2 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȚERÍRE s. f. v. oțărâre.

OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî.

OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî.

OȚĂRÍ vb. IV v. oțărî.

OȚĂRÎ́, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțărí, oțerí, oțerî́ vb. IV] – Din bg. ocerea.

OȚĂRÎ́, oțărăsc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva. ♦ Refl. și tranz. A (se) mâhni, a (se) supăra. ♦ A se înspăimânta, a se îngrozi. 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust). [Var.: oțărí, oțerí, oțerî́ vb. IV] – Din bg. ocerea.

OȚERÍ vb. IV v. oțărî.

OȚERÎ́ vb. IV v. oțărî.

oțărâre sf [At: ASACHI, S. L. II, 53 / V: (reg) ~rire, oțerire / Pl: ~ri / E: oțărî] (Îvp) 1 Mânie. 2 Răstire. 3 Revoltă. 4 Scârbă. 5 înfiorare. 6 Spaimă.

oțărî [At: PSALT. 207 / V: (înv) ~ri, oțerî, oțeri, (cscj) ~ra / Pzi: ~răsc / E: bg оцеря] (Îvp) 1 vr A se mânia. 2 vr A se răsti la cineva. 3 vr A se revolta. 4 vr A se îngrozi. 5 vr A se mâhni. 6 vt A scârbi. 7 vr A face grimase din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute Si: a se strâmba.

OȚĂRÎ́, oțărăsc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia, a se întărită, a se înfuria, a se burzului; a se răsti la cineva. Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234. Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ Tranz. A mîhni, a supăra. Acuma stă și doarme, după ce și-a oțărît inima. C. PETRESCU, î. II 176. 2. A face grimase, a se încrunta, a se strîmba (din cauza unei băuturi sau mîncări acre sau neplăcute). Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Tranz. fact. Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88. – Variante: oțărí (NEGRUZZI, S. I 120), oțerí (GALACTION, O. I 48, COȘBUC, P. I 226, ALECSANDRI, T. II 9, NEGRUZZI, S. I 292), oțerî (CREANGĂ, P. 204) vb. IV.

OȚĂRÎ́RE s. f. Faptul de a(se) oțărî; supărare mare, mînie, furie; indignare. Fată hăi! vină-ncoace! strigă el cu oțărîre, holbîndu-se la dînsa. SADOVEANU, Z. C. 149. – Variantă: oțeríre (NEGRUZZI, S. I 7) s. f

A SE OȚĂRÎ́ mă ~ăsc intranz. 1) A-și ieși din fire; a se burzului; a se mânia. 2) A se strâmba la față în semn că ceva (o mâncare sau o băutură) are gust rău. /<bulg. ocerja

oțărì v. Mold. 1. a îngrozi (de indignare): o faptă făr’ de lege ce mintea-mi oțărește AL.; 2. a se înfiora: bătrânul așteaptă moartea făr’a se oțări NEGR. [Origină necunoscută].

arată toate definițiile

Intrare: oțărâre
oțărâre substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțărâre
  • oțărârea
plural
  • oțărâri
  • oțărârile
genitiv-dativ singular
  • oțărâri
  • oțărârii
plural
  • oțărâri
  • oțărârilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțerire
  • oțerirea
plural
  • oțeriri
  • oțeririle
genitiv-dativ singular
  • oțeriri
  • oțeririi
plural
  • oțeriri
  • oțeririlor
vocativ singular
plural
Intrare: oțărî
verb (VT410)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțărî
  • oțărâre
  • oțărât
  • oțărâtu‑
  • oțărând
  • oțărându‑
singular plural
  • oțărăște
  • oțăraște
  • oțărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțărăsc
(să)
  • oțărăsc
  • oțăram
  • oțărâi
  • oțărâsem
a II-a (tu)
  • oțărăști
(să)
  • oțărăști
  • oțărai
  • oțărâși
  • oțărâseși
a III-a (el, ea)
  • oțărăște
  • oțăraște
(să)
  • oțărască
  • oțăra
  • oțărî
  • oțărâse
plural I (noi)
  • oțărâm
(să)
  • oțărâm
  • oțăram
  • oțărârăm
  • oțărâserăm
  • oțărâsem
a II-a (voi)
  • oțărâți
(să)
  • oțărâți
  • oțărați
  • oțărârăți
  • oțărâserăți
  • oțărâseți
a III-a (ei, ele)
  • oțărăsc
(să)
  • oțărască
  • oțărau
  • oțărâ
  • oțărâseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeri
  • oțerire
  • oțerit
  • oțeritu‑
  • oțerind
  • oțerindu‑
singular plural
  • oțerește
  • oțeriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțeresc
(să)
  • oțeresc
  • oțeream
  • oțerii
  • oțerisem
a II-a (tu)
  • oțerești
(să)
  • oțerești
  • oțereai
  • oțeriși
  • oțeriseși
a III-a (el, ea)
  • oțerește
(să)
  • oțerească
  • oțerea
  • oțeri
  • oțerise
plural I (noi)
  • oțerim
(să)
  • oțerim
  • oțeream
  • oțerirăm
  • oțeriserăm
  • oțerisem
a II-a (voi)
  • oțeriți
(să)
  • oțeriți
  • oțereați
  • oțerirăți
  • oțeriserăți
  • oțeriseți
a III-a (ei, ele)
  • oțeresc
(să)
  • oțerească
  • oțereau
  • oțeri
  • oțeriseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțări
  • oțărire
  • oțărit
  • oțăritu‑
  • oțărind
  • oțărindu‑
singular plural
  • oțărește
  • oțăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțăresc
(să)
  • oțăresc
  • oțăream
  • oțării
  • oțărisem
a II-a (tu)
  • oțărești
(să)
  • oțărești
  • oțăreai
  • oțăriși
  • oțăriseși
a III-a (el, ea)
  • oțărește
(să)
  • oțărească
  • oțărea
  • oțări
  • oțărise
plural I (noi)
  • oțărim
(să)
  • oțărim
  • oțăream
  • oțărirăm
  • oțăriserăm
  • oțărisem
a II-a (voi)
  • oțăriți
(să)
  • oțăriți
  • oțăreați
  • oțărirăți
  • oțăriserăți
  • oțăriseți
a III-a (ei, ele)
  • oțăresc
(să)
  • oțărească
  • oțăreau
  • oțări
  • oțăriseră
verb (VT410)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțerî
  • oțerâre
  • oțerât
  • oțerâtu‑
  • oțerând
  • oțerându‑
singular plural
  • oțerăște
  • oțeraște
  • oțerâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțerăsc
(să)
  • oțerăsc
  • oțeram
  • oțerâi
  • oțerâsem
a II-a (tu)
  • oțerăști
(să)
  • oțerăști
  • oțerai
  • oțerâși
  • oțerâseși
a III-a (el, ea)
  • oțerăște
  • oțeraște
(să)
  • oțerască
  • oțera
  • oțerî
  • oțerâse
plural I (noi)
  • oțerâm
(să)
  • oțerâm
  • oțeram
  • oțerârăm
  • oțerâserăm
  • oțerâsem
a II-a (voi)
  • oțerâți
(să)
  • oțerâți
  • oțerați
  • oțerârăți
  • oțerâserăți
  • oțerâseți
a III-a (ei, ele)
  • oțerăsc
(să)
  • oțerască
  • oțerau
  • oțerâ
  • oțerâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oțărâre oțerire

etimologie:

  • vezi oțărî
    surse: DEX '98 DEX '09

oțărî oțeri oțări oțerî popular

  • 1. A se mânia, a se înfuria; a se răsti la cineva.
    exemple
    • Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234.
      surse: DLRLC
    • Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29.
      surse: DLRLC
  • 2. A face grimase, a se strâmba (din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute la gust).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: strâmba încrunta attach_file 2 exemple
    exemple
    • Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88.
      surse: DLRLC

etimologie: