FINE s. n. Sfârșit. ◊ Loc. adv. În fine = a) în sfârșit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin.

fine sns [At: ODOBESCU, S. III, 62 / E: fr fin, enfin, it fine] 1 (Liv) Sfârșit. 2 (Îlav) În ~ În sfârșit. 3 (Îal) În concluzie. 4 (Muz; îlav) Al ~ Până la capăt.

FINE s. n. (Livr.) Sfârșit. ◊ Loc. adv. În fine = a) în sfârșit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin.

FINE s. n. (Învechit și livresc) Sfîrșit. La finele anului. ▭ L-al carierei fine să ne-oprim să respirăm Aerul suav și dulce. MACEDONSKI, O. I 238. Fluviul a ieșit din codri, în cîmpii fără de fine. EMINESCU, O. IV 129. ◊ (Întrebuințat curent numai în loc. adv.) În fine = în sfîrșit. M-am convins în fine C-am scăpat de-acuma de orice nevoi. CARAGIALE, O. III 127. [Am citit] poema elenă a lui Opian, apoi și cea latină a lui Grațiu Faliscu, în fine chiar și serbedele versuri fragmentate ale lui Marcu Aureliu Nemesianu. ODOBESCU, S. III 62.

FINE s.m. (Liv.) Sfîrșit. ◊ În fine = în sfîrșit; (muz.) al fine = pînă la capăt. [< it. fine, cf. fr. fin, lat. finis].

FINE s. m. sfârșit. ♦ în ~ = în sfârșit; (muz.) al ~ = până la capăt. (< it. fine)

FINE n. livr. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; punct terminal; sfârșit. ~ de an. ◊ În ~ a) în sfârșit; b) în concluzie; în încheiere. /<it. fine, fr. fin

fine m. sfârșit.

*fíne n. și f. fără pl. (lat. finis, m. și f.; it. fine, m. și f.; fr. fin, f. V. afin 2 și confiniĭ). Sfîrșit, finit, extremitate. În fine, în sfîrșit, în scurt, într’un cuvînt, la urma urmeĭ: în fine (ce să maĭ lungesc vorba?), s’aŭ împăcat!

fine (în ~) loc. adv.

fine s. n., art. finele (~ anului)

fine s. n., art. finele

fine s. n., art. finele

fine sg., -le a.

*da capo al fine (it.) loc. adv.; abr. d.c. al fine

în fine loc. adv.

în fine loc. adv.

în fine.

FINE s. v. deznodământ, epilog, final, încheiere, sfârșit.

FINE s. 1. v. capăt. 2. v. sfârșit.

FINE s. 1. cap, capăt, final, încheiere, sfîrșit, (înv.) concenie, coneț, cumplire, săvîrșit, sfîrșenie, sfîrșitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.) 2. coadă, sfîrșit. (Poanta e plasată la ~.)

fine s. v. EPILOG. FINAL. ÎNCHEIERE. SFÎRȘIT.

fine s. f. – Sfîrșit, final. It. fine (sec. XIX), și în parte și din fr. fin. – Der. (din fr.) final, adj.; finalitate, s. f.; finalist, s. m.; fini, vb. (înv., a termina).

fine (cuv. it. „sfârșit”) v. da capo.