4 intrări

73 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFÂRȘIT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșit s. n.] – V. sfârși.

SFÂRȘIT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.

SFÂRȘIT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.

sfârșit2, a [At: COD. VOR.110/6 / V: (reg) fârșit / Pl: ~iți, ~e / E: sfârși] 1 (D. manifestările oamenilor, acțiuni, fenomene etc. în desfășurare) Care a parcurs ultima etapă Si: gata, isprăvit, încheiat, terminat, (înv) săvârșit2, (reg) scăpătat2. 2 (D. viață, suflet etc.) Care a ajuns la ultimul moment. 3 (D. viață, suflet etc.) Care s-a încheiat. 4 (Îvr) Total. 5 (Înv) Înfăptuit. 6 (Pex) Perfect. 7 (D. ființe) Mort. 8 (D. oameni) Care are o senzație de slăbiciune, de leșin. 9 Care are o stare de oboseală accentuată, de slăbire a rezistenței generale a organismului Si: epuizat, extenuat, frânt, istovit, prăpădit, rupt2, secat2, secătuit, sleit, stors, stătut, trudit, vlăguit, zdrobit. 10 (D. manifestări ale oamenilor) Care exprimă o oboseală accentuată, o slăbire a rezistenței generale a organismului Si: epuizat, extenuat, frânt, istovit, prăpădit, rupt2, secat2, secătuit, sleit, stors, stătut, trudit, vlăguit, zdrobit.

sfârșit1 sn [At: (cca. 1550) CUV. D. BĂTR. II, 461/24 / V: (îrg) fârșit, (înv) svâ~ / Pl: ~uri / E: sfârși] 1 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Moment, punct etc. în care este parcursă ultima etapă (a unei acțiuni, a unui fenomen etc. în desfășurare) Si: isprăvit, încheiat, încheiere, terminare, terminat1, (înv) săvârșire, săvârșit1, săvârșenie, săvârșitură, sfârșenie, (îvr) sfârșință. 2 (Îs) ~ul zilelor (sau vieții) Moment final al existenței unui individ Si: moarte. 3 (Îla) Fără (de) ~ Care nu ajunge sau pare că nu va ajunge niciodată la ultimul stadiu în timp Si: veșnic, etern. 4 (Îal) Care nu ajunge sau pare că nu va ajunge niciodată la o limită în spațiu Si: nesfârșit, nelimitat. 5 (Îal) Care nu ajunge sau pare ca nu va ajunge niciodată la un capăt numeric Si: nemăsurat, nenumărat. 6-7 (Îal) Care (pare că) se prelungește la infinit. 8 (Îs) Șurub fără ~ Sistem de șuruburi care transformă mișcarea de rotație în altă mișcare de rotație. 9 (Îlav) Pe ~te Pe punctul de a se termina. 10 (Îlav) În ~ În cele din urmă. 11 (Îlav) (Până) la ~ (Până) în ultimul stadiu. 12 (Îlv) A lua ~ A se sfârși (1). 13 (Îe) A face (sau a pune) ~ A face să înceteze. 14 (Reg) Asfințit1 (2). 15 Oprire a tuturor funcțiilor vitale Si: moarte, decedare, deces, dispariție, prăpădire, răposare, repauzare, stingere, sucombare, (liv) exitus, (îvp) săvârșire, (pop) pierdere, (reg) topenie, (înv) petrecanie, petrecere, pristăvire, săvârșire, săvârșit1, (îvr) prăpăditură, sfârșenie, (irn) crăpare, (arg) mierleală, vedeș. 16 (Pop; îs) Luna la ~ (sau luna pe ~e, ~ul luminii) Ultimul pătrar al lunii. 17 (Îlv) A-și da ~ul A deceda. 18 (Reg; îe) A-i face (cuiva) ~ul A omorî pe cineva. 19 (Înv) Scop2 (1). 20 (Îvr) Soartă (1).

SFÂRȘIT1 s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșit s. n.] – V. sfârși.

SFÂRȘIT ~uri n. 1) Partea cu care se termină sau se încheie ceva. ~ul drumului.În ~ în cele din urmă. La ~ la urmă. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fără ~ a) care nu se termină niciodată; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminație; desinență. 3) Stingere din viață; moarte. ◊ A-și da obștescul ~ a muri. /v. a sfârși

sfârșit n. 1. capăt, punct sau moment final: sfârșitul zilei; 2. moarte: sfârșitul s’apropie; 3. sfârșeală: niște sfârșituri îmi vin PANN. ║ a. 1. terminat: lucru sfârșit; 2. stors: sfârșit de puteri; 3. stins: cu un glas sfârșit.

FÂRȘIT s. n. v. sfârșit1.

SFÂRȘI, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna[1] până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.

  1. Cred că aici e vorba de a consuma. — gall

sfârși [At: PSALT. HUR. 64v/12 / V: (îrg) fârși, (înv) svâși, (îvr) svrâși / Pzi: esc / E: vsl съвъръшити, свръшити] 1 vt (C. i. manifestări ale oamenilor, acțiuni, fenomene etc. în curs de desfășurare) A parcurge ultima etapă Si: a isprăvi, a încheia, a termina, (pop) a dovedi, a găti, a istovi, a mântui, (înv) a fini, a săvârși. 2 vt (Reg; îe) A ~ de cheltuială (sau din chelciug) A rămâne fără bani. 3 vt (Spc) A ajunge la ultimul moment al vieții Si: a încheia, a isprăvi, (îrg) a săvârși. 4 vt (Îe) A o ~ cu viața A se sinucide. 5 vt (Înv; îe) A-și ~ suflarea A fi în agonie. 6 vt (Îvp) A înfăptui. 7 vt (Îvr; c. i. hotărâri judecătorești) A executa (13). 8-9 vtr (Îvr; d. plante) A face să ajungă (sau a ajunge) la maturitate. 10 vt (Înv) A primi. 11 vi (D. oameni care discută) A termina de pronunțat ultimele cuvinte (sau sunete). 12 vi (Pex; d. oameni care discută) A trage conluzii la cele spuse până atunci Si: a conchide, (liv) a concluziona. 13 vt (Îvr) A pronunța (1). 14-15 vri (Folosit de obicei la imt) A înceta să mai existe, să mai acționeze etc. Si: a (se) curma. 16-17 vti (Îe) A (o) ~ cu cineva A rupe relațiile cu cineva. 18 vr (D. perioade sau d. unități de timp) A ajunge la ultima secvență, la ultimul stadiu din care este constituit Si: a se împlini, a se termina, a se încheia. 19 vt A duce până la capăt trecând prin perioada (mică) ce a mai rămas Si: a isprăvi, a termina. 20 vt A consuma integral Si: a epuiza, a isprăvi, a termina, (înv) a săvârși, (reg) a găti. 21 vtf (Înv) A distruge (1). 22 vr (Îvr; d. pedepse) A se prescrie. 23 vi (De obicei urmat de determinări la infinitiv, precedate de pp „prin”) A avea drept ultimă consecință sau rezultat final Si: a ajunge să. 24-25 vri A nu mai fi în viață Si: a adormi, a deceda, a dispărea, a duce, a muri1, a pieri, a se prăpădi, a se stinge, a sucomba, (liv) a repausa, (asr) a răposa, (îvp) a se muta, a se petrece, a pica1, a plesni, (îrg) a se pristăvi, a se săvârși, a se sparge, (înv) a se prostăvi, (fam) a se curăța, (arg) a o mierli1. 26 vr (Pgn) A iubi foarte mult. 27 vr (Înv; fig) A pieri. 28 vt (Îvp; c. i. ființe; adesea cu determinări „de zile”) A omorî. 29 vr (Pex; c. i. sentimente de durere, dor) A chinui (5). 30 vr (D. oameni) A avea o senzație de slăbiciune, de leșin. 31 vr A avea o stare de oboseală accentuată, de slăbire a rezistenței generale a organismului Si: a dehobi, a epuiza, a extenua, a frânge, a istovi, a seca2, a secătui, a sloi, a stoarce, a storci, a suge, a vlăgui, a zdrobi, a zămorî. 32 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) inima A fi îndurerat. 33 vr (Îae) A se lăsa cuprins de tristețe. 34 vr (Îe) A se ~ (cineva) de la inimă (sau pe picioare) A-i veni cuiva rău Si: a leșina. 35 vr (Rar; îe) A se ~ de ceva (sau de cineva) A depune eforturi pentru ceva sau pentru cineva. 36 vt (D. puterile cuiva) A pierde rezistența Si: a se diminua, a scădea, a descrește. 37 vr (Rar) A se lăsa cuprins de ... 38 vr (D. glas) A-și pierde intensitatea Si: a slăbi, a se stinge. 39-40 vri (D. terenuri, așezări, drumuri etc.) A ajunge la capăt Si: a se termina, a se isprăvi. 41 vt (Înv; fig) A călăuzi1 (1).

SFÂRȘI, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ♦ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.

SFÎRȘI, sfîrșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce un lucru la capăt, a termina, a isprăvi, a mîntui. Eu pe Titi îl las să-și sfîrșească liceul. CĂLINESCU, E. O. I 29. Cum a sfîrșit de zis aceste, deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic și... a rîdicat pe ginerele împăratului în sus. CREANGĂ, P. 88. ◊ Absol. Ți-am făcut slujbele cu care m-ai însărcinat. Socotesc că acum am sfîrșit. ISPIRESCU, L. 30. Ptiu! mă! zise frate-său după ce l-a lăsat să sfîrșească. CREANGĂ, P. 45. ♦ A aduce la îndeplinire, a executa, a săvîrși, a face. Îmi vei fi de ajutor să sfîrșesc ce am pus de gînd. ISPIRESCU, L. 16. ♦ A trage o concluzie, a încheia, a conchide. Vreau să mă duc la apa Răutului... sfîrși c-un glas blînd Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 22. Mă întorc iar la mine în sat, sfîrși bătrînul resemnat. BART, S. M. 33. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a înceta de a mai exista, a se termina; a lua sfîrșit. Noaptea asta nu se va sfîrși niciodată. CAMIL PETRESCU, U. N. 341. De la o vreme valea s-a sfîrșit și s-a început un deal. CREANGĂ, P. 41. Țesutul încetează cînd firele sfîrșesc. BELDICEANU, P. 69. Ceremonia se sfîrșise. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Discuțiile se sfîrșeau nu rareori cu petreceri și hoinăriri pînă la ziuă. CĂLINESCU, E. 183. Digul care desparte Dunărea de mare sfîrșește cu farul verde. BART, E. 250. Apoi și luna plină cu secere sfîrșește. BELDICEANU, P. 133. ◊ Expr. A sfîrși cu ceva = a nu se mai ocupa de ceva, a nu mai vorbi despre ceva. Ia mai sfîrșește odată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. A sfîrși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. Am crezut că am sfîrșit cu el pentru toată viața. CAMIL PETRESCU, U. N. 159. ♦ Tranz. A epuiza. Robinson a sfîrșit roadele copaciului cocos ce găsise. DRĂGHICI, R. 57. 3. Intranz. A ajunge la un sfîrșit rău. Criminalul a sfîrșit la închisoare. ◊ (Tranz., în expr.) A o sfîrși rău = a ajunge într-o situație proastă, a decădea. ♦ (Urmat de un infinitiv precedat de prep. «prin») A ajunge să... Mihai era zeflemisit cu vorba «poetul», așa încît, înghimpat adesea cu aluzii răutăcioase despre nulitatea sa, sfîrși prin a evita casa părintească. CĂLINESCU, E. 24. Sfîrșeau prin a se convinge. CAMIL PETRESCU, O. II 480. 4. Refl. A se prăpădi, a muri. Căzu la pat și se sfîrși în trei zile. C. PETRESCU, R. DR. 96. M-am deprins, în multele nopți de friguri și de nesomn, cu ideea că azi-mîine trebuie să mă sfîrșesc. VLAHUȚĂ, O. A. 424. Și de zile se sfîrșește. ALECSANDRI, P. P. 260. ♦ Tranz. A omorî. Am greșit cu săneața în vierul cel dintăi...Eu l-am pălit în frunte, de aceea l-am sfîrșit. SADOVEANU, O. I 66. Rămaseră pe loc numai morții și răniții, pe care-i sfîrșeau de zile săbiile și sulițele. id. ib. VII 154. ♦ (Adesea urmat de determinări cauzale introduse prin prep. «de») A slăbi, a se muia, a fi istovit, a nu mai avea putere. Flămînzi copiii-n drum ne mor Și ne sfîrșim de mila lor, Dar toate le-am trăi ușor De-ar fi pămînt. COȘBUC, P. I 208. Mă sfîrșesc de foame. RETEGANUL, P. I 35. Iată, mă sfîrșesc de dragoste pentru tine. ISPIRESCU, L. 29. Vai! nu mai pot, cad pe cale, Mă sfîrșesc amar de jale. ALECSANDRI, P. P. 282. ◊ Expr. A se sfîrși la inimă v. inimă (II 1 b).

