respingere sf [At: VLAHUȚĂ, O. A. II, 184 / Pl: ~ri / E: respinge] 1 Îndepărtare de la sine. 2 Dezgust. 3 (Fiz) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită Si: repulsie (2).

RESPINGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge; neadmitere, neacceptare, refuz. Respingerea cererii. ♦ (Neobișnuit) Dezgust, repulsie. Zaharia Duhu simți din nou, pentru fostul lui camarad de școală, respingerea și dușmănia care îl încercau de cîte ori dăduse ochii cu el în ultimii ani. C. PETRESCU, R. DR. 177. 2. (Fiz.; în opoziție cu atracție) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. Între două corpuri încărcate cu sarcini electrice de același nume se exercită o respingere.

RESPINGERE s.f. 1. Faptul de a respinge; refuz. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. [< respinge].

RESPINGERE s. f. 1. faptul de a respinge. 2. (fiz.) exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (3). (< respinge)

RESPINGERE ~i f. v. A RESPINGE. ◊ Forță de ~ forță pe care o exercită un corp asupra altuia, respingându-l. /v. a respinge

respinge vt [At: IST. M. 118/22 / S: răs~ / Pzi: resping / E: res- + [îm]pinge cf it respingere] 1 A ține piept unui atac armat. 2 A sili pe dușmani să se retragă. 3 (Îoc a atrage) A îndepărta de la sine. 4 A arunca înapoi. 5 A refuza (1). 6 A nu primi. 7 A declara (pe cineva) nereușit, căzut la examen Si: a pica, a (nu) promova. 8 (Rar; c. i. sentimente, porniri) A înăbuși.

RESPINGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu primi, a nu accepta. A respinge un proiect. ▭ Trimiseseși ceva la «Universul literar» care te respinsese. PAS, Z. I 313. Poate că Frusina ar fi respins pe Badea, dar părinții și rudele i-ar fi stat ciocan pe cap, pînă cînd și-ar fi dat consimțămîntul. GALACTION, O. I 126. Geniul limbii respinge neîncetat orice vorbe străine, barbare și parazite, ce vin a o disforma. HELIADE, O. II 386. ◊ A respinge (pe cineva) la un examen = a declara (pe cineva) căzut, a nu-l promova. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. Ozun respinse cu mîna o prezență supărătoare. C. PETRESCU, C. V. 301. Cu o mînă îl respinge, Dar se simte prinsă-n brață. EMINESCU, O. I 104. ◊ Fig. Urările de anul nou, capra și căluțul și toată zvoana și veselia cotlonului aceluia din munte le respinse, de cătră sine. SADOVEANU, B. 64. ♦ A arunca înapoi. O săgeată Vîjîie, vine, lovește Scutul care zinghenește Și-o respinge. ALECSANDRI, P. II 14. 3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă. Un regiment care a făcut o încercare cu două zile înainte a fost însă respins. CAMIL PETRESCU, U. N. 309. Puternica armată... Stînd gata să respingă romînii din asalt. ALECSANDRI, P. III 219. 4. (Rar, cu privire la sentimente, porniri) A înăbuși. Ținînd și respingînd în el orice semn al supărării, se îngriji des-de-dimineață și de-aproape de tot ceea ce privea ospățul. SADOVEANU, Z. C. 132.

RESPINGE vb. III. tr. 1. A împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ♦ A refuza. 2. A rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. [P.i. resping. / < it. respingere].

RESPINGE vb. tr. 1. a împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ◊ a refuza. 2. a rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. (< it. respingere)

A RESPINGE resping tranz. 1) (persoane sau lucruri) A îndepărta de la sine; a repudia. 2) (rugăminți, oferte etc.) A nu consimți să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza. 3) (dușmani, armate etc.) A sili să se retragă. /<it. respingere

respinge v. 1. a împinge înapoi; 2. a depărta fugărind: a respinge pe dușmani; 3. a combate cu putere: a respinge o calomnie; 4. a nu voi să primească: a respinge o cerere; 5. fig. a insufla desgust: figura sa te respinge.

*respíng, -píns, a -pínge v. tr. (neol. de la începutu sec. 18 după it. respíngere). Împing înapoĭ: valurile respingeaŭ luntrea. Silesc să se retragă: a respinge un dușman. Rezist, nu cedez: a respinge un asalt (și fig.) o ispită. Fig. Nu primesc, nu admit: a respinge o cerere. Nu recunosc, declar ca fals: a respinge o calomnie. Repugn, inspir dezgust (repulsiune): figura luĭ te respinge. – Rar și ră-. V. atrag și rînesc.

respingere s. f., g.-d. art. respingerii; pl. respingeri

respingere s. f., g.-d. art. respingerii; pl. respingeri

respingere s. f., g.-d. art. respingerii; pl. respingeri

respinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resping, 3 sg. respinge, perf. s. 1 sg. respinsei, 1 pl. respinserăm, m.m.c.p. 1 pl. respinseserăm; conj. prez. 1 sg. să resping, 3 sg. să respingă; ger. respingând; part. respins

respinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resping, 1 pl. respingem, perf. s. 1 sg. respinsei, 1 pl. respinserăm; part. respins

respinge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. resping, 1 pl. respingem, perf. s. 1 sg. respinsei, 1 pl. respinserăm; part. respins

resping.

RESPINGERE s. 1. v. refuzare. (~ unei propuneri.) 2. v. refuz. 3. v. recuzare. 4. v. repudiere. 5. v. dezaprobare. 6. (FIZ.) repulsie. (~ de natură magnetică.)

RESPINGERE s. 1. refuzare. (~ unei propuneri.) 2. neacceptare, refuz. (~ ajutorului solicitat.) 3. (JUR.) recuzare, refuzare, (înv.) recuzație. (~ unui jurat.) 4. renegare, repudiere. (~ soției.) 5. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.) 6. (FIZ.) repulsie. (~ de natură magnetică.)

Respingere ≠ acceptare, aprobare, atragere

RESPINGE vb. 1. v. refuza. 2. v. recuza. 3. v. repudia. 4. v. dezaproba. 5. a lăsa, (fig.) a trânti. (L-a ~ la examen.) 6. a alunga, a goni, a izgoni, (fig. înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic din țară.)

RESPINGE vb. 1. a refuza, (livr.) a denega, (înv.) a apăra, a lepăda, a tăgădui. (~ ajutorul ce i se cere.) 2. (JUR.) a recuza, a refuza. (A ~ un jurat.) 3. a renega, a repudia. (A-și ~ soția.) 4. a blama, a condamna, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a reproba, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.) 5. a lăsa, (fig.) a trînti. (L-a ~ la examen.) 6. a alunga, a goni, a izgoni, (fig. înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.)

A respinge ≠ a accepta, a admite, a adopta, a aproba, a atrage, a consimți, a primi, a susține, a accepta

respinge (resping, respins), vb. – A refuza, a îndepărta, a refula. It. respingere (Tiktin; Candrea) sau mai probabil de la (îm)pinge, cu pref. răs-. Sec. XVIII. – Der. respingător, adj. (dezgustător).

RESPINGERE (< a respinge) Respingerea, în retorică, are ca obiect anihilarea argumentelor sau a faptelor adversarului, prin contraargumente și interpretarea probelor materiale invocate de acesta. Ea poate fi pusă uneori înaintea confirmării, atunci cînd oratorul constată că argumentele adversarului au produs un efect asupra auditoriului, dar poate fi folosită odată cu confirmarea, așa cum arată și Cicero în De oratore: „Dar fiindcă cele ca sînt spuse împotrivă nu pot fi respinse, dacă nu le confirmă pe ale tale, nici nu pot fi confirmate, dacă nu le respingi; de aceea acestea sînt legate împreună prin natură, prin folosul și întrebuințarea lor.” Exemple de respingere găsim și la cei vechi (Demostene, în discursul său pentru Coroană, Cicero în Catilinare), ca și la moderni, în elocința judiciară și deliberativă. Rațiunea, adevărul, evidența sînt elementele de bază ale respingerii.

RESPINGÉRE (< respinge) s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (FIZ.) Exercitare de către un corp asupra altui corp a unei forțe îndreptate dinspre primul corp spre ce de-al doilea; poate fi de natură electrică, magnetică etc.; repulsie (2). 3. (MED.) R. grefei = distrugerea grefei sau perturbarea gravă a funcționării organului transplantat, ca urmare a faptului că acestea sunt percepute de organism ca un corp străin care trebuie eliminat prin producerea de anticorpi și limfocite citotoxice. Pentru a preveni r.g. donatorul trebuie să aibă un grup imunologic foarte apropiat de cel al primitorului; după realizarea grefei se utilizează în doze mari medicamente imunosupresoare. Sin. rejecție, rejet.