25 de definiții pentru scârbă scherb scherbă schirbă (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCẤRBĂ, (3) scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. Ființă murdară, dezgustătoare; p. ext. om de nimic, netrebnic, mârșav. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. 3. (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 4. (Reg.) întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 5. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĭ.

scârbă1 sf [At: COD. VOR. 20/19 / V: (reg) scârb, (înv) scherb sn, schirbă / Pl: ~be, (înv) ~bi / E: slv скръбь] 1 (Îvr) Stare de întristare, de supărare, de nemulțumire, de amărăciune, de necaz ori de durere fizică, de chin. 2 (Îvr) Împrejurare care produce stare de scârbă (1) Si: (înv) scârbie. 3 (Reg; îe) A se da ~bei A se lăsa copleșit de suferință, de necazuri. 4 (Reg; îf) A fi rău de ~ A trăi cu (prea multă) intensitate o durere, o neplăcere. 5 Stare de iritare, de ciudă, de indignare, de mânie, de dușmănie, de ură (față de cineva sau ceva). 6 (Înv; îe) A fi (cineva) cu ~ A-i fi (cineva) dușman, potrivnic. 7 Teamă. 8 Spaimă. 9 Stare pe care o simte cel care nu poate suferi (cu nici un preț) pe cineva sau ceva Si: aversiune, dezgust, greață (6), repulsie, silă, (reg) scârbeală, (îvr) scârbiciune. 10 (Înv; îla) De (sau cu) ~ Care produce scârbă1 (9). 11 (Înv; îlav) De (sau cu) ~ Împotriva voinței sale Si: cu forța. 12 (Îe) A-i fi (sau a face ori a i se face cuiva) ~ (sau o ~) ori a-l prinde (sau a-l cuprinde etc. pe cineva) ~ ori o ~ A se dezgusta (1-2). 13 (Fam) Epitet dat unei persoane cu caracter urât, respingător, ori lipsite de valoare, de importanță. 14 (Pfm; dep; ccr) Animal, lucru respingător. 15 (Înv; fam; dep; spc) Animal spurcat, necurat. 16 (Înv) Faptă urătă, condamnabilă, care indignează. 17 (Lpl) Vorbe injurioase.

SCẤRBĂ, scârbe, s. f. 1. Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greață, silă. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă scârbă (1) sau, p. ext., spaimă, groază. 2. (Fam.) Epitet pentru o ființă murdară, dezgustătoare sau josnică, mârșavă; p. ext. epitet pentru o ființă neînsemnată. ♦ Faptă urâtă, nedemnă; ticăloșie. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături. 3. (Reg.) Întristare, mâhnire, supărare. ♦ Grijă, necaz; nenorocire. 4. (Înv.) Mânie, furie; dușmănie. – Din sl. skrŭbĩ.

SCÂRBĂ ~e f. 1) Sentiment de mâhnire provocat de o nenorocire sau de o mare neplăcere; suferință morală. 2) Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; silă; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. 3) fig. rar Ființă dezgustătoare care produce neplăceri; om mârșav. [ G.-D. scârbei ] /<sl. skruvi

scârbă f. 1. mâhnire, întristare: de scârbă, de mare foc, stau ’n codru și gândesc POP.; 2. greață, desgust: mi-e scârbă de el. [Vechiu-rom. scrâbă, întristare = slav. SKRŬBĬ, păs, grijă, îngrijare; sensul 2 oferă un exemplu foarte rar de o accepțiune materială (azi preponderantă), dedusă dintr’alta abstractă (cf. zămislì)].

