poclad² sn vz poclit

poclad¹ sm vz pocladă

POCLADĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, folosită ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocadă, plocată s.f, plocat, poclad s. n.] – Din sl. pokladŭ.

plocad sn vz pocladă

plocadă sf vz pocladă

plocat² sn vz pocladă

plocav sn vz pocladă

plocaz sn vz pocladă

plocot sn vz pocladă

plotad sn vz pocladă

pocladă sf [At: KLEIN, D. 401 / V: (reg) plocad (Pl: ~e, ~uri) sn, ploca~ sf, plocat (Pl: ~e, ~uri) sn, plocav (Pl: ~uri) sn, plocaz sn, plocot sn, plotad (Pl: ~e) sn, ~ad (Pl: ~lăzi, ~de, ~duri) smn, ~laz s, poglad (Pl: ~azi) sm, porlad (Pl: ~e) sn / Pl: ~de, ~lăzi / E: slv покладъ] (Reg) 1 Țesătură țărănească mițoasă, din lână nevopsită. 2 (Pex) Pătură. 3 Pocrovăț (2).

poclaz sm vz pocladă

poclăz^[1] s vz pocladă

poclic sn vz poclit

poclid sn vz poclit

poclit sn [At: CIHAC, II, 269 / V: (reg) ~lad, ~lic, ~lid / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: cf ucr покліть] 1 (Mol) Coviltir la car, căruță etc. 2 (Reg) Coș al trăsurii. 3 (Reg; îf poclic) Fiecare dintre cele două cărămizi, ca un triunghi, în care bate fumul la coșul caselor țărănești. 4 (Buc; îf poclad, poclid) Șopron în care se păstrează fânul în timpul iernii. 5 (Buc; pex; îaf) Grajd.

poglad sm vz pocladă

porlad sn vz pocladă

POCLADĂ, poclăzi, s. f. (Reg.) Țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, întrebuințată ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocadă, plocată s. f., plocat, poclad s. n.] – Din sl. pokladŭ.

POCLADĂ, poclăzi, s. f. Țesătură de casă din lînă nevopsită, întrebuințată ca învelitoare, ca așternut și mai ales ca pătură sub șa; cergă, macat. Gospodina împresură numaidecît, în odaie, pe cei doi oaspeți de soi... le împinse scaune acoperite cu poclăzi. SADOVEANU, Z. C. 44, I-a pus o pocladă, pe pocladă șaua de lemn, și i-a strîns chinga bine, căci aveau să meargă la tîrg. GÎRLEANU, L. 27. – Variante: plocadă (ȘEZ. I 34) s. f., plocad, plocade (ȘEZ. XIII 106), plocat, plocate (CARAGIALE, P. 116, TEODORESCU, P. P. 22), poclad, poclade, s. n.

POCLIT, poclituri, s. n. (Mold.) Coșul trăsurii. Trăsura aceea mare, cu perinile moi, cine știe de cînd stă acolo, prăfuită și posomorîtă, în întunecimea șurii, cu poclitul ridicat, parcă veșnic îi plouă. SADOVEANU, O. III 241. Într-o birjă cu poclitul ridicat stă popa și dascălul. CONTEMPORANUL, V_II 524. ♦ Coviltir. Un poclit de rogojini oprea și soarele și ploaia de a răzbate în căruța lui moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 113.

POCLADĂ ~ăzi f. reg. Obiect confecționat dintr-o țesătură casnică de lână nevopsită, mițoasă, servind ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. /<sl. pokladau

plocad n. Mold. V. pocladă.

pocladă (plocad) f. Mold. așternut sub șea: o păreche de poclăzi CR. [Slav. POKLADŬ, depunere (cf. rus. POKLADKA, căptușeală)].

poclit n. Mold. 1. țol de acoperit carele țărănești: un poclit de rogojini CR.; 2. coș la trăsura cu cai: lasă poclitu că plouă. [Cf. pocladă].

plocád, -ádă și -át, V. pocladă.

pocládă f., pl. ăzĭ (vsl. po-kladŭ, lucru depus, d. klasti-kladon, a pune, a clădi; rus. po-kládka, căptușeală, po-kláža, bulendre. V. clădesc). Est. Lăvicer (de lînă nevăpsită bătută la piŭă) întrebuințat ca macat la țară orĭ ca pătură supt șa. – În vest plocád și -át, pl. e; și plocadă. V. ipingea.

poclít n., pl. urĭ (rut. pó-klit, partea de lemn a grapeĭ, pri-klit, zidărie astupătoare, pol. poklat, crivitar, umbrar de viță. V. clit). Mold. nord. Coviltiru (coșu, acoperemîntu) uneĭ trăsurĭ (birjĭ) orĭ unuĭ automobil. V. tendă.

pocladă (reg.) (desp. po-cla-) s. f., g.-d. art. poclăzii; pl. poclăzi

poclit (reg.) (desp. po-clit) s. n., pl. poclituri

pocladă (reg.) (po-cla-) s. f., g.-d. art. poclăzii; pl. poclăzi

poclit (reg.) (po-clit) s. n., pl. poclituri

pocladă s. f. (sil. -cla-), g.-d. art. poclăzii; pl. poclăzi

poclit s. n. (sil. -clit), pl. poclituri

pocladă s. f., pl. poclăzi (poclade)

pocladă, -clăzi.

plocat (plocate), s. n. – Cuvertură, pătură, macat, care servește și ca valtrap. – Var. poclad(ă), plocad(ă). Sl. pokladŭ „depus” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 60; Conev 61), cf. clădi, năclad; pentru metateză, cf. plocon. Forma placat, folosită în limbajul modern (Gib Mihăescu), este greșită, și datorată fără îndoială confuziei cu fr. plaquer. Plocău (var. poclău), s. n. (Bucov., plasă de pescuit) pare var. aceluiași cuvînt (după Scriban, din mag. pokhálo „pînză de păianjen”). – Cf. poclit.

poclit (poclituri), s. n. – Apărătoare de soare, prelată. Probabil din poclad, cf. plocat, contaminat cu sl. pokryti „a acoperi”. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. pokrovŭ după Cihac, II, 269, cf. procov; din sl. pokrytŭ „acoperiș”, după Tiktin. În Mold. Cf. pocriș, s. n. (capac), din rut. pokryška (Candrea; cf. Conev 64).

PLOCAT s. v. cergă, cuvertură, învelitoare, pătură, velință.

POCLADĂ s. v. cioltar, șabracă, valtrap.

POCLIT s. v. burduf, coș, coviltir.

plocat s. v. CERGĂ. CUVERTURĂ. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. VELINȚĂ.

pocladă s. v. CIOLTAR. ȘABRACĂ. VALTRAP.

poclit s. v. BURDUF. COȘ. COVILTIR.

plocad, plocade, s.n. (reg.) v. pocladă.

poclit, poclituri, s.n. (reg.) 1. coșul trăsurii; coviltir (la car, căruță etc.); țol de acoperit carele țărănești. 2. cele două cărămizi în formă de triunghi, în care bate fumul la coșul caselor țărănești. 3. șopron pentru fân.