POTRIVÍT¹ s. n. Potrivire; aranjare, așezare. – V. potrivi.

POTRIVÍT², -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi.

POTRIVÍT¹ s. n. Potrivire; aranjare, așezare. – V. potrivi.

POTRIVÍT², -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizează cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanță cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, așezat; întocmit, meșteșugit. ◊ Cheie potrivită = cheie de care se servește cineva pentru a deschide broasca unei uși, a unei cutii etc. străine; cheie falsă. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o depărtare potrivită. – V. potrivi.

POTRIVÍT¹ s. n. Acțiunea de a (se) potrivi; aranjare, așezare. întreaga operație se reducea la potrivitul colțurilor coalei și la păturirea ei în opt sau în șaisprezece pagini. PAS, Z. I 271.

POTRIVÍT², -Ă, potriviți, -te, adj. 1. Care se potrivește (bine), care se armonizează sau are însușiri comune cu cineva sau cu ceva. Tu și cu talpa-iadului sînteți potrivită păreche. CREANGĂ, P. 318. Abia începuse a gusta dulcețile unei căsătorii potrivite, cu întîiul ei bărbat și moartea îl seceră. NEGRUZZI, S. I 41. De mîndrie boul stăpînit, Se credea că este decît toți mai mare, Că cu dînsul nimeni nu e potrivit. ALEXANDRESCU, P. 64. 2. Corespunzător, indicat, apt pentru..., bun de..., adecvat. Totul era în regulă. Nici n-ar fi visat un om mai potrivit planurilor sale ascunse și de mult pregătite. C. PETRESCU, C. V. III. În loc să facă bucatele bune și potrivite și să lele copiii... cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți. CREANGĂ, P. 292. Au găsit într-un loc prundos niște pietre... din care au ales una potrivită trebuinții sale. DRĂGHICI, R. 53. ◊ Loc. adv. Potrivit (cu)... = în conformitate cu; în raport cu; după, conform. Unii dintre acești cărturari, potrivit înclinărilor personale, se izolează, căutînd răgaz pentru preocupările lor. SADOVEANU, E. 30. Încăpățînarea lui creștea potrivit cu stăruințele ei. CARAGIALE, S. 80. Să-i zici Păsări-Lăți-Lungilă mi se pare că e mai potrivit cu năravul și apucăturile lui. CREANGĂ, P. 245. ♦ Bine ales, nimerit, indicat. În jurul lor se țesea lumea bîlciului. Unii se opreau și-i priveau zîmbind o clipă. Mitrea simți că locul nu e potrivit pentru vorbele ce aveau să-și spună. SADOVEANU, M. C. 80. Rupe din gard vreascuri, cînd nu-i gardul ei. Dar pe vremea asta? Tocmai potrivită, Pe cînd toată lumea doarme liniștită. COȘBUC, P. I 252. Răspunsul este nu numai caracteristic, dar și potrivit. NEGRUZZI, S. I 315. ◊ (Adverbial) Spune-mi, bre omule, cine te-a învățat pe tine să răspunzi așa de potrivit. ISPIRESCU, L. 178. 3. Aranjat, așezat; alcătuit, întocmit, făcut, meșteșugit. Mă dusei să privesc în altar, printr-un ciob de geam, potrivit între bîrne. GALACTION, O. I 42. Își face... un lăcaș... potrivit pe a lin vrere. CONACHI, P. 263. ◊ Cheie potrivită = cheie falsă, v. fals. 4. Moderat, temperat; de mijloc. Pe malul dimpotrivă, la o depărtare potrivită... se desfăcea în lumină un plai înalt. GALACTION, O. I 62.

*potrivít¹ (po-tri-) adv.

potrivít² s. n.

potrivít s. n. (sil. -tri-)

POTRIVÍT adj., adv. 1. adj. v. mijlociu. 2. adj. v. convenabil. 3. adj. v. blând. 4. adj. v. armonios. 5. adj. v. nimerit. 6. adv. v. recomandabil. 7. adv. v. conform. 8. adj. v. propriu. 9. adj. v. binevenit. 10. adj. v. favorabil. 11. adj. v. apt. 12. adj. v. mediocru.

Potrivit ≠ nepotrivit

potrivit a. 1. asemenea: amândoi sunt foarte potriviți; 2. mijlociu, moderat: om potrivit; 3. convenabil: baie potrivită de caldă ISP. ║ adv. 1. cuviincios: răspunde potrivit; 2. cumpătat: să bei potrivit.

potrivít, -ă adj. Care se potrivește, care convine alăturea de altu: doĭ tinerĭ potrivițĭ. Mijlociŭ, moderat, cît trebuĭe, nu prea: mărime potrivită, căldură potrivită, gusturĭ potrivite. Conform: un ordin potrivit situațiuniĭ saŭ cu situațiunea. Adv. Convenabil, cuviincĭos: a răspunde potrivit. Moderat: a bea potrivit. După, conform: potrivit legiĭ saŭ cu legea.

POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel considerat potrivit. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza după gust. A potrivi o mâncare din (sau de) sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A se pune la mintea cuiva, a da ascultare; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă.

POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A avea sau a face să aibă însușiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face să fie la fel; a fi sau a pune pe același plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A așeza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel, a face să stea așa cum trebuie. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face să corespundă, să fie la fel cu altceva, a adapta, a da după... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza atât cât trebuie (pentru a fi bun). A potrivi o mâncare din sare. 4. Tranz. A da forma dorită, necesară etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. și tranz. A fi sau a face pe măsura cuiva, a-i veni sau a face să vină bine. Haina i se potrivește. ♦ Refl. A fi în concordanță, a se armoniza. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în așa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpăni. 7. Refl. (Pop. și fam.) A da cuiva ascultare, a-i face pe voie; a consimți. 8. Refl. (Înv. și pop.) A se împotrivi. – Din potrivă.

POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. A avea însușiri comune cu cineva sau cu ceva; a fi la fel, a fi deopotrivă, a se asemăna; p. ext. a fi în armonie, a se armoniza. Nalt e de statură Și-ndesat pășește Și se potrivește – Potrivește bine, Draga mea, cu tine! COȘBUC, P. II 145. Această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească. EMINESCU, N. 36. Să căutăm împreună, prin largul domeniu al vînătoriei, un cîmp pe care ne vom potrivi poate la gusturi! ODOBESCU, S. III 50. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg. ◊ Expr. Ce se potrivește! = ce-are-a face! nu se poate. Mergem?... Poftim, vere. – Ce se potrivește!..-apucă d-ta înainte, vere, ești mai cărunt. ALECSANDRI, T. I 396. ♦ Tranz. A pune pe același plan, a socoti asemenea, la fel, deopotrivă; a asemui, a compara. Dacă Alb-împărat își avea ginerele găsit în sluga grădinarului, de ce ne mai chema pe noi, să ne potrivească cu sluga și s-o aleagă mai de preț pe ea? VISSARION, B. 38. Cu cerul mă potrivește; Cu luna, cu stelele, Cu dragi rîndunelele. JARNÍK-BÎRSEANU, 38. 2. Tranz. A așeza ceva la un loc nimerit, la locul cuvenit sau în cel mai bun loc; a aranja într-un fel. Ghiță Lungu își potrivi cu grifă pălăria pe un scaun, SADOVEANU, M. C. 134. Potrivi un ziar să-i acopere ochii de lumină. C. PETRESCU, C. V. 275. Potrivi cărămizile la loc ca să nu se cunoască pe unde au intrat! ISPIRESCU, L. 372. ◊ Fig. Potrivim șirul de gînduri pe-o sistemă oarecare. EMINESCU, O. IV 46. ♦ (Cu privire la instrumente muzicale) A acorda. Lăutarii își potriveau zgomotos instrumentele. REBREANU, I. 25. Lăutarul, potrivindu-și strunele după cîntec, începu cît din gură, cît din scripcă. MIRONESCU, S. A. 55. ♦ A face să stea așa cum trebuie, a pune în cea mai bună poziție, a aranja. își potrivi ochelarii și se sculă de pe scaun. C. PETRESCU, A. 384. E farul de la Caliacra, șoptește ofițerul de cuart potrivindu-și binoclul. BART, S. M. 18. ♦ A aplica, a plasa la locul nimerit. Aș potrivi aci, și nu fără oarecare iscusință, vorba romînului: departe griva. de iepure. ODOBESCU, S. III 25. ♦ A împodobi, a găti, a dichisi. Bărbierii că-i chema, Pe el bine că-l spăla, Mi-l rădea și-l potrivea Și cu țoale-l îmbrăca. ȘEZ. VII 167. Și mi-l netezește Și mi-l potrivește Cu cioltar de fir. Ciucuri d-ibrișim. TEODORESCU, P. P. 45. 3. Tranz. A face să meargă bine, la fel cu altceva, a adapta; a da după... A potrivi ceasul. ▭ Mihai potrivea mersul mașinii după trapul mărunt al cailor, după înaintarea steagurilor mișcătoare din fața sa. MIHALE, O. 467. ♦ A face să fie bun, dozînd atît cît trebuie. A potrivi o mîncare dirnsare. ◊ Expr. A potrivi (pe cineva) din gît v. gît. 4. Tranz. (Cu privire la vorbe, glume) A ticlui bine, a rosti ceva în locul, la timpul sau în situația în care trebuie. Mă făceam smerit și numai rîdeam în mine mierîndu-mă tot atunci de ghibăcia minciunilor ce potrivisem, de-mi venea mai-mai să le cred și eu singur pe jumătate. CREANGĂ, A. 61. Gura mea toate le spune; Cetera mai și greșește... Gura mea le potrivește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 357. (Ironic) Surdul n-aude, dar le potrivește. 5. Refl. (Despre piese tehnice, obiecte de îmbrăcăminte etc.) A fi pe măsură, a fi cum se cere; a veni bine. Mă gîndesc cum aș putea să le demonstrez că piciorul [de lemn] este al tatei. I-aș pune pe toți să-l încerce și fără îndoială că nu s-ar potrivi la nici unul. SAHIA, N. 22. Condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupîneasă. ISPIRESCU, L. 306. ◊ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca mireasa la moară, ca musca-n lapte, ca scripca cu iepurele) = a nu se potrivi de loc, a fi deplasat. Ajunge în sat la frate-său, și pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. 6. Intranz. A face în așa fel incit...; a calcula, a chibzui. Potriviră să rămîie de mîncare pînă în seara a doua, ca să nu mai aprinză foc și să se zărească fumul de undeva. GALACTION, O. I 297. Voi căta dar a vă spune Pentru ce norodul vostru potrivit-am să se-adune Azi, aci, și-n taină. DAVILA, V. V. 32. Să potrivești totdeauna să fie foc zdravăn în sobă. CREANGĂ, P. 87. ◊ Tranz. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap [balaurului]. ISPIRESCU, L. 18. 7. Refl. (Construit cu dativul sau cu determinări introduse prin prep. «la») A asculta (sau a crede pe cineva), a face (cuiva) pe voie, a se lua după cineva sau ceva, a-și pune mintea cu cineva sau ceva. Dacă m-aș potrivi nevestii, ar trebui să cumpăr tăt tîrgu. C. PETRESCU, Î. II 128. Cînd m-aș potrivi eu babei, la toate cele, apoi aș lua cîmpii! CREANGĂ, P. 77. ◊ (Fără determinări) Nu te potrivi. Dumneata rămîi cum ești. SADOVEANU, B. 263. 8. Intranz. (Popular) A se împotrivi. Iar cumva de n-ăi voi Și mie te-i potrivi, Apoi foarte vei greși, Că eu roaba ți-oi lua Și nimica nu ți-oi da. TEODORESCU, P. P. 117.