scherbă[1] sf vz scârbă1 corectată

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

SCÎ́RBĂ, scîrbe, s. f. 1. Aversiune mare (fizică sau morală), dezgust, repulsie, greață. silă. Dădu cu piciorul în cuțit, cu scîrbă. DUMITRIU, N. 248. Cînd văzu... pieile de bufniță tot acolo, îl apucă un cutremur de scîrbă. ISPIRESCU, L. 213. ◊ Expr. A-i fi (sau a i se face) cuiva scîrbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva o scîrbă (de ceva) = a-i fi (sau a i se face cuiva) silă (de ceva); a simți repulsie, aversiune, a se scîrbi. Mă văzui în oglindă, fără să vreau, și mi se făcu scîrbă de figura mea pălmuită, ca de fața unui laș. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Cînd Radu a înțeles de ce e vorba, l-a prins o scîrbă nestăpînită de casa în care se afla și s-a hotărît cu orice preț să plece de acolo. id. O. A. I 91. Văzînd în capul arăpoaicei ce nu mai văzuse de cînd o făcuse mă-sa, i se făcu scîrbă și îi veni să scuipe. ISPIRESCU, L. 398. ♦ (Rar) Ceea ce provoacă silă, p. ext. spaimă, groază. (Personificat) Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii... Doar tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede... mi-i nu cumva să te întîlnești cu scîrba în drum și să dai și tu cinstea pe rușine. CREANGĂ, P. 193. 2. (Familiar) Ființă murdară, dezgustătoare, om josnic, mîrșav; p. ext. ființă neînsemnată, de nimic. Scîrbele din sobor au făcut iar panoramă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 30. (Folosit ca epitet, urmat de determinări introduse prin prep «de») Ne-au dat rușii ceva, un praf... de se toarnă pe baltă și mor scîrbele de țînțari. Și ouăle le mor. DUMITRIU, N. 236. ♦ Faptă urîtă, nedemnă, reprobabilă; ticăloșie, nelegiuire. Nu! nu! copilă. De-așa scîrbă m-oi feri. Nu te dă de voie bună... Te voi cuceri! Dar să fur ce-mi este dreptul, să te fur că nu-mi ești dată, Nu! nu vreau! Această faptă pe-amîndoi ar fi o pată. DAVILA, V. V. 106. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale, obscene; ocări, înjurături. Pirgu se aprinse de o mînie grozavă, de care, ca să se ușureze, icni pe nerăsuflate un potop de scîrbe. M. I. CARAGIALE, C. 24. 3. (Regional) Întristare, mîhnire, amărăciune; dezolare. Vinul e bun și la bucurie și la scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 5. La gîndul acesta, intra în rărunchii lui o scîrbă fără margini, în care i se topea toată vlaga și toată dorința să iasă la lumină, nepătat cum se știa. POPA, V. 80. Au rămas de-acum singur acasă, zdrobit de scîrbă, atît pentru pierderea păserii cît și pentru îndepărtarea băiețelului său. SBIERA, P. 72. ♦ Grijă, necaz, nenorocire, năpastă. Griji multe ne-au bîntuit; una singură mai aspră am avut acum cu fiul nostru: am dovedit-o și pe aceea; astăzi am pus popas scîrbelor. SADOVEANU, Z. C. 164. De aceea m-am gîndit... să vă scap din toate scîrbele și să facem o dreptate mare. C. PETRESCU, Î. II 12. Tuturor le pare bine C-au venit scîrba la mine. SEVASTOS, C. 222. 4. (Învechit și arhaizant) Mînie, furie; dușmănie. Balaban a primit poruncă... să dobîndească îndărăt, prin orice mijloace, acele cărți, scrise leșilor într-un ceas de scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 103.

scî́rbă f., pl. e (vsl. skrŭbĭ, chin, grijă, întristare, bg. skrŭbĭ, întristare, sîrb. skrb, rus. skorbĭ). Întristare, măhnire, inimă rea: a murit de scîrbă. Greață, dezgust: mĭ-e scîrbă de el.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scấrbă s. f., g.-d. art. scấrbei; (ființe josnice) pl. scấrbe

scârbă s. f., g.-d. art. scârbei; (ființe mârșave, fapte reprobabile, necazuri) pl. scârbe

scấrbe (vorbe triviale) (înv.) s. f. pl.

scârbe (vorbe triviale) s. f. pl.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÂRBĂ s. v. amărăciune, animozitate, ceartă, chin, ciudă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, durere, dușmănie, frică, furie, gelozie, gâlceavă, groază, invidie, încercare, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, întristare, înverșunare, învrăjbire, litigiu, mâhnire, mânie, necaz, neînțelegere, nemulțumire, neplăcere, oroare, ostilitate, patimă, păs, pătimire, pică, pizmă, pornire, ranchiună, spaimă, suferință, supărare, teamă, temere, teroare, tristețe, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

Scârbă ≠ deliciu, veselie, voioșie

arată toate definițiile

Intrare: scârbă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârbă
  • scârba
plural
  • scârbe
  • scârbele
genitiv-dativ singular
  • scârbe
  • scârbei
plural
  • scârbe
  • scârbelor
vocativ singular
  • scârbă
  • scârbo
plural
  • scârbelor
scherb
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scherbă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
schirbă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

scârbă scherb scherbă schirbă

  • 1. (numai) singular Aversiune nestăpânită (fizică sau morală) față de cineva sau de ceva.
    exemple
    • Dădu cu piciorul în cuțit, cu scîrbă. DUMITRIU, N. 248.
      surse: DLRLC
    • Cînd văzu... pieile de bufniță tot acolo, îl apucă un cutremur de scîrbă. ISPIRESCU, L. 213.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune verbală A-i fi (sau a i se face) cuiva scârbă sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârbă) = a se scârbi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: scârbi 3 exemple
      exemple
      • Mă văzui în oglindă, fără să vreau, și mi se făcu scîrbă de figura mea pălmuită, ca de fața unui laș. VLAHUȚĂ, O. A. 149.
        surse: DLRLC
      • Cînd Radu a înțeles de ce e vorba, l-a prins o scîrbă nestăpînită de casa în care se afla și s-a hotărît cu orice preț să plece de acolo. VLAHUȚĂ, O. A. I 91.
        surse: DLRLC
      • Văzînd în capul arăpoaicei ce nu mai văzuse de cînd o făcuse mă-sa, i se făcu scîrbă și îi veni să scuipe. ISPIRESCU, L. 398.
        surse: DLRLC
    • 1.2. rar Ceea ce provoacă scârbă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • personificat Frații tăi au dovedit că nu au inimă într-înșii... Doar tu să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede... mi-i nu cumva să te întîlnești cu scîrba în drum și să dai și tu cinstea pe rușine. CREANGĂ, P. 193.
        surse: DLRLC
      • 1.2.1. prin extensiune Ceea ce provoacă spaimă, groază.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. (numai) singular Ființă murdară, dezgustătoare.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Ne-au dat rușii ceva, un praf... de se toarnă pe baltă și mor scîrbele de țînțari. Și ouăle le mor. DUMITRIU, N. 236.
      surse: DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Om de nimic, netrebnic, mârșav.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Scîrbele din sobor au făcut iar panoramă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 30.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Faptă urâtă, nedemnă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nelegiuire ticăloșie un exemplu
      exemple
      • Nu! nu! copilă. De-așa scîrbă m-oi feri. Nu te dă de voie bună... Te voi cuceri! Dar să fur ce-mi este dreptul, să te fur că nu-mi ești dată, Nu! nu vreau! Această faptă pe-amîndoi ar fi o pată. DAVILA, V. V. 106.
        surse: DLRLC
  • 3. (la) plural Vorbe murdare, triviale; ocări, înjurături.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ocară înjurătură un exemplu
    exemple
    • Pirgu se aprinse de o mînie grozavă, de care, ca să se ușureze, icni pe nerăsuflate un potop de scîrbe. M. I. CARAGIALE, C. 24.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Vinul e bun și la bucurie și la scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 5.
      surse: DLRLC
    • La gîndul acesta, intra în rărunchii lui o scîrbă fără margini, în care i se topea toată vlaga și toată dorința să iasă la lumină, nepătat cum se știa. POPA, V. 80.
      surse: DLRLC
    • Au rămas de-acum singur acasă, zdrobit de scîrbă, atît pentru pierderea păserii cît și pentru îndepărtarea băiețelului său. SBIERA, P. 72.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Griji multe ne-au bîntuit; una singură mai aspră am avut acum cu fiul nostru: am dovedit-o și pe aceea; astăzi am pus popas scîrbelor. SADOVEANU, Z. C. 164.
        surse: DLRLC
      • De aceea m-am gîndit... să vă scap din toate scîrbele și să facem o dreptate mare. C. PETRESCU, Î. II 12.
        surse: DLRLC
      • Tuturor le pare bine C-au venit scîrba la mine. SEVASTOS, C. 222.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Balaban a primit poruncă... să dobîndească îndărăt, prin orice mijloace, acele cărți, scrise leșilor într-un ceas de scîrbă. SADOVEANU, Z. C. 103.
      surse: DLRLC

etimologie: