12 definiții pentru dezolare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola.

dezolare sf [At: BARIȚIU, P. A. I, 289 / S și: (înv) deso~ / Pl: ~lări / E: dezola] 1 Pustietate. 2 (Fig; rar) Loc pustiu Si: (înv) dezolație (2). 3 Deprimare.

DEZOLÁRE, dezolări, s. f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ Fig. Loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă și apăsătoare; pustiu, pustietate. – V. dezola.

DEZOLÁRE s. f. 1. Mîhnire adîncă, tristețe, jale. De n-ar fi fost măcar atîta soare Și-atîta dezolare La fiecare poartă. D. BOTEZ, P. O. 172. Și mi-e inima, zadarnic, de răstriște încercată: Pentru veci sub dezolare nu se poate mormînta. MACEDONSKI, O. I 31. 2. Fig. Pustiu, pustietate, singurătate tristă și apăsătoare. Se află printre aceste văi unele cărora furtunile le-au smuls pădurile de brazi, lăsîndu-le pustii și stranii, în marea lor dezolare. BOGZA, C. O. 96. [Cîrciumile] aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162. Ce sinistră evocare a naturii! Castelul pe stînca colțuroasă... fulgerele dese și tăcute luminînd dezolarea naturii. GHEREA, ST. CR. III 298.

DEZOLÁRE s.f. 1. Tristețe, jale, mâhnire adâncă; dezolațiune. 2. (Fig.) Singurătate tristă și apăsătoare; pustiu. [< dezola].

DEZOLÁRE s. f. 1. tristețe, jale, mâhnire adâncă. 2. (fig.) singurătate apăsătoare; pustiu. (< dezola)

DEZOLÁRE ~ări f. Stare de apăsare sufletească profundă și persistentă; depresiune; deprimare. /v. a dezola

dezolare f. 1. devastare completă, ruină desăvârșită; 2. fig. mâhnire mare, durere adâncă.

* dezolațițune f. (lat. desolátio, -ónis). Mare devastare. Fig. Întristare extremă. – Și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dezoláre s. f., g.-d. art. dezolắrii; pl. dezolắri

dezoláre s. f., g.-d. art. dezolării; pl. dezolări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: dezolare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezolare
  • dezolarea
plural
  • dezolări
  • dezolările
genitiv-dativ singular
  • dezolări
  • dezolării
plural
  • dezolări
  • dezolărilor
vocativ singular
plural

dezolare

  • exemple
    • De n-ar fi fost măcar atîta soare Și-atîta dezolare La fiecare poartă. D. BOTEZ, P. O. 172.
      surse: DLRLC
    • Și mi-e inima, zadarnic, de răstriște încercată: Pentru veci sub dezolare nu se poate mormînta. MACEDONSKI, O. I 31.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Singurătate tristă și apăsătoare.
      exemple
      • Se află printre aceste văi unele cărora furtunile le-au smuls pădurile de brazi, lăsîndu-le pustii și stranii, în marea lor dezolare. BOGZA, C. O. 96.
        surse: DLRLC
      • [Cârciumile] aveau un aer de părăsire și dezolare. SADOVEANU, B. 162.
        surse: DLRLC
      • Ce sinistră evocare a naturii! Castelul pe stînca colțuroasă... fulgerele dese și tăcute luminînd dezolarea naturii. GHEREA, ST. CR. III 298.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi dezola
    surse: DEX '09 DEX '98 DN