2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.

obidit2, ~ă a [At: DLR / Pl: ~iți, ~e / E: obidi2] 1 Ispitit. 2 Iscodit. 3 Căutat. 4 Aflat.

obidit1, a [At: PSALT. HUR. 6v/6 / V: (îrg) ~dat, obed~, ~duit / Pl: ~iți, ~e / E: obidi1] (Înv) 1 Asuprit. 2 Ocărât. 3 Alungat. 4 Nedreptățit. 5 (Pop) Supărat.

OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.

OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (învechit, astăzi mai ales arhaizant și popular) 1. Amărît, mîhnit, necăjit, chinuit, zdrobit de durere. Drumețul pe cărarea-ngustă Cu suflet obidit, trecea. IOSIF, T. 191. E așa de obidit, încît ai crede că vrea să plîngă. CARAGIALE, O. II 177. Bătrînii își ascund ochii plini de lacrimi, bărbații stau obidiți. RUSSO, O. 38. ♦ Care exprimă mîhnire, obidă. Se plimba de colo pînă colo, vorbind ca-n aiurarea unor friguri, cu un glas obidit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 75. La dreapta ei umblau doi coconi tineri... cu haine negre și cu fețe obidite. ODOBESCU, S. I 108. 2. Obijduit, năpăstuit, apăsat. O vrajă s-a țesut pe deasupra satelor obidite, din auz în auz; undeva... se află o țară întinsă, unde munca e căutată și răsplătită. BOGZA, C. O. 306. ◊ (Substantivat) Îl privise ca pe un binefăcător al celor obidiți. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 47. Veniți voi obidiții lumii, cu buzele înfrigurate, Voi chinuiții din arsura unei tăceri îndelungate. GOGA, C. P. 131. – Variantă: obidát, -ă (ȘEZ. VIII 48) adj.

obidit a. tare întristat: cu haine negre și cu fețe obidite OD.

OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă.

OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă.

obidi1 [At: PSALT. HUR. 28v/9 / V: (îrg) ~da, ~dui / Pzi: ~desc / E: obidă] 1 vt(a) (Înv) A asupri. 2 vt(a) A ocărî. 3 vt(a) (Reg; îf obida) A alunga. 4 vr (Pop) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii Si: a se amărî, a se necăji. 5 vr (Îrg) A se văita. 6 vt (Înv; îf obida) A deplânge.

obidi2 vt(a) [At: GR. BĂN. / Pzi: ~desc / E: srb obiditi] (Ban) 1 A ispiti. 2 A iscodi. 3 A căuta. 4 A afla.

OBIDÁT, -Ă adj. v. obidit.

OBIDÍ, obidesc, vb. IV. (Învechit, astăzi mai ales popular) 1. Intranz. și refl. Ase lăsa pradă deznădejdii sau durerii, a se necăji, a se amărî. Dacă tu ești vinovat (obidindu-se treptat și arătîndu-și moalele capului) de ce mi-a făcut mie bubă aici? CARAGIALE, O.I 264. Ziua Stau și obidesc, Noaptea Nu mă odihnesc. TEODORESCU, P. P. 528. 2. Tranz. A deplînge, a jeli. (Atestat în forma obida) Unu-ncepu să ofteze Și moartea să-și obideze. PANN, P. V. II 39. 3. Tranz. A asupri, a împila.- Variantă: obidá, obidez (HODOȘ, P. P. 203), vb. I.

OBIDÁ vb. I. v. obidi.

A OBIDÍ ~ésc tranz. înv. A face să se obidească. /Din obidă

A SE OBIDÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de obidă. /Din obidă

obidésc v. tr. (vsl. obidĭeti, a nedreptăți. V. obijduĭesc, podidesc). Rar azĭ. Nedreptățesc. V. intr. Sufer tristeță. V. refl. Mă mîhnesc: fețe obidite. – Vechĭ și obiduĭesc și -dnuĭesc (vsl. obidovati, -duĭon). La Pan și -dez în rimă cu oftez.

arată toate definițiile

Intrare: obidit
obidit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obidit
  • obiditul
  • obiditu‑
  • obidi
  • obidita
plural
  • obidiți
  • obidiții
  • obidite
  • obiditele
genitiv-dativ singular
  • obidit
  • obiditului
  • obidite
  • obiditei
plural
  • obidiți
  • obidiților
  • obidite
  • obiditelor
vocativ singular
plural
obidat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obidat
  • obidatul
  • obidatu‑
  • obida
  • obidata
plural
  • obidați
  • obidații
  • obidate
  • obidatele
genitiv-dativ singular
  • obidat
  • obidatului
  • obidate
  • obidatei
plural
  • obidați
  • obidaților
  • obidate
  • obidatelor
vocativ singular
plural
Intrare: obidi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obidi
  • obidire
  • obidit
  • obiditu‑
  • obidind
  • obidindu‑
singular plural
  • obidește
  • obidiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obidesc
(să)
  • obidesc
  • obideam
  • obidii
  • obidisem
a II-a (tu)
  • obidești
(să)
  • obidești
  • obideai
  • obidiși
  • obidiseși
a III-a (el, ea)
  • obidește
(să)
  • obidească
  • obidea
  • obidi
  • obidise
plural I (noi)
  • obidim
(să)
  • obidim
  • obideam
  • obidirăm
  • obidiserăm
  • obidisem
a II-a (voi)
  • obidiți
(să)
  • obidiți
  • obideați
  • obidirăți
  • obidiserăți
  • obidiseți
a III-a (ei, ele)
  • obidesc
(să)
  • obidească
  • obideau
  • obidi
  • obidiseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obida
  • obidare
  • obidat
  • obidatu‑
  • obidând
  • obidându‑
singular plural
  • obidea
  • obidați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obidez
(să)
  • obidez
  • obidam
  • obidai
  • obidasem
a II-a (tu)
  • obidezi
(să)
  • obidezi
  • obidai
  • obidași
  • obidaseși
a III-a (el, ea)
  • obidea
(să)
  • obideze
  • obida
  • obidă
  • obidase
plural I (noi)
  • obidăm
(să)
  • obidăm
  • obidam
  • obidarăm
  • obidaserăm
  • obidasem
a II-a (voi)
  • obidați
(să)
  • obidați
  • obidați
  • obidarăți
  • obidaserăți
  • obidaseți
a III-a (ei, ele)
  • obidea
(să)
  • obideze
  • obidau
  • obida
  • obidaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obidit obidat învechit popular

  • 1. Zdrobit de durere.
    exemple
    • Drumețul pe cărarea-ngustă Cu suflet obidit, trecea. IOSIF, T. 191.
      surse: DLRLC
    • E așa de obidit, încît ai crede că vrea să plîngă. CARAGIALE, O. II 177.
      surse: DLRLC
    • Bătrînii își ascund ochii plini de lacrimi, bărbații stau obidiți. RUSSO, O. 38.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Care exprimă mâhnire, obidă.
      surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Se plimba de colo pînă colo, vorbind ca-n aiurarea unor friguri, cu un glas obidit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 75.
        surse: DLRLC
      • La dreapta ei umblau doi coconi tineri... cu haine negre și cu fețe obidite. ODOBESCU, S. I 108.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • O vrajă s-a țesut pe deasupra satelor obidite, din auz în auz; undeva... se află o țară întinsă, unde munca e căutată și răsplătită. BOGZA, C. O. 306.
      surse: DLRLC
    • Îl privise ca pe un binefăcător al celor obidiți. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 47.
      surse: DLRLC
    • Veniți voi obidiții lumii, cu buzele înfrigurate, Voi chinuiții din arsura unei tăceri îndelungate. GOGA, C. P. 131.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi obidi
    surse: DEX '98 DEX '09

obidi obidare obida

etimologie:

  • obidă
    surse: DEX '09 DEX '98