SFÎRȘIT2, -Ă, sfîrșiți, -te, adj. Istovit peste măsură, lipsit de puteri, sleit. Era sfîrșit de aerul primăverii, de drumul lui peste cîmpuri, de nemîncare. C. PETRESCU, Î. II 175. Se simți sfîrșit, gata să cadă jos. SAHIA, N. 101. Dar de-acuși, Zise el cu glas sfîrșit, Ridicînd un picioruș. Dar de-acuși s-a isprăvit. TOPÎRCEANU, P. 16.

SFÎRȘIT1 s. n. 1. Momentul în care se sfîrșește ceva, perioadă în care se apropie de capăt, locul unde se termină ceva; fine, încetare, încheiere. Soarele bătea călduț, în acest sfîrșit de toamnă luminos și melancolic, după două săptămîni de ploaie și vînturi. C. PETRESCU, A. 425. Taina sufletului său își va avea sfîrșitul. EMINESCU, N. 40. Pe la sfîrșitul lui octobre, Caragea a putut ieși din Constantinopol. GHICA, S. A. 54. ◊ (În concepția biblică) Sfîrșitul lumii (sau al pămîntului) = prăbușirea cosmosului, isprăvirea vieții pe pămînt; judecata de apoi. V. judecată. Afară e-o mișelie ș-un potop, de parcă vine sfîrșitul lumii. SADOVEANU, O. VII 149. ◊ Loc. adj. Fără sfîrșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată; fără capăt. Gîngu cu ochii închiși ascultă curgerea ploii fără sfîrșit de afară. C. PETRESCU, S. 52. D-ta nu știi... că el mi-a făgăduit un amor fără sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Loc. adv. În sfîrșit = în cele din urmă, în fine. Ai îndrăznit în sfîrșit să te înfățișezi domnului tău. SADOVEANU, Z. C. 100. Ordonanța găsește, în sfîrșit, mult căutata pătură. CAMIL PETRESCU, U. N. 350. În sfîrșit sînt slobodă să mă mărit și eu. ALECSANDRI, T. I 59. La sfîrșit = la urmă. La sfîrșit se ridică tremurînd în picioare. DUMITRIU, N. 47. Bine! făcu la sfîrșit și ieși urmată de aproape de Grigore. REBREANU, R. I 232. ◊ Expr. Pe sfîrșite = pe terminate, aproape gata. De bătut n-au cum să ne bată, că și ei sînt pe sfîrșite. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. Uneori, seara, ieșeau amîndoi la plimbare... Toamna era pe sfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. III 90. Tîrgul era cam departe și iarmarocul pe sfîrșite. CREANGĂ, O. A. 147. A lua sfîrșit = a se termina. După patru ore, festivitatea a luat sfîrșit. STANCU, U.R.S.S. 94. A face (sau a pune) sfîrșit = a termina, a pune capăt, a face să înceteze. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. Cu o suflare răcorești suspinu-mi, C-un zîmbet faci gîndirea-mi să se-mbete: Fă un sfîrșit durerii... vin la sînu-mi! EMINESCU, O. I 200. 2. Capătul vieții; moarte. Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. Prin sfîrșitul ei tragic, se ridicase în ochii mahalalei. BART, E. 256. Durerea mi s-a înăsprit din ce în ce tot mai rău și acum mi-aștept sfîrșitul din ceas în ceas. MIRONESCU, S. A. 85. ◊ Expr. A-și da sfîrșitul sau obștescul sfîrșit = a muri. În odaia aceasta și-a dat Pușkin sfîrșitul. STANCU, U.R.S.S. 145. Sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. Aici mi-e sfîrșitul = aici am să mor. Scoate-mă de-acolea, din groapă, c-aici mi-i sfîrșitu. ȘEZ. IV 195. 3. (Învechit) Scop, țintă. Aveam de gînd să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfîrșit, am citit multe din criticile ce s-au scris despre dînsul. GHEREA, ST. CR. I 7. Aceleași pietre, teșite le vedem... întrebuințate ca arme agresive de către popoarele Dunării de jos; acelea au fost adoptate, pentru același sfîrșit, în armata romînă. ODOBESCU, S. II 145. – Formă gramaticală: (în expr.) sfîrșite. – Variantă: fîrșit (BUDAI-DELEANU, Ț. 103, ȘEZ. IV 198) s. n.

A SFÂRȘI ~esc tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a isprăvi; a termina; a dovedi; a încheia. ◊ A o ~ rău a termina o activitate printr-un eșec. 2) pop. A face să se sfârșească; a lipsi de viață; a omorî; a ucide; a răpune; a mântui. ◊ ~ cu cineva a) a rupe relațiile cu cineva; b) a omorî pe cineva. /<sl. suvurušiti, svrusiti

A SE SFÂRȘI mă ~esc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se isprăvi; a se termina. 2) A avea drept sfârșit; a se încheia; a se termina. 3) A pierde forța și energia ajungând într-o stare de slăbiciune totală; a nu avea puteri; a se epuiza; a se extenua; a se consuma; a se istovi. 4) (despre persoane) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a muri; a deceda; a răposa. /<sl. suvurušiti, svrusiti

sfârșì v. 1. a (se) termina; 2. a se consuma: a se sfârși de dragoste. [Formă redusă din săvârșì].

sfîrșésc v. tr. (var. din săvîrșesc, ca zdreanță față de draniță; bg. svŭršam, sfuršam, sfîrșesc; rus. veršitĭ, so-veršitĭ, s-veršitĭ). Termin, daŭ gata: a sfîrși un lucru. Slăbesc la extrem, sting, ucid: un glas sfîrșit, munca asta l-a sfîrșit, om sfirșit de puterĭ. V. refl. Perd puterea, nu maĭ pot, mor: se sfîrșea de suferință. – Vechĭ și azĭ pop. și fîrș-. În Serbia fîrș- și furș-.

sfîrșít n., pl. urĭ. Capăt, fine, punct orĭ moment final: sfîrșitu pămîntuluĭ, al lumiĭ, al liniiĭ, al lupteĭ, al zileĭ. A pune sfîrșit, a pune capăt, a curma (de ex., o suferință). Moarte: ĭ-a sosit sfîrșitu. Sfîrșeală (Rar): niște sfîrșiturĭ îmĭ vin (Pan). În sfirșit, în fine, la urma urmelor: în sfîrșit, după atîta muncă, am ajuns. Pe sfîrșite, aproape de sfîrșit: baniĭ îs pe sfîrșite. – Vechĭ și pop. și fîrș-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sfârșit s. n., pl. sfârșituri

sfârșit s. n., pl. sfârșituri

sfârșit s. n., pl. sfârșituri (și: sfârșite în loc. pe ~)

sfârși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșesc, 3 sg. sfârșește, imperf. 1 sfârșeam; conj. prez. 1 sg. să sfârșesc, 3 să sfârșească

sfârși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșesc, imperf. 3 sg. sfârșea; conj. prez. 3 sfârșească

sfârși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșesc, imperf. 3 sg. sfârșea; conj. prez. 3 sg. și pl. sfârșească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SFÂRȘIT s. 1. v. terminare. 2. v. capăt. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ul nunții.) 5. încetare, terminare, (înv. și reg.) spargere, spart. (După ~ul horei.) 6. (înv.) săvârșenie. (~ul zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodământ, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.) 9. deznodământ, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ul acțiunii unui roman.) 10. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 11. consumare, epuizare, isprăvire, sfârșire, terminare. (~ul tuturor proviziilor.) 12. (fig.) apus. (A ajuns la ~ul vieții.) 13. v. moarte.

SFÂRȘIT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.

Sfârșit ≠ început, introducere, nesfârșit

SFÂRȘI vb. v. asasina, devasta, distruge, îndeplini, înfăptui, nimici, omorî, pârjoli, prăpădi, pustii, realiza, suprima, ucide.

SFÂRȘI vb. 1. v. termina. 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârși. 4. v. încheia. 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a termina. (Să ~ discuția.) 6. v. conchide. 7. v. ieși. 8. a se încheia, a se termina, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obârși. (Toate trec și se ~.) 9. v. absolvi. 10. v. solda. 11. v. lichida. 12. a înceta, a pieri. (Fericirea lui s-a ~.) 13. a se duce, a se încheia, a se termina, a trece. (S-a ~ și vacanța!) 14. v. expira. 15. v. consuma. 16. v. înceta. 17. v. muri. 18. v. extenua. 19. v. lihni.

sfîrși vb. v. ASASINA. DEVASTA. DISTRUGE. ÎNDEPLINI. ÎNFĂPTUI. NIMICI. OMORÎ. PÎRJOLI. PRĂPĂDI. PUSTII. REALIZA. SUPRIMA. UCIDE.

SFÎRȘI vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) termina, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mîntui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvîrși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. a desăvîrși, a încheia, a termina. (A ~ opera începută de alții.) 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mîntui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a termina. (Să ~ discuția.) 6. a conchide, a încheia, (livr.) a concluziona. (Vorbitorul a ~ astfel...) 7. a ieși, a se isprăvi, a se termina. (Cum s-o ~, să se ~.) 8. a se încheia, a se termina, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obîrși. (Toate trec și se ~.) 9. a absolvi, a isprăvi, a termina. (A ~ liceul.) 10. a se încheia, a se solda, a se termina. (Disputa s-a ~ cu un eșec.) 11. a încheia, a lichida, a termina. (Să ~ toate socotelile.) 12. a înceta, a pieri. (Fericirea lui s-a ~.) 13. a se duce, a se încheia, a se termina, a trece. (S-a ~ și vacanța!) 14. a expira, a se isprăvi, a se încheia, a se termina. (S-a ~ termenul de garanție.) 15. a (se) consuma, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) termina, (reg.) a (se) găti, a (se) topi. (Au ~ toate proviziile.) 16. a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia s-a ~.) 17. a deceda, a dispărea, a se duce, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvîrși, (înv. și reg.) a pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam. ) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (S-a ~ ieri la amiază.) 18. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a secătui, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca continuă l-a ~.) 19. a leșina. (Se ~ de foame, de oboseală.)

SFÎRȘIT s. 1. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfîrșire, terminare, terminat, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor treburilor.) 2. cap, capăt, final, fine, încheiere, (înv.) concenie, coneț, cumplire, săvîrșit, sfîrșenie, sfîrșitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.) 3. încheiere, închidere, terminare. (La ~ ședinței.) 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ nunții.) 5. încetare, terminare, (înv. și reg.) spargere, spart. (După ~ horei.) 6. (înv.) săvîrșenie. (~ zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodămînt, soartă. (~ bătăliei s-a decis.) 9. deznodămînt. (Un roman cu un ~ fericit.) 10. epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ acțiunii unui roman.) 11. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 12. consumare, epuizare, isprăvire, sfîrșire, terminare. (~ tuturor proviziilor.) 13. (fig.) apus. (A ajuns la ~ vieții.) 14. decedare, deces, dispariție, moarte, pieire, prăpădire, răposare, stingere, sucombare, (livr.) exitus, extincție, repauzare, (mai ales în limbajul bisericesc) repaus, (înv. și pop.) săvîrșire, (pop.) pierzanie, pierzare, (reg.) pieiște, topenie, (înv.) petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, pristăvire, săvîrșenie, săvîrșit, scădere, sconcenie, (ir.) crăpare, (arg.) mierleală, mierlire, verdeș. (~ unei persoane.)

SFÎRȘIT adj. 1. gata, isprăvit, încheiat, terminat, (înv.) săvîrșit. (Un lucru ~.) 2. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.) 3. leșinat. (Om ~ de foame.)

A (se) sfârși ≠ a (se) începe, a (se) naște, a începe

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sfîrși (-șesc, -it), vb.1. A termina, a isprăvi. – 2. (Refl.) A se termina, a lua sfîrșit. – 3. (Refl.) A se prăpădi, a muri. – Var. săvîrși. Megl. sfășǫs. Sl. sŭvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 449). – Der. sfîrșenie, s. f. (înv., terminare, moarte); sfîrșală, s. f. (slăbiciune, leșin, terminat, isprăvit; s. n., final, moarte); nesfîrșit, adj. (infinit); săvîrșitor, adj. (înfăptuitor, făuritor); desăvîrși, vb. (a isprăvi; a finisa; a perfecționa); desăvîrșit, adj. (perfect, exact).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SFÎRȘIT. Subst. Sfîrșit, sfîrșire, moment final, punct final, final, fine (livr.), cap, capăt; coneț (înv. și reg.); extremă, extremitate, margine, limită; încheiere, încheiat, închidere, epilog (fig.). Terminare, terminat, isprăvire, isprăvit, gătire (reg.), săvîrșire, realizare, desăvîrșire, mîntuire (pop.); împlinire, înfăptuire, întregire, definitivare, definitivat (rar), finalizare. Încetare, expirare, oprire, ștagnare, suspendare, suprimare, curmare, contenire; extincție. Moarte. Finiș. Terminus. Terminație, desinență. Adj. Final, terminal; extrem. încheiat. Vb. A se sfîrși; a lua sfîrșit, a se termina, a se isprăvi, a se încheia, a expira; a se închide, a se găti (reg.), a se mîntui (pop.), a ajunge la capăt; a se săvîrși, a se realiza, a se desăvîrși, a se înfăptui; a se epuiza, a se consuma, a fi gata. A înceta, a se opri, a se curma (fig.), a conteni. A sfîrși, a termina, a face (a pune) sfîrșit, a fini (înv.), a pune capăt, a pune punct, a isprăvi, a mîntui (pop.), a găti (reg.J, a încheia; a realiza, a săvîrși, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a întregi, a definitiva, a finaliza, a duce la bun sfîrșit, a duce pînă la capăt, a ajunge la capăt, a da de capăt. A înceta, a opri, a stopa, a curma (fig.), a suspenda, a suprima. Adv. La sfîrșit, în final, în fine, finalmente (rar), în cele din urmă, la urmă, în sfîrșit, la urma urmelor, în încheiere; pe sfîrșite, pe terminate, pe isprăvite; pînă la capăt, pînă la sfîrșit. V. dispariție, distrugere, moarte, timp.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere.

E FINITA LA COMMEDIA (it.) comedia s-a sfârșit – Cuvinte care anunțau în teatrul italian sfârșitul unei piese. V. și Acta est fabula.

FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei.

LE COMBAT CESSA, FAUTE DE COMBATTANTS (fr.) lupta s-a sfârșit din lipsă de luptători – Corneille, „Le Cid”, act. IV, scena 5. Astfel încheie Rodrigue relatarea bătăliei sale cu maurii, pe care a reușit să-i înfrângă până la unul. Astăzi, constatare glumeață în legătură cu o dezbatere care s-a încheiat precipitat sau la care s-a renunțat din lipsă de participanți.

MORS NATURAE FINIS EST, NON POENA (lat.) moartea este sfârșitul firesc, nu o pedeapsă – Cicero, „Pro Milone”, 37, 101.

QUIDQUID AGIS, PRUDENTER AGAS ET RESPICE FINEM (lat.) orice ai face, fă cu băgare de seamă și ai în vedere sfârșitul – „Gesta Romanorum” (culegere de povestiri, legende, anecdote inspirate din istoria poporului roman, datând din sec. 14). 103. V și Age quod agis.

USQUE AD FINEM (lat.) până la sfârșit – A rezista usque ad finem.

VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.

Ab ovo usque ad mala (lat. „De la ou pînă la mere”) – Horațiu, Satire I, 3, 6. Știind că la romani prinzul începea cu ouă și se termina cu mere, formula horațiană înseamnă: De la început pînă la sfîrșit, de la un capăt la altul, sau de la A la Zet. Vezi și expresia: De la alfa la omega. LIT.

Acta est fabula (lat. „Piesa a fost jucată, s-a sfîrșit”) – În teatrul din antichitate nu existau programe care să anunțe subiectul, actele și distribuția piesei. Publicul nu-și dădea seama că spectacolul s-a terminat și, păstrindu-și locurile, aștepta ca actorii să-și continue jocul. De aceea se încetățenise în acea vreme obiceiul ca, la sfîrșitul reprezentației, să se anunțe: „Acta est fabula”, adică „Piesa s-a sfîrsit”. Expresia s-a răspîndit repede, trecînd, de pe scena teatrului, pe scena vieții, unde și-a păstrat același sens care indică un final, o încheiere. „Acta est fabula” au fost ultimele cuvinte pe care împăratul Augustus le-a rostit, pe patul de moarte, – adică „piesa e terminată, viața mea s-a încheiat!” „La farce est jouée” (farsa s-a isprăvit) a spus și marele scriitor francez Rabelais în cele din urmă clipe ale vieții. Cuvintul farce apare aici cu sensul său medieval, de reprezentație teatrală comică (La farce de maître Pathelin, de exemplu). Și astăzi, expresia Acta est fabula se întrebuințează spre a anunța un sfîrșit, un deznodămînt (vezi Der Vorhang fällt… și E finita la commedia!). TEA.

C’est le commencement de la fin (fr. „E începutul sfîrșitului”). Această expresie, care a găsit ecou mai ales prin originala împerechere a două noțiuni antinomice, este atribuită cinicului diplomat francez Talleyrand (vezi On ne prête qu’aux riches). El ar fi spus-o atunci cînd, întors de pe insula Elba, Napoleon a mai făcut o ultimă încercare desperată de a reaprinde steaua apusă a gloriei. Dar criticul francez Sainte-Beuve, în Portraits de femmes (madame de Staël), pretinde că aceste cuvinte ar fi fost rostite în saloanele Parisului încă după dezastrul campaniei napoleoniene din Rusia (1812), deci cu vreo doi ani înainte. Alți cercetători au găsit expresia (e drept că sub o formă mai complicată) la o dată mult anterioară, și anume la Shakespeare, în prologul la Visul unei nopți de vară. Ea e folosită spre a indica o fază cînd finalul unei acțiuni, al unei întreprinderi, al unei căsnicii, iubiri, prietenii etc. începe a se întrezări clar. IST.