potriví (a ~) (po-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 să potriveáscă

potriví vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. potrivésc, imperf. 3 sg. potriveá; conj. prez. 3 sg. și pl. potriveáscă

POTRIVÍ vb. 1. v. adapta. 2. v. ajusta. 3. a (se) nimeri, (Ban. și Transilv.) a (se) păsăli. (Potcoava nu se ~.) 4. a-i veni, (Transilv.) a i se vâji. (Pantoful i se ~.) 5. v. veni. 6. v. aranja. 7. a îndrepta, (prin Transilv.) a aiepta. (A ~ cuvertura.) 8. a doza, a proporționa. (A ~ substanțele într-un amestec.) 9. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a ordona, a organiza, a orândui, a pune, a repartiza, a rândui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 10. v. regla. 11. v. acorda. 12. a aprecia, a calcula, a socoti. (A ~ ceva din ochi.) 13. v. asorta. 14. v. concorda. 15. v. prinde. 16. v. asemăna. 17. v. corespunde. 18. a cadra, a corespunde, a merge, (înv. și reg.) a veni. (Ce faci tu nu se ~ cu momentul ales.) 19. v. preta. 20. v. nimeri. 21. a aranja, a ticlui, (pop. și fam.) a drege, (pop.) a (o) brodi. (A ~ astfel lucrurile încât...) 22. a se întâmpla, a se nimeri, (pop.) a se brodi, (înv. și reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a tălăli, (prin Maram.) a se tâlni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ să fie acolo.) 23. v. cădea.

POTRIVÍ vb. v. împotrivi, opune.^[1]