NĂPASTĂ, năpaste, s. f. 1. Nenorocire mare; pacoste, calamitate. 2. Învinuire nedreaptă, acuzație neîntemeiată; calomnie. 3. (Înv.) Nedreptate, prigoană, persecuție. 4. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Bir pe care îl plăteau locuitorii unui sat în locul celor fugiți sau amendă plătită de un țăran pe pământul căruia s-a săvârșit un omor în împrejurări necunoscute. 5. (Reg.) Prostovol. [Pl. și: năpăști] – Din sl. napastĩ.

napaste sf vz năpastă

năpast sn vz năpastă

năpastă sf [At: COD. VOR. 110/11 / V: (îrg) napaste, ~te, ~tie, (reg) ~ast (Pl: năpasturi) sn / Pl: ~păști, ~te, (înv) ~păsti, ~păste / E: slv напасть] (Înv) 1 (În legătură cu verbele „a merge”, „a intra”, „a cădea”, „a aduce”) Momeală. 2 Păcat. 3 (În legătură cu verbul „a face”) Nedreptate. 4 Persecuție. 5-6 (Reg; îljv ) Cu ~ (Care este) pe nedrept. 7-8 (Reg; îal) (Care este) maxim. 9-10 (Reg; îal) (În mod) aproximativ. 11 Acuzație nedreaptă. 12 Învinuire sau afirmație neîntemeiată Si: calomnie. 13 (Îe) A grăi cu ~te A spune neadevăruri, nedreptățind pe cineva. 14 Nenorocire mare Si: belea, calamitate, pacoste. 15 Suferință. 16 (Îe) A cădea (sau a pica) ~te A provoca cuiva neplăceri, necazuri, nenorociri. 17 (Îae) A nedreptăți. 18 (Îae) A persecuta. 19 (Îe) A-i sta ~te A provoca cuiva o nenorocire. 20 (Ccr) Lucru, persoană etc. care provoacă sau aduce nenorocire. 21 (Mun) Bucățică de mămăligă care se desprinde mai greu și cade singură deasupra mămăligii întregi, fiind considerată de superstițioși ca semn rău. 22-23 (Înv; ccr) Impozit (suplimentar). 24 (Reg) Unealtă de pescuit Si: prostovol.

năpaste sf vz năpastă

năpastie sf vz năpastă

năpăsti v vz năpusti

năpâsti v vz năpusti

năposti v vz năpusti

năpusti [At: PSALT. HUR. 12^r/13 / V: (înv) nepusti, (reg) năpăsti, năpâsti, năposti (Pzi și: năpast) / Pzi: ~tesc / E: slv напоустити]
1 vt (Îrg) A trimite (spre... sau împotriva...) Si: a arunca, a azvârli, a lansa. 2 vt (Mar; Trs) A da drumul Si: a elibera. 3 vt (Mar) A desface. 4 vr (D. ființe; udp „asupra” , „la”, „spre”, „în” etc.) A se repezi asupra cuiva sau undeva, cu intenții agresive Si: a se nărui (5), a năvăli, a tăbărî, (înv) a năpădi (1), (îrg) a năduli (1), (reg) a năboi³ (4), a se năprăti. 5 vr (Îe) A se ~ în vorbă A se avânta într-o discuție. 6 vr (Reg; d. sânge) A țâșni. 7 vt (Reg; d lacrimi) A-l podidi pe cineva. 8 vt (Rar) A copleși. 9 vt (Îrg) A părăsi. 10-11 vtr (Reg) A (se) neglija.

nepusti v vz năpusti

NĂPASTĂ¹ 👉 NĂPASTE.

NĂPASTĂ² sf. 🐟 👉 PROSTOVOL.

NĂPASTE sf. 1 ‡Ispită: și nu ne duce în ~ (COR.) ¶ 2 ‡Nedreptate, neajuns, supărare (ce se face cuiva): au început a să plînge că i să fac multe nevoi și năpăști pre pămînt (ȚICH.) ¶ 3 ‡Dare extraordinară, nedreaptă, neomenească, ce se scotea de Domn din spinarea țăranului ¶ 4 Învinuire nedreaptă, acuzare falsă, calomnioasă: toată comedia asta e o nerușinată ~ a clevitorilor mei (NEGR.) ¶ 5 Belea, necaz, supărare ce cade asupra cuiva pe neașteptate: mare ~ a căzut pe capul nostru, cuconașule! (FIL.); Ⓕ: această femeie e o ~, un biciu asupra omenirii (GN.) [vsl. napastĭ].

