momea sf vz momeală

MOMEALĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi; p. ext. mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

MOMI, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

momeală sf [At: ANON. CAR. / V: (rar) momea / Pl: ~ele, ~eli / E: momi + -eală] 1 (Mpl) Mijloc viclean folosit pentru a ademeni, pentru a înșela. 2 Lucru care ademenește Si: ispită, (nob) momiță². 3 (Pfm; îe) Cu șoșele, cu -ele (sau cu -ele, cu șoșele, ori cu șoptele, cu -ele sau cu tocmele și -mele) Cu făgăduieli mincinoase, cu înșelătorii. 4 (Spc) Hrană care se pune în undiță sau care se aruncă peștilor în apă, pentru a-i atrage Si: nadă (6), (rar) momitură (2). 5 Hrană pe care vânătorul o pune pentru a atrage vânatul Si: nadă (7), (reg) podmet, mârză².

momi vt [At: ANON. CAR. / Pzi: ~mesc / E: bg мамя, srb mamiti] 1 A atrage prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni, adesea mincinoase, prin daruri etc. Si: a ademeni, a amăgi, a înșela. 2 A seduce. 3 A atrage de partea sa. 4 A determina pe cineva să vină sau să se ducă undeva. 5 (Spc; c. i. pești, animale) A ademeni cu momeală (4-5). 6 A liniști, a potoli pentru scurt timp.

smomi vt [At: URECHE, LET. I, 188/32 / V: (reg) ~mni, zmomui / Pzi: ~mesc / E: s- + -momi] 1 (Îvp) A momi. 2 (Îvp) A atrage de partea sa Si: a momi. 3 (Îvp) A determina pe cineva să meargă undeva Si: a momi. 4 (Reg) A instiga. 5 (Reg) A enerva foarte tare. 6 (Reg) A fugi (8).

MOMEALĂ, momeli, s. f. 1. Mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

MOMI, momesc, vb. IV. Tranz. A amăgi cu vorbe; a ademeni; a înșela. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, scr. mamiti.

MOMEALĂ, momeli și (2) momele, s. f. 1. Hrană (rîme, insecte, bucăți mici de carne etc.) care se pune în undiță sau se aruncă peștilor în apă pentru a-i atrage și a-i prinde; hrana pe care vînătorul o pune într-un loc, pentru a atrage vînatul; nadă. Alături, două undițe uitate. Calmi, din momeală, peștii ciugulesc Și ne trimit saluturi argintate. DRAGOMIR, P. 52. 2. (Mai ales la pl.) Vorbă cu care se amăgește; p.e xt. înșelăciune, minciună, viclenie. Acum știu cum să-l aduc unde vreau. îl iau cu momeli. SADOVEANU, M. C. 19. Tata mă amînă cu momele de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, O. A. 40. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele v. șosele.

MOMI, momesc, vb. IV. Tranz. 1. A amăgi (pe cineva) cu vorbe sau cu minciuni, a ademeni, a ispiti, a înșela. Atunci mai zăbovește prin sat – zise Gogu jovial. Că doar n-o să îndrăznești să-mi momești oaspeții cu teleguța d-tale? REBREANU, R. I 164. Moș Petrache... îl făcea să-și culce liniștit capul în claia de fin din pod, momindu-i inima cu vorbe bătrînești și bune. POPA, V. 89. Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actori-n scenă, Te momește în vîrteje. EMINESCU, O. I 196. ♦ (Subiectul e un lucru ademenitor) A atrage. Ne momește farmecul necunoscutului, și încercăm, într-un noroc, o nouă scoborîre de pe Ceahlău. VLAHUȚĂ, O. A. II 158. ◊ Absol. Un zîmbet e apa, la scaldă momește. Băiatul pe verdele țărm aromește. IOSIF, T. 59. ♦ A atrage cu momeală pești sau alte animale pentru a le prinde; a arunca ceva de mîncare unui animal pentru a-l domoli. [Cîinii] m-au simțit cale de o jumătate de ceas și-am pierdut o mulțime de vreme ca să-i momesc. SLAVICI, N. II 72. 2. (Cu privire la foame) A amăgi, a înșela. Ar fi bine... să culeagă cîteva pere spre a-și mai momi foamea. ISPIRESCU, L. 224. Ne mai momirăm foamea nițel. GORJAN, H. II 36. – Variantă:(regional) smomi (SBIERA, P. 149, CREANGĂ, P. 170, ALECSANDRI, T. 1409) vb. IV.

SMOMI vb. IV v. momi.

