OBOR², oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

OBOR¹ oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor.

obor¹ [At: ANON. CAR. / Pl: ~oare / E: bg обор, srb obor)] 1 sn (Pop) Loc împrejmuit în care se țin animalele Si: ocol, staul, țarc. 2 sn (Pop) Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, în care se țin unelte agricole, nutreț etc. 3 sn (Înv) Ocol al autorității comunale, unde se închideau vitele găsite păscând în locuri interzise. 4 sn (Reg) Strungă. 5 sn (Reg) Gard făcut în jurul unei clăi de fân. 6 sn (Reg) Grădină. 7 sn (Reg; fig) Cerc luminos în jurul lunii Si: cearcăn. 8 sn (Reg; pex) Colibă. 9 sn (Rar) Grajd. 10 sn (Mun; Mol) Loc, de obicei împrejmuit, unde se ține târgul de vite, de fân, de lemne etc. 11 sn (Mun, Mol) Târg de vite. 12 i (Reg; rep) Strigăt cu care se mână vitele spre staul.

obor² sn [At: DAMÉ, T. 123 / V: (reg) obăr, ubăr / Pl: ~oare / E: rs обор] 1 Sfoară trecută prin ochiurile de la extremitatea năvodului și de care sunt legate bile de plumb. 2 Împrejmuire de nuiele sau de stuf, făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu. 3 Spațiu din interiorul acestei împrejmuiri.

OBOR² sbst. 🐟 Sfoară, frînghiuță trecută prin ochiurile de la marginea prostovolului sau năvodului și pe care sînt înșirate din distanță în distanță, alice sau greutăți de plumb [rus. o b ó r a].

OBOR¹ (pl. -oare, -oară) sn. 1 Împrejmuire, ocol pentru vite (pe lîngă o casă țărănească): Am un ~ de boi roșii și unul negru: cînd bag boul negru între cei roșii, pe toți îi răscolește (GOR.), ghicitoare despre „vătraiul și cărbunii” ¶ 2 ⚚ Tîrg de vite, de fîn, de lemne (la marginea unui oraș): și măgarul se vinde în ~ul armăsarilor (PANN); în ziua de ~ săptămînal, cînd vin țăranii din tot județul la tîrg (BR.-VN.); F: parcă-i de la ~, e bădăran, mojic [bg. srb.].

OBOR², oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

OBOR¹, oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) Împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., scr. obor.

OBOR, oboare, s. n. 1. (Munt., Mold.) Loc, de obicei împrejmuit, unde se ține tîrgul de vite, de fîn, de lemne; tîrg de vite. Negustori aprigi de cereale, geambași vestiți de oboare, samsari de lînă și brînzeturi. I. BOTEZ, ȘC. 87. Măgarul se vinde tot în oborul armăsarilor. PANN, P. V. II 117. Se mai duse stăpînul nostru La obor Și cumpără doi boi. TEODORESCU, P. P. 140. 2. Împrejmuire pentru vite în apropierea casei, la cîmp, la tîrlă etc.; țarc, ocol. Văzu la lumina lunei pe porcarul mînăstirii ducînd din urmă vreo zece-cincisprezece porci, care scăpaseră pe semne din obor. STĂNOIU, C. I. 186. 3. (Regional) Loc îngrădit în jurul unei case țărănești (v. curte) sau în apropierea ei, unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. Iată că era-n mijlocul oborului, înaintea curții, un stîlp mare. RETEGANUL, P. III 21. Cînd treci pe lîngă obor, Mă cuprinde, bade-un dor. HODOȘ, P. P. 45. 4. Împrejmuire de nuiele, de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a ademeni și păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. Talianul îi al obștei, cu tot ce are: plase, sîrme, taraci, oboare. DAVIDOGLU, O. 51.

OBOR² oboare n. Sfoară cu ajutorul căreia mreaja unui năvod se prinde în apă. /<rus. obor

OBOR¹ oboare n. 1) (în trecut) Loc special rezervat pentru vânzarea vitelor; târg de vite. 2) Loc împrejmuit (în apropierea casei sau în câmp) unde se țin vitele; țarc; ocol. 3) Loc împrejmuit cu stuf sau nuiele într-o apă curgătoare, pentru a prinde peștele sau pentru a păstra viu peștele prins. /<bulg., sb. obor

obòr n. 1. împrejmuire de casă (la țară); 2. împrejmuire de vite; 3. (la orașe) târg de fân și de vite: și măgarul se vinde în oborul armăsarilor PANN. [Serb. OBOR, țarc, curte, bătătură].

òbor n. sfoară trecută prin ochiurile năvodului și pe care sunt înșirate mărgele de plumb. [Rus. OBORA, șnur].

2) obór, a -î v. tr. (vsl. o-boriti, a desființa, d. boron-brati, a lupta; sîrb. boriti se, a lupta. V. obor 2 și dobor). Vechĭ. Dobor, trîntesc. Răpun. Fig. Desființez: a oborî o lege.

1) obór n., pl. oare (bg. sîrb. obor, obor; rut. pol. obora, obor: rus. obóra, pl. obóry, nojiță, zabor, zaplaz, gard; vsl. obora, funie. V. obor 2 și Bern. 1, 176). Ocol, loc îngrădit în care se țin vitele satuluĭ saŭ ale bîlcĭuluĭ. Locu unde se vînd vite, fîn ș. a. Sfoara saŭ funia de la marginea uneĭ plase, unuĭ năvod ș. a.

doborî [At: PSALT. HUR. 47^r/11 / V: (înv) obori, ob~ / Pzi: dobor / E: d- + oborî. Oborî < vsl оборити] 1-2 vt, (înv) vrp (C.i. un corp ) A culca la pământ. 3 vt (C.i. un corp) A răsturna. 4 vt (D. animale) A ucide. 5 vt (D. animale) A vâna. 6 vt (Îvr) A detrona. 7 vt A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat. 8 vt A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește prin aer. 9 vt (C.i. oameni) A răpune (în luptă). 10 vt (C.i. boli, suferințe, oboseală etc.) A copleși (2). 11 vt (Fig; c.i. situații, concepții, teorii etc.) A desființa. 12 vt A depăși cel mai bun rezultat (sportiv) anterior. 13 vi (Înv; Olt, Ban) A coborî (34).

obăr² sn vz obor²

obărea^[1] v vz doborî

obărî^[1] v vz doborî

obora^[1] v vz doborî

obori v vz doborî

oborî v vz doborî

ubăr sn vz obor²

DOBORÎ (-bor) vb. tr. ¶ A da jos, a culca la pămînt, a trînti, a răsturna, a dărîma: dobora în drumu-i copacii de trei ani (ISP.) ¶ 2 Ⓕ A birui, a face să nu mai poată sta în picioare, a copleși: dar despre ziuă somnul o doborî și adormi și ea (CRG.) [vsl. do- (de tot) + oborti].

OBORÎ (obor) vb. tr. A doborî, a culca la pămînt: buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt (NEGR.); Rînduri întregi prăvale și oboară (BD.-DEL.); dacă i se întîmplă să oboare vre-o păsăruică oarbă (ALECS.); să avem îndestui cosași spre a putea ~ iarba la pămînt în timpul cuvenit (ION.) [vsl. oboriti].

DOBORÎ, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos (ceva sau pe cineva), a culca, a răsturna, a trînti la pămînt, a prăbuși, a dărîma. [Dihania] dobora în drumu-i copăcei de trei ani, pe care îi atingea cu colții. ISPIRESCU, U. 39. Vîntul... doboară stejari falnici și desfoaie blînde flori. ALECSANDRI, P. A. 132. Pleacă către pădure În mînă cu o săcure Ceva lemne să doboare. PANN, P. V. I 89. ◊ Fig. Ca să dobori poarta robiei, îți trebuie umeri ca ai mei. CAMIL PETRESCU, T. II 598. ◊ Refl. (Rar) Un altar ce se doboară Cînd vin trăsnete de sus! COȘBUC, P. I 213. Deodat-o bardă crudă prin aer luce, zboară, Lovește!... gios bătrînul c-un vaiet se doboară. ALECSANDRI, P. III 303. ♦ (Regional) A cosi. Scoală, dragul mamii, să te duci să dobori iarba ceea. REBREANU, I. 45. 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat (atîrnat, agățat). [Piatra] va lovi în pom... și va doborî mere. CAMIL PETRESCU, T. III 509. ♦ (Cu privire la ființe sau obiecte care zboară sau plutesc în aer) A face să cadă, a da jos; a prăbuși. A doborît un avion. ▭ Iacă un țînțar a ajuns tocmai la vîntul turbat și voi să-l dobor d-acolo cu săgeata mea. ISPIRESCU, L. 321. [Nobilul pleca la vînătoare] ca să doboare... cocorii, răpezind asupră-le agerii săi șoimi. ODOBESCU, S. III 54. 3. (Cu privire la persoane) A înfrînge, a birui, a supune, a distruge; a răpune. Luminatul împărat... a doborît. pe toți dușmanii. SADOVEANU, D. P. 160. Ești o neroadă dacă îți închipui că e în stare să mă doboare cineva. CAMIL PETRESCU, T. I 259. Pentru cea din urmă oară Aș voi să-l văd cum luptă și pe zmeu cum îl doboară. EFTIMIU, Î. 111. ♦ (Cu privire la stări, situații, împrejurări) A nimici, a desființa, a stîrpi. Pui în lanțuri ai tăi ani, Pe copii ți-i faci orfani, Văduvești soția, De cumva-ndrăznești să zici Că ai drept să te ridici Să dobori hoția. NECULUȚĂ, Ț. D. 42. ♦ (Subiectul e un fapt, un eveniment sau o stare psihică ori fizică) A învinge, a birui, a copleși. Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme [pe Eminescu]. SADOVEANU, E. 83. Ochii i se închideau, somnul îl dobora. GALACTION, O. I 41. Grelele încercări de tot soiul prin care trecuse... ar fi doborît un uriaș. M. I. CARAGIALE, C. 12. Sta s-o doboare cu totul întristarea, ISPIRESCU, L. 59. 4. (Sport; cu privire la recorduri) A depăși. Echipa națională de ștafetă a doborît recordul de 4 x 100 de metri.

OBORÎ, obor, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A doborî, a culca (cu o lovitură) la pămînt, a ucide; fig. a scoate prin uneltiri dintr-un post, dintr-o demnitate. Pe tatăl meu... îl oborîseră cu buzduganele vorniceii Sucevii. SADOVEANU, N. P. 33. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt. NEGRUZZI, S. I 152. Ei știu foarte bine, că de nu mă vor oborî ei, eu îi voi oborî. KOGĂLNICEANU, S. 187.

A DOBORÎ dobor tranz. (obiecte, ființe în poziție verticală) A culca la pământ; a prăvăli. /<sl. do oboriti

doborî v. a da jos, a răsturna, a dărăma: a doborî copaci, case. [V. oborî].

oborî v. 1. Mold. a doborî: cu a lui groaznică năvală cai, călăreți oborînd NEGR. [Slav. OBORITI, a răsturna, a prăpădi].

dobór, a -î v. tr. (vsl. *do-boriti, compus ca și a oborî, a desființa. – Dobor, doboară, doborîm; doboram; să doboare). Daŭ jos răstorn, trîntesc: a doborî un copac. Fig. Răpun, înving: a doborî dușmanii, foamea mă doboară.

obor (pop.) s. n., pl. oboare

obor (pop.) s. n., pl. oboare

obor (târg, ocol, împrejmuire într-o apă curgătoare) s. n., pl. oboare

obor, oboară 3 sg. și pl., -rînd ger., -rît prt., -rîtor adj. v.

doborî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dobor, 3 doboară, imperf. 1 doboram; conj. prez. 1 sg. să dobor, 3 să doboare; imper. 2 sg. afirm. doboară

oborî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. obor, 3 oboară, imperf. 1 oboram; conj. prez. 1 sg. să obor, 3 să oboare; imper. 2 sg. afirm. oboară

doborî (a ~) vb., ind. prez. 3 doboară, imperf. 3 sg. dobora, perf. s. 3 sg. doborî, 3 pl. doborâră; conj. prez. 3 să doboare; ger. doborând; part. doborât

oborî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboară, perf. s. 3 sg. oborî, 3 pl. oborâră; ger. oborând; part. oborât

doborî vb., ind. prez. 1 sg. dobor, 3 sg. și pl. doboară, imperf. 3 sg. dobora; conj. prez. 3 sg. și pl. doboare

oborî vb., ind. prez. 1 sg. obor, 3 sg. și pl. oboară

dobor, -boară 3 sg. și pl., -boare 3 conj., -boram 1 imp., -borît prt., -borînd ger., -borîre inf. s., -borîtor adj. s.

