MIȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: mișună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

MIȘUNA, pers. 3 mișună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A umbla de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

mișimă sf vz mișină

mișina v vz mișuna

mișină sf [At: CANTEMIR, IST. 191 / V: (reg) ~șimă, ~șnă, ~șună / Pl: ~ne și ~ni / E: cf rs мышина] 1 (Reg) Provizie de alimente pentru iarnă. 2 (Spc) Alune, boabe etc. adunate de animale, mai ales șoareci, pentru iarnă. 3 (Pex) Grămadă de bunuri Si: belșug, bogăție. 4 (Reg) Spor. 5 (Reg) Gaură în pământ sau mușuroi unde unele animale, în special șoarecii, strâng hrana pentru iarnă. 6 (Pex) Vizuină. 7 Totalitate a animalelor dintr-o vizuină. 8 Mulțime de ființe. 9 (Reg) Turmă de oi. 10 Substanță neagră din cornetul dentar extern al cailor de până la 6-8 ani Si: (reg) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. 11 Cavitate în dinții cailor de până la 6 ani Si: (reg) butură, cupă, muscă, negreață. 12 (Reg; îe) A i se șterge (cuiva) ~na sau a da de ~ A îmbătrâni.

mișnă sf vz mișină

mișuna [At: VLAHUȚĂ, ap. TDRG / V: (reg) ~șina, ~ni / Pzi: 3 mișună / E: cf mișină] 1 (D. ființe adunate laolaltă în număr mare) A forfoti. 2 (D. o singură persoană) A umbla de colo până colo.

mișună¹ sf [At: DELAVRANCEA, S. 89 / Pl: ~ne / E: pvb mișuna] (Rar) 1 Forfotă. 2 (Pex) Rumoare.

mișună² sf vz mișină

mișuni v vz mișuna

MIȘINĂ, mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor animale erbivore, care dispare cu vârsta prin roadere și după care se recunoaște vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: mișună s. f.] – Cf. rus. mâșina.

MIȘUNA, pers. 3 mișună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi², a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.

MIȘINĂ², mișine, s. f. Mică scobitură pe suprafața dinților molari ai calului și ai altor ierbivore, care dispare cu vîrstă, prin roadere. – Variantă: mișună s. f.

MIȘINĂ¹, mișini, s. f. (Regional) 1. Grămadă de lucruri (mai ales cereale, alimente) adunate ca provizie; rezervă de orice fel. Strînge mișină de cu vreme. PANN, P. V. III 72. Ce-ai strîns tu, pentru iarnă, că eu am făcut nouă mișini pe cîmp. ȘEZ. VII 27. 2. Mulțime, adunătură, învălmășeală. Unde te afli? ... Într-un furnicar ciocoiesc... într-o mișină de jigănii pocite cu fețe de om. ALECSANDRI, T. 1343. – Variantă: mișună (DELAVRANCEA, S. 89) s. f.

MIȘUNA, mișun, vb. I. Intranz. A se mișca, a circula în număr mare, de colo pînă colo; a forfoti, a foi, a viermui. Cîte minuni văd ele noaptea în fundul apei, unde mișună raci. STANCU, D. 205. Dar pe scoarța acestei tulpine mișună toate gîzele. C. PETRESCU, C. V. 351. Lumea mișuna prin toate părțile cetății. CARAGIALE, O. III 92. ◊ (Cu inversarea construcției, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Micul peron... mișuna ca niciodată de lume. C. PETRESCU, A. 420. Codrii mișunau în acea vreme de fiare care nu mai sînt. id. ib. 45. ♦ (Neobișnuit, despre o singură persoană) A umbla adesea prin aceleași locuri. Nu l-ați văzut cum mișună prin cîrciumi și băcănii? DELAVRANCEA, H. TUD. 14.

MIȘUNĂ ¹ s. f. v. mișină¹.

MIȘUNĂ ² s. f. v. mișină².

MIȘUNA, mișun, vb. I. Intranz. A se mișca în număr mare de colo pînă colo; a forfoti, a viermui. – Lat. *messionare (< messio „recoltă”).

MIȘINĂ ~e f. 1) înv. Gaură în pământ sau în mușuroi în care unele animale își adună hrana pentru iarnă. 2) Mică adâncitură în dinții cailor și ai altor animale, după care se determină vârsta acestora. /cf. rus. mâșina

A MIȘUNA pers. 3 mișună intranz. 1) (despre mulțimi de ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a forfoti; a roi; a foșni; a foi; a fojgăi; a furnica; a viermui. 2) (despre insecte, păsări etc.) A fi în număr mare. /cf. mișină

MIȘINĂ s.f. (Mold., Ban.) Vizuină. A: Un guziu grăunceane culesease și cu multe nevoi și osteneale în mișina ce făcuse le strînsease. CANTEMIR, IST. C: Mishinĕ. AC, 354. Etimologie: cf. rus. myšina. Cf. comoară, covru, peșteră.

mișină f. Mold. furnicar; fig. mișină de cinovnici AL. [V. mișuì].

mișunà V. mișuì.

míșină (est) și míșună (vest) f., pl. ĭ (lat. mĕssio, -ónis, recoltare [pv. meison, fr. moisson], de unde s’a făcut *mășúne, apoĭ, pin disimilare, *mușúne, și de aicĭ mișină, mișună supt infl. verbuluĭ *míșin, míșun. De la „recoltare” înț. a trecut la „recoltă, proviziune, de ĭarnă”, apoĭ la „proviziune adunată de guzganĭ, grămadă, furnicar”. V. mișun. Cp. cu căpșună, mincĭună). Grămăgĭoară, proviziune (de boabe, de banĭ ș. a.): strînseseră o mișună și ajunseseră să se bucure de un căpitălaș (CL. 1910, 211), a făcut mișună (1910, 215), o mișnă de alunele scoase cu plugu (Cov., VR. 1911, 11, 258). Moșoroĭ supt care guzganiĭ îșĭ adună proviziunĭ (Cant.). Lucru prefăcut în fărămițe (Bz.): s’a găsit numaĭ mișină din el. Jimină, furnicar, mare amestec și mișcare de vietățĭ (V. poșidic): o mișină de vermĭ, de șoaricĭ, de Jidanĭ. La dințiĭ caluluĭ, adîncătură în care se găsește o substanță negricĭoasă care dispare pin tocirea dinților spre bătrîneță (se numește și mursă și muscă). – Și mișnă, pl. e (Cov.). În nord mișăniță, pl. e (supt infl. unor cuv. ca ferfeniță. Cp. și cu ceh. mišenice, amestec), jimină. V. mișun 1.

míșnă, V. mișină.

2) míșun și -éz, a -á v. intr. (lat. *messionare, a recolta [d. messio, recoltare]; pv. meisonar, fr. moissonner. Întîĭ s’a zis *meșún, *mășun [cp. cu cășunez, înverșunez], apoĭ, pin asimilarea vocalelor, *mușun, ĭar inf. meșiná [ca leșina, rușina, tușina], apoĭ tot pin asimilare, *mișiná, de unde, pin încrucișare cu primele forme, mișuná. P. acc., cp. cu leșin. V. mișină). Vest. Foĭesc, furnic: vermiĭ, Jidaniĭ mișună. – Și míșuĭ saŭ ĭésc. V. mușluĭesc.

míșună, V. mișină.

!mișină¹ (grămadă de alimente; mulțime de ființe) (reg.) s. f., g.-d. art. mișinii; pl. mișini

mișină² (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. mișinei; pl. mișine

mișuna (a ~) vb., ind. prez. 3 mișună, imperf. 3 pl. mișunau; conj. prez. 3 să mișune

mișină¹ (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. mișinei; pl. mișine

mișină²/mișună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) (reg.) s. f., g.-d. art. mișinii/mișunii; pl. mișini/mișuni

mișuna (a ~) vb., ind. prez. 3 mișună

mișună v. mișină²

mișină (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. mișinei; pl. mișine

mișină / mișună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) s. f., g.-d. art. mișinii / mișunii; pl. mișini / mișuni

mișuna vb., ind. prez. 3 sg. și pl. mișună

mișună v. mișină

mișină

mișuna

mișină.

mișun, -nare inf. s.

MIȘINĂ s. 1. (reg.) butură, cupă, mursă, muscă, negreață. (Scobitura la dinții calului se numește ~.) 2. (reg.) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. (Substanța neagră din cornetul dentar al calului se numește ~.)

MIȘINĂ s. v. bandă, bârlog, buluc, ceată, cârd, cuib, culcuș, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, sălaș, stol, vizuină.

MIȘUNA vb. v. forfoti.

mișină s. v. BANDĂ. BÎRLOG. BULUC. CEATĂ. CÎRD. CUIB. CULCUȘ. DROAIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. MULȚIME. PÎLC. SĂLAȘ. STOL. VIZUINĂ.

MIȘINĂ s. 1. (reg.) butură, cupă, mursă, muscă, negreață. (Scobitura la dinții calului se numește ~.) 2. (reg.) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. (Substanța neagră din cornetul dentar al calului se numește ~.)

MIȘUNA vb. a se agita, a colcăi, a (se) foi, a forfoti, a se frămînta, a furnica, a mișui, a roi, a viermui, (pop.) a bîjbîi, (înv. și reg.) a jimi, (reg.) a fojgăi, a vîșca, (prin Transilv.) a șovîrca, (Olt.) a se vărzui, (Ban.) a vermeti, (fam.) a se fîțîi, a se vînzoli. (Lumea ~ pe străzi.)

mișină, mișine, s.f. – 1. Provizii de cereale sau alimente. 2. Vizuină în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă. ♦ (top.) Mișinaru, fânațe în Strâmtura (Vișovan, 2005). – Lat. *messionare „recoltare” (Scriban); cf. rus. mâșina (DEX, MDA).

MIȘUNA vb. I. I n t r a n z. (Despre ființe adunate laolaltă în mare număr) A umbla de colo pînă colo, în toate părțile; a forfoti, a furnica, a foi, a fojgăi, a colcăi, a viermui, a mișui. Țărani despoiați. . . mișună ca într-un infern în norul de praf. . . al celor două mașini de treier. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. În noaptea ce-i copleșea sufletul, ticăloșii ăștia mișunau ca niște monștri în jurul lui. AGÎRBICEANU, A. 432. Clădirea mare a teatrului în care mișuna lumea. ARDELEANU, D. 298. Dar pe scoarța acestei tulpine mișună toate gîzele. C. PETRESCU, C. V. 351. În ograda Școalei de poduri mișunau candidații. BRĂESCU, A. 179. Jos mișună oamenii. SAHIA, N. 33. Alungatu-și-a neamurile . . . Printre bălăriile prin care mișunau gîndacii. LESNEA, I. 36. Mișuna pe toate ulițele și la toate hanurile prostime multă. SADOVEANU, O. X, 218. În fundul apei unde mișună raci. STANCU, D. 205. Printre aceste boschete înflorite mișună șerpi. V. ROM. noiembrie 1 954. 72. Era foarte cald și muștele mișunau, parcă bete. T. POPOVICI, S. 80, cf. CHEST. VI 38/3. ◊ F i g. Aceste nume vor mișuna mai tîrziu în „Momente”. IBRĂILEANU, S. L. 81. ◊ (Subiectul indică spațiul în care se produce aglomerarea, mișcarea) Micul peron . . . mișuna ca niciodată de lume. C. PETRESCU, A. 420. Orașul. . . începea să mișune de viață. STANCU, U.R.S.S. 36. (F i g.) Opera lui mișună de aparitiuni monstruoase. RALEA, S. T. I, 232. ♦ (Neobișnuit, despre o singură persoană) A umbla forfota. Dar nu l-ați văzut [pe Hagiu] cum mișună prin cîrciumi. DELAVRANCEA, H. T. 10. – Prez. ind. pers. 3: mișună. – Și: (regional) mișiná (DDRF) vb. I, mișuni (ALEXI, W.) vb. IV. – Cf. m i ș i n ă.

MIȘUNĂ² s. f. v. mișină.

MIȘUNĂ¹ s. f. (Rar) Forfotă, vînzoleală, fojgăială; rumoare. Și pe loc s-auzi o vuială de cutremur, c-o mișună amestecată cu cîntece scălămbăiete. DELAVRANCEA, S. 89. - Postverbal de la mișuna.