3 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLEÍT1 s. n. Poleire. – V. polei2.

POLEÍT1 s. n. Poleire. – V. polei2.

POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.

POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.

poleit1 sn [At: (a. 1706) IORGA, S. D. V, 369 / E: slv полиѣти „polei”] 1 Poleire (1). 2 (Rar) Șlefuire fină.

poleit3, ~ă a [At: DELAVRANCEA, S. 11 / Pl: ~iți, ~e / E: po-3 + leit] 1-2 (Îe) (A fl) leit-~ (A fi) foarte asemănător, (aproape) identic.

poleit2, ~ă a [At: PSALT. 87 / V: (înv) ~lăit, ~liet, ~lit, ~luit, (reg) ~liit / Pl: ~iți, ~e / E: polei4] 1 (D. obiecte) Acoperit în scop decorativ cu un strat subțire de metal, de aur sau de argint sau cu un praf de bronz, cu staniol etc. 2 (Pgn) Care este acoperit cu un strat strălucitor. 3 (Pex) Strălucitor. 4 (Îvr) Cusut cu fir de aur. 5 (Fig; d. stil, limbă, exprimare) Cizelat. 6 (Fig) Cultivat. 7 (Fig) Civilizat. 8 (Îvr; d. fața omului; îf polit) Îngrijit. 9 (Îvr; d. fața omului; îaf) Înfrumusețat. 10 (Îvr; îf poliet) Ipocrit. 11 (Fig) Învăluit într-o lumină aurie sau argintie. 12 (D. obiecte de metal, lentile etc.) Lustruit.

POLEÍT 1 s. n. Poleire, șlefuire. Se întreținea din poleitul lentilelor. CAMIL PETRESCU, T. II 212.

POLEÍT 2, -Ă, poleiți, -te, adj. 1. Acoperit cu un strat subțire de metal (de obicei de aur sau de argint) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. Veneam acasă cu sinul încărcat de covrigi, mere turture, nuci poleite. CREANGĂ, A. 14. O cetate frumoasă, care de albă ce era părea poleită cu argint. EMINESCU, N. 14. Parveniții, șireții. seamănă în lume cu fierul poleit: cum se-ntrebuințează, îndată s-a roșit. BOLINTINEANU, O. 149. Mihnea a-mbrăcal cioareci albi, tiviți cu găitane de fir, cizme cu pinteni poleiți. ODOBESCU, S. A. 89. ♦ (Despre păr) Blond, auriu. Născu doi feciori... Cu cosițe poleite Și cu fețe înflorite. ALECSANDRI, P. II 181. ◊ (Poetic) Sub norii subțiri și dezlînați, cu margini poleite, abia se desenează pe bolta purpurie o linie frîntă. BART, S. M. 38. 2. (În expr.) Leit-poleit v. leit.

poleit a. daurit: leit poleit, aidoma. ║ n. lucrare de a polei.

poleít, -ă adj. Acoperit cu poleĭală. Fig. Cĭoplit, civilizat. Leit poleit, absolut identic, aidoma: acest băĭat e leit poleit tată-su.

POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.

POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.

polei4 [At: (a. 1654) GCR I, 173/7 / V: (îrg) ~lii, (înv) ~li / Pzi: ~esc, (înv) polei / E: slv полиѣти] 1 vt (Cu determinările „cu aur”, „cu argint”) A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau argint cu scopul înfrumusețării sau protejării lor. 2 vt (Reg) A acoperi vasele de aramă cu var. 3 vt A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată. 4-5 vtr (Fig) A (se) cizela. 6-7 vtr (Fig) A (se) dezvolta. 8 vt (Fig) A prezenta o situație, o idee, un aspect etc. într-o lumină mai favorabilă. 9-10 vtrp A (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. 11-12 vtr (A face să strălucească sau) a străluci.

poli-2 [At: ALEXI, W. / E: fr poly-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Mai mulți. 2 Multiplu.

