4 intrări
80 de definiții

Explicative DEX

MIERIU1, -IE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (-deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

MIRA1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

MIRA1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

MIRA2, mirez, vb. I. Refl. (Înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.

miera v vz mira1

mierău a vz mieriu1

mierâi2, ~âie a vz mieriu1

mierâu, ~âie a vz mieriu1

mieriu1, ~ie a [At: CANTEMIR, IST. 369 / V: ~rău, ~râi, ~râu, mereu, mirâu, miriu / A și: mie~ / Pl: ~ii / E: mier + -iu] 1 (Reg) De culoare albastră, variind între albastru-deschis și albastru-închis, până la violet Si: (reg) mierior, mierui2, mieru. 2 (Pop; îs) Bubă ~ie Furuncul care apare mai ales la încheieturile degetelor de la picioare și în podul palmei Si: (reg) bubă-albastră, bubă-vănătă. 3 (Reg) Verde.

mira2 [At: ALECSANDRI, ap. CADE / Pzi: mirez / E: fr mirer] (Frî) 1-2 vrtf A se privi ca într-o oglindă. 3 vi A se reflecta.

mira1 [At: PSALT. HUR. 40r/25 / V: (îrg) miera / E: ml mirari] 1 vr (Udp „de”, îvr, „pentru” sau de propoziții completive) A fi sau a rămâne nedumerit, surprins de ceva. 2 vr A găsi că ceva este curios, ciudat, de neînțeles Si: (înv) a se ciudi. 3 vr (Pex) A fî uimit, uluit. 4 vr (Dep; îe) Te miri cine (sau ce) Un oarecare. 5 vr (Îe) Te miri (sau, rar miră) ce (și mai nimic sau nimica, rar, nimica) Un lucru neînsemnat. 6 vr (Îlav) Te miri unde Undeva, cine știe unde. 7 vr (Îe) Te miri cum Nu se știe cum, fară voie. 8 vi (Rar, îe) Te miră de nu... Cine știe dacă nu... 9 vt A uimi. 10 vi (Udp „de”) A manifesta admirație Si: a se minuna (6). 11 vr (Îvp; urmat de determinări care arată cauza acțiunii) A se întreba. 12 vr (Înv) A fi neliniștit Si: a se frământa, a se zbuciuma. 13 vr (Înv) A-i fi teamă. 14 vr (Îrg) A privi cu atenție Si: a cerceta. 15 vr (Reg; spc; d. femei însărcinate) A se uita cu insistență la ființe diforme, riscând, potrivit unei superstiții, să nască copii diformi. 16 vr (Trs, udp „de” sau „după”) A se îngriji de cineva sau de ceva.

mirâu, ~âie a vz mieriu1

miriu, ~ie a vz mieriu1

MIERA (mier...) vb. refl. – MIRA...: mă mieram eu să fi mîncat lupul iarna asta așa de în pripă (CRG.).

† MIERIU, MIERÎU adj. Tr.-Carp. Albăstriu, albastru deschis, violet: le-au zis Grecii Savromați, de pe ochii mierăi-albineți (M.-COST.); Cucule, peană mierîie, Spune mîndrului să vie (BRL.); Codrule frunză mierie, Eu mă culc, tu mă mîngîie (IK.-BRS.).

MIR3 sbst. Mirare: te-ai făcut de ~ul lumii; e de ~ (R.-COD.) [mira1].

* MIRA2 (-rez) vb. intr. și refl. A se oglindi, a se vedea în ceva ca într’o oglindă: ...o fantastică grădină Ce miriază flori de lotus în oglinda unui lac (ALECS.); baba cochetă și sulemenită se miriază în oglinda rîurilor înghețate (ALECS.) [fr.].

MIRA1 (mir) I. vb. tr. A pricinui mirare, a face să se minuneze, a uimi, a surprinde: întîmplarea aceasta ne-a mirat pe toți. II. vb. refl. 1 A se minuna, a se umplea de mirare, a fi uimit, surprins: începu a umbla, uitîndu-se prin toate prăvăliile, și mirîndu-se de toate cele ce vedea (ISP.) 2 Ⓟ A fi curios să știe, să afle ceva 3 Ⓟ A nu ști, a fi nedumerit: mă mir ce să fac; te miri de unde o mai răsări și el 4 Ⓟ Te miri cine, cineva fără nici o importanță, cel dintîiu venit; cine știe cine: vorba era vorbă, la locul ei, și nu-l putea răpune te miri cine (CRG.); te miri ce, cel mai mic lucru, mai-nimic; cine știe ce: nu te mai pune și d-ta atîta pentru te miri ce și mai nimica (CRG.); dacă o întrebai ceva,...îți trîntea te miri ce neghiobie boacănă (CAR.); te miri unde, undeva, cine știe unde: jidanul era dus de-acasă, te miri unde (RET.) 5 Trans. A se uita: mergi, Ioane, miră-te de oi (VIC.) [lat. vulg. mīrare = clas. mīrari].

MIRAT adj. p. MIRA1.

MIRĂTOR adj. verb. MIRA și sm. Care se miră (apare numai în descîntece).

MIRIU – MIERIU2: Am o sucnă mirie Plină de pozderie (SB.), ghicitoare despre „stele”'.

MIERIU1, -IE, mierii, adj. (Reg.) Albastru (deschis). – Mier (reg. „albastru” < lat.) + suf. -iu.

MIRA2, mirez, vb. I. Refl. (Franțuzism înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.

MIERA vb. I v. mira.

MIERIU, -IE, mierii, adj. (Transilv., Mold.) Albastru. Codrule, frunză mierie, Eu mă culc, tu mă mîngîie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. Am o rochie mierie Și e plină de puzderie (Cerul și stelele).

MIRA1, mir, vb. I. 1. Refl. A fi surprins, nedumerit, uimit (de ceva), a găsi că ceva e curios, ciudat, de neînțeles. Ce te miri?... Sînt bătrîn. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? EMINESCU, O. I 151. Ați auzit negreșit vorbind de mine? – Ba... niciodată! – Mă mir. ALECSANDRI, T. I 284. Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir, cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ Expr. Te miri cine (cu valoare de substantiv) = un oarecare (lipsit de importanță), oricine, cine știe cine. Nu e Mirteanu omul de care își bate joc te miri cine. La TDRG. Te miri (sau miră) ce (și mai nimica) (cu valoare de substantiv) = nimica toată,; cine știe ce, lucru mărunt. Inimă slabă, așa ca să se clatine și să se-nduioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Lui îi da, te miri ce. ISPIRESCU, L. 338. (În forma regională miera) Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. Te miri unde = undeva, cine știe unde. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I 79. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu, să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. (În forma regională miera) Mă mieram eu să nu se îngrijească biata babă de mine. CREANGĂ, P. 133. Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = e normal să... 2. Tranz. A surprinde pe cineva, a-l face să se minuneze, să rămînă uimit. Rochia ei de mireasă mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III 17. 3. Refl. A nu se dumiri, a fi curios să știe, să afle, să înțeleagă ceva, a se întreba. O întreb și nu-mi răspunde! Și mă mir – ce i-am făcut! COȘBUC, P. I 49. Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte. PANN, P. V. III 45. Mă miram ce-mi place mie... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. – Variantă: (regional) miera vb. I.

MIRA2, mirez, vb. I. Refl. (Franțuzism învechit) A se privi în oglindă. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda rîurilor înghețate. ALECSANDRI, la CADE.

A SE MIRA1 mă mir intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. * Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puțin. /<lat. mirari

A MIRA mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari

A SE MIRA2 mă ~ez intranz. înv. A se privi (îndelung) în oglindă; a se oglindi. /<fr. mirer

mieriu a. albastru deschis. [Etimologie necunoscută].

mirà v. (poetic) a se oglindi: ea se mirează ’n splendid soare AL. (= fr. mirer).

mirà v. 1. a fi surprins de ceva neașteptat, extraordinar: el se miră de tot ce vede; 2. a nu ști, a nu fi sigur: te miri ce i s’a întâmplat, te miri de va veni; te miri ce, mai nimic. [Lat. MIRARI].

mĭer (mă) v. refl. V. mir.

mĭeríŭ, -íe adj. (d. mĭere). Munt. Trans. De coloarea mieriĭ: frunza codruluĭ toamna e mĭerie, de coloarea mĭeriĭ (ziaru Dacia, Bucureștĭ, 3 Ĭuliŭ 1920, 1, 5). Albastru (cp. cu albastru, dim. d. alb): ochĭ căpriĭ, negri și mĭeriĭ (Rebr. 2, 168). Nord. (mĭeriŭ, miriŭ, mirîŭ): acestuĭ neam le-aŭ zis Greciĭ Savromațĭ de pe ochiĭ mĭeriĭ albinețĭ, adecă ochĭ de șopîrlă (Cost. 1, 25); Heĭ, tu, soră, tu mirîĭe, Fă colac din noaŭă grîĭe (Țpl. 4); Am o sucnă mirie Plină de puzdérie = ceru’nstelat (Zbĭera, 322). – În Olt. mĭerliŭ și merliŭ, pe aĭurea și meriŭ. – Greșit crede Wgd. (6, 20) că acc. e mĭériŭ la Cost.

4) mir (mă), a -á v. refl. (lat. mirari și mirare, a se mira [devenit reflexiv după vsl. čuditi sen]; it. mirare, pv. cat. sp. pg. mirar, fr. mirer, a privi. V. ad-mir, minune). Îs surprins, nu pricep cauza, simt mirare: mă mir că vine, mă mir de averea luĭ. Admir, îs uimit: toțĭ s’aŭ uimit de vitejia luĭ. Îs nedumerit, nu’nțeleg: se mira ce să facă (Vechĭ). Mă miram eŭ! exclamațiune ironică egală cu „m’aș fi mirat și eŭ dacă”: Cutare n’a reușit. Mă miram eŭ (adică: m’aș fi mirat dac’ar fi reușit)! Te mirĭ cine, un om oare-care, orĭ-cine, cine știe ce om neînsemnat. Te mirĭ ce, nimica, maĭ nimica, puțin: aceștĭ oamenĭ trăĭesc cu te mirĭ ce. Se zice, ironic și te mirĭ ce și maĭ nimica, de ex.: știe și el carte te mirĭ ce și maĭ nimica (= e un ignorant). – Ferește-te de a zice: asta mă miră (după fr. cela m’étonne) îld. mă mir de asta. – În est mă mĭer, se mĭară.

*miréz (mă) v. refl. (după fr. se mirer, a te uĭta în oglindă. V. mă mir). Al. (Latina Gintă). Mă uĭt, mă oglindesc.

miríŭ, -íe adj. V. mĭeriŭ.

Ortografice DOOM

mieriu (rar) adj. m., f. mierie; pl. m. și f. mierii

mira3 (a se ~) (a se oglindi) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă mirez, 3 se mirează; conj. prez. 1 sg. să mă mirez, 3 să se mireze; imper. 2 sg. afirm. mirează-te; ger. mirându-mă

+mira2 (a se ~) (a fi surprins) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă mir, 3 se miră; conj. prez. 1 sg. să mă mir, 3 să se mire; imper. 2 sg. afirm. miră-te; ger. mirându-mă

mira1 (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 (mă etc.) miră, imperf. 3 pl. mirau; conj. prez. 3 să [îl/să-l etc.] mire

+te miri când (fam.) loc. adv. (Va veni ~.)

+te miri cât/câtă/câți/câte (fam.) loc. pr. (N-a trecut te miri cât.)

+te miri cât (fam.) loc. adv. (N-a întârziat ~.)

+te miri cât/câtă/câți/câte (fam.) loc. adj. (N-a trecut te miri cât timp.)

+te miri ce (nimica toată) (fam.) loc. adj., loc. pr. (te miri ce moștenire; A primit ~.)

+te miri cine (un oarecare) (fam.) loc. pr., s. (A venit ~.)

+te miri cum (fam.) loc. adv.

