BIR, biruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) 1. Dare percepută în bani de către domnie de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér.

bir sn [At: TETRAEV. (1574), 230 / Pl: ~uri / E: mg bér] 1 (în Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Impozit perceput de domnie de la țărani și meșteșugari Si: (nob) birușcă. 2 (Pop; pgn) Impozit. 3 (Trs; înv) Leafa. 4 (Pfm; îe) A da ~ cu fugiții A dispărea (în mod laș). 5 (Înv; îs) -u(-i) greu Dans țărănesc. 6 Melodie după care se execută acest dans. 7 (Îpp; îs) -ul miresei Banii (sau darurile) care se strâng de la meseni pentru noii căsătoriți. 8 (Înv) Tribut.

bir s.n. 1 (în Ev. Med., în Țările Rom.) Impozitul principal perceput de domnie de la țărani și meșteșugari; gener. (pop.) impozit; taxă. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a) a dispărea; b) a fugi într-un mod laș dintr-un loc. 2 (înv.) Tribut. Dau ca bir [mamei-pădurilor] tot al zecelea din copiii supușilor mei (EMIN.). 3 (reg.) Leafa. 4 (pop.) Birul miresei = banii sau darurile care se strîng de la meseni pentru noii căsătoriți. 5 (pop.) Biru(-i) greu = numele unui dans țărănesc. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -uri. /<magh. bér.

BIR (pl. -ruri) ⏲ sn. 1 Dare, dajdie personală impusă de Stat: a plăti ~; familiar: a da ~ cu fugiții, a fugi, a o lua la sănătoasa ¶ 2 ‡Tribut ¶ 3 Biru-i greu, numele unei hore [ung. ber].

BIR, biruri, s. n. 1. Impozitul principal perceput în statele feudale românești de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér.

BIR, biruri, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. Dare, impozit. Gindește-te că mîine îi vadeaua birului și vine să ne împlinească și n-ai o para chioară – are să ne vinză și cenușa din vatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 55. Ai mai strîns ceva din banii birului? ALECSANDRI, T. I 259. Dar de frica birului Trecu apa Jiului. TEODORESCU, P. P. 321. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi, a o șterge dintr-un loc (pentru a scăpa de o răspundere sau de o pedeapsă). Prietenii tăi dăduseră în vremea asta bir cu fugiții. PAS, Z. I 64. 2. Tribut. Dau ca bir [mamei-pădurilor] tot al zecelea din copiii supușilor mei. EMINESCU, N. 7. 3. (Popular) Taxă. În curtea hanului, în căruțe și pe sub căruțe, se cuibăriseră pentru somn o seamă dintre țăranii veniți la tîrg... Alții au plătit birul hangiului, așa că se tolăniseră înăuntru pe rogojini. PAS, L. I 67.

BIR, biruri, s. n. (Înv. și arh.) 1. Dare, impozit. ◊ (Astăzi în expr.) A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi dintr-un loc. 2. Tribut. – Magh. bér.

bir s. m. (cuv. etiopian) ◊ „Etiopia are o nouă monedă națională «bir» în locul «dolarului etiopian».” R.l. 11 X 76 p. 6

BIR ~uri n. 1) (în evul mediu) Impozit perceput de la țărani și orășeni. 2) ist. Dare (în bani) încasată de către domnitor pentru Poarta Otomană; tribut. * A da ~ cu fugiții a fugi de undeva; a se face nevăzut. /<ung. bér

bir n. 1. dare personală către Stat (plătită odinioară numai de țărani): sunt sătul de biruri grele AL.; biru-i greu, numele unei hore; 2. tributul ce țările române plătiau odată Porții (v. haraciu). [Ung. BÉR, chirie].

bir n., pl. urĭ (ung. bér, simbrie, chirie, de unde și bg. sîrb. bir, rut. byr). Tribut. (Vechĭ). Impozit, contribuțiune: a plăti biru. A da bir cu fugițiĭ, a fugi de unde trebuĭa să rămîĭ. Un fel de horă oltenească și melodia eĭ. (Izv. Sept. 1923, 17).

bir s. n., pl. biruri

bir s. n., pl. biruri

bir s. n., pl. biruri

BIR s. (IST.) 1. dare, impozit, (rar) contribuție, impunere, (pop.) dajdie, (înv. și reg.) porție, slujbă, (Maram.) sazolic, (Ban.) ștaier, (înv.) adău, adet, dabilă, madea, mirie, nevoie, obicei, orânduială, rânduială, seamă. (~ către statul feudal.) 2. v. tribut.

BIR s. 1. dare, impozit, (rar) contribuție, impunere, (înv. și reg.) porție, slujbă, (Maram.) sazolic, (Ban.) ștaier, (înv.) adău, adet, dabilă, dajdie, madea, mirie, nevoie, obicei, orînduială, rînduială, seamă. (~ către statul feudal.) 2. (IST.) tribut, (înv.) nevoie. (Refuzase să plătească ~ turcilor.)

bir (biruri), s. n. – 1. Tribut. – 2. Impozit, dare. Tc. birr „dar” (Moldovan 423); cf. bg., sb., cr., slov. bir „impozit”, mag. bér „salariu, leafă”. În general, se admite etimonul mag. (Cihac, II, 482; DAR; Gáldi, Dict., 85); însă în mag. este împrumut și sensul nu coincide. După Miklosich (Slaw. Elem., 14; Fremdw., 78; Lexicon, 22) cuvîntul rom. provine din sl. birŭ; dar Berneker 57 recunoaște că sl. nu provine din mag. și, prin urmare, nu poate proveni decît din tc. sau din rom. Confuzia între „dar” și „impozit” este foarte curentă în uzul tc., cf. adet. Der. birar, s. m. (strîngător de biruri); birărie, s. f. (înv., impozit pe comerț); birnic, s. m. (care plătește bir, contribuabil). Cf. birșag.

a da bir cu fugiții expr. (pop.) a da înapoi în fața unor dificultăți.