NUMI, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

numi¹ [At: COD. VOR. 118/17 /V: (înv; cscj) ~ma, (îrg) lu~, ~mei, ru~ / Pzi: ~mesc / E: nume] 1 vt A da un nume, o denumire sau un titlu, un calificativ Si: a boteza, a chema, a denumi, a intitula, (îvp) a număra² (1), (înv) a nomina, a numeni (1). 2 vt A se adresa cuiva cu un nume. 3 vt (Rar) A indica numele pe care îl au lucrurile. 4 vt A da o poreclă Si: a porecli, a supranumi. 5 vt A considera într-un anumit fel. 6 vrp A purta numele de... Si: (înv) a se numeni (2). 7 vrp A căpăta o anumită denumire sau un anumit calificativ Si: (înv) a se numeni (3). 8 vrp (Îvr) A se distinge. 9 vrp A se socoti drept... 10 vt (Reg) A socoti pe cineva drept un om cu vază, cu nume bun Si: a cinsti, a prețui. 11 vt (Îe) A ~-o sus Se spune despre cineva care se socotește superior. 12 vr (Reg; îe) Numindu-se pă sine Făcându-și faimă, nume. 13 vt A pomeni pe cineva sau de ceva Si: a aminti, a invoca. 14 vt (Rar) A arăta. 15 vi (Reg) A ura. 16 vi (Reg; îe) A-i ~ cuiva rău A prevesti cuiva ceva rău. 17 vt A pune într-o funcție, într-o slujbă Si: a angaja. 18 vt A încredința o misiune, o însărcinare. 19 vt A conferi un titlu, un grad.

NUMI (-mesc) I. vb. tr. 1 A da un nume, a pune nume ¶ 2 ~ moștenitor, a hotărî cel ce va urma ca moștenitor ¶ 3 A pune, a alege într’o slujbă, a ridica la o demnitate: l-a numit prefect. II. vb. refl. A avea numele de, a-i zice pe nume, a se chema: cum te numești?

NUMI, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

NUMI, numesc, vb. IV. Tranz. 1. A da un nume, a pune un nume; a denumi. Este caracteristic amănuntul că «Băbeasca» și «Dealul» din lista noastră numesc păduri, așadar locuri interesante pentru un număr mai restrîns de indivizi. IORDAN, N. L. 108. Papagalul lui, pe care îl numise Pol, rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150. ♦ Refl. pas. A purta numele de..., a fi denumit..., a se chema. Fratele craiului se numea Verde-împărat. CREANGĂ, P. 183. Aceea ce se aflase mai sigur pentru dînsa era că se numea Olga. NEGRUZZI, S. I 44. Este o parte a pămîntului cure se numește Africa. DRĂGHICI, R. 15. 2. A adăuga (la numele cuiva) un epitet, o poreclă, a considera (pe cineva) drept... (dîndu-i calificativul, titlul sau numele de...). De nu era doamna palatului afară, dînd de mîncare puilor ei (căci așa numea ea lighioanele din pădure), îi prăpădea negreșit. ISPIRESCU, L. 7. Amîna... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți, după cum o numea el. CREANGĂ, P. 141. Pe măgar, cît să-l împodobești, Armăsar tot nu poți să-l numești. PANN, P. V. III 39. ◊ Refl. pas. Boierii, ca toți orășenii, se numeau jupani, adică cetățeni. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ Refl. A fi supranumit, a purta un titlu sau un calificativ; a se intitula. Spune-mi cînd mă voi numi soția ta? NEGRUZZI, S. I 18. 3. A rosti, a menționa, a arăta, a pomeni numele cuiva sau a ceva. Mai ales, ținea la un cîntec, pe care vru să-l numească. BASSARABESCU, V. 12. 4. A pune (pe cineva) într-o funcție (v. încadra), a angaja; a da cuiva o însărcinare; a conferi cuiva un grad, un titlu. Prin urmare, Numiți-mă prefect! ALECSANDRI, T. I 285. ◊ Refl. pas. (Învechit) Boierii ajutorați de popor gonesc pe... Ilieș, și Vasile Lupul se numește domn. BĂLCESCU, O. II 22.

A NUMI ~esc tranz. 1) A înzestra cu un nume; a denumi. 2) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a califica; a face; a taxa; a eticheta; a considera. 3) (ființe) A indica rostind sau scriind numele. 4) (persoane) A desemna ca fiind potrivit (într-o funcție). /Din nume

A SE NUMI mă ~esc intranz. A avea ca nume; a purta numele (de). /Din nume

numì v. 1. a da un nume, a deosebi cu un nume: a numit pe fiu-său Petru; 2. a pune într’o funcțiune, într’o demnitate: l’a numit judecător; 3. a avea un nume: se numește Nicolae.

lumi² v vz numi

numa v vz numi¹

numei v vz numi¹

*NUMEROTA (-otez) vb. tr. 1 A pune un număr ¶ 2 A deosebi prin numere [fr.].

2) lumésc v. tr. V. numesc.

numésc v. tr. (d. nume). Pun nume, daŭ nume. pe aprodu Purice Ștefan cel Mare l-a numit „Movilă”. Arăt cu numele obișnuit: sînt lucrurĭ pe care nu trebuĭe să le numeștĭ. Aleg, instituĭ, pun în vre-o funcțiune saŭ demnitate. a numi pe cineva funcționar, moștenitor. V. refl. Mă cheamă, port numele de, îmĭ zice: liberaliĭ se numeaŭ și „roșĭ”, ĭar conservatoriĭ „albĭ”. – În Olt. Vl. lumesc. Vechĭ numenesc (d. númene, vechĭu pl. d. nume).

numi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numesc, 3 sg. numește, imperf. 1 numeam; conj. prez. 1 sg. să numesc, 3 să numească

numi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numesc, imperf. 3 sg. numea; conj. prez. 3 să numească

numi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numesc, imperf. 3 sg. numea; conj. prez. 3 sg. și pl. numească

QUIA NOMINOR LEO (lat.) pentru că mă numesc leu – Fedru, „Fabulae”, I, 5. Motivarea leului, care-și atribuie partea cea mai mare a prăzii, nedreptățind celelalte animale. Expresia indică abuzul de putere.

VERITAS TEMPORIS FILIA DICITUR (lat.) adevărul este numit odrasla timpului – Gellius, „Noctes Atticae”, 12, 11, 7.

NUMI vb. 1. a se chema, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te numești?) 2. v. supranumi. 3. v. califica. 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se numește pe la voi această floare?) 5. v. constitui. 6. v. desemna. 7. v. înscăuna. 8. v. angaja.

NUMI vb. 1. a se chema, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te ~ ?) 2. a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.) 3. a califica, a face, (fig. și fam.) a categorisi, (fig.) a eticheta, a taxa. (L-a ~ prost.) 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi această floare?) 5. a alcătui, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înființa, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie specială.) 6. a desemna, a face, a pune, (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a provivasi, a rîndui. (L-a ~ ministru al său.) 7. a înscăuna, a întrona, a învesti, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 8. a angaja, a băga, a încadra, a lua, a primi, (înv. și pop.) a năimi. (Îl ~ într-o slujbă.)

A numi ≠ a destitui, a revoca, a licenția

Quia nominor leo (lat. „Fiindcă mă numesc leu”) – Fedru, fabula Vacca, capella, ovis et leo (Vaca, căprița, oaia și leul – c. I, fab. 5). Cu aceste cuvinte justifică leul de ce își alocă prima parte și cea mai mare din cerbul căzut pradă. Fedru a prelucrat o fabulă a lui Esop, din care s-au inspirat atît La Fontaine (fabula Junca, capra, oaia, în societatea leului), cît și Bolintineanu (La dreptul celui mai tare). Expresia „Fiindcă sînt leu” se adresează cuiva care abuzează de puterea sa, săvîrșind acte nedrepte, arbitrare (vezi și: La part du lion și Primo mihi). LIT.

What’s in a name? That which we call a rose,/ by any other name would smell as sweet (engl. „Ce-i un nume? Ceea ce numim trandafir/ Tot suav ar mirosi, oricum l-am numi”). Sînt două versuri celebre din și mai celebra tragedie Romeo și Julieta de W. Shakespeare (act. II, sc. 2). În poetica întîlnire din grădina Capuleților, Julieta îi spune lui Romeo, în cuvinte de neuitat, că nu numele – ca să parafrazăm o cunoscută zicală – face pe om, ci omul cinstește numele. Sau, cum atît de frumos a tradus Șt. O. Iosif: „Un nume ce-i? Un trandafir, oricum Îi spui, îți dă același scump parfum!” Versurile sînt citate în sensul zicalei noastre mai sus pomenită. LIT.

