2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RESPÍNGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (2). – V. respinge.

RESPÍNGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (2). – V. respinge.

respingere sf [At: VLAHUȚĂ, O. A. II, 184 / Pl: ~ri / E: respinge] 1 Îndepărtare de la sine. 2 Dezgust. 3 (Fiz) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită Si: repulsie (2).

RESPÍNGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge; neadmitere, neacceptare, refuz. Respingerea cererii. ♦ (Neobișnuit) Dezgust, repulsie. Zaharia Duhu simți din nou, pentru fostul lui camarad de școală, respingerea și dușmănia care îl încercau de cîte ori dăduse ochii cu el în ultimii ani. C. PETRESCU, R. DR. 177. 2. (Fiz.; în opoziție cu atracție) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. Între două corpuri încărcate cu sarcini electrice de același nume se exercită o respingere.

RESPÍNGERE s.f. 1. Faptul de a respinge; refuz. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. [< respinge].

RESPÍNGERE s. f. 1. faptul de a respinge. 2. (fiz.) exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (3). (< respinge)

RESPÍNGERE ~i f. v. A RESPINGE.Forță de ~ forță pe care o exercită un corp asupra altuia, respingându-l. /v. a respinge

RESPÍNGE, respíng, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. 4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.

RESPÍNGE, respíng, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. 4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.

respinge vt [At: IST. M. 118/22 / S: răs~ / Pzi: resping / E: res- + [îm]pinge cf it respingere] 1 A ține piept unui atac armat. 2 A sili pe dușmani să se retragă. 3 (Îoc a atrage) A îndepărta de la sine. 4 A arunca înapoi. 5 A refuza (1). 6 A nu primi. 7 A declara (pe cineva) nereușit, căzut la examen Si: a pica, a (nu) promova. 8 (Rar; c. i. sentimente, porniri) A înăbuși.

RESPÍNGE, respíng, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu primi, a nu accepta. A respinge un proiect.Trimiseseși ceva la «Universul literar» care te respinsese. PAS, Z. I 313. Poate că Frusina ar fi respins pe Badea, dar părinții și rudele i-ar fi stat ciocan pe cap, pînă cînd și-ar fi dat consimțămîntul. GALACTION, O. I 126. Geniul limbii respinge neîncetat orice vorbe străine, barbare și parazite, ce vin a o disforma. HELIADE, O. II 386. ◊ A respinge (pe cineva) la un examen = a declara (pe cineva) căzut, a nu-l promova. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. Ozun respinse cu mîna o prezență supărătoare. C. PETRESCU, C. V. 301. Cu o mînă îl respinge, Dar se simte prinsă-n brață. EMINESCU, O. I 104. ◊ Fig. Urările de anul nou, capra și căluțul și toată zvoana și veselia cotlonului aceluia din munte le respinse, de cătră sine. SADOVEANU, B. 64. ♦ A arunca înapoi. O săgeată Vîjîie, vine, lovește Scutul care zinghenește Și-o respinge. ALECSANDRI, P. II 14. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. Un regiment care a făcut o încercare cu două zile înainte a fost însă respins. CAMIL PETRESCU, U. N. 309. Puternica armată... Stînd gata să respingă romînii din asalt. ALECSANDRI, P. III 219. 4. (Rar, cu privire la sentimente, porniri) A înăbuși. Ținînd și respingînd în el orice semn al supărării, se îngriji des-de-dimineață și de-aproape de tot ceea ce privea ospățul. SADOVEANU, Z. C. 132.

RESPÍNGE vb. III. tr. 1. A împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ♦ A refuza. 2. A rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. [P.i. respíng. / < it. respingere].

RESPÍNGE vb. tr. 1. a împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ◊ a refuza. 2. a rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. (< it. respingere)

A RESPÍNGE respíng tranz. 1) (persoane sau lucruri) A îndepărta de la sine; a repudia. 2) (rugăminți, oferte etc.) A nu consimți să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza. 3) (dușmani, armate etc.) A sili să se retragă. /<it. respingere

respinge v. 1. a împinge înapoi; 2. a depărta fugărind: a respinge pe dușmani; 3. a combate cu putere: a respinge o calomnie; 4. a nu voi să primească: a respinge o cerere; 5. fig. a insufla desgust: figura sa te respinge.

*respíng, -píns, a -pínge v. tr. (neol. de la începutu sec. 18 după it. respíngere). Împing înapoĭ: valurile respingeaŭ luntrea. Silesc să se retragă: a respinge un dușman. Rezist, nu cedez: a respinge un asalt (și fig.) o ispită. Fig. Nu primesc, nu admit: a respinge o cerere. Nu recunosc, declar ca fals: a respinge o calomnie. Repugn, inspir dezgust (repulsiune): figura luĭ te respinge. – Rar și ră-. V. atrag și rînesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

respingere s. f., g.-d. art. respingerii; pl. respingeri

respíngere s. f., g.-d. art. respíngerii; pl. respíngeri

respinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resping, 1 pl. respingem, perf. s. 1 sg. respinsei, 1 pl. respinserăm; part. respins

respínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. respíng, 1 pl. respíngem, perf. s. 1 sg. respinséi, 1 pl. respínserăm; part. respíns

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RESPÍNGERE s. 1. v. refuzare. (~ unei propuneri.) 2. v. refuz. 3. v. recuzare. 4. v. repudiere. 5. v. dezaprobare. 6. (FIZ.) repulsie. (~ de natură magnetică.)

RESPINGERE s. 1. refuzare. (~ unei propuneri.) 2. neacceptare, refuz. (~ ajutorului solicitat.) 3. (JUR.) recuzare, refuzare, (înv.) recuzație. (~ unui jurat.) 4. renegare, repudiere. (~ soției.) 5. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.) 6. (FIZ.) repulsie. (~ de natură magnetică.)

Respingere ≠ acceptare, aprobare, atragere

RESPÍNGE vb. 1. v. refuza. 2. v. recuza. 3. v. repudia. 4. v. dezaproba. 5. a lăsa, (fig.) a trânti. (L-a ~ la examen.) 6. a alunga, a goni, a izgoni, (fig. înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic din țară.)

RESPINGE vb. 1. a refuza, (livr.) a denega, (înv.) a apăra, a lepăda, a tăgădui. (~ ajutorul ce i se cere.) 2. (JUR.) a recuza, a refuza. (A ~ un jurat.) 3. a renega, a repudia. (A-și ~ soția.) 4. a blama, a condamna, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a reproba, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.) 5. a lăsa, (fig.) a trînti. (L-a ~ la examen.) 6. a alunga, a goni, a izgoni, (fig. înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.)

A respinge ≠ a accepta, a admite, a adopta, a aproba, a atrage, a consimți, a primi, a susține, a accepta

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

respínge (respíng, respíns), vb. – A refuza, a îndepărta, a refula. It. respingere (Tiktin; Candrea) sau mai probabil de la (îm)pinge, cu pref. răs-. Sec. XVIII. – Der. respingător, adj. (dezgustător).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RESPINGERE (< a respinge) Respingerea, în retorică, are ca obiect anihilarea argumentelor sau a faptelor adversarului, prin contraargumente și interpretarea probelor materiale invocate de acesta. Ea poate fi pusă uneori înaintea confirmării, atunci cînd oratorul constată că argumentele adversarului au produs un efect asupra auditoriului, dar poate fi folosită odată cu confirmarea, așa cum arată și Cicero în De oratore: „Dar fiindcă cele ca sînt spuse împotrivă nu pot fi respinse, dacă nu le confirmă pe ale tale, nici nu pot fi confirmate, dacă nu le respingi; de aceea acestea sînt legate împreună prin natură, prin folosul și întrebuințarea lor.” Exemple de respingere găsim și la cei vechi (Demostene, în discursul său pentru Coroană, Cicero în Catilinare), ca și la moderni, în elocința judiciară și deliberativă. Rațiunea, adevărul, evidența sînt elementele de bază ale respingerii.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RESPINGÉRE (< respinge) s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (FIZ.) Exercitare de către un corp asupra altui corp a unei forțe îndreptate dinspre primul corp spre ce de-al doilea; poate fi de natură electrică, magnetică etc.; repulsie (2). 3. (MED.) R. grefei = distrugerea grefei sau perturbarea gravă a funcționării organului transplantat, ca urmare a faptului că acestea sunt percepute de organism ca un corp străin care trebuie eliminat prin producerea de anticorpi și limfocite citotoxice. Pentru a preveni r.g. donatorul trebuie să aibă un grup imunologic foarte apropiat de cel al primitorului; după realizarea grefei se utilizează în doze mari medicamente imunosupresoare. Sin. rejecție, rejet.

Intrare: respingere
respingere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • respingere
  • respingerea
plural
  • respingeri
  • respingerile
genitiv-dativ singular
  • respingeri
  • respingerii
plural
  • respingeri
  • respingerilor
vocativ singular
plural
Intrare: respinge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • respinge
  • respingere
  • respins
  • respinsu‑
  • respingând
  • respingându‑
singular plural
  • respinge
  • respingeți
  • respingeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • resping
(să)
  • resping
  • respingeam
  • respinsei
  • respinsesem
a II-a (tu)
  • respingi
(să)
  • respingi
  • respingeai
  • respinseși
  • respinseseși
a III-a (el, ea)
  • respinge
(să)
  • respingă
  • respingea
  • respinse
  • respinsese
plural I (noi)
  • respingem
(să)
  • respingem
  • respingeam
  • respinserăm
  • respinseserăm
  • respinsesem
a II-a (voi)
  • respingeți
(să)
  • respingeți
  • respingeați
  • respinserăți
  • respinseserăți
  • respinseseți
a III-a (ei, ele)
  • resping
(să)
  • respingă
  • respingeau
  • respinseră
  • respinseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

respingere, respingerisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a respinge. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Respingerea cererii. DLRLC
    • 1.1. neobișnuit Dezgust, repulsie. DLRLC
      • format_quote Zaharia Duhu simți din nou, pentru fostul lui camarad de școală, respingerea și dușmănia care îl încercau de cîte ori dăduse ochii cu el în ultimii ani. C. PETRESCU, R. DR. 177. DLRLC
  • 2. fizică Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: repulsie
    • format_quote Între două corpuri încărcate cu sarcini electrice de același nume se exercită o respingere. DLRLC
etimologie:
  • vezi respinge DEX '09 DEX '98 DN

respinge, respingverb

  • 1. A nu admite, a nu accepta. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: refuza
    • format_quote A respinge un proiect. DLRLC
    • format_quote Trimiseseși ceva la «Universul literar» care te respinsese. PAS, Z. I 313. DLRLC
    • format_quote Poate că Frusina ar fi respins pe Badea, dar părinții și rudele i-ar fi stat ciocan pe cap, pînă cînd și-ar fi dat consimțămîntul. GALACTION, O. I 126. DLRLC
    • format_quote Geniul limbii respinge neîncetat orice vorbe străine, barbare și parazite, ce vin a o disforma. HELIADE, O. II 386. DLRLC
    • 1.1. A respinge (pe cineva) la un examen = a declara (pe cineva) căzut, a nu-l promova. DLRLC
  • 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ozun respinse cu mîna o prezență supărătoare. C. PETRESCU, C. V. 301. DLRLC
    • format_quote Cu o mînă îl respinge, Dar se simte prinsă-n brață. EMINESCU, O. I 104. DLRLC
    • format_quote figurat Urările de anul nou, capra și căluțul și toată zvoana și veselia cotlonului aceluia din munte le respinse, de cătră sine. SADOVEANU, B. 64. DLRLC
    • 2.1. A arunca înapoi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote O săgeată Vîjîie, vine, lovește Scutul care zinghenește Și-o respinge. ALECSANDRI, P. II 14. DLRLC
  • 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Un regiment care a făcut o încercare cu două zile înainte a fost însă respins. CAMIL PETRESCU, U. N. 309. DLRLC
    • format_quote Puternica armată... Stînd gata să respingă romînii din asalt. ALECSANDRI, P. III 219. DLRLC
  • 4. figurat A înăbuși un sentiment, o pornire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ținînd și respingînd în el orice semn al supărării, se îngriji des-de-dimineață și de-aproape de tot ceea ce privea ospățul. SADOVEANU, Z. C. 132. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.