NĂPOSTI (-post) vb. tr. Maram. A elibera, a slobozi, a da drumul (BRL.) [rut. napustyty].

NĂPUSTI (-tesc) I. vb. tr. A părăsi cu totul, a lăsa în părăsire, în voia întîmplării, a abandona: Turcii... năpustiră cetatea și fugiră peste Dunăre (BĂLC.); voinicul năpustise codrii, urîse izbînzile sale de mai nainte (ODOB.). II. vb. refl. 1 A năvăli undeva, a da năvală, a se arunca, a se asvîrli, a se repezi asupra cuiva: se năpusti peste Dunăre asupra Vidinului și-l bătu cumplit (ISP.); năprasnici ca o vijelie, se năpusteau peste alte neamuri, pustiind totul în calea lor (VLAH.) ¶ 2 A se lăsa în voia întîmplării; a se neglija (ȘEZ.) [vsl. napustiti].

NĂPASTĂ, năpaste, s. f. 1. Nenorocire mare; pacoste, calamitate. 2. Învinuire nedreaptă, acuzație neîntemeiată; calomnie. 3. (Înv.) Nedreptate, prigoană, persecuție. 4. (Înv.) Bir pe care îl plăteau în trecut locuitorii unui sat în contul celor fugari. 5. (Reg.) Prostovol. [Pl. și: năpăști] – Din sl. napastĩ.

NĂPASTĂ, năpaste și năpăști, s. f. 1. Nenorocire, calamitate, pacoste, belea. Vremile adunaseră asupra țăranilor noștri năpăști și amaruri. SADOVEANU, O. VI 486. Toți așteptau cu spaimă ca să treacă năpasta. ANGHEL, PR. 110. ◊ (În imprecații) Dar cui năpastele-a testat Papucii roși de-atîtea uliți? COȘBUC, P. II 255. 2. (Și în forma învechită năpaste) Calomnie, pîră nedreaptă, învinuire neîntemeiată. Ion a fost condamnat cu năpaste, – o imoralitate. GHEREA, ST. CR. II 275. Pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă! CARAGIALE, O. I 276. Toată comedia asta e o nerușinată năpaste a clevetitorilor mei. NEGRUZZI, S. I 229. ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) Cu năpaste = cel mult. Să fi avut cu năpaste douăzeci și opt de ani. HOGAȘ, DR. II 19. 3. (Învechit, în forma de pl. năpăsti) Bir, impozit impus pe nedrept. Munca și sudoarea lui abia îi dau cu ce să plătească contribuțiile, cărora, neștiind ce nume să le deie, le numește năpăsti. NEGRUZZI, S. I 274. 4. Prostovol. – Pl. și: (rar) năpăsti. - Variante: năpaste, năpastie (ODOBESCU, S. III 28) s. f.

NĂPASTE s. f. v. năpastă.

NĂPUSTI, năpustesc, vb. IV. 1. Refl. A năvăli, a tăbărî, a se repezi cu furie, a da buzna, a se arunca. Izbit parcă și el, a deschis ușa, s-a năpustit în întuneric și s-a dus. SADOVEANU, O. VIII 194. Izbiți de neașteptata arătare a străinilor, [cîinii] se năpustiră în ei. GALACTION, O. I 282. Fata împăratului, îmbărbătată de cal, se năpusti odată într-însul cu sabia goală. ISPIRESCU, L. 17. ◊ Fig. Deodată vîntul începu să bată mai tare, năpustindu-se nebun în cărbunărie. DUNĂREANU, CH. 206. ♦ Tranz. (Rar) A arunca, a azvîrli violent. Un crivăț năpustește viscolirea lui brutală. MACEDONSKI, O. I 30. 2. Tranz. A năpădi, a inunda, a acoperi. Zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici. EMINESCU, N. 94. 3. Tranz. (Învechit) A lăsa în părăsire, a abandona. Atunci pricepu dînsul că copila a fugit și în păduri l-a năpustit. ODOBESCU, S. III 206. Toporul l-ai năpustit, Sub lemne ai adormit! ALECSANDRI, P. P. 351. Mihai ocoli cetatea și începu a o bate cu tunurile; dar văzînd că nu o poate dobîndi... o năpusti deocamdată și se întoarse la scaun în București. BĂLCESCU, O. II 44.