NUMI¹ vb. IV. 1. tranz. A pune un nume (I 1), a da o denumire sau un titlu, un calificativ, a i se adresa cu un nume; a denumi, a intitula, a boteza, a chema, (învechit și regional) a număra² (1), (învechit) a nomina, a numeni. De acum nu vă voi mai numi slugi, ci frați și prieteni. neagoe, Înv. 11/25, cf. 32/19. Poeticii cei mari îi numeadză nalț [pe zei]. dosoftei, v. s. noiembrie 165^r/18. Numi cetatea pre numele fiiului lui Enoh. biblia (1688), 3²/50. Într-o clipală ari auzi că-i număsc: mișei, cămătari, lacomi. n. costin, ap. gcr ii, 12/25. [Astronomii] una polus arcticus, iară alta polus antarcti-cus le număsc. cantemir, ap. gcr i, 322/32. Țara această muntenească numeind, cum îi zic mai mulți așa; că rumânească numai lăcuitorii ei o cheamă. c. cantacuzino, cm i, 24. După numele Moldei, au numit apa Moldova. r. popescu, cm i, 237. [Conacurile] iată așa... le numim, care pre unde au fostu orînduite. r. greceanu, cm ii, 79. Să arăt acest vis lung ce îl numim viață. heliade, o. ii, 17. Papagalul lui, pe care îl numisă Pol, roste cîte un cuvînt. drăghici, r. 150/7. Între multe alte, s-au informat în Anglia o soțietate numită de naufraj. ar (1838), 347²/29. Areti era numită, nume scump neprețuit. pann, e. i, 3/5, cf. id. h. 7/1. Cum să numim acea mină ironică cu care acești oameni își rîd de morală? eminescu, s. p. 4. Amîna din zi în zi... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți, după cum o numea el. creangă, p. 141, cf. id. a. 136. Caragiale le-a ascuns numele, căci dacă-i numea, trebuia să-i cheme ca în toate schițele. ibrăileanu, s. l. 83. De la toți să pretinzi ca să te numească mylady. f (1906), 31. Aceste trei ipostaze ale verbului sînt numite, de obicei, forme. iordan, g. 166, cf. 239. O pastă gelatinoasă, numită clei tipografic. romanescu, zeț. 32. Aceste ape – numite în general bălți – sînt așezate mai cu seamă în zona inundabilă a Dunării. c. antonescu, p. 16. Vrea să-și numească fata Rigo. t. popovici, SE. 139, cf. 102. Marile drame... pe care le numim „fondul de aur” al acestui teatru. gl 1962, nr. 419, 1/3. Ceea ce numeam intim și neînsemnat se dezvăluie în plenitudinea unor date statistice impunătoare. contemp. 1962, nr. 795, 1/1. Pe măgar cît să-l împodobești, Armăsar tot nu poți să-l numești. zanne, p. i, 539. ◊ Absol. Un cuvînt numește, alt cuvînt îl pune în mișcare. arghezi, t. c. 76. ♦ Rar; despre numele pe care îl au lucrurile) A indica, a denumi. Este caracteristic amănuntul că Băteas-ca și Dealul din lista noastră numesc păduri. iordan, n. l. i, 108. ♦ A da o poreclă; a porecli, a supranumi. De nu era doamna palatului afară, dînd demincare puilor ei (căci așa numea ea lighionile din pădure) îi prăpădea negreșit. ispirescu, l. 7. Cînd cineva numește, în chip metaforic, pe leu „regele pustiei” el exprimă rezultatul comparației dintre ființa regelui și a leului. vianu, m. 9, cf. alr i 1 496/28. ◊ refl. pas. Cel rebel vestit să va numei Vulpe bătrînă (a. 1694). fn 25. ♦ A considera într-un anumit fel, a putea fi denumit într-un anumit fel. [Expresia] se aplică... nu literaturii și artei pe care noi azi o numim romantică. oprescu,i. a. iii, 31. Asta numești dumneata calomnie? sebastian, t. 12. ♦ refl. pas. A purta numele (I I) de..., a se chema într-un anumit fel, a căpăta o anumită denumire sau un anumit calificativ; (învechit) a se numeni. Nepoții lor... să numea băsărăbești. biblia (1688), [prefață] 7/32. Dachia și Ghetia... s-au numeit de la acele neamuri schitice, cum s-au zis, adecă de la dachi și de la gheti. c. cantacuzino, cm i, 36. Au supus multă parte a răsăritului, ce să numește Anadol. R. popescu, cm i, 227. Sucesorii săi s-au numit halifi. văcărescul, ist. 248, cf. 250. Nici că s-ar putea numi versuri. heliade, o. ii, 151. Nemuritoarea poemă ce să numește „Nopți”. marcovici, c. 4/19. Este o parte a pămîntului care să numește Africa. drăghici, r. 15/23. Boierii, ca toți orășenii, se numeau jupani, adecă cetățeni. bălcescu, m. v. 10. Se numea Olga. negruzzi, s. i, 44. O boală ce se numește stiho-morbus. alecsandri, t. i, 415. Nu mi-i ști spune ce mai face țara Ce Dacia se numea? eminescu, o. iv, 105, cf. 60. Fratele craiului se numea Verde împărat. creangă, p. 183. Și-ți voi da un telegar fără splină, care se numește Galben-de-soare. ispirescu, l. 19. Ziarele lui s-au numit... „Trompeta Carpaților” și „Buciumul”. arghezi, t. c. 38. Bacteriile din această categorie se numesc bacterii aerobe. agrotehnica, i, 369, cf. 103. Acest fel de a merge, pe lîngă coastă, se numește cabotaj. tudoran, p. 181. Un electrod se numește inert, dacă nu este atacat de componenții soluției. Chim. an. cAlit. 62. Cum se numea cei doi mai mari nu știu, dar cel mai mic se chema Pepelea. sbiera, p. i. Propitaru... să lumea Slătineanu. graiul, i, 155. ◊ Refl. Spune-mi cînd mă voi numi soția ta? negruzzi, s. i, 18. Mă numesc Chirița cea voinică. alecsandri, t. i, 309. Orișicum, tu crești Făr-a ști cum te numești. arghezi, vers. 231. Să-mi arătați Care de unde veniți, Pe nume cum vă numiți. teodorescu, p. p. 103. ♦ refl. pas. (Învechit, rar) A se deosebi, a se distinge. Nu se mai numea cine este soldat sau cine ofițier. dionisie, c. 225. 2. refl. pas. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... Iaste de împărătesc... neam, numindu-să fiiul lui D[a]v[i]d. biblia (1688), [prefață] 6/37. [Omul] se numește împărat al zidirii. marcovici, c. 13/5. Cine știe carte, cu patru ochi se numește. zanne, p. v, 143. ♦ Tranz. (Regional) A socoti pe cineva drept om cu vază, cu nume bun; a cinsti, a prețui. De toată lumea să fie văzut, De toată lumea lumit Și cunoscut și auzit. gr. s. vi, 92. ◊ expr. A o numi sus, se zice despre cineva care se socotește superior, care se mîndrește fără motiv. cf. coman, gl. (refl.) Numindu-se pă sine = „făcîndu-și hîlfă, nume”, țiplea, p. p. 113. Nu l-o născut în polată, N’ici în curt’e desfătată, Da, numindî-să pe sîńe L-o născut înt-o poiată. id. ib. 97. 3. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. Și au nu aceia hulescu bunrul nume cela ce e numitu (chemat n. test. 1648, biblia 1688) spre voi? cod. vor. 118/17. Cum poate el să numască numele acest slăvit? beldiman, o. 71/12. Ținea la un cîntec pe care vru să-l numească... În mintea ei se făcuse însă un gol. bassarabescu, v.12. ♦ (Rar) A indica, a arăta. Punii veniră și dînșii, tot cete de cete, pe ușa Plină de flori și pe jețuri numite de Dido s-așază. coșbuc, ae. 28. 4. Intanz. (Regional) A ura; a meni (4). Nainte ieșitu-ne-a Cu clondirul d-a stînga, Cu paharul d-a dreapta. Din pahar numește-ne, Din gură grăiește-ne. teodorescu, p. p. 17, cf. 52. ◊ Expr. A-i numi cuiva rău = a-i prevesti cuiva ceva rău; a-i cobi. M-ai numit rău, ai fost pîclișîtî la gurî. alr i 1403/590, cf. 1 403/418. 5. Tranz. A pune într-o funcție, într-o slujbă, a angaja; a încredința o misiune (I 1), o însărcinare; a conferi un titlu, un grad; a institui, a alcătui. Voind împăratul a întîmpina răul, au numit o nouă, ministerie. ar (1831), 80²/20, cf. ib. (1839), 9¹/17. Prin urmare, Numiți-mă prefect! alecsandri, t. i, 285. La 1829 fu numit secretar la guvernul regesc transilvan. f (1880), 321, cf. ib. (1906), 11. ◊ refl. pas. Numindu-se și cunoscîndu-se sultan și împărat... a orînduit gubernaturi... pe fiii săi. văcărescul, ist. 250. M-am numit de împăratul episcopu Făgărașului în Ardeal... și m-au întărit preasfințitul domnul Climent XII. șincai, hr. iii, 270/37. Drept acea în 4 dec., Memet-Pașa s-au numit comendant de căpitenie. ar (1832), 6¹/4. – prez. ind.: numesc. – Și: (învechit) numa vb. I, numei, (regional) lumi, rumi (alr i 485/900) vb. IV. – v. nume.