obor (oboare), s. n. – 1. Țarc de vite, loc îngrădit. – 2. Tîrg de vite. – Mr., megl. ubor. Bg., sb., slov. obor, din sl. obora (Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 221; Conev 81), cf. pol. obora „grajd”, ngr. ỏßορός, alb. obor. E dubletul lui obor, s. n. (plumb de plasă) din rus. obora.

doborî (dobor, -it), vb. – A da jos, a dărîma, a culca la pămînt. Sl. oboriti „a doborî”, probabil în compunere cu pref. do-, care indică o acțiune exclusivă (Miklosich, Lexicon, 472; Candrea), cf. oborî. – Der. doborîtor, adj. (care doboară).

oborî (obor, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se folosește azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor).

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3).

mă Bucur Obor! expr. (iron.) mă bucur!

OBOR s. v. bordei, colibă, ocol, staul, țarc.

OBOR s. târg. (~ de vite.)

obor s. v. BORDEI. COLIBĂ. OCOL. STAUL. ȚARC.

OBOR s. tîrg. (~ de vite.)

DOBORÎ vb. 1. a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trânti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pământ.) 2. v. culca.

DOBORÎ vb. v. ajunge, birui, copleși, covârși, cuprinde, împovăra, înfrânge, învinge, năpădi, podidi, prinde, răzbi, toropi.

OBORÎ vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti.

DOBORÎ vb. 1. a arunca, a azvîrli, a culca, a dărîma, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trînti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pămînt.) 2. a culca, a tăvăli, (pop.) a pologi. (~ iarba în picioare.)

doborî vb. v. AJUNGE. BIRUI. COPLEȘI. COVÎRȘI. CUPRINDE. ÎMPOVĂRA. ÎNFRÎNGE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. PODIDI. PRINDE. RĂZBI. TOROPI.

oborî vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CULCA. DĂRÎMA. DOBORÎ. ÎNTINDE. LUNGI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRÎNTI.

oborî, obor, (aborî), v.t. (reg.) A doborî, a răsturna: „Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios” (Papahagi, 1925: 320). – Din sl. oboriti „a răsturna, a prăpădi” (Scriban, DEX, MDA).

oborî, obor, (aborî), vb. tranz. – (reg.) A doborî (Papahagi, 1925): „Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios” (Papahagi, 1925: 320; Sat Șugatag). – Din sl. oboriti „a răsturna, a prăpădi” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

oborî, obor, vb. tranz. – A doborî (Papahagi 1925). – Din sl. oboriti.

OBOR¹ s. n., interj. I. s. n. 1. (Popular) împrejmuire pentru vite, oi, porci etc., în apropierea casei sau la cîmp; țarc, ocol, staul; loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. v. ogradă, curte. S-au răjghinat vreo două gemînări și au căzut peste rîmătorii grohăitori care aveau oborul sub cais. ciaușanu, r. scut. 14. Văzu la lumina lunei pe porcarul mînăstirii ducînd din urmă vreo zece-cinsprezece porci care scăpaseră pe semne din obor. stănoiu, c. i. 186, cf. h ii 81, 89, iii 398, v 257, 280, vii 85, ix 88, xii 227, xvn 263, xviii 269. Să fie N. vestită... La toate mesele, Prin oboare, Prin ogoare, Pe la joc. marian, s. r. i, 187. Era-n mijlocul oborului... un stîlp mare și înalt. reteganul, p. iii, 21. Au nu-ți fu ție miluță, Ca să lași a ta măicuță, Cu oboru singurel? f (1890), 547. Cînd o fi, mîndră, să mor... Să mă-ngroape în obor, În oboru oilor, C-am murit de dragu lor. hodoș, p. p. 117. La fereastra din obor Bate murgu din picior. șez. viii, 126. Am scos boii din ocol Și i-am pus la plugușor, M-am dus pi deal la obor. cardaș, c. p. 72. Cît o sta ăsta pe noi, Nu mai facem car și boi, Nici-n obor zece oi. graiul, i, 62, cf. chest. ii 393/17, 25, ib. 399/6, 48, ib. 429/23, 29, 55, 69, 85, 87, 100, 102, ib. 430/101, chest. v 14/16, ib. 49/91, alr i 412, ib. 1122, ib. 1792, alrm ii/i h 344/836. Ți-am scos boii din obor Și plugul de sub șopron Și-am plecat să fac ogor. ant. Lit. pop. i, 103. Ne-a mîncat cu clăcile, Plătim și urzicile; Nu mai nojim car și boi, Nici în obor patru oi! balade, ii, 328, cf. a ii 6, 8, 10, iii 2, 3, 5, 8, 16, 17, 18, iv 3, 5. ♦ (Regional) Strungă. alr i 1796/679, 695, 874. ♦ (În trecut) Ocolul, țarcul autorității comunale, unde se închideau vitele găsite păscînd în locuri oprite, pînă cînd plătea proprietarul lor amenda. Oile au intrat în porumb și au fost duse la oborul comunal. v. rom. iunie 1955, 42. Mi-a închis caii la obor. chest. v/73, cf. 46, 94, 95, a v 25. ♦ (Regional) Gard făcut în jurul unei clăi de fîn (ca să nu ajungă vitele la ea). cf. alr ii 5 037/723, 728. ♦ (Regional) Grădină. cf. alr Ii 674/885, 932. ♦ fig. (Regional) Cerc luminos în jurul lunii; cearcăn (Răcășdia – Oravița). cf. chest. v/61. Luna are obor în jurul ei. ib. 2. p. ext. (Regional) Colibă. cf. anon. car. Case, bordeie, oboare, Scunde, meschine, ușoare, Nu dau nici un adăpost. codru-drăgușanu, c. 10. De nu ț-ar fi, leleo, dor, N-ai veni după obor, Tremurînd cu capul gol. pop., ap. alexandrescu, o. i, 382, cf. chest. ii 39/101, a ii 11. ♦ (Rar) Grajd (Budișteni – Pitești). alr i 415/786. 3. (Munt., Mold.) Loc, de obicei împrejmuit, unde se ține tîrgul de vite, de fîn, de lemne etc.; tîrg de vite. La zi de tîrg, în mijlocul oborului l-au spînzurat (a. ?). mag. ist. ii, 204/19. Zece prăvălii și cu scaunile de carne și cu oborul, înpreună și cu celelalte doao cărciumi, le-au adeverit hotărnicii că sînt pe moșiia mea (a. 1774). bul. com. ist. v, 294. Silesc iute s-ajung la obor, Să găsesc să-mi cumpăr un măgar. pann, ap. tdrg. Părăluțele se fac cu alt meșteșug, neică: acte de stare civilă, oboru de vite. petică, o. 212. Localnici, negustori aprigi de cereale, geambași vestiți la oboare, samsari de lînă și brînzeturi. i. botez, șc. 87. Pe maidanele dintre cele două oboare se ținea tîrgul porcilor. v. rom. decembrie 1954, 55. Se întoarce de la obor cu niște cai din ăia marii și grași. preda, I. 115. Se mai duse stăpînul nostru La obor Și cumpără doi Boi. teodorescu, p. p. 140. Foaie verde ca nalba, Codrean la obor pleca. Mat. folk. 154. II. interj. (Regional, repetat) Strigăt cu care se mînă vitele spre staul (Reviga – Slobozia). BIJI,. Fil. v, 169. – pl.: oboare. – Din slav. (bg. обор, scr. obor).

OBOR² s. n. 1. Sfoară trecută prin ochiurile de la extremitatea năvodului sau prostovolului și de care sînt legate, din distanță în distanță, bile de plumb. cf. damé, t. 123, 125, antipa, p. 433. 2. Împrejmuire de nuiele sau de stuf, făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. Se îngrădește un obor mare, provăzut din toate părțile cu numeroase „limbi'' – adică cu guri de intrare, făcute în gard... prin cari poate intra peștele. antipa, p. 555, cf. 629. Talianul îi al obștei, cu tot ce are: plase, sîrme, taraci, oboare. davidoglu, o. 54. – pl.: oboare. – Și: (regional) obăr (damé, t. 128), ubăr (id. ib.) s. n. - Din rus. обор ”șnur".

OBĂR² s. n. v. obor².

OBORÎ vb. IV v. doborî.