NĂPASTĂ ~e f. 1) Nenorocire grea, care se abate asupra cuiva; urgie. * Ia ~! ia nevoie. 2) Acuzație lipsită de orice temei; învinuire nedreaptă. 3) ist. Bir suplimentar pe care îl plăteau țăranii în locul consătenilor fugiți. [G.-D. năpastei; Pl. și năpăsti] /<sl. napasti

A SE NĂPUSTI mă ~esc intranz. (despre ființe) A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a năvăli; a tăbărî; a se repezi; a năpădi. /<sl. napustiti

A NĂPUSTI ~esc intranz. înv. A lăsa plecând în altă parte; a părăsi; a abandona. /<sl. napustiti

năpaste f. 1. od. dare extraordinară scoasă de Mihnea-Vodă; 2. acuzare falșă: cu vr’o năpaste să ne pomenim PANN; 3. nenorocire neașteptată, belea: năpaste ce a căzut pe capul meu ISP.; 4. prostovol. [Slav. NAPASTĬ, cădere, năvală, nenorocire].

năpustì v. 1. a părăsi cu totul: îl năpusti într’un pom înalt ISP.; 2. a năvăli: să năpustească în haiducii ungurești NEGR. [Slav. NAPUSTITI, a trimete la].

năpástie și (maĭ rar) -ste., pl. ăstii și ăștĭ (vsl. napastĭ, caz, nenorocire. V. năpădesc, năpatcă, prăpastie). Vechĭ. Ispită. Azĭ. Acuzațiune falsă căzută asupra cuĭva. Belea nenorocire neașteptată (Se numea așa și nu bir impus de Mihnea Vodă): s’aŭvăzut și năpastiĭ să cadă păcalu pe capu cuĭva (VR. 1911, 11, 257), a căzut năpastia pe mine să du sacu. Prostovol. – Pl năpăști în Let. II, 22, 74,75. Năpastă (cum e intitulată o pĭesă a luĭ Carageali) nu zice nimeni!

năpustésc v. tr. (vsl. sîrb. napustiti, a trimete, a răpezi, d. pustiti, a trimete. V. pustiŭ, năpust). Maram. Slobod (de ex. vinu din butoĭ). Rar. Părăsesc, las uităriĭ. V. refl. Năpădesc, mă răped cu furie: lupu se năpusti asupra meluluĭ. – Vechĭ și nep-.

nepustésc V. năpustesc.

prostogól (nord), prostovól și rostofól (sud) n., pl. oale și urĭ (d. prostovolesc. V. și rostogol). Un fel de plasă de formă conică, cu mărgele de plumb pe la marginĭ și care se aruncă în apă învîrtindu-se (rostogolindu-se) orizontal și apoĭ se strînge pe fundu apeĭ apucînd tot peștele. (Se numește și năpaste și șașmá. V. năpatcă). Dîmb. (rostofol). Cilindru de netezit pămîntu pin rostogolire. – Și adj. -ól, -oálă, rotofeĭ, durduliŭ: copil, purcel rostofol. V. clocă 2.

năpastă s. f., g.-d. art. năpastei; pl. năpaste

năpusti (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă năpustesc, 3 sg. se năpustește, imperf. 1 sg. mă năpusteam; conj. prez. 1 sg. să mă năpustesc, 3 să se năpustească; imper. 2 sg. afirm. năpustește-te; ger. năpustindu-mă

!năpastă s. f., g.-d. art. năpastei; pl. năpaste

!năpusti (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se năpustește, imperf. 3 sg. se năpustea; conj. prez. 3 să se năpustească

năpastă s.f., g.-d. art. năpastei / năpăștii; pl. năpaste / năpăști

năpusti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpustesc, imperf. 3 sg. năpustea; conj. prez. 3 sg. și pl. năpustească

năpaste (= năpastă) s. f. (pl. năpăști)

năpastă

năpastă, pl. -păști.

năpusti (năpustesc, năpustit), vb. – 1. A părăsi, a lăsa, a abandona. – 2. (Refl.) A se repezi, a se arunca asupra. – 3. (Maram.) A slobozi, a lăsa liber. Sl. napustiti „a porunci” (Tiktin). – Der. năpust, s. n. (abandon; Trans., spiriduș, stafie).