Consumatum est! (lat. "Totul s-a sfîrșit!) – Versiunea latină a ultimelor cuvinte pe care le-ar fi rostit Isus Hristos, cînd a fost răstignit pe cruce, – după cum relatează evanghelia lui loan (XIX, 30). Grecii vechi spuneau: Tetélestai! Expresia marchează un final dureros, un deznodămînt tragic. BIB.

Der Vorhang fällt, das Stück ist aus (germ. „Cortina cade, piesa s-a sfîrșit”) – primul vers al poeziei lui Heine: Sie erlischt („Ea s-a stins”) din ciclul Romancero. V-a plăcut piesa? – întreabă poetul mai departe. Am auzit că autorul a fost aplaudat. Dar acum sala a amuțit și ultima lampă, pîlpîind, s-a stins. „Das arme Licht war meine Seele” (Biata lumină – a fost sufletul meu). Prin urmare, este vorba de scena lumii, iar căderea cortinei simbolizează sfîrșitul vieții, și acesta este înțelesul cu care se întrebuințează cunoscutul vers al lui Heine. (Vezi: Acta est fabula și All the worlds a stage). LIT.

Der Worte sind genug gewechselt, lasst mich auch endlich Taten sehen (germ. „Am schimbat destule vorbe, lăsați-mă în sfîrșit să văd și fapte”) – sînt două versuri ale lui Goethe din Faust. Le spune în prologul de pe scenă directorul teatrului în discuția sa cu Poetul; ele constituie un îndemn la acțiune (vezi: Res, non verba și Des actes non des paroles). LIT.

E finita la commedia! (it. „S-a terminat comedia!”) – Erau vorbele cu care pe vremuri, în Italia, actorii, care jucau de obicei în piețe, anunțau publicul că s-a sfirșit piesa. Cu aceste cuvinte se termină cunoscuta operă Pagliacci a compozitorului italian Leoncavallo, care ne înfățișează spectacolul unei trupe de actori ambulanți. Poate din pricină că în italienește cuvîntul „commedia” sună ca la noi comèdie (în înțeles de bucluc, bazaconie, cum îl pronunță și eroii lui Caragiale), am adoptat și folosim această expresie în sens glumeț sau ironic, spre a spune de pildă că s-a sfîrșit o gîlceavă, un scandal public, o dezbatere vijelioasă ș.a.m.d. (vezi și loc. Acta est fabula!). TEA.

Finis coronat opus (lat. „Sfîrșitul încununează opera”) – Maximă a lui Ovidiu din Heroides (II, 85), am traduce-o liber prin zicala românească: „Urma alege” sau „Ce-ai semănat, aceea vei culege”, cu alte cuvinte sfîrșitul este în direct raport și o consecință a începutului. De aceea ea poate fi folosită și spre lauda și spre condamnarea cuiva. La Fontaine, în fabula Vulpea și țapul, are un vers cu înțeles echivalent: „En toute chose il faut considerer la fin” (În toate treburile, să luăm în seamă sfîrșitul). Proverbe cu conținut asemănător se găsesc în diferite graiuri: Tout est bien qui finit bien (fr. „Totul e bine cînd se sfîrșește bine”) – Ende gut, alles gut (germ.: Sfîrșit bun, toate bune)… LIT.

Happy end (engl. înseamnă „sfîrșit fericit”) – Termenul acesta a fost introdus și vehiculat mai ales de acele faimoase filme senzaționale care, după o serie de peripeții palpitante, se terminau stereotip cu regăsirea și căsătoria eroilor, adică cu un „happy end”. De aici, expresia a ajuns să semnifice, în general, o încheiere veselă, un final satisfăcător. Artista poporului Lucia Sturdza Bulandra, vorbind despre piesa Soțul ideal a lui Oscar Wilde unde, în cele din urmă, totul se sfîrșește printr-o împăcare generală între cei buni și cei răi, adaugă: „Acest happy end, împreună cu eleganța toaletelor, a decorului și a calității interpretării, a fost un debut de bun augur”. (Amintiri, pag. 79). TEA.

Male parta, male dilabuntur (lat. „Ceea ce prin rău s-a dobîndit, rău va sfîrși”) – Fraza se găsește în a doua filipică a lui Cicero care, la rîndul lui, o citează ca un dicton mai vechi. Autorul ar fi poetul roman Cneius Naevius. Aceeași idee se găsește exprimată în zicala românească: „De haram a venit, de haram s-a dus”. Exemplu: „Banii cîți cu nedreptate cîștigați carii i-am pus, După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus”. (Anton Pann, Povestea vorbii) Expresia derivă din proverbul turcesc: Haram gheldi, haram ghiti (Câștigul nepermis, așa cum a venit, așa s-a dus). Francezii au dictonul: „Bien mal acquis ne profite jamais” (Lucrul pe nedrept dobîndit nu ne folosește niciodată). LIT.

Mortua est! (lat. „A murit, s-a sfîrșit!”) – vezi: „Les morts vont vite”. LIT.

Servetur ad imum qualis ab incepto processerit (lat. „Să fie păstrat pînă la sfîrșit ca la început”) – Horațiu, Arta poetică (v. 126-127). Se referă la teatru, unde personajul trebuie să rămînă pînă la urmă consecvent cu trăsăturile precizate la începutul acțiunii. LIT.

Tout est bien qui finit bien (fr. „Totul e bine cînd se sfîrșește bine”) – proverb francez... importat din Anglia! E traducerea titlului comediei lui Shakespeare: All’s well that ends well (1604). Germanii spun: Ende gut, alles gut (sfîrșit bun, toate bune). Consemnăm în titlu versiunea franceză, fiind cea mai cunoscută la noi. Echivalentul românesc e: Urma alege. Vezi: Finis coronat opus. IST.

Tout finit par des chansons (fr. „Totul se sfîrșește prin cîntece”) – Beaumarchais, Nunta lui Figaro, act. V, sc. 19, ultimul vers din cupletul X cu care se încheie comedia. Versul a ajuns proverb, cu dublă interpretare: 1) final optimist, happy end (vezi) și dimpotrivă: 2) regretul că tout finit par des chansons, adică fără nici un rezultat. LIT.

Usque ad finem (lat. „Pînă la sfîrșit”) – arată îndeosebi hotărîrea de a merge pînă la capăt. Echivalentul modern e formula italiană: al fine, cunoscută mai ales din expresia da capo al fine (de la început pînă la sfîrșit).