MOMEALĂ ~eli f. 1) Hrană folosită pentru ademenirea și prinderea unor vietăți (pești, păsări, animale); nadă. 2) fig. Mijloc viclean prin care o persoană este atrasă într-o cursă. [G.-D. momelii] /a momi + suf. ~eală

momeală f. 1. mijloc de a atrage și prinde animale: undiță fără momeală nimic nu dobândește; 2. fig. ceeace atrage prin înșelăciune: a umbla cu șosele și cu momele, a căuta să amăgească. [V. momì].

momì v. 1. a atrage prin momeli: cum momim și noi pe prunci PANN; 2. a înșela cu amăgiri: își momi foamea. [Slav. MOMITI].

momeálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a momi. Mîncare pusă pentru a atrage animalele. A umbla cu șoșelĭ și cu momelĭ, a umbla cu chichițe și momițe, a căuta să înșelĭ. – Și smomeală.

momésc v. tr. (vsl. momiti, mamiti, sîrb. mámiti, rus. manít, a momi, a atrage. V. momîĭe). Atrag pin înșelăcĭune: telaliĭ momesc slugile de la un stăpîn ca să le ducă la altu. A momi foamea, a o înșela mîncînd puțin ceva ce să nu te chinuĭască pînă ce veĭ avea mîncare destulă. – În est și smomesc (sîrb. smámiti, rus. smanitĭ). V. zămorăsc.

smomésc, V. momesc.

zmomésc, V. momesc.

momeală s. f., g.-d. art. momelii; pl. momeli/momele (în: cu șoșele, cu ~)

momi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momesc, 3 sg. momește, imperf. 1 momeam; conj. prez. 1 sg. să momesc, 3 să momească

momeală s. f., g.-d. art. momelii; pl. momeli/(înv.) momele (în expr. cu șoșele, cu ~)

momi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momesc, imperf. 3 sg. momea; conj. prez. 3 să momească

momeală s. f., g.-d. art. momelii; pl. momeli (și: pl. momele, în expr. cu șoșele, cu ~)

momi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momesc, imperf. 3 sg. momea; conj. prez. 3 sg. și pl. momească

momeală, pl. momeli

smomesc, -meam 1 imp., -mii 1 aor.

MOMEALĂ s. v. nadă.

MOMI vb. 1. v. înșela. 2. v. seduce.

MOMEALĂ s. (PESCUIT) amorsă, nadă, (rar) momitură, (reg.) mîrșă, nadilă, (înv., în Transilv.) podmet. (~ pentru cleni.)

MOMI vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe mincinoase.) 2. a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)

momi (momesc, momit), vb. – A seduce, a atrage, a ademeni. – Megl. mumes. Sl. mamiti „a înșela” (Miklosich, Lexicon, 362; Cihac, II, 202; Tiktin; Berneker, II, 15; Conev 98), cf. bg. mamjă, cr. mamiti, pol. momić. Der. momeală, s. f. (ademeneală, tentare; nadă); momelnic, s. m. (înv., prestidigitator); smomi, vb. (a înșela, a seduce), cu s- expresiv (după Geheeb 39, cu -s sl., cf. sl. izmamiti).

a umbla cu șosele și momele expr. a face promisiuni mincinoase, a amăgi.

MOMEÁ s. f. v. momeală.

MOMEALĂ s. f. 1. (De obicei la pl.) Mijloc viclean folosit pentru a ademeni, pentru a înșela; lucru care ademenește, ispită, (neobișnuit) m o m i ț ă². Cf. ANON. CAR. Ne iaste noao lupta. . . cu poftele ceale trupești, cu momealele veacului. MAIOR, P. 38/18. Dalila. . . prinse a-l ruga pre Samson cu momeale muierilor obicinuite. CALENDARIU (1814), 113/16. Acest fel de oameni întind curse ca să prinză inima altuia. . . și ceilalți știu să se ferească de momelele lor. MARCOVICI, C. 42/4. Întărit de-a mea virtute, De a soartei rîd momele. ASACHI, S. L. I, 142.. De peze bune, de peze rele Multe auzisem povești, momele. I. VĂCĂRESCUL, P. 329. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15, cf. CAMIL PETRESCU, U. N. 52. Bagă bine de seamă și alege mînzul cel de a treia zi, și n-avea grijă de momelile babei ! MERA, L. B. 156. ◊ (În legătură cu verbele „a umbla”, „a duce”, „a lua”, „a purta” cu ... ) Purtînd Pazvand pe Leu-pașa cu vorbe și cu momele. DIONISIE, C. 189. Văd că umbli cu momeli. N. ZAMFIRESCU, V. Ț. 195. După ce duserăm pe Ieși cu momeala pînă pe fruntea tăpșanului, de unde începe o vale oablă, ferirăm la dreapta. DELAVRANCEA, O. II, 224. Acum știu cum să-l aduc unde vreau îl iau cu momeli, SADOVEANU, M. C. 19. ◊ E x p r. Cu șoșele, cu momele sau cu momele, cu șoșele sau cu șoptele, cu momele sau cu tocmele și momele = cu făgăduieli mincinoase, cu înșelătorii. Umbla pe lîngă dînsul cu șoșele, cu momele. ISPIRESCU, M. V. 34. Ce făcu, ce drese, cu șoșeli, cu momeli, că țiganca o adormi. DELAVRANCEA, S. 257, cf. ZANNE, P. II, 739, III, 39, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. S p e c. Hrană care se pune în undiță sau care se aruncă peștilor în apă, pentru a-i atrage, (rar) momitură (2); hrană pe care vînătorul o pune pentru a atrage vînatul; nadă, (regional) podmet, mîrșă². Aruncarea momelilor se face cu vreo 1/2 oră înainte de a pescui. ATILA, P. 47. Știuca, cu ochii holbați de spaimă, strînge din răsputeri momeaua. I. BOTEZ, I, 22, cf. STOICA, VÎN. 17. ◊ (În context figurat) Și eu îl urăsc pe Lică; dar n-aș fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind. SLAVICI, N. II, 191. – Pl.: momele și momeli. - Și: (rar) momeá s. f. – Momi + suf. -eală. - Momea: sg. refăcut din pl.

