OBOR² s. n. 1. Sfoară trecută prin ochiurile de la extremitatea năvodului sau prostovolului și de care sînt legate, din distanță în distanță, bile de plumb. cf. damé, t. 123, 125, antipa, p. 433. 2. Împrejmuire de nuiele sau de stuf, făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. Se îngrădește un obor mare, provăzut din toate părțile cu numeroase „limbi'' – adică cu guri de intrare, făcute în gard... prin cari poate intra peștele. antipa, p. 555, cf. 629. Talianul îi al obștei, cu tot ce are: plase, sîrme, taraci, oboare. davidoglu, o. 54. – pl.: oboare. – Și: (regional) obăr (damé, t. 128), ubăr (id. ib.) s. n. - Din rus. обор ”șnur".