NĂPÁSTĂ (< sl.) s. f. 1. Nenorocire mare, pacoste (1), belea. 2. Acuzație nedreaptă, învinuire neîntemeiată, calomnie. ♦ Nedreptate, urgie, prigoană. 3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a birului plătit de locuitorii unui sat în locul celor fugiți sau amendă plătită de un țăran pe pământul căruia s-a săvârșit un omor în împrejurări rămase necunoscute. 4. Unealtă de pescuit, alcătuită dintr-o plasă rotundă, de 4-5 m în diametru, dintr-un inel metalic central și o frânghie circulară la periferie, de care sunt atârnate greutăți de plumb. Când e scoasă afară, plasa se strânge ca un sac; prostovol.

NĂPASTĂ s. I. 1. v. dezastru. 2. v. necaz. II. (PESCUIT) prostovol, (reg.) cucă, șașma, (prin Bucov.) năpastnic, (Transilv. și Olt.) plașcă.

NĂPASTĂ s. v. ademenire, atracție, chin, cucă, durere, ispită, încercare, patimă, păs, pătimire, persecuție, prigoană, seducere, seducție, suferință, tentație.

NĂPUSTI vb. v. abandona, arunca, azvârli, lăsa, neglija, părăsi, repezi, zvârli.

NĂPUSTI vb. a se arunca, a se azvârli, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvârli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (S-au ~ asupra dușmanului.)

năpastă s. v. ADEMENIRE. ATRACȚIE. CHIN. CUCĂ. DURERE. ISPITĂ. ÎNCERCARE. PATIMĂ. PĂS. PĂTIMIRE. PERSECUȚIE. PRIGOANĂ. PROSTOVOL. SEDUCERE. SEDUCȚIE. SUFERINȚĂ. TENTAȚIE.

NĂPASTĂ s. 1. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom. (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.) 2. belea, bucluc, dandana, încurcătură, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe capul lui!)

năpusti vb. v. ABANDONA. ARUNCA. AZVÎRLI. LĂSA. NEGLIJA. PĂRĂSI. REPEZI. ZVÎRLI.

NĂPUSTI vb. a se arunca, a se azvîrli, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a sări, a tăbărî, a se zvîrli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (S-au ~ asupra dușmanului.)

Năpastă ≠ noroc

năpustí, (năposti), v.t. (reg.) 1. A elibera, a da drumul, a slobozi: „Năposti-m mâna stângă” (Papahagi, 1925: 246). 2. A da voie cuiva să intre undeva, ori să se depărteze: „Năposti-mă, soră-n casă” (Idem: 251). 3. A turna, a pune: „Ai năpustit cenușa în uncrop” (Maram. din dreapta Tisei). 4. A se repezi asupra cuiva, a năvăli, a tăbărî, a da buzna. ■ Termen specific subdialectului maramureșean (Farcaș, 2009: 155). – Din ucr. napustyty „a elibera, a da drumul” (Candrea); din sl. napustiti (DLRM, DEX, MDA).

NĂPÎSTI vb. IV v. năpusti.

NĂPUSTI vb. IV. 1. Tranz. (Învechit și regional) A trimite (spre... sau împotriva...); a arunca, a zvîrli; a lansa. Nepusti săgeatele și răsfirăei fulgărul. psalt. hur. 12^r/13, cf. psalt. 26. Fără veste au năpustit într-înșii pre beșliii lui și pre mulți turci, de i-au tăiat pre toți. anon. cantac., cm i, 118. Toate leșinăturile le năpustesc [boierii] la noi să se împiciorogească. jipescu, o. 157. A năpustit potopul asupra oamenilor. odobescu, s. iii, 277. Dar un crivăț năpustește viscolirea lui brutală. macedonski, o. i, 30. Ea începe iarăși să-l tortureze, evocînd spectrul mortului, puindu-l față în față cu Ion nebunul, năpustind pe nebun asupra lui. gherea, st. cr. ii, 259. Alături lumina desluși o masă rotundă boită cu roșu; un scaun era năpîstit dedesuptul ei. săm. ii, 824. Cu fruntea descoperită năpusti în cei de peste beizade lovituri de berbece. sadoveanu, o. x, 339. ◊ Fig. Dar ce! tu smulgi hotarele cîmpiilor vecine Și-ți năpustești nesațiul tău Și peste-ale clienților ogoare și cămine! ollănescu, h. o. 167. ♦ (Maram. și Transilv.) A elibera; a da drumul. Cf. bugnariu, n. 261/18. Năposti-mă, soră-n casă, Că mă plouă de mă varsă. țiplea, p. p. 32, cf. 7. Pe turc tare l-a rugat, Să-i nă-poastă nevasta, Că banii-napoi i-a da. bud, p. p. 15, cf. 3. Căpitane, căpitane! Năpostește-mi mîndrucu. Numai de li-i năposti, Eu cu bani ti-oi cumpăni. bîrlea, b. 45. Năpost’i-l să vie-acasă, C-a de-afla cina pă masă. t. papahagi, m. 29. Năposti-mă, soră-n casă, Că io-s Costan, fratele tău. arh. folk. i, 162. ♦ (Prin Maram.) A desface, a desfășura, a întinde. Prins-a pruncul a grîmji, Bradul poale-a năpusti. bud, p. p. 67. 2. Refl. (Despre ființe; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se repezi asupra cuiva sau undeva (cu intenții agresive); a năvăli (1, 2), a tăbărî, a năpădi (1), (învechit și regional) a năduli (1), (regional) a năboi³ (2), a se năprăti. [Turcii] se năpustiră la Galata, de făcea și acolo groază, moxa, 403/36. Se năpustiră cu săbiile în ei. negruzzi, s. i, 152. Se năpusti asupra ei un lup. ispirescu, l. 16. Se năpusti peste Dunăre asupra Vidinului. id. m. v. 18. [Dușmanii] asupra mea se năpustiră. macedonski, o. i, 38. Și să nu ai nici o teamă, că de-o să te bănuiască Cyrus, furios asupră-ți n-are să se năpustească, ollănescu, h. o. 68. Flăcăii s-au năpustit la el, urlînd desperați. rebreanu, i. 12. Țăranii s-ar năpusti, fără multă vorbă, la hambarele boierilor, dacă nu și mai rău! id. R. i, 224. Cîinii ciobănești, izbiți de neașteptata arătare a streinilor, se năpustiră în ei. galaction, o. 282. O salvă de focuri se dezlănțui în zăpușeala de moarte... Masa compactă, însă, deodată s-a desfăcut în zeci de bucăți, năpustindu-se asupra soldaților. sahia, n. 37, cf. 85. Un cățel cărunt, cu cîrlige de păr în jurul botului, se năpusti la mine îndată ce tulburai liniștea locurilor. sadoveanu, e. 127. Și deodată, zvîcnind înapoi, rupse funia, și ca turbată, se năpusti peste balustrada punței. Bart, s. m. 93. Ciobanii și tractoriștii săriră din groapă și se năpustiră cu lopețile ridicate, urlînd. v. rom. august 1954, 92. Copiii se năpusteau orbește în praful străzii să înșface bănuții. pas, z. i, 54, cf. 218. Echipajul sări pe uscat și se năpusti spre cele două corăbii vecine. tudoran, p. 33, cf. 90. Jandarmii se năpustiră furioși în celulă să execute ordinul. vornic, p. 208. Feciorul lui Trafulică se năpusti asupra lui și îl opri. preda, d. 210. Se năpusti înainte, orbiș. t. popovici, se. 63. A rămas cîteva clipe pe gînduri în fața cortului, apoi s-a năpustit înăuntru. il ianuarie 1962, 9. Balaurul, cum își văzu dușmanul căzut jos, se ridică iute și se năpusti furios spre dînsul. popescu, b. ii, 