numa v vz numi¹

numa av vz numai

NUMI, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

lumi² v vz numi

numai av [At: COD. VOR. 28/18 / V: (reg) numa, numă, ~măi / E: nu + mai¹] 1 (Cu sens restrictiv sau exclusiv) Nu mai mult de... (sau decât...) Si: doar. 2 (Cu sens restrictiv sau exclusiv) Exclusiv. 3 Nu altcineva sau altceva decât... 4 Nimeni sau nimic în afară de... 5 Nu altfel decât... 6 Nu altă dată sau în altă împrejurare decât... 7 Nu în alt loc decât... 8 Nu în alt scop sau din altă cauză decât... 9 (Prin exagerare) În întregime Si: complet. 10 (Prin exagerare) Peste tot. 11 Compact. 12 Mereu. 13 Pur și simplu. 14 În mod formal. 15 (Îlav) ~ așa sau așa ~ Fără complicații Si: simplu. 16 (Îal) Fără motiv. 17 (Îal) Fără scop. 18 (Îal) Fără rost. 19 (Îal) Dezinteresat. 20-21 (Îal) (Pe) degeaba. 22 Nu altă dată. 23 Nu în sau din alt moment, sau în altă împrejurare. 24 Abia. 25 Nu în alt loc decât... 26 Nu mai departe sau mai aproape decât... 27 Pentru simplu motiv că... 28 (Îlc) ~ să... (sau de..., dacă...) Doar dacă... 29 (Îrg; îcn) Decât. 30 (Îc) Nu ~ ... ci și (sau ci încă, ori dar încă și, ci mai ales) Și... și. 31 (Îe) Nu ~ că ... dar sau ci În afară de faptul că... 32 (Urmat de un conjunctiv sau de o construcție negativă; are) Pe punctul de a... 33 Chiar. 34 Tocmai. 35 (Îrg; îlav) ~ cât (sau, reg, ce) (De) abia. 36 (Îrg; îal) Îndată ce. 37 (Pop; Însoțit de „ce”, „iacă”, „uite”, „iacă ce”) Pe neașteptate. 38 (Îrg; însoțit de „ce”) Imediat. 39 (Îrg; pex) Cu orice preț. 40 Însă. 41 (Precedă imperativul) Reia firul întrerupt al unei discuții, exprimând insistență, nerăbdare. 42 (Îlc) ~ (atâta) că ... sau (reg) ~ cât Atâta doar că. 43 (Îvp; îcn) Ci. 44 (Trs; neaccentuat și cu topica maghiară csak) Are valoare expletivă. corectat(ă)

numă av vz numai

număi av vz numai

numei v vz numi¹

numi¹ [At: COD. VOR. 118/17 /V: (înv; cscj) ~ma, (îrg) lu~, ~mei, ru~ / Pzi: ~mesc / E: nume] 1 vt A da un nume, o denumire sau un titlu, un calificativ Si: a boteza, a chema, a denumi, a intitula, (îvp) a număra² (1), (înv) a nomina, a numeni (1). 2 vt A se adresa cuiva cu un nume. 3 vt (Rar) A indica numele pe care îl au lucrurile. 4 vt A da o poreclă Si: a porecli, a supranumi. 5 vt A considera într-un anumit fel. 6 vrp A purta numele de... Si: (înv) a se numeni (2). 7 vrp A căpăta o anumită denumire sau un anumit calificativ Si: (înv) a se numeni (3). 8 vrp (Îvr) A se distinge. 9 vrp A se socoti drept... 10 vt (Reg) A socoti pe cineva drept un om cu vază, cu nume bun Si: a cinsti, a prețui. 11 vt (Îe) A ~-o sus Se spune despre cineva care se socotește superior. 12 vr (Reg; îe) Numindu-se pă sine Făcându-și faimă, nume. 13 vt A pomeni pe cineva sau de ceva Si: a aminti, a invoca. 14 vt (Rar) A arăta. 15 vi (Reg) A ura. 16 vi (Reg; îe) A-i ~ cuiva rău A prevesti cuiva ceva rău. 17 vt A pune într-o funcție, într-o slujbă Si: a angaja. 18 vt A încredința o misiune, o însărcinare. 19 vt A conferi un titlu, un grad.