MOMÍ vb. IV. T r a n z. 1. A atrage (prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni, adesea mincinoase, prin daruri etc.); a ademeni, a amăgi, a înșela. Cf. ANON. CAR. Au gîndit să o momească la sine. ȚICHINDEAL, F. 52/6. Îl momiiu și-n depărtare ducîndu-l, l-am omorît. PANN, P. V. III, 115/8. De aceea, că s-o momească, o coprinse, drept răspuns, și el cu brațul, SLAVICI, N. II, 302. Încercă să momească pe Nadina să-l aștepte. REBREANU, R. I, 175. Domnul Zamfirescu însă fu momit încet, încet, pînă ce goli singur o sticlă și jumătate. STĂNOIU, C. I. 99. Ban pe ban momește (=ban la ban trage, v. ban). Cf. JIPESCU, O. 15, ZANNE, P. V, 44. ◊ (Subiectul logic indică mijlocul folosit pentru a atrage, a ademeni) Venise. . . momită de vrăjile babei. EMINESCU, N. 26. Vînduse tot, momit de zîmbete viclene. ANGHEL, PR. 64. ◊ F i g. Ne momește farmecul necunoscutului. VLAHUȚĂ, R. P. 187. Venise la noi. . . momit de renumele bîlciului din Rîureni. GALACTION, O. 274. ◊ (Subiectul este un obiect) Aurul momește numai ochii. MARCOVICI, D. 148/5. (A b s o l.) Un zîmbet e apa, la scaldă momește. IOSIF, T. 59. ♦ A seduce. Trăgea cu coada ochiului. . . întocmai cum fac lelițele ce umblă să momească pe tineri. ISPIRESCU, U. 22. ♦ A atrage de partea sa, a determina pe cineva să vină sau să se ducă undeva. N-o să îndrăznești să-mi momești oaspeții cu teleguța d-tale. REBREANU, R. I, 164. V-a momit coada de topor d ciocoilor c-o balercă de vin. STANCU, D. 133. Am venit să-ți spun să nu-mi momești argații. CAMILAR, N. II, 381. S p e c. (Complementul indică pești, animale) A ademeni cu momeală (2). Momelile . . . sînt mâncarea ce li se aruncă [peștilor] spre a-i momi sau atrage la vad. ATILA, P. 53. 3. A liniști, a potoli, a atenua. V. a m ă g i. Ne mai momirăm foamea. GORJAN, H. II, 36/20, cf. ISPIRESCU, L. 224. Presărăm flori pe morminte, pentru a ne momi deznădejdea, KLOPȘTOCK, F. 264, Moș Petrache. . . îl făcea să-și culce liniștit capul în claia de fîn din pod, momindu-i inima cu vorbe bătrînești și bune. POPA, V. 89. Româncele din Banat. . . încă îndătinează a-și înțărca copiii numai în zile de frupt. . . cînd îi pot momi cîte c-un dărab de cîrnaț. MARIAN, NA. 424. ◊ (Prin lărgirea sensului) [Cîinii] m-au simțit cale de o jumătate de ceas și-am pierdut o mulțime de vreme ca să-i momesc. SLAVICI, N. II, 72. Momesc cînele c-un comat de pită. ALR II 3 417/36, cf. 3 417/27, 29, 791. – Prez. ind.: momesc. – Din bg. мамя, scr. mamiti.