20 de definiții pentru sufla


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.

SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a șterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniștit, nemișcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.

SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămîni cu o anumită forță sau presiune; a expira forțat aerul. Își sufla în pumni ca să-și dezghețe degetele. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Purcelul... suflînd o dată din nări, s-au făcut ca două suluri de foc, de la bordeiul moșneagului... pînă la palatul împăratului. CREANGĂ, O. A. 169. ◊ A sufla în lumînare (sau în lampă) = a stinge lumînarea sau lampa (expirînd cu putere aerul deasupra flăcării). Am închis ochii. Învățătorul a suflat în lampă și a ieșit din odaie cu pași nesimțiți. SADOVEANU, E. 109. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A-i sufla cuiva în borș (sau a sufla în borșul cuiva) = a se amesteca (nechemat) în treburile cuiva. Dar, la urma urmelor, de omorît n-a omorît pe nimeni... în borșul nimănui n-a suflat. SLAVICI, O. I 323. Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai precaut decît este necesar. A sufla a pagubă v. pagubă (1). A sufla în buze v. buză (1). ◊ Tranz. Suflă văpaie din gura ei. ISPIRESCU, L. 26. ♦ Tranz. A face ca ceva să se împrăștie, să se risipească (sub acțiunea aerului expirat cu putere). Praful l-a suflat în vînt. RETEGANUL, P. IV 40. ◊ Fig. Pe cîți filozofi nu-i scoate din fire, suflîndu-le sistemele ca pe niște pînze de păianjen. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas (sau, mai rar, pe sub nas) = a-și însuși cu îndrăzneală, fără a se sfii, lucrul altuia; a șterpeli. Citea gazetele consumatorilor de primprejm – «îmi dai voie un moment?» – și-ți sufla gazeta de sub nas. C. PETRESCU, Î. I 42. Eu mai că suflasem în gînd aproape toate ciupercile din traista călugărului. HOGAȘ, M. N. 116. I-am suflat moșioara de sub nas. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a scoate sunete. Astăzi nu e nevoie de țiuitoare. Cu timpul ai să înveți să sufli. SAHIA, N. 102. Adă fluierul ca să suflu în el. ALECSANDRI, T. I 436. ♦ (Despre instrumente muzicale) A suna, a răsuna, a cînta. Bat tobele, suflă trîmbițele. RETEGANUL, P. IV 12. ◊ (În contexte figurate) Deodată, în fericirea ta a suflat trîmbița războiului. SADOVEANU, O. VI 51. 2. Intranz. A respira (cu greu, cu efort); a răsufla. V. gîfîi. Turcii suflau zgomotos și-și pîrpîleau la flăcări mînile și picioarele. SADOVEANU, O. VI 128. În mijlocul drumului picotește cîinele... cu ochii întredeschiși, suflînd greu. REBREANU, I. 10. Abia mai sufla de osteneala goanei; dar era mulțumit și se simțea în stare să fugă ca un om tînăr. POPA, V. 145. (Fig.) Din susul apei vine un vapor. Suflă greoi și pare să fie încărcat. SAHIA, U.R.S.S. 128. ◊ Expr. A nu (mai) sufla = a fi mort; fig. a fi liniștit, a sta cuminte; (în specia!) a nu protesta, a nu crîcni. Animalul nu mai sufla. PREDA, Î. 139. Micuțul... i se suie pe genunchi, i se lipește încetinel de piept și stă așa frumușel, nici nu suflă. La TDRG. Mare a fost... că de mărirea lui nu mai sufla nici un boier. DELAVRANCEA, A. 54. 3. Intranz. (Despre foale, compresoare etc.) A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 4. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică cantitate de sticlă topită (căreia i se dă apoi forma dorită). 5. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios. Icoane înșiruite și îmbrăcate în alamă sau suflate cu aur și argint. DUMITRIU, B. F. 137. Se încinse pe deasupra șalului cu o curea lată acoperită cu ținte aurite în care băgă două pistoale suflate cu aur. NEGRUZZI, S. I 23. Dărui căpeteniei deputației un lanț de aur și la soții săi cîte un pahar de argint suflat cu aur. BĂLCESCU, O. II 266. 6. Intranz. (Despre vînt sau despre curenți de aer) A se manifesta, a acționa, a se face simțit; a bate. Îi suflă în față un vînt așa de tare, că-l azvîrli înapoi. GALACTION, O. I 54. Ieri a suflat întîiul vînt de toamnă. MACEDONSKI, O. I 12. Crivățul suflă aspru din partea munților, ale căror culmi se văd albind de omăt. RUSSO, O. 152. ◊ (În contexte figurate) Pe la finele anului 1846 un vînt de libertate sufla peste toată Europa. GHICA, S. A. 150. Suflă vîntul relei soarte Pe pămîntul îngrozit! ALECSANDRI, P. I 144. Viscolul pustiirei a suflat pe acest pămînt. RUSSO, O. 43. ♦ Tranz. A duce cu sine la distanță, p. ext. a face să dispară (risipind, împrăștiind, îndepărtînd). Urmele noastre le suflase vîntul. DELAVRANCEA, O. II 216. Primăvara, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Și zăpada de pe coastă. ALECSANDRI, P. P. 287. ◊ (Poetic) Ce vînt te-a suflat pe sub atîta negureală de pădure... pînă la moară la mine? GALACTION, O. I 47. ◊ Expr. Slab de-l suflă vîntul v. slab (J). 7. Tranz. (Cu complementul «nasul») A curăța de mucozități; a elimina mucozitățile. Dascălul nostru ne privea... Avea ochii umezi. Ca să nu băgăm de seamă că s-a înduioșat, a scos batista din buzunar, și-a suflat nasul tare, și-a șters obrazul și fruntea de sudoare. STANCU, D. 322. Își sufla cu zgomot nasul. SADOVEANU, O. III 582. Își sufla pe urmă nasul. C. PETRESCU, Î. II 161. 8. Tranz. (Adesea întărit prin «la ureche») A vorbi (cuiva) încet, în secret, (strecurînd insinuări sau căutînd să-l cîștige); a informa pe ascuns. V. șopti. I-o fi suflat cineva, ceva, la ureche. C. PETRESCU, O. P. I 220. Toate cele ce am zis mi-au fost suflate de d-lor. NEGRUZZI, S. I 230. ◊ Expr. A nu sufla un cuvînt = a nu spune nimic, a păstra un secret. Nici unul nu suflă un cuvînt. GALACTION, O. I 289. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva (în special unui elev, la școală) răspunsul la întrebările la care nu poate răspunde singur. Cei din bancă suflau lecția celor de la tablă. PAMFILE, la CADE.

A SUFLÁ súflu 1. intranz. 1) A expira cu putere; a elimina forțat aerul. ~ în ceai. ~ în foc.A-i ~ cuiva în borș (sau ~ în borșul cuiva) a se amesteca nepoftit în treburile cuiva. 2) A introduce și a scoate aerul din plămâni; a respira. ◊ A nu mai ~ a) a fi mort; b) a nu se opune; a tăcea chitic; a nu crâcni. 3) (despre vânt) A purta curenți de aer; a bate. 4) (despre instrumente muzicale de suflat) A produce sunete caracteristice. 2. tranz. 1) (substanțe pulverulente sau obiecte ușoare) A îndepărta cu ajutorul unui curent de aer. ◊ Slab de-l suflă vântul foarte slab. A-i ~ cuiva ceva de sub nas a lua foarte operativ și fără nici o jenă un lucru de la cineva. 2) fam. (persoane) A înlătura ușor și repede (dintr-o funcție). 3) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de metal inoxidabil, în scop protector sau decorativ; a spoi; a polei; a metaliza. 4) (obiecte de sticlă) A confecționa prin introducerea aerului într-o masă de sticlă topită (dându-i forma dorită). 5) (conducte, recipiente, suprafețe etc.) A curăța cu ajutorul unui jet de substanță gazoasă. ◊ ~ nasul a da afară mucozitățile din nas. 6) (texte, replici, răspunsuri) A comunica încet ca să audă numai adresatul (la teatru, la școală); a șopti. 7) (date, informații etc.) A aduce la cunoștință pe ascuns. ◊ A nu ~ (nici) un cuvânt a nu scoate o vorbă. [Sil. su-fla] /<lat. sufflare

suflà v. 1. a face vânt, împingând aerul prin gură; 2. a se mișca, vorbind de aerul agitat: vântul suflă tare; 3. a respira mai ales cu anevoie: ce sufli așa? 4. a îndrepta suflarea asupra (spre a ațâța sau stinge): a sufla lumânarea, focul; 5. a spune în taină: a sufla la ureche; 6. a răpi: i-a suflat punga; 7. a acoperi cu un strat metalic: a sufla cu aur, cu argint. [Lat. SUFFLARE].