Intrare: sfârșit (adj.)
sfârșit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitul
  • sfârșitu‑
  • sfârși
  • sfârșita
plural
  • sfârșiți
  • sfârșiții
  • sfârșite
  • sfârșitele
genitiv-dativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitului
  • sfârșite
  • sfârșitei
plural
  • sfârșiți
  • sfârșiților
  • sfârșite
  • sfârșitelor
vocativ singular
plural
Intrare: sfârșit (s.n.)
sfârșit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitul
  • sfârșitu‑
plural
  • sfârșituri
  • sfârșiturile
genitiv-dativ singular
  • sfârșit
  • sfârșitului
plural
  • sfârșituri
  • sfârșiturilor
vocativ singular
plural
fârșit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fârșit
  • fârșitul
  • fârșitu‑
plural
  • fârșituri
  • fârșiturile
genitiv-dativ singular
  • fârșit
  • fârșitului
plural
  • fârșituri
  • fârșiturilor
vocativ singular
plural
svârșit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: în sfârșit
în sfârșit locuțiune adverbială
compus
  • în sfârșit
Intrare: sfârși
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfârși
  • sfârșire
  • sfârșit
  • sfârșitu‑
  • sfârșind
  • sfârșindu‑
singular plural
  • sfârșește
  • sfârșiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfârșesc
(să)
  • sfârșesc
  • sfârșeam
  • sfârșii
  • sfârșisem
a II-a (tu)
  • sfârșești
(să)
  • sfârșești
  • sfârșeai
  • sfârșiși
  • sfârșiseși
a III-a (el, ea)
  • sfârșește
(să)
  • sfârșească
  • sfârșea
  • sfârși
  • sfârșise
plural I (noi)
  • sfârșim
(să)
  • sfârșim
  • sfârșeam
  • sfârșirăm
  • sfârșiserăm
  • sfârșisem
a II-a (voi)
  • sfârșiți
(să)
  • sfârșiți
  • sfârșeați
  • sfârșirăți
  • sfârșiserăți
  • sfârșiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfârșesc
(să)
  • sfârșească
  • sfârșeau
  • sfârși
  • sfârșiseră
verb (VT402)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fârși
  • fârșire
  • fârșit
  • fârșitu‑
  • fârșind
  • fârșindu‑
singular plural
  • fârșește
  • fârșiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fârșesc
(să)
  • fârșesc
  • fârșeam
  • fârșii
  • fârșisem
a II-a (tu)
  • fârșești
(să)
  • fârșești
  • fârșeai
  • fârșiși
  • fârșiseși
a III-a (el, ea)
  • fârșește
(să)
  • fârșească
  • fârșea
  • fârși
  • fârșise
plural I (noi)
  • fârșim
(să)
  • fârșim
  • fârșeam
  • fârșirăm
  • fârșiserăm
  • fârșisem
a II-a (voi)
  • fârșiți
(să)
  • fârșiți
  • fârșeați
  • fârșirăți
  • fârșiserăți
  • fârșiseți
a III-a (ei, ele)
  • fârșesc
(să)
  • fârșească
  • fârșeau
  • fârși
  • fârșiseră
svârși
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfârșit, sfârșiadjectiv

  • 1. Care a fost dus până la capăt. DEX '09 DEX '98
  • 2. Care a fost epuizat, consumat. DEX '09 DEX '98
  • 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era sfîrșit de aerul primăverii, de drumul lui peste cîmpuri, de nemîncare. C. PETRESCU, Î. II 175. DLRLC
    • format_quote Se simți sfîrșit, gata să cadă jos. SAHIA, N. 101. DLRLC
    • format_quote Dar de-acuși, Zise el cu glas sfîrșit, Ridicînd un picioruș. Dar de-acuși s-a isprăvit. TOPÎRCEANU, P. 16. DLRLC
etimologie:
  • vezi sfârși DEX '98 DEX '09

sfârșit, sfârșiturisubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Soarele bătea călduț, în acest sfîrșit de toamnă luminos și melancolic, după două săptămîni de ploaie și vînturi. C. PETRESCU, A. 425. DLRLC
    • format_quote Taina sufletului său își va avea sfîrșitul. EMINESCU, N. 40. DLRLC
    • format_quote Pe la sfîrșitul lui octobre, Caragea a putut ieși din Constantinopol. GHICA, S. A. 54. DLRLC
    • 1.1. (În concepția biblică) Sfârșitul lumii (sau al Pământului) = prăbușirea cosmosului, isprăvirea vieții pe Pământ; judecata de apoi. DLRLC
      • format_quote Afară e-o mișelie ș-un potop, de parcă vine sfîrșitul lumii. SADOVEANU, O. VII 149. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Gîngu cu ochii închiși ascultă curgerea ploii fără sfîrșit de afară. C. PETRESCU, S. 52. DLRLC
      • format_quote D-ta nu știi... că el mi-a făgăduit un amor fără sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 50. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În sfârșit = în cele din urmă, în fine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ai îndrăznit în sfîrșit să te înfățișezi domnului tău. SADOVEANU, Z. C. 100. DLRLC
      • format_quote Ordonanța găsește, în sfîrșit, mult căutata pătură. CAMIL PETRESCU, U. N. 350. DLRLC
      • format_quote În sfîrșit sînt slobodă să mă mărit și eu. ALECSANDRI, T. I 59. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială La sfârșit = la urmă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote La sfîrșit se ridică tremurînd în picioare. DUMITRIU, N. 47. DLRLC
      • format_quote Bine! făcu la sfîrșit și ieși urmată de aproape de Grigore. REBREANU, R. I 232. DLRLC
    • chat_bubble Pe sfârșite = pe terminate, aproape gata. DLRLC
      • format_quote De bătut n-au cum să ne bată, că și ei sînt pe sfîrșite. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. DLRLC
      • format_quote Uneori, seara, ieșeau amîndoi la plimbare... Toamna era pe sfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. III 90. DLRLC
      • format_quote Tîrgul era cam departe și iarmarocul pe sfîrșite. CREANGĂ, O. A. 147. DLRLC
    • chat_bubble A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: termina
      • format_quote Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. DLRLC
      • format_quote Cu o suflare răcorești suspinu-mi, C-un zîmbet faci gîndirea-mi să se-mbete: Fă un sfîrșit durerii... vin la sînu-mi! EMINESCU, O. I 200. DLRLC
    • chat_bubble A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote După patru ore, festivitatea a luat sfîrșit. STANCU, U.R.S.S. 94. DLRLC
  • 2. Moarte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: moarte
    • format_quote Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. DLRLC
    • format_quote Prin sfîrșitul ei tragic, se ridicase în ochii mahalalei. BART, E. 256. DLRLC
    • format_quote Durerea mi s-a înăsprit din ce în ce tot mai rău și acum mi-aștept sfîrșitul din ceas în ceas. MIRONESCU, S. A. 85. DLRLC
    • chat_bubble A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = muri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: muri
      • format_quote În odaia aceasta și-a dat Pușkin sfîrșitul. STANCU, U.R.S.S. 145. DLRLC
      • format_quote Sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. DLRLC
    • chat_bubble Aici mi-e sfârșitul = aici am să mor. DLRLC
      • format_quote Scoate-mă de-acolea, din groapă, c-aici mi-i sfîrșitu. ȘEZ. IV 195. DLRLC
  • 3. învechit Scop, țintă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aveam de gînd să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfîrșit, am citit multe din criticile ce s-au scris despre dînsul. GHEREA, ST. CR. I 7. DLRLC
    • format_quote Aceleași pietre, teșite le vedem... întrebuințate ca arme agresive de către popoarele Dunării de jos; acelea au fost adoptate, pentru același sfîrșit, în armata romînă. ODOBESCU, S. II 145. DLRLC
  • comentariu expresie Formă gramaticală: sfârșite. DLRLC
etimologie:
  • vezi sfârși DEX '09 DEX '98

sfârși, sfârșescverb

  • 1. tranzitiv A duce la capăt un lucru, o activitate; a pune capăt la ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Eu pe Titi îl las să-și sfîrșească liceul. CĂLINESCU, E. O. I 29. DLRLC
    • format_quote Cum a sfîrșit de zis aceste, deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic și... a rîdicat pe ginerele împăratului în sus. CREANGĂ, P. 88. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Ți-am făcut slujbele cu care m-ai însărcinat. Socotesc că acum am sfîrșit. ISPIRESCU, L. 30. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Ptiu! mă! zise frate-său după ce l-a lăsat să sfîrșească. CREANGĂ, P. 45. DLRLC
    • 1.1. A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vreau să mă duc la apa Răutului... sfîrși c-un glas blînd Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 22. DLRLC
      • format_quote Mă întorc iar la mine în sat, sfîrși bătrînul resemnat. BART, S. M. 33. DLRLC
    • 1.2. regional A aduce la îndeplinire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Îmi vei fi de ajutor să sfîrșesc ce am pus de gînd. ISPIRESCU, L. 16. DLRLC
    • 1.3. A consuma până la sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: epuiza
      • format_quote Robinson a sfîrșit roadele copaciului cocos ce găsise. DRĂGHICI, R. 57. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble intranzitiv A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ia mai sfîrșește odată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. DLRLC
    • chat_bubble intranzitiv A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Am crezut că am sfîrșit cu el pentru toată viața. CAMIL PETRESCU, U. N. 159. DLRLC
  • 2. reflexiv intranzitiv A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Noaptea asta nu se va sfîrși niciodată. CAMIL PETRESCU, U. N. 341. DLRLC
    • format_quote De la o vreme valea s-a sfîrșit și s-a început un deal. CREANGĂ, P. 41. DLRLC
    • format_quote Țesutul încetează cînd firele sfîrșesc. BELDICEANU, P. 69. DLRLC
    • format_quote Ceremonia se sfîrșise. NEGRUZZI, S. I 53. DLRLC
    • format_quote Discuțiile se sfîrșeau nu rareori cu petreceri și hoinăriri pînă la ziuă. CĂLINESCU, E. 183. DLRLC
    • format_quote Digul care desparte Dunărea de mare sfîrșește cu farul verde. BART, E. 250. DLRLC
    • format_quote Apoi și luna plină cu secere sfîrșește. BELDICEANU, P. 133. DLRLC
    • 2.1. (Despre obiecte) A se termina cu... DEX '09 DEX '98
    • 2.2. intranzitiv (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prepoziția „prin”) a ajunge să... DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mihai era zeflemisit cu vorba «poetul», așa încît, înghimpat adesea cu aluzii răutăcioase despre nulitatea sa, sfîrși prin a evita casa părintească. CĂLINESCU, E. 24. DLRLC
      • format_quote Sfîrșeau prin a se convinge. CAMIL PETRESCU, O. II 480. DLRLC
      • 2.2.1. A ajunge la un sfârșit rău. DLRLC
        • format_quote Criminalul a sfârșit la închisoare. DLRLC
        • chat_bubble tranzitiv A o sfârși rău = a ajunge într-o situație proastă. DLRLC
          sinonime: decădea
  • 3. reflexiv A-și pierde viața, a se prăpădi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: muri prăpădi antonime: naște
    • format_quote Căzu la pat și se sfîrși în trei zile. C. PETRESCU, R. DR. 96. DLRLC
    • format_quote M-am deprins, în multele nopți de friguri și de nesomn, cu ideea că azi-mîine trebuie să mă sfîrșesc. VLAHUȚĂ, O. A. 424. DLRLC
    • format_quote Și de zile se sfîrșește. ALECSANDRI, P. P. 260. DLRLC
    • 3.1. tranzitiv Omorî. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: omorî
      • format_quote Am greșit cu săneața în vierul cel dintăi... – Eu l-am pălit în frunte, de aceea l-am sfîrșit. SADOVEANU, O. I 66. DLRLC
      • format_quote Rămaseră pe loc numai morții și răniții, pe care-i sfîrșeau de zile săbiile și sulițele. SADOVEANU, O. VII 154. DLRLC
  • 4. reflexiv A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Flămînzi copiii-n drum ne mor Și ne sfîrșim de mila lor, Dar toate le-am trăi ușor De-ar fi pămînt. COȘBUC, P. I 208. DLRLC
    • format_quote Mă sfîrșesc de foame. RETEGANUL, P. I 35. DLRLC
    • format_quote Iată, mă sfîrșesc de dragoste pentru tine. ISPIRESCU, L. 29. DLRLC
    • format_quote Vai! nu mai pot, cad pe cale, Mă sfîrșesc amar de jale. ALECSANDRI, P. P. 282. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.