15 definiții pentru bir


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bir sn [At: TETRAEV. (1574), 230 / Pl: ~uri / E: mg bér] 1 (în Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Impozit perceput de domnie de la țărani și meșteșugari Si: (nob) birușcă. 2 (Pop; pgn) Impozit. 3 (Trs; înv) Leafa. 4 (Pfm; îe) A da ~ cu fugiții A dispărea (în mod laș). 5 (Înv; îs) -u(-i) greu Dans țărănesc. 6 Melodie după care se execută acest dans. 7 (Îpp; îs) -ul miresei Banii (sau darurile) care se strâng de la meseni pentru noii căsătoriți. 8 (Înv) Tribut.

BIR, biruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1. Dare percepută în bani de către domnie de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér.

BIR, biruri, s. n. 1. Impozitul principal perceput în statele feudale românești de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér.

BIR, biruri, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. Dare, impozit. Gindește-te că mîine îi vadeaua birului și vine să ne împlinească și n-ai o para chioară – are să ne vinză și cenușa din vatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 55. Ai mai strîns ceva din banii birului? ALECSANDRI, T. I 259. Dar de frica birului Trecu apa Jiului. TEODORESCU, P. P. 321. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi, a o șterge dintr-un loc (pentru a scăpa de o răspundere sau de o pedeapsă). Prietenii tăi dăduseră în vremea asta bir cu fugiții. PAS, Z. I 64. 2. Tribut. Dau ca bir [mamei-pădurilor] tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7. 3. (Popular) Taxă. În curtea hanului, în căruțe și pe sub căruțe, se cuibăriseră pentru somn o seamă dintre țăranii veniți la tîrg... Alții au plătit birul hangiului, așa că se tolăniseră înăuntru pe rogojini. PAS, L. I 67.

BIR, biruri, s. n. (Înv. și arh.) 1. Dare, impozit. ◊ (Astăzi în expr.) A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi dintr-un loc. 2. Tribut. – Magh. bér.

bir s. m. (cuv. etiopian) ◊ „Etiopia are o nouă monedă națională «bir» în locul «dolarului etiopian».” R.l. 11 X 76 p. 6

BIR ~uri n. 1) (în evul mediu) Impozit perceput de la țărani și orășeni. 2) ist. Dare (în bani) încasată de către domnitor pentru Poarta Otomană; tribut. * A da ~ cu fugiții a fugi de undeva; a se face nevăzut. /<ung. bér

bir n. 1. dare personală către Stat (plătită odinioară numai de țărani): sunt sătul de biruri grele AL.; biru-i greu, numele unei hore; 2. tributul ce țările române plătiau odată Porții (v. haraciu). [Ung. BÉR, chirie].

bir n., pl. urĭ (ung. bér, simbrie, chirie, de unde și bg. sîrb. bir, rut. byr). Tribut. (Vechĭ). Impozit, contribuțiune: a plăti biru. A da bir cu fugițiĭ, a fugi de unde trebuĭa să rămîĭ. Un fel de horă oltenească și melodia eĭ. (Izv. Sept. 1923, 17).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BIR s. (IST.) 1. dare, impozit, (rar) contribuție, impunere, (pop.) dajdie, (înv. și reg.) porție, slujbă, (Maram.) sazolic, (Ban.) ștaier, (înv.) adău, adet, dabilă, madea, mirie, nevoie, obicei, orânduială, rânduială, seamă. (~ către statul feudal.) 2. v. tribut.

BIR s. 1. dare, impozit, (rar) contribuție, impunere, (înv. și reg.) porție, slujbă, (Maram.) sazolic, (Ban.) ștaier, (înv.) adău, adet, dabilă, dajdie, madea, mirie, nevoie, obicei, orînduială, rînduială, seamă. (~ către statul feudal.) 2. (IST.) tribut, (înv.) nevoie. (Refuzase să plătească ~ turcilor.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bir (bíruri), s. n.1. Tribut. – 2. Impozit, dare. Tc. birr „dar” (Moldovan 423); cf. bg., sb., cr., slov. bir „impozit”, mag. bér „salariu, leafă”. În general, se admite etimonul mag. (Cihac, II, 482; DAR; Gáldi, Dict., 85); însă în mag. este împrumut și sensul nu coincide. După Miklosich (Slaw. Elem., 14; Fremdw., 78; Lexicon, 22) cuvîntul rom. provine din sl. birŭ; dar Berneker 57 recunoaște că sl. nu provine din mag. și, prin urmare, nu poate proveni decît din tc. sau din rom. Confuzia între „dar” și „impozit” este foarte curentă în uzul tc., cf. adet. Der. birar, s. m. (strîngător de biruri); birărie, s. f. (înv., impozit pe comerț); birnic, s. m. (care plătește bir, contribuabil). Cf. birșag.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da bir cu fugiții expr. (pop.) a da înapoi în fața unor dificultăți.

Intrare: bir
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bir
  • birul
  • biru‑
plural
  • biruri
  • birurile
genitiv-dativ singular
  • bir
  • birului
plural
  • biruri
  • birurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bir în Evul Mediu Țara Românească Moldova

  • 1. Dare percepută în bani de către domnie de la țărani și meșteșugari.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: dare 3 exemple
    exemple
    • Gîndește-te că mîine îi vadeaua birului și vine să ne împlinească și n-ai o para chioară – are să ne vînză și cenușa din vatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 55.
      surse: DLRLC
    • Ai mai strîns ceva din banii birului? ALECSANDRI, T. I 259.
      surse: DLRLC
    • Dar de frica birului Trecu apa Jiului. TEODORESCU, P. P. 321.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Dau ca bir [mamei-pădurilor] tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • În curtea hanului, în căruțe și pe sub căruțe, se cuibăriseră pentru somn o seamă dintre țăranii veniți la tîrg... Alții au plătit birul hangiului, așa că se tolăniseră înăuntru pe rogojini. PAS, L. I 67.
      surse: DLRLC

etimologie: