13 definiții pentru respingere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RESPÍNGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (2). – V. respinge.

RESPÍNGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (2). – V. respinge.

respingere sf [At: VLAHUȚĂ, O. A. II, 184 / Pl: ~ri / E: respinge] 1 Îndepărtare de la sine. 2 Dezgust. 3 (Fiz) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită Si: repulsie (2).

RESPÍNGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge; neadmitere, neacceptare, refuz. Respingerea cererii. ♦ (Neobișnuit) Dezgust, repulsie. Zaharia Duhu simți din nou, pentru fostul lui camarad de școală, respingerea și dușmănia care îl încercau de cîte ori dăduse ochii cu el în ultimii ani. C. PETRESCU, R. DR. 177. 2. (Fiz.; în opoziție cu atracție) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. Între două corpuri încărcate cu sarcini electrice de același nume se exercită o respingere.

RESPÍNGERE s.f. 1. Faptul de a respinge; refuz. 2. (Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. [< respinge].

RESPÍNGERE s. f. 1. faptul de a respinge. 2. (fiz.) exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (3). (< respinge)

RESPÍNGERE ~i f. v. A RESPINGE.Forță de ~ forță pe care o exercită un corp asupra altuia, respingându-l. /v. a respinge


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

respíngere s. f., g.-d. art. respíngerii; pl. respíngeri

respíngere s. f., g.-d. art. respíngerii; pl. respíngeri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RESPÍNGERE s. 1. v. refuzare. (~ unei propuneri.) 2. v. refuz. 3. v. recuzare. 4. v. repudiere. 5. v. dezaprobare. 6. (FIZ.) repulsie. (~ de natură magnetică.)

RESPINGERE s. 1. refuzare. (~ unei propuneri.) 2. neacceptare, refuz. (~ ajutorului solicitat.) 3. (JUR.) recuzare, refuzare, (înv.) recuzație. (~ unui jurat.) 4. renegare, repudiere. (~ soției.) 5. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.) 6. (FIZ.) repulsie. (~ de natură magnetică.)

Respingere ≠ acceptare, aprobare, atragere


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RESPINGERE (< a respinge) Respingerea, în retorică, are ca obiect anihilarea argumentelor sau a faptelor adversarului, prin contraargumente și interpretarea probelor materiale invocate de acesta. Ea poate fi pusă uneori înaintea confirmării, atunci cînd oratorul constată că argumentele adversarului au produs un efect asupra auditoriului, dar poate fi folosită odată cu confirmarea, așa cum arată și Cicero în De oratore: „Dar fiindcă cele ca sînt spuse împotrivă nu pot fi respinse, dacă nu le confirmă pe ale tale, nici nu pot fi confirmate, dacă nu le respingi; de aceea acestea sînt legate împreună prin natură, prin folosul și întrebuințarea lor.” Exemple de respingere găsim și la cei vechi (Demostene, în discursul său pentru Coroană, Cicero în Catilinare), ca și la moderni, în elocința judiciară și deliberativă. Rațiunea, adevărul, evidența sînt elementele de bază ale respingerii.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RESPINGÉRE (< respinge) s. f. 1. Faptul de a respinge. 2. (FIZ.) Exercitare de către un corp asupra altui corp a unei forțe îndreptate dinspre primul corp spre ce de-al doilea; poate fi de natură electrică, magnetică etc.; repulsie (2). 3. (MED.) R. grefei = distrugerea grefei sau perturbarea gravă a funcționării organului transplantat, ca urmare a faptului că acestea sunt percepute de organism ca un corp străin care trebuie eliminat prin producerea de anticorpi și limfocite citotoxice. Pentru a preveni r.g. donatorul trebuie să aibă un grup imunologic foarte apropiat de cel al primitorului; după realizarea grefei se utilizează în doze mari medicamente imunosupresoare. Sin. rejecție, rejet.

Intrare: respingere
respingere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • respingere
  • respingerea
plural
  • respingeri
  • respingerile
genitiv-dativ singular
  • respingeri
  • respingerii
plural
  • respingeri
  • respingerilor
vocativ singular
plural