OBOR¹ s. n., interj. I. s. n. 1. (Popular) împrejmuire pentru vite, oi, porci etc., în apropierea casei sau la cîmp; țarc, ocol, staul; loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. v. ogradă, curte. S-au răjghinat vreo două gemînări și au căzut peste rîmătorii grohăitori care aveau oborul sub cais. ciaușanu, r. scut. 14. Văzu la lumina lunei pe porcarul mînăstirii ducînd din urmă vreo zece-cinsprezece porci care scăpaseră pe semne din obor. stănoiu, c. i. 186, cf. h ii 81, 89, iii 398, v 257, 280, vii 85, ix 88, xii 227, xvn 263, xviii 269. Să fie N. vestită... La toate mesele, Prin oboare, Prin ogoare, Pe la joc. marian, s. r. i, 187. Era-n mijlocul oborului... un stîlp mare și înalt. reteganul, p. iii, 21. Au nu-ți fu ție miluță, Ca să lași a ta măicuță, Cu oboru singurel? f (1890), 547. Cînd o fi, mîndră, să mor... Să mă-ngroape în obor, În oboru oilor, C-am murit de dragu lor. hodoș, p. p. 117. La fereastra din obor Bate murgu din picior. șez. viii, 126. Am scos boii din ocol Și i-am pus la plugușor, M-am dus pi deal la obor. cardaș, c. p. 72. Cît o sta ăsta pe noi, Nu mai facem car și boi, Nici-n obor zece oi. graiul, i, 62, cf. chest. ii 393/17, 25, ib. 399/6, 48, ib. 429/23, 29, 55, 69, 85, 87, 100, 102, ib. 430/101, chest. v 14/16, ib. 49/91, alr i 412, ib. 1122, ib. 1792, alrm ii/i h 344/836. Ți-am scos boii din obor Și plugul de sub șopron Și-am plecat să fac ogor. ant. Lit. pop. i, 103. Ne-a mîncat cu clăcile, Plătim și urzicile; Nu mai nojim car și boi, Nici în obor patru oi! balade, ii, 328, cf. a ii 6, 8, 10, iii 2, 3, 5, 8, 16, 17, 18, iv 3, 5. ♦ (Regional) Strungă. alr i 1796/679, 695, 874. ♦ (În trecut) Ocolul, țarcul autorității comunale, unde se închideau vitele găsite păscînd în locuri oprite, pînă cînd plătea proprietarul lor amenda. Oile au intrat în porumb și au fost duse la oborul comunal. v. rom. iunie 1955, 42. Mi-a închis caii la obor. chest. v/73, cf. 46, 94, 95, a v 25. ♦ (Regional) Gard făcut în jurul unei clăi de fîn (ca să nu ajungă vitele la ea). cf. alr ii 5 037/723, 728. ♦ (Regional) Grădină. cf. alr Ii 674/885, 932. ♦ fig. (Regional) Cerc luminos în jurul lunii; cearcăn (Răcășdia – Oravița). cf. chest. v/61. Luna are obor în jurul ei. ib. 2. p. ext. (Regional) Colibă. cf. anon. car. Case, bordeie, oboare, Scunde, meschine, ușoare, Nu dau nici un adăpost. codru-drăgușanu, c. 10. De nu ț-ar fi, leleo, dor, N-ai veni după obor, Tremurînd cu capul gol. pop., ap. alexandrescu, o. i, 382, cf. chest. ii 39/101, a ii 11. ♦ (Rar) Grajd (Budișteni – Pitești). alr i 415/786. 3. (Munt., Mold.) Loc, de obicei împrejmuit, unde se ține tîrgul de vite, de fîn, de lemne etc.; tîrg de vite. La zi de tîrg, în mijlocul oborului l-au spînzurat (a. ?). mag. ist. ii, 204/19. Zece prăvălii și cu scaunile de carne și cu oborul, înpreună și cu celelalte doao cărciumi, le-au adeverit hotărnicii că sînt pe moșiia mea (a. 1774). bul. com. ist. v, 294. Silesc iute s-ajung la obor, Să găsesc să-mi cumpăr un măgar. pann, ap. tdrg. Părăluțele se fac cu alt meșteșug, neică: acte de stare civilă, oboru de vite. petică, o. 212. Localnici, negustori aprigi de cereale, geambași vestiți la oboare, samsari de lînă și brînzeturi. i. botez, șc. 87. Pe maidanele dintre cele două oboare se ținea tîrgul porcilor. v. rom. decembrie 1954, 55. Se întoarce de la obor cu niște cai din ăia marii și grași. preda, I. 115. Se mai duse stăpînul nostru La obor Și cumpără doi Boi. teodorescu, p. p. 140. Foaie verde ca nalba, Codrean la obor pleca. Mat. folk. 154. II. interj. (Regional, repetat) Strigăt cu care se mînă vitele spre staul (Reviga – Slobozia). BIJI,. Fil. v, 169. – pl.: oboare. – Din slav. (bg. обор, scr. obor).