2) súflu, a -á v. intr. (lat. sufflare d. sub, pe dedesupt, și flare, a sufla, dintr’o răd. imitativă din care vine și flúere, a curge, rom. fluĭer ș. a. multe; it. soffiare, pv. suflar, fr. souffler, sp. sollar, soplar, pg. soprar. V. unflu, îngîmf). Mișc aeru strîngîndu-l în gură și dîndu-ĭ drumu cu buzele strînse așa în cît să ĭasă maĭ răpede de cît cînd răsufli (Omu poate sufla și rece, și cald. Aceĭașĭ cauză a mișcăriĭ e și cînd sufli cu țoalele. Cînd suflă vîntu, curentu de aer e cauzat de variațiunea de temperatură a aeruluĭ): a sufla în pumnĭ ca să te’ncălzești, a sufla în luminare ca să se stingă, a sufla în foc ca să se aprindă, vîntu suflă (ob. bate). Răsuflu: cînd am venit eu, nu mal sufla (murise). îmi țin răsuflarea de frică, tac molcum: nici ná mal suflat clnd m’am răstit la el. Gîfîi: ce sufli așa? V. tr. Mișc lucrurile suflînd: Cine mĭ-a suflat foile? Îl suflă vlntu de slab ce e. Fig. Iron. Fac să dispară răpede (mîncînd, furînd): a și suflat mîncarea din farfurie, l-a suflat punga. Acoper (spoĭesc) c’un strat de aur, argint, nichel (pin aluziune la umbra care se depune pe un lucru neted și rece cînd sufli pe el): a sufla cu aur (V. însuflu). Șoptesc (Barb. după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suflá (a ~) (su-fla) vb., ind. prez. 3 súflă

suflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. súflu, 3 sg. și pl. súflă; ger. suflând; part. suflát


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUFLÁ vb. I. 1. a gâfâi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atâta alergătură.) 2. a-și trage. (Te rog să-ți ~ nasul!) 3. v. cânta. 4. v. suna. 5. v. șopti. 6. a bate, a trece, (reg.) a vântura. (Crivățul rece ~ peste sat.) II. v. polei.

SUFLÁ vb. v. răsufla, respira.

SUFLA vb. I. 1. a gîfîi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (~ după atîta alergătură.) 2. a trage. (Te rog să-ți ~ nasul!) 3. a cînta. (~ din fluier.) 4. a răsuna, a suna. (Trîmbițele ~.) 5. a șopti, (fig.) a strecura. (I-a ~ ceva la ureche.) 6. a bate, a trece, (reg.) a vîntura. (Crivățul rece ~ peste sat.) II. a polei, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)

sufla vb. v. RĂSUFLA. RESPIRA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

suflá (-lu, – át), vb.1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteți focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A șopti actorilor rolul. – 9. A șterpeli, a lua pe furiș. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Pușcariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s. f. (respirație; faptul de a fi; ființă vie); suflat, adj. (aurit); suflător, adj. (care suflă; s. n., vînturar); suflătoare, s. f. (muștiuc de fluier); sufloi, s. n. (foale; vînturar); suflu, s. n. după fr. souffle; suflet (mr. suflet), s. n. (respirație, răsuflare; viață; principiu vital, inimă; facultate psihică, conștiință, bunătate, caritate, valoare; animal, ființă; persoană, individ), cu suf. -et (după Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; după Meyer, Alb. St., IV, 226 și Candrea, din lat. *sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufletește, adv. (moralmente); suflețel s. m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleți, vb. (Olt., a trăi); însufleți, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simțiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însuflețitor, adj. (animator, care însuflețeste); neînsuflețire, s. f. (lipsă de viață sau de suflet); neînsuflețit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s. m.; sufleu, s. n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

sufla, suflu v. t. 1. (șc.) a șopti unui coleg care nu știe lecția 2. a deposeda pe cineva de ceva

a sufla (cuiva) în borș expr. a-i face (cuiva) toate poftele; a ține (cuiva) partea necondiționat și fără discernământ.

a sufla (ceva) de sub nasul cuiva expr. a-și însuși un lucru care aparține de drept altuia sau pe care ar dori să și-l însușească altcineva.

a sufla (cuiva) în spate expr. a submina poziția socială sau profesională a cuiva pentru a-i lua locul.

a sufla ca o balenă / ca o locomotivă expr. a gâfâi, a respira sacadat.

a sufla și în iaurt expr. (pop.) a fi extrem de precaut / prudent / într-o situație dată.

a-i sufla vântul în pungă / prin buzunare expr. a rămâne fără bani.

Intrare: sufla
  • silabație: -fla
verb (VT90)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sufla
  • suflare
  • suflat
  • suflatu‑
  • suflând
  • suflându‑
singular plural
  • suflă
  • suflați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • suflu
(să)
  • suflu
  • suflam
  • suflai
  • suflasem
a II-a (tu)
  • sufli
(să)
  • sufli
  • suflai
  • suflași
  • suflaseși
a III-a (el, ea)
  • suflă
(să)
  • sufle
  • sufla
  • suflă
  • suflase
plural I (noi)
  • suflăm
(să)
  • suflăm
  • suflam
  • suflarăm
  • suflaserăm
  • suflasem
a II-a (voi)
  • suflați
(să)
  • suflați
  • suflați
  • suflarăți
  • suflaserăți
  • suflaseți
a III-a (ei, ele)
  • suflă
(să)
  • sufle
  • suflau
  • sufla
  • suflaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)