17 definiții pentru forfotă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FORFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo; forfoteală, foială. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla forfota = a umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo; a forfoti. [Var.: forfot s. n.] – Din forfoti (derivat regresiv).

FORFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo; forfoteală, foială. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla forfota = a umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo; a forfoti. [Var.: forfot s. n.] – Din forfoti (derivat regresiv).

forfotă [At: CARAGIALE, M. 127 / V: forfot sn, folfota, fălfota, fâlfota av / E: drr forfoti] 1 sfs Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo Si: forfoteală, foială (1). 2 av (Îe) A umbla ~ta A umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo Si: a forfoti (1).

FORFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo pînă colo; forfoteală, foială. V. agitație2. O neîntreruptă forfotă, ca într-un mușuroi de furnici, agită oamenii din cuprinsul acestui spațiu. BOGZA, C. O. 275. În zori, taica Triglea l-a dus pe Mițrea c-o căruță pînă la Dropii și l-a lepădat acolo în mijlocul forfotei de muncitori. SADOVEANU, M. C. 47. ◊ (Adverbial, numai în expr.) A umbla forfota = a umbla grăbit (și adesea fără rost) de colo pînă colo, a forfoti (1). Unde umbli forfota de dimineață? ARDELEANU, D. 242. Lumea umbla forfota prin gară. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Personalul trenului umblă forfota, examinînd roatele tamponate cu toată presiunea. CARAGIALE, O. II 163. – Variantă: forfot (CAMILAR, TEM. 89) s. n.

FORFOTĂ f. v. A FORFOTI.A umbla ~a a umbla grăbit de colo până colo. [G.-D. forfotei] /v. a forfoti

FORFOT s. n. v. forfotă.

forfoti vi [At: VLAHUȚĂ, N. 10 / V: ~oli / Pzi: ~tesc / E: fo] 1 (D. oameni) A umbla de colo până colo, grăbit, preocupat. 2 (D. o mulțime în dezordine) A se mișca (haotic) încoace și încolo Si: a foi1 (4), a furnica (1), a mișuna, a roi, (pop) a forfăi (1), a viermui. 3 (Reg; d. albine; îf forfoli) A roi. 4 A fierbe cu zgomot înăbușit. 5 A clocoti încet, potolit. 6 (D. oameni) A se bălăci în murdărie. 7 (Fam) A flecări. 8 (Fam) A bârfi. 9 A vorbi necuviincios.

forfota adv. de colo până colo. [Abstras din forfotì].

fórfot n., pl. e (imit. d. for-for, huĭetu mișcăriĭ în coace și’n colo, rudă cu bg. vŭrvot, forfot. Cp. și cu harhat și horhăĭ). Clocotirea unuĭ lichid gros. Fig. Mișcare de oamenĭ în coace și’n colo.

fórfota adv. (imit., ca și forfot). A umbla forfota, a umbla de colo colo. V. lobodă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

forfotă s. f., g.-d. art. forfotei

forfotă s. f., g.-d. art. forfotei

forfotă s. f., g.-d. art. forfotei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FORFOTĂ s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfoteală, frământare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vânzoală, (fam.) fâțâială, fâțâire, fâțâit, vânzoleală. (Pe străzi era o ~ de nedescris.)

FORFOTĂ s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfoteală, frămîntare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (Pe străzi era o ~ de nedescris.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FORFOTĂ. Subst. Forfotă, forfoteală, foială, foire, du-te-vino, trepădare (pop.), trepădat (pop.), furnicare, mișuială (rar), mișunare (rar), mișună (rar), mișuneală (rar), colcăială, roi, roire, roit, viermuială, viermuit. Adj. Forfotitor; roinic (rar), trepădător (pop.). Vb. A forfoti, a umbla forfota, a umbla încoace și încolo, a umbla de colo pînă colo, a trepăda (pop.), a forfăi (pop.), a foi, a fojgăi (reg.), a furnica, a mișui (rar), a mișuna, a colcăi, a roi, a viermui. V. animație, dezordine, mișcare, mulțime.

Intrare: forfotă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • forfotă
  • forfota
plural
genitiv-dativ singular
  • forfote
  • forfotei
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • forfot
  • forfotul
  • forfotu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • forfot
  • forfotului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

forfotăsubstantiv feminin

  • 1. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O neîntreruptă forfotă, ca într-un mușuroi de furnici, agită oamenii din cuprinsul acestui spațiu. BOGZA, C. O. 275. DLRLC
    • format_quote În zori, taica Triglea l-a dus pe Mițrea c-o căruță pînă la Dropii și l-a lepădat acolo în mijlocul forfotei de muncitori. SADOVEANU, M. C. 47. DLRLC
    • chat_bubble (și) adverbial A umbla forfota = a umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: forfoti
      • format_quote Unde umbli forfota de dimineață? ARDELEANU, D. 242. DLRLC
      • format_quote Lumea umbla forfota prin gară. D. ZAMFIRESCU, R. 78. DLRLC
      • format_quote Personalul trenului umblă forfota, examinînd roatele tamponate cu toată presiunea. CARAGIALE, O. II 163. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.