24, cf. graiul, i, 34. (Intranz.) [Ostașii] au și năpustit asupra joimirilor. neculce, l. 128. Grozav aș vrea să năpustească un zimbru furios. delavrancea, o. ii, 104. ◊ Expr. A se năpusti în vorbă = a se avînta într-o discuție, a se îmbulzi la vorbă. Și bătrînii, hi-hi, ho-ho, hi-hi... Rîd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvînt. delavrancea, h. t. 11. ◊ (Despre fenomene ale naturii) Deodată, vîntul începu să bată mai tare, năpustindu-se nebun în cărbunărie. dunăreanu, ch. 206. Spre Atlandide mă duceam cu gîndul, dar deodată Se năpustea Khamsinul să le schimbe în pustiuri. densusianu, l. a. 76. Prin ferestrele sparte ploaia și viscolul se năpustesc cu șuierături. gîrleanu, l. 24. Viforul se năpustește din crivăț, cu modulații sinistre. sadoveanu, e. 94. Ploaia se năpustește asupra noastră cu boabe mari și dese. stancu, u.r.s.s. 170. ◊ Fig. Lipsea cîteodată de-acasă, dar cînd venea se năpustea cu mai multă dragoste asupra fetei. ias, z. i, 184. Motzeanu se năpusti la Dărnescu, pe care-l copleși cu o droaie de complimente. t. popovici, s. 323. ♦ (Regional; despre sînge) A țîșni, a curge cu violență (Bîrsana-Sighetul Marmației). alr sn v h 1 368/353. I s-o năpust’it sîngăle pă nas. ib. ♦ Tranz. (Regional; despre lacrimi) A-l podidi. Inima mi-i friptă, arsă. Cînd am sorbit lingura, M-au năpustit lacrăma. sevastos, c. 185. ♦ tranz. (Rar) A invada, a copleși. Zidurile împrejmuitoare, risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici..., de gîze roșii. eminescu; n. 94. 3. Tranz. (Învechit și regional) A părăsi, a lăsa, a abandona; a neglija. Au fugit boierii noștri și v-au năpustit, neagoe, înv. 239/10. Deprinzîndu den zi în zi așa, năpusti trebile țărăi, că pre cît îl iubiia întâi, pre atîta îl urîsă apoi. ureche, l. 182. Văzînd Mihai Vodă că nu poate să o dobîndească [cetatea],... o năpusti și iarăși s-au întors în scaun în București. anon. cantac., cm i, 121. Atuncea ei ș-au năpustit bucatele lor și au fugit. r. greceanu, cm ii, 67. La întoarcerea sa au luat cetatea Neamțului, ce era năpustită de lăcuitori. șincai, hr. iii, 142/35. Năpustesc hulii și alte paseri pădurile. calendariu (1814), 90/20. Să vedem iar pre sărmanii fii... părăsiți de mumele lor și năpustiți pe mîinile doicilor și a slugilor. mumuleanu, c. 14/15. Corăbierii, coprinși de spaimă, năpustea cîrma. marcovici, d. 261/11, cf. 167/20. Fiind... năpustit cu totul și fără vreun ajutor. gorjan, h. i, 136/12. Neguțătorii, sosind cu marfa lor la punct, sînt siliți a o năpusti acolo în drum ceasuri (a. 1842). doc. ec. 775. Năpustiră cetatea și fugiră peste Dunăre. bălcescu, m. v. 185, cf. 53. Puse [laptele] pe foc Și-l năpusti-n vatră, nengrijind de loc. pann, p. v. ii, 149/26. Atunci pricepu dînsul că copila a fugit și în păduri l-a năpustit. odobescu, s. iii, 206, cf. ii, 40. Puse [copilul] într-un pom nalt și îl năpusti acolo. ispirescu, l. 389. Să-ți fac mustrări și apologia lumii pe care ai năpustit-o. galaction, o. 225. Toporul l-ai năpustit, Sub lemne ai adormit! alecsandri, p. p. 351, cf. teodorescu, p. p. 274. Maiorule, dumneata, Cunună-mă cu Rada, Că-ți năpustesc ordia Și mă duc la Mavrodin. Mat. folk. 91. Pe mal, pe Antofița scotea, Luntrea o năpustea. păsculescu, l. p. 178. L-o năpustit muierea și copiii. gr. băn. 194. ◊ Absol. Vai de cel care iubește, Iubește și năpustește, Cu doru se prăpădește. hodoș, c. 38. ♦ Refl. (Regional) A se lăsa, a se neglija. cf. șez. vii, 182. – prez. ind.: năpustesc; imper.: năpustește și (regional) năpusti. – Și: (învechit) nepusti, (regional) năpăsti (marian, na. 46), năpîsti, năposti (prez. ind. și năpost, Țiplea, p. p. 113; Bud, p. p. 80, bîrlea, c. p. 30, 155) vb. IV. – Din v. sl. напоустлтл.