NUMI, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

NUMAI adv. I. Exprimă restricția sau exclusivitatea.1. Nu mai mult de (cît), nimeni (sau nimic) decît... Cînd l-aude, numai dînsul își știa inima lui. EMINESCU, O. I 84. Numai Ruxandra rămăsese din familia lui Petru Rareș. NEGRUZZI, S. I 144. (Glumeț) O arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri și o gîrlă, pe care umblau numai 5OO de mori, și tot atunci striga în gura mare că se usucă de sete. CREANGĂ, P. 242. Dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ Expr. (Învechit și popular) Fără numai = decît. N-au fără numai un mijloc a-și păstra naționalitatea lor, și acesta e federația, iar nu supremația. GHICA, A. 354. ◊ (Pentru întărirea sau precizarea unui cuvînt, adesea însoțind pe «unul», «una», «singur») Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul. EMINESCU, O. I 152. Numai eu unul am făcut un tur de valț cu dînsa. NEGRUZZI, S. I 65. 2. (Arată prezența sau desfășurarea exclusivă a unor obiecte, fapte, acțiuni etc.) Nimic altceva decît...; exclusiv. Doar în sufletul flăcăului răsărise întîi numai bucurie. REBREANU, R. II 203. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. COȘBUC, P. I 223. Un castel numai pietre și ziduri sparte. EMINESCU, N. 213. Cînd mă deșteptai din amețeala mea, văzui calul numai spumă. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Doar. Cum? Numai cu atîți oamini s-au luptat întreaga noastră oaste? ALECSANDRI, T. II 42. Numai o samă era care abie să ținea pe picioare. DRĂGHICI, R. 26. N-are casă, nici moșie, Numai peană-n pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. ◊ (În legătură cu alt adverb sau cu o locuțiune adverbială) Ivan dezleagă turbinca... numai cît poate să încapă mîna. CREANGĂ, P. 306. Ieri numai am venit și mîne mă duc. NEGRUZZI, S. I 39. ◊ Loc. adv. Numai așa = de formă, fără rost, degeaba. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. ◊ Expr. A fi numai ochi și urechi v. ochi. ◊ (Întărește cuvîntul următor) Și numai după aceea se așeză să aștepte. C. PETRESCU, C. V. 130. Apoi el numai sărac nu era. RETEGANUL, P. II 3. Numai ține minte sfatul ce-ți dau. CREANGĂ, P. 198. ◊ (Repetat pentru a întări un fapt, o afirmație) Un munte, numai și numai de piatră. ISPIRESCU, L. 194. Altă mulțime nenumărată de gîngănii și jigănii înspăimîntătoare, cari stăteau cu gurile căscate, numai și numai să-i înghită. CREANGĂ, P. 94. Această nouă digresiune... o fac și pe dînsa numai și numai întru cea mai mare laudă și glorie a artei vînătorești. ODOBESCU, S. III 102. ♦ Abia. Numai ați crîmpoțit mîncarea. CREANGĂ, P. 261. 3. (Urmat de obicei de adv. «bun», «bine») Tocmai, chiar. Numai bine i-au ajuns cele trei sute de lei pentru toate acestea. SBIERA, la TDRG. O asemenea fată vitează ar fi numai bună să o ia el de soție. ISPIRESCU, L. 20. Din pricina voastră am răcit casa, căci pentru mine era numai bună cum era. CREANGĂ, P. 252. 4. (Regional, în legătură cu «hai», întărește îndemnul) Hai numai... Că mie nu-mi pare rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. II. (Cu valoare de conjuncție adversativă) Dar, însă. De-acum am prins eu la minte... Numai ce folos? Cînd e minte, nu-i ce vinde. CREANGĂ, P. 45. Mîndră ești, frumoasă ești, Numai nu mă prea iubești! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 380. ◊ Loc. conj. Numai că (sau, regional, numai cît) = dar; cu singura deosebire că... E foarte frumoasă. Numai cît nu-i adevărată. AGÎRBICEANU, S. P. 21. Numai că bătaia nu se-ntoarce, dom’ primar! REBREANU, R. I 234. Și aici i s-a întîmplat ca și la sfînta Miercuri; numai că sfînta Vineri i-a mai dat și ea un corn de prescură. CREANGĂ, P. 91. III. (Condițional, în loc. conj.) Numai să... = cu condiția (ca)... Fă cum știi; numai să nu ne bagi și pe noi în belea. CREANGĂ, P. 9. Dă-mă și dup-un sărac, Numai să trăiesc cu drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 275. Numai de sau numai dacă = doar dacă, cu condiția ca... Lucrurile se fac numai dacă le știm face. SLAVICI, N. I 7. De mi-ai zice, aș zbura Unde stea n-ar lumina; Numai de te-ai îndura Să-mi dai flori din ochi albaștri. BELDICEANU, P. 82. IV. (Cu sens temporal) Îndată, imediat, pe loc. Femeia lui Ipate, cînd a mai văzut și asta, numai i s-a încleștat gura și a înghețat de frică. CREANGĂ, P. 178. ◊ Loc. adv. Numai cît sau numai ce = abia, doar. Numai ce-l privesc odată în ochi... și-ți spun: «alb ori negru». DAVIDOGLU, M. 22. Și numai cît a gîndit Făt-Frumos, și îndată au și fost de față părinții împărătesei lui. CREANGĂ, P. 102. Numai ce (iacă) sau numai (ce) iaca = iată, deodată. Aștepta, aștepta... și numai ce-o vede că vine, pășind încet prin iarba înrourată. MIRONESCU, S. A. 72. Și cum sta ea în preajma fîntînei, numai ce iaca pe slujnica știută. CREANGĂ, P. 99. Moș Nichifor deciocălase căruța și-o ungea; cînd numai iaca se trezește la spatele lui cu jupîn Ștrul. id. ib. 112. V. (Întărind o propoziție finală sau un complement de scop) Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac. ISPIRESCU, L. 2. Trebuie să fie un trimis de undeva, numai pentru a iscodi casele oamenilor. CREANGĂ, P. 233. Au doar dumnezeu muncit-au numai ca să te hrănească? CONACHI, P. 290. VI. (În expr.) Nu numai = mai mult decît...; afară de..., pe lîngă. Îi era drag pămîntul nu numai pentru cîștigul ce-l produce. REBREANU, R. I 165. Fuge lumea de dînsul de-și scoate ochii; și nu numai atîta, dar chiar cînd se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămîne moartă. CREANGĂ, P. 217. – Variantă: numa (CARAGIALE, O. I 250, EMINESCU, O. I 171) adv.

NUMI, numesc, vb. IV. Tranz. 1. A da un nume, a pune un nume; a denumi. Este caracteristic amănuntul că «Băbeasca» și «Dealul» din lista noastră numesc păduri, așadar locuri interesante pentru un număr mai restrîns de indivizi. IORDAN, N. L. 108. Papagalul lui, pe care îl numise Pol, rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150. ♦ Refl. pas. A purta numele de..., a fi denumit..., a se chema. Fratele craiului se numea Verde-împărat. CREANGĂ, P. 183. Aceea ce se aflase mai sigur pentru dînsa era că se numea Olga. NEGRUZZI, S. I 44. Este o parte a pămîntului cure se numește Africa. DRĂGHICI, R. 15. 2. A adăuga (la numele cuiva) un epitet, o poreclă, a considera (pe cineva) drept... (dîndu-i calificativul, titlul sau numele de...). De nu era doamna palatului afară, dînd de mîncare puilor ei (căci așa numea ea lighioanele din pădure), îi prăpădea negreșit. ISPIRESCU, L. 7. Amîna... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți, după cum o numea el. CREANGĂ, P. 141. Pe măgar, cît să-l împodobești, Armăsar tot nu poți să-l numești. PANN, P. V. III 39. ◊ Refl. pas. Boierii, ca toți orășenii, se numeau jupani, adică cetățeni. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ Refl. A fi supranumit, a purta un titlu sau un calificativ; a se intitula. Spune-mi cînd mă voi numi soția ta? NEGRUZZI, S. I 18. 3. A rosti, a menționa, a arăta, a pomeni numele cuiva sau a ceva. Mai ales, ținea la un cîntec, pe care vru să-l numească. BASSARABESCU, V. 12. 4. A pune (pe cineva) într-o funcție (v. încadra), a angaja; a da cuiva o însărcinare; a conferi cuiva un grad, un titlu. Prin urmare, Numiți-mă prefect! ALECSANDRI, T, I 285. ◊ Refl. pas. (Învechit) Boierii ajutorați de popor gonesc pe... Ilieș, și Vasile Lupul se numește domn. BĂLCESCU, O. II 22.

NUMAI² adv. 1) (atribuie celor spuse restricție sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decât; nimic altceva decât; nu în alt mod decât; nu în alt timp decât; nu în alt loc decât; nu din altă cauză decât; nu în alt scop decât; doar; exclusiv. Poate numai atâta. Acesta este numai începutul. ◊ Nu numai (că) a) pe lângă; afară de; b) mai mult decât. Numai așa (sau așa numai) a) de mântuială; b) fără a se adânci; c) fără nici un rost; fără scop; fără motiv; d) fără a urmări un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; în treacăt. 2) (exprimă modalitatea unei acțiuni) Gata să; cât pe ce. Era numai să plece. ◊ Numai bun (sau numai bine) așa cum trebuie; potrivit. 3) (accentuează conținutul celor spuse) Numai de ar vrea. 4) Abia. Numai a intrat și s-a pus pe lucru. 5) În întregime. Pomii sunt numai floare. /<lat. non magis

NUMAI¹ conj. (exprimă un raport adversativ și leagă propoziții) Dar; însă. S-a ajuns la același rezultat, numai că pe altă cale. ◊ Numai că doar (atâta) că. /<lat. non magis

A NUMI ~esc tranz. 1) A înzestra cu un nume; a denumi. 2) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a califica; a face; a taxa; a eticheta; a considera. 3) (ființe) A indica rostind sau scriind numele. 4) (persoane) A desemna ca fiind potrivit (într-o funcție). /Din nume

A SE NUMI mă ~esc intranz. A avea ca nume; a purta numele (de). /Din nume

numai adv. 1. nu mai mult: era numai o casă; 2. excluziv: numai dânsul; numai decât, îndată. [Lat. NON MAGIS].

numì v. 1. a da un nume, a deosebi cu un nume: a numit pe fiu-său Petru; 2. a pune într’o funcțiune, într’o demnitate: l’a numit judecător; 3. a avea un nume: se numește Nicolae.

2) lumésc v. tr. V. numesc.

númaĭ adv. (lat. non, nu, și măgis, maĭ [mult]. V. cam). Excluziv, unicamente, nu alt-ceva saŭ nu alt-cineva: numaĭ el să vie, el numaĭ să vie, paharu s’a spart și s’a făcut țăndărĭ, era numaĭ el (= nu era de cît el). Numaĭ să, dar să, cu condițiune ca: Du-te! Numaĭ să nu regrețĭ! Du-te! Numaĭ să știĭ că nu te maĭ întornĭ! Numaĭ bun (bine), tocmaĭ bun (bine), cum trebuĭe: apa e numaĭ bună (de caldă, rece, dulce). Fără numaĭ, (Vechĭ. Rar azĭ), de cît numaĭ, ci numaĭ: nimenea, numaĭ fără el. Numaĭ de cît, îndată, imediat, pe loc. Numaĭ că, dar: Poțĭ să zicĭ! Numaĭ că mințĭ! Corelativ cu ci: nu numaĭ rău, ci și leneș. Expletiv: numaĭ ce auzi că numaĭ ĭacătă că auzi că = auzi că. Unit cu cît (nord): n’a zis nimic, ci numaĭ cît s’a uĭtat (maĭ elegant: ci numaĭ s’a uĭtat), luați-vă numaĭ cît cărțile (maĭ elegant: numaĭ cărțile). – În limba vorbită se zice núma și nîma.

numésc v. tr. (d. nume). Pun nume, daŭ nume. pe aprodu Purice Ștefan cel Mare l-a numit „Movilă”. Arăt cu numele obișnuit: sînt lucrurĭ pe care nu trebuĭe să le numeștĭ. Aleg, instituĭ, pun în vre-o funcțiune saŭ demnitate. a numi pe cineva funcționar, moștenitor. V. refl. Mă cheamă, port numele de, îmĭ zice: liberaliĭ se numeaŭ și „roșĭ”, ĭar conservatoriĭ „albĭ”. – În Olt. Vl. lumesc. Vechĭ numenesc (d. númene, vechĭu pl. d. nume).

+nu numai (că)..., ci/dar și... adv. (+ conjcț.) ... conjcț. corectat(ă)

numai/(fam.) numa’ (doar) (în construcții pozitive și negative) adv. ((Nu) are ~ douăzeci de ani.)

numi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numesc, 3 sg. numește, imperf. 1 numeam; conj. prez. 1 sg. să numesc, 3 să numească

numai (doar) adv. (are ~ douăzeci de ani)

numi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numesc, imperf. 3 sg. numea; conj. prez. 3 să numească

numai (doar) adv.

numi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numesc, imperf. 3 sg. numea; conj. prez. 3 sg. și pl. numească

numai (vine numai el)

NUMAI adv. v. brusc, curând, deodată, devreme, fuga, fulgerător, grabnic, imediat, instantaneu, iute, îndată, morțiș, musai, neapărat, negreșit, neîntârziat, numaidecât, obligatoriu, odată, rapid, repede, scurt, subit.

NUMAI adv., conj. I. adv. 1. v. abia. 2. doar, exclusiv. (~ atâta pot spune.) 3. v. doar. 4. tot. (La ospăț, ~ oaspeți rari.) 5. v. tocmai. II. conj. 1. v. ci. 2. v. însă.

NUMI vb. 1. a se chema, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te numești?) 2. v. supranumi. 3. v. califica. 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se numește pe la voi această floare?) 5. v. constitui. 6. v. desemna. 7. v. înscăuna. 8. v. angaja.

NUMAI conj. 1. ci, dar, însă, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.) ma. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 2. dar, însă, (prin Transilv.) pedig. (Ești prea frumoasă, ~ nu mă prea iubești.)

numai adv. v. BRUSC. CURÎND. DEODATĂ. DEVREME. FUGA. FULGERĂTOR. GRABNIC. IMEDIAT. INSTANTANEU. IUTE. ÎNDATĂ. MORȚIȘ. MUSAI. NEAPĂRAT. NEGREȘIT. NEÎNTÎRZIAT. NUMAIDECÎT. OBLIGATORIU. ODATĂ. RAPID. REPEDE. SCURT. SUBIT.

NUMAI adv. 1. abia, doar, tocmai, (reg.) taman. (Răspunsul îi vine ~ în zori.) 2. doar, exclusiv. (~ atîta pot spune.) 3. doar, exclusiv, singur. (~ el m-a înțeles.) 4. tot. (La ospăț, ~ oaspeți rari.) 5. chiar, tocmai. (E ~ bună de mîncat.)

NUMI vb. 1. a se chema, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te ~ ?) 2. a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.) 3. a califica, a face, (fig. și fam.) a categorisi, (fig.) a eticheta, a taxa. (L-a ~ prost.) 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi această floare?) 5. a alcătui, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înființa, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie specială.) 6. a desemna, a face, a pune, (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a provivasi, a rîndui. (L-a ~ ministru al său.) 7. a înscăuna, a întrona, a învesti, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 8. a angaja, a băga, a încadra, a lua, a primi, (înv. și pop.) a năimi. (Îl ~ într-o slujbă.)

A numi ≠ a destitui, a revoca, a licenția

MAN WIRD NIE BETROGEN, MAN BETRÜGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate înșela, te înșeli numai tu însuți – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Dacă ai căzut victima unei înșelătorii, înseamnă că eroarea se află în tine.

MORGEN, MORGEN, NUR NICHT HEUTE (germ.) mâine. mâine, numai nu astăzi – Chr. Weisse (scriitor german), „Der Aufschub”: „Morgen, Morgen, nur nicht heute / Sprechen immer trage Leute” („Mâine, mâine, numai nu astăzi / Spun totdeauna leneșii”).

QUIA NOMINOR LEO (lat.) pentru că mă numesc leu – Fedru, „Fabulae”, I, 5. Motivarea leului, care-și atribuie partea cea mai mare a prăzii, nedreptățind celelalte animale. Expresia indică abuzul de putere.

VERITAS TEMPORIS FILIA DICITUR (lat.) adevărul este numit odrasla timpului – Gellius, „Noctes Atticae”, 12, 11, 7.

Quia nominor leo (lat. „Fiindcă mă numesc leu”) – Fedru, fabula Vacca, capella, ovis et leo (Vaca, căprița, oaia și leul – c. I, fab. 5). Cu aceste cuvinte justifică leul de ce își alocă prima parte și cea mai mare din cerbul căzut pradă. Fedru a prelucrat o fabulă a lui Esop, din care s-au inspirat atît La Fontaine (fabula Junca, capra, oaia, în societatea leului), cît și Bolintineanu (La dreptul celui mai tare). Expresia „Fiindcă sînt leu” se adresează cuiva care abuzează de puterea sa, săvîrșind acte nedrepte, arbitrare (vezi și: La part du lion și Primo mihi). LIT.

What’s in a name? That which we call a rose,/ by any other name would smell as sweet (engl. „Ce-i un nume? Ceea ce numin trandafir/ Tot suav ar mirosi, oricum l-am numi”). Sînt două versuri celebre din și mai celebra tragedie Romeo și Julieta de W. Shakespeare (act. II, sc. 2). În poetica întîlnire din grădina Capuleților, Julieta îi spune lui Romeo, în cuvinte de neuitat, că nu numele – ca să parafrazăm o cunoscută zicală – face pe om, ci omul cinstește numele. Sau, cum atît de frumos a tradus Șt. O. Iosif: „Un nume ce-i? Un trandafir, oricum Îi spui, îți dă același scump parfum!” Versurile sînt citate în sensul zicalei noastre mai sus pomenită. LIT.

a fi numai gura de cineva expr. (peior.) a fi numai bun de gură, a fi lăudăros și ineficient.

a fi numai ochi și urechi expr. a fi foarte atent la ceea ce se întâmplă în jur.

a fi numai piele și os expr. (d. femei) a fi slab / sfrijit / firav.

a fi numai urechi expr. a asculta cu atenție.