érémite.^[1]

eremit, ~ă [At: DRLU / V: (asr) ermit, (înv) erimit / Pl: ~iți, ~e / E: fr érémite, it eremito, lat eremita, ngr ἐρημίτης] 1-2 smf, a (Rar; d. călugări) (Persoană) care se retrage într-un loc pustiu pentru a se consacra unei vieți austere, închinată rugăciunii Si: pustnic, schimnic, sihastru, (liv) ascet, (rar) anahoret. 3-4 smf, a (Rar; pan) (Persoană) care duce o viață retrasă, care evită societatea.

EREMIT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermit s. m.] – Din fr. érémite.

EREMIT s.m. Ermit. [Cf. it., lat. eremita, gr. eremites < eremos – deșert].

EREMIT s. m. sihastru; ermit. (< fr. érémite, lat. eremita, gr. eremites)

EREMIT ~ți m. livr. Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; pustnic; sihastru; ascet; schimnic. /<lat. eremita, gr. eremites

eremit m. pustnic.

*eremít, -ă s. (vgr. eremítes, d. éremos, pustiŭ, nelocuit; lat. eremita, fr. ermite). Rar. Pustnic, sihastru, călugăr care trăĭește singur, nu în mînăstire.

ERMIT s. m. v. eremit.^[1]

erimit, ~ă smf, a vz eremit

ermit, ~ă smf, a vz eremit

*ERMIT sm. Pustnic, sihastru [fr.].

ERMIT s. m. v. eremit.

ERMIT, ermiți, s. m. (Franțuzism rar) Pustnic, sihastru, schimnic.

ERMIT s.m. (Rar) Călugăr care trăiește în singurătate; pustnic, sihastru. [Scris și eremit. / < fr. ermite].

ERMIT s. m. eremit. (< fr. ermite)

Petru (Eremitul) m. călugăr francez, predică întâia cruciată și însoți pe cruciați (1050- 1115).

eremit s. m., pl. eremiți

eremit s. m., pl. eremiți

eremit s. m., pl. eremiți

EREMIT s. v. pustnic.

EREMIT s. (BIS.) anahoret, ascet, pustnic, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește izolat de societate.)

EREMITU, com. în jud. Mureș; 3.915 loc. (1995). Stație de c. f. Biserică de lemn (sec. 18).

PETRU EREMITUL (PETRU DIN AMIENS) (c. 1050-1115), cleric francez. Unul dintre organizatorii primei cruciade (1095); în 1096 cruciații, conduși de el, au ajuns la Constantinopol, al cărui vicar general a devenit; după aceea, cruciații au înaintat spre Nicomedia (azi Izmir, Turcia), dar P. nu i-a putut stăpâni; el a revenit la Constantinopol spre a cere ajutorul împăratului Alexios I Comnenul și în absența sa armata a fost zdrobită de turci. În 1099 a mers la Ierusalim, apoi a revenit în Franța; prior al mănăstirii augustinilor de la Neufmontier (azi în Belgia).