POLEÍ 2, poleiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi (un material sau un obiect) cu un strat subțire de aur sau de argint, a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hîrtie colorată etc. (Mai ales în metafore și comparații) Moraliștii în secolul nostru sînt siliți, ca spițerii, a polei hapurile ce voiesc a da bolnavilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 105. 2. Fig. A îmbrăca într-o lumină aurie sau argintie, a da un luciu strălucitor, a face să strălucească. Luna iese deasupra codrilor la răsărit și poleiește cîmpiile în vale și Moldova depărtată, pe prund. SADOVEANU, O. I 76. Și cum gîndea astfel, o lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. Și-atunci raza pribeagă se topi în lacrimă și o polei. GÎRLEANU, L. 44. Iată lacul. Luna plină Poleindu-l, îl străbate; El aprins de-a ei lumină, Sințe-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210. ◊ Refl. Cînd prindeau a se polei virf urile trestiilor bătrînul pleca domol, cu pași măsurați, spre casă. BART, S. M. 61. Cît ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale brazilor se poleiră de o lumină curată și rece. HOGAȘ, M. N. 92. ♦ A înfrumuseța, uneori nemotivat, o situație, un aspect, o idee. A polei realitatea.

arată toate definițiile

Intrare: poleit (adj.)
poleit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poleit
  • poleitul
  • poleitu‑
  • polei
  • poleita
plural
  • poleiți
  • poleiții
  • poleite
  • poleitele
genitiv-dativ singular
  • poleit
  • poleitului
  • poleite
  • poleitei
plural
  • poleiți
  • poleiților
  • poleite
  • poleitelor
vocativ singular
plural
Intrare: poleit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poleit
  • poleitul
  • poleitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • poleit
  • poleitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: polei (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • polei
  • poleire
  • poleit
  • poleitu‑
  • poleind
  • poleindu‑
singular plural
  • poleiește
  • poleiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • poleiesc
(să)
  • poleiesc
  • poleiam
  • poleii
  • poleisem
a II-a (tu)
  • poleiești
(să)
  • poleiești
  • poleiai
  • poleiși
  • poleiseși
a III-a (el, ea)
  • poleiește
(să)
  • poleiască
  • poleia
  • polei
  • poleise
plural I (noi)
  • poleim
(să)
  • poleim
  • poleiam
  • poleirăm
  • poleiserăm
  • poleisem
a II-a (voi)
  • poleiți
(să)
  • poleiți
  • poleiați
  • poleirăți
  • poleiserăți
  • poleiseți
a III-a (ei, ele)
  • poleiesc
(să)
  • poleiască
  • poleiau
  • polei
  • poleiseră
polii
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
poli
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

poleit (adj.)

  • 1. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: poligit suflat attach_file 4 exemple
    exemple
    • Veneam acasă cu sînul încărcat de covrigi, mere turture, nuci poleite. CREANGĂ, A. 14.
      surse: DLRLC
    • O cetate frumoasă, care de albă ce era părea poleită cu argint. EMINESCU, N. 14.
      surse: DLRLC
    • Parveniții, șireții. seamănă în lume cu fierul poleit: cum se-ntrebuințează, îndată s-a roșit. BOLINTINEANU, O. 149.
      surse: DLRLC
    • Mihnea a-mbrăcat cioareci albi, tiviți cu găitane de fir, cizme cu pinteni poleiți. ODOBESCU, S. A. 89.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Despre păr:
      exemple
      • Născu doi feciori... Cu cosițe poleite Și cu fețe înflorite. ALECSANDRI, P. II 181.
        surse: DLRLC
      • Sub norii subțiri și dezlînați, cu margini poleite, abia se desenează pe bolta purpurie o linie frîntă. BART, S. M. 38.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie).
      surse: DEX '09 DEX '98
  • surse: DLRLC

etimologie:

poleit (s.n.)

etimologie:

polei (vb.) polii poli

  • 1. tranzitiv A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: spoi sufla attach_file un exemplu
    exemple
    • metaforic în comparații Moraliștii în secolul nostru sînt siliți, ca spițerii, a polei hapurile ce voiesc a da bolnavilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 105.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc.
      surse: DEX '09 DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv figurat A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: străluci attach_file 5 exemple
    exemple
    • Luna iese deasupra codrilor la răsărit și poleiește cîmpiile în vale și Moldova depărtată, pe prund. SADOVEANU, O. I 76.
      surse: DLRLC
    • Și cum gîndea astfel, o lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. Și-atunci raza pribeagă se topi în lacrimă și o polei. GÎRLEANU, L. 44.
      surse: DLRLC
    • Iată lacul. Luna plină Poleindu-l, îl străbate; El aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210.
      surse: DLRLC
    • Cînd prindeau a se polei vîrfurile trestiilor... bătrînul pleca domol, cu pași măsurați, spre casă. BART, S. M. 61.
      surse: DLRLC
    • Cît ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale brazilor se poleiră de o lumină curată și rece. HOGAȘ, M. N. 92.
      surse: DLRLC

etimologie: