isprăvi [At: PSALT. 9/15 / P: (dal) ~răi / V: ~rivi / Pzi: ~vesc / E: vsl исправити] 1-2 vtr(a) (Înv) A (se) corecta. 3 vt(a) (Jur; înv) A rezolva o cauză prin darea unei sentințe, a unei hotărâri. 4 vt(a) A duce la bun sfârșit o acțiune Si: a izbuti, a reuși. 5 vt (Înv) A obține ceva de la cineva după multe stăruințe Si: a dobândi. 6 vt (Pgn; înv) A lucra pentru ceva. 7 vt (Nob) A îngriji pe cineva. 8-9 vtr A (se) termina o acțiune începută. 10-11 vtr (Îe) A (se) ~ de moară A nu mai avea ce măcina. 12 vr (Fig; îae) A rămâne fără bani. 13 vt (Pop) A ucide pe cineva. corectat(ă)

ISPRĂVI, isprăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A duce la capăt, a sfîrși, a termina, a mîntui. Vremea cea mai fericită și mai plină de visuri, în viața unui școlar bun, sînt cele două luni de vară, după ce și-a isprăvit liceul. VLAHUȚĂ, O. A. I 110. Haidem... să isprăvim o dată și trebușoara asta. CREANGĂ, P. 224. ◊ Absol. (În expr.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăvește o dată! = taci! termină! ♦ Refl. A ajunge la capăt, a se sfîrși, a se termina. Am plecat pe străzi care păreau că nu se mai isprăvesc. STANCU, U.R.S.S. 53. Pădurea de fagi se isprăvea și marginea ei cotea pe văi. SADOVEANU, O. VII 57. Orbul cînd dă de părete crede că s-a isprăvit lumea. PANN, la TDRG. ◊ Expr. S-a isprăvit! = a) nu mai e nimic de făcut; b) ai dreptate, așa e, sigur. ♦ A duce la îndeplinire, a executa. Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba, cu care te-ai însărcinat de bunăvoie. ISPIRESCU, L. 18. ♦ (Regional) A înfăptui, a realiza. Ce-or fi isprăvit ceilalți draci nu știm. CREANGĂ, P. 144. Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar n-am isprăvit nemica. EMINESCU, N. 7. 2. (Rar) A pune capăt, a face să dispară, să nu mai existe. Turcii la dînsa sosea. Ea-n drum cofile-o țipat (= a aruncat) Și la poartă o strigat: Deschide, mamă, poarta, Că mi-ai isprăvit viața. ȘEZ. I 76. ◊ Expr. A o isprăvi rău = a ajunge într-o stare jalnică, umilitoare; a-și sfîrși viața în chip tragic. ♦ Refl. A se sfîrși, a muri. Cînd ajunseră, Prian se isprăvise de tot. CARAGIALE, S. 80.

A ISPRĂVI ~esc tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a sfârși; a termina; a încheia; a dovedi. 2) A face să se isprăvească. [Sil. is-pră-] /<sl. ispraviti

A SE ISPRĂVI mă ~esc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se sfârși; a se termina; a se încheia. 2) pop. A înceta să mai existe; a se pierde; a se prăpădi. /<sl. ispraviti

isprăvì v. 1. a ajunge la un rezultat, a reuși: nimica n’au isprăvit; 2. a executa: câte le gândește, rău le isprăvește PANN; 3. a termina definitiv: isprăvește odată! [Slav. ISPRAVITI, a dirija, a constitui].

ISPRĂVIT s. n. Faptul de a (se) isprăvi; sfîrșit. Vreau să știu, să știu sfîrșitul!... Spuneți cum e isprăvitul? COȘBUC, P. I 181. Începerea a fieșcăruia lucru este înjumătățirea isprăvitului. GOLESCU, Î. 93. ◊ Loc. adj. Pe isprăvite = aproape de sfîrșit, pe sfîrșite. Tutunul îi era pe isprăvite. REBREANU, I. 36. – Formă gramaticală: (în loc. adj.) isprăvite.

isprăvésc v. tr. (vsl. is-praviti, a îndrepta, a rîdica, praviti, a îndrepta, d. pravŭ, drept, just. V. ispravă). Vechĭ. Îndrept, dreg. Azĭ. Vest. Termin, sfîrșesc, mîntuĭ, execut: a isprăvi o casă, o carte, o lucrare, o afacere. Consum orĭ vînd de tot, nu maĭ am: am isprăvit marfa, baniĭ.

isprăvi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvesc, 3 sg. isprăvește, imperf. 1 isprăveam; conj. prez. 1 sg. să isprăvesc, 3 să isprăvească

isprăvi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvesc, imperf. 3 sg. isprăvea; conj. prez. 3 să isprăvească

isprăvi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. isprăvesc, imperf. 3 sg. isprăvea; conj. prez. 3 sg. și pl. isprăvească

ISPRĂVI vb. v. căpăta, distruge, dobândi, izbuti, înfăptui, nimici, obține, potopi, prăpădi, primi, realiza, reuși, sfărâma, zdrobi, zvânta.

ISPRĂVI vb. 1. v. termina. 2. v. încheia. 3. a epuiza, a încheia, a sfârși, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 4. a încheia, a închide, a sfârși, a termina. (Să ~ discuția.) 5. v. ieși. 6. v. consuma. 7. v. absolvi. 8. v. expira.

ISPRĂVI vb. 1. a (se) încheia, a (se) sfîrși, a (se) termina, (livr.) a (se) fini, (rar) a se epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mîntui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvîrși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a încheia, a sfîrși, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. a epuiza, a încheia, a sfîrși, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mîntui. (A ~ tot ce avea de spus.) 4. a încheia, a închide, a sfîrși, a termina. (Să ~ discuția.) 5. a ieși, a se sfîrși, a se termina. (Cum s-o ~, să se ~.) 6. a (se) consuma, a (se) epuiza, a (se) sfîrși, a (se) termina, (reg.) a (se) găti, a (se) topi. (Au ~ toate proviziile.) 7. a absolvi, a sfîrși, a termina. (A ~ liceul.) 8. a expira, a se încheia, a se sfîrși, a se termina. (S-a ~ termenul de garanție.)

isprăvi vb. v. CĂPĂTA. DISTRUGE. DOBÎNDI. IZBUTI. ÎNFĂPTUI. NIMICI. OBȚINE. POTOPI. PRĂPĂDI. PRIMI. REALIZA. REUȘI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.

A isprăvi ≠ a începe

isprăvi (isprăvesc, isprăvit), vb. – 1. A îndrepta, a rectifica, a corecta. – 2. A judeca, a da o sentință. – 3. A obține, a dobîndi. – 4. A executa, a înfăptui. – 5. A sfîrși, a termina, a mîntui. Sl. ispraviti „a îndrepta, a corecta; a alcătui, a forma”, de la pravŭ „drept” (Miklosich, Lexicon, 266; Cihac, II, 286; Tiktin; DAR); cf. bg. izpravjam „a sfîrși”. Ca și în cazul lui iscodi (< ischoditi + sŭchoditi), trebuie adăugat sensul etimonului sl. și pe acela al lui sŭtroviti, „a consuma”, cf. istrăvi. Toate sensurile sînt înv., cu excepția sensului 5 și în parte a sensului 4. Der. ispravă, s. f. (ordin, hotărîre, sentință; rezultat, succes; act, ordin scris; înfăptuire, acțiune; faptă; sfîrșit), din sl. isprava „corecție”, dar cu sensurile, în parte înv., ale vb. isprăvi; neisprăvit, s. m. (pocitanie, stîrpitură); ispravnic, s. m. (administrator, dregător, guvernator; împuternicit, reprezentant; agent executiv; înv., prefect al poliției din București, sec. XVII-XVIII; prefect, guvernator al unui județ, funcție creată de Constantin Mavrocordat în 1761, în locul așa numiților vornicei; în trecut existau cîte doi în fiecare județ, în afară de Mehedinți și Rîmnic, unde nu era decît unul), din sl. (bg., rus.) ispravnikŭ; isprăvniceasă, s. f. (soție de ispravnic); isprăvnicel, s. m. (vătaf); isprăvnicie, s. f. (administrație, guvernare); isprăvnicat, s. n. (înv., guvernare); isprăvnici, vb. (a guverna, a administra, a executa); isprăvnicesc, adj. (administrativ).