+te miri unde (fam.) loc. adv.

mieriu (rar) adj. m., f. mierie; pl. m. și f. mierii

mira1 (a ~) (a uimi) vb., ind. prez. 3 miră

!mira2 (a se ~) (a se oglindi) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se mirează

mieriu (albastru-deschis, de culoarea mierii) adj. m., f. mierie; pl. m. și f. mierii

mira (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. și pl. miră

mira (a se oglindi) vb., ind. prez. 1 sg. mirez, 3 sg. și pl. mirează

Etimologice

mira (mir, mirat), vb. refl. – 1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Pușcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucișări cu sl. čuditi se (Pușcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicația lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s. n. (rar, uimire, mirare); miraz, s. n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moștenire”; mirăzenie, s. f. (Trans., mirare, uimire).

Sinonime

MIERIU adj. v. albăstriu, albăstrui.

MIRA vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.

MIRA vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă...)

PIATRĂ-MIERIE s. v. calcantit, sulfat de cupru.

mieriu1, -ie adj. (reg.; despre culori, obiecte, materiale etc.) v. Albăstriu. Albăstrui.

mira2 vb. I. refl. (fran.; înv.; despre oameni) v. Oglindi. Proiecta. Răsfrânge. Reflecta. Vedea.

mira1 vb. 1. I 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a nedumeri, <reg.> a (se) hlizi, <înv.> a (se) ciudi, a se deșănța, a divi, a (se) scandalisi. Discursul politicianului a mirat auditoriul. 2 refl. (pop.; despre oameni) v. întreba. II refl. (înv.; despre oameni) v. Încrâncena. Înfiora, Înfricoșa. Îngrozi. Înspăimânta. Tremura. Zgudui.

mieriu adj. v. ALBĂSTRIU. ALBĂSTRUI.

MIRA vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă...)

mira vb. v. CUTREMURA. ÎNCRÎNCENA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. OGLINDI. PROIECTA. RĂSFRÎNGE. REFLECTA. TREMURA. ZGUDUI.

piatră-mierie s. v. CALCANTIT. SULFAT DE CUPRU.

Expresii și citate

Nil admirari (lat. Să nu te miri de nimic„) – Horațiu, Epistole (I, 6, 1). E povața pe care poetul o dădea, ca să poți fi și rămîne fericit. Aici admirari n-are nici sensul de ”a admira„, cum s-ar părea după asemănarea lui cu verbul românesc și nici sensul obișnuit al cuvîntului ”a te mira„, ci un înțeles mai complex. Fraza întreagă din această epistolă adresată lui Numicius ne lămurește: Nil admirari est prope una solague res quae possit facere beatum et servare (Să nu te lași uimit de nimic este aproape singurul mijloc care poate face pe om fericit și să-l mențină astfel). Adică: să nu te lași stăpînit de tulburare, covîrșit de emoții. Căci ”seninătatea, Numicius, e poate unicul drum ce duce la fericire și numai prin ea o poți păstra„. Horațiu s-a inspirat dintr-o maximă atribuită lui Pitagora și adoptată de mai mulți filozofi greci. E un principiu al fericirii, în sens moral, și ca atare îl folosește poetul latin. Uneori însă Nil admirari apare și cu înțelesul lui literal: ”să nu te miri" și atunci se referă la nepăsători, la indiferenți. LIT.

Arhaisme și regionalisme

MIERIU adj. (Mold., Ban., Trans. SV, Trans. N). Albastru. A: Ochii mierii în giur împregiur ca cum ar fi cu siurmea văpsiți. CANTEMIR, ST. C: Mjériu. Caeruleus. AC, 313. Mjeriĕ. Caerulea. AC, 353. Cu ochi mierii și luminoasă, În trup naltă și sănătoasă. CÎNTECE, 5v. Mieriu. MȘE, 85. Etimologie: mier + suf. -iu.

mieríu, mierie, (mierâu), adj. (reg.) Albastru; albăstrui, alboi: „...s-o vorovit vo câțiva să margă să sape, că trebe să afle, dacă o văzut para mierâie, cum arde” (Bilțiu, 2007: 335). – Din mier „albastru” (DEX, MDA).

mieriu, mierie, (mierâu), adj. – (reg.) Albastru; albăstrui, alboi. – Din mier „albastru” < lat. merus „albastru” + suf. -iu (DEX, MDA).

mieriu, -ie, (mierâu), adj. – Albastru; albăstrui, alboi. – Lat. merus „albastru” (DLRM 1958); Din rad. *mel „în culori, mai ales întunecate”; Cuvânt autohton (Russu 1981: 353).

Tezaur

MIERA vb. I v. mira1.

MIERĂU adj. v. mieriu1.

MIERÍU, -ÍIE adj. v. mieriu1.

MIERÍU1, -ÍE adj. (Regional) De culoare albastră, care variază între albastru-deschis și albastru-închis pînă la violet; (regional) mierui2, mieru. Ochii mierîi în giur împregiur ca cum ar fi cu siurmea văpsiți. CANTEMIR, IST. 369, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., LB, BARCIANU, V., CIHAC, II, 595, CONV. LIT. XX, 1013. Îl tivesc cu primă (petea, panllică) mierie. MARIAN, NU. 251, cf. ALEXI, W., TDRG, PASCU, S. 224. După culoare, ochii pot fi negri, căprii sau căprui, albaștri, mierii (sau merii), verzi. CANDREA, F. 42. Și uneori, cînd e apa merie, mai ales acuma primăvara, se dă bine și prinz. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. Fața cerului sau mierie (vînăt), fața nucului (brun) . . . se produc prin amestecarea altor culori vegetale. PĂCALĂ, M. R. 512. Și de-i deochiat de ochi căprii, și de-i deochiat de ochi negri, și de-i deochiat de ochi mierii – descîntecul din gura mea, leacul de la Dumnezeu ! REBREANU, I. 403, cf. DR. V, 406, PRIBEAGUL, P. R. 57. Nori galbeni în turmă răzleață Pe mieria pustă colindă. BENIUC, C. P. 31. Păseruică cam mnierie, Spune-i la badea să vie. MARIAN, O. II, 20. Mîndrulițo, ochi nerii, Albă ești și nu-mi trebui. MAT. FOLK. 1033. Mîndruluț, cu ochi mnerii, Aș hi vrut să nu te ști. ȚIPLEA, P. P. 71. De-o h'i deot'iat ot' oacheș, De-o h'i deot'iat of mnerîi,. . . Io nu le-am descîntat. CANDREA, Ț. O. 51. Cucuie, peanâ mierîie, Spune mîndrului să vie. BÎRLEA, C. P. 28. Socule. . . mai mult floare albă nu-i face, nici boabe merii nu-i coace. ȘEZ. XX, 83, cf. PODARIU, FL. 91. De ti-o diot'at boreasă cu ochi mnerîi. . . Nimnică să nu-s hiie. ALRT II 154, cf. ALR i 32, 1 233, 1483, 1 484, ALR II/I h 245, ALR II, 3 402, 3 403, 4 394, A I 36. ◊ Bubă mierie = un fel de furuncul care apare mai ales la încheieturile degetelor de la picioare și în podul palmei; (regional) bubă-albastră, bubă-vînătă. Bubă mierie, Bubă de 99 feluri, Bubă cu 9 guri, Nu te înălța. MARIAN, D. 307. ♦ Verde. Cf. DDRF, ALR I 29/280, 298, 348. - Accentuat și: miériu. - Pl.: mierii. - Și: mierîu, -îie (CANTEMIR, IST. 369, LB, CONV. LIT. XX, 1013, CANDREA, Ț. O. 51, ALR I 29, 31, 32, 1233, 1484), mieráu (LET. i 26/20, REV. CRIT. IV, 338, ALR I 29/305, 32/302, 305, 1233/227, 243), mierîi, -îie (ALR I 32/98, 129, 269, 285, 1 233/227, 243), miríu, -ie (TDRG, GOROVEI, C. 65), mirîu, -íie (TDRG, ALR I 32/354), mereu, -éie (COȘBUC, B. 130) adj. – Mier + suf. -iu.

MIERÎÍ2, -ÍIE adj. v. mieriu1.

MIRA1 vb. I. R e f l. 1. (De obicei urmat de propoziții completive sau de determinări introduse prin prep. „de” și, învechit, rar, „pentru”) A fi sau a rămîne nedumerit, surprins; a găsi că ceva este curios, ciudat, de neînțeles, (învechit) a s e c i u d i; p. e x t. a fi uimit, uluit. Aceia așea mirară-se. PSALT. HUR. 40r/25. Frații miei, nu vă mirareți. COD. VOR. 160/19, cf. 158/22. Ne mirăm de răbdare lor (cca 1 550). GCR I, 1/24. Ucenicii... se mirară că cu muiarea grăiia. CORESI, EV. 153, cf. 62, 159, 223, id. L. 62/17, 389/11. Nu iaste a să mira că însuși satana să schimbă in chip a înger luminat (cca 1618). GCR I, 47/41, cf. HERODOT (1645), 488. Ucenicii să mirară de cuvintele lui. N. TEST. (1648), 54v/17, cf. 103r/14. Puteare i-au dat lui giudeț să facă. . . ce nu vă mirareț[i] de aceasta. MOLITVENIC (sec. XVII), 309. Mă mir de tine, au zis, pentru că adeverești asupra noastră ceale bune. AETHIOPICA, 36v/4. Un lucru foarte de mierat. IST. AM. 13r/3. Nu mă mier când văd tineri cari, cetind, nu pironescu nice o idee la celi cetite (a. 1825). CAT. MAN. II, 114. S-au mirat. . . văzînd grăunțile ca mărgăritariul. DRĂGHICI, R. 143/16. Mă mier că dumneta nu-mi scrii nimică. KOGĂLNICEANU, S. 106, cf. CONACHI P. 274. Azi hainile vechi au rămas un suvenir, de care ne mierăm cînd se mai ivește. RUSSO, S. 17, cf. 11, 60, 93. El o iubea și se mira că o iubește ca și în ziua cînd culese cea întâi dulce sărutare. NEGRUZZI, S. I, 21, cf. 73. Hei, bine zicea tata: La noi să nu te miri Nici cînd îi videa plopii dînd flori de trandafir. ALECSANDRI, T. II, 149, cf. JIPESCU, O. 23. Ea a doua zi se miră cum de firele sînt rupte. EMINESCU, O. I, 79, cf. IV, 120. Ba zău, încă mă mier c-am avut răbdare să țin casă cu baba pîn-acum. CREANGĂ, P. 118, cf. 51, 127, 133, 135, 188. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arată Bubico. CARAGIALE, O. II, 99. Se miră și nu știa ce să crează ochilor săi, băgînd de seamă că se schimbase. ISPIRESCU, L. 30, cf. 14, 17, 43. Mă hotărăsc a rămînea și în viitor din ceata acelora cari, cînd văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălței, se miră. ODOBESCU, S. III, 13. Ce te miri?. . . Sînt bătrîn! M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I, 260. Dacă această legendă. . . e povestea celor mai mulți, m-aș mera, scumpa mea cuconiță Liză, să fie și povestea vieții unei femei pentru care nici soarele n-a putut să apună. HOGAȘ, DR. II, 145. Cum se poate una ca asta? se miră părintele Dumitrache. SADOVEANU, O. VII, 297. Irena se miră că nu a fost întrebată, CAMIL PETRESCU, N. 130. Nastasia a clătinat capul, mirîndu-se de întrebarea asta. GALAN, Z. R. 36. Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 29, cf. 219, 275, 510, 513, MAT. FOLK. 1322, 1328. Mare-i satul, eu nu-ncăp, Mult mă mer eu ce le fac, Că nici pragu nu le calc. ȘEZ. I, 79. Dracul se miră de porumbe negre, Și pe el nu se vede, se zice cînd cineva rîde de greșelile altora și nu-și dă seama de ale sale. Cf. ZANNE, P. VI, 557, IV, 256, 386. ◊ L o c. a d j. (Rar) De mirat = surprinzător, uimitor, de mirare. De merat lucru esti di Mihai Vodă, domnu bătrîn, și cu ce minte . . . i-au stătut nărocul. . . tot împotrivă. NECULCE, L. 340. ◊ E x p r. Te miri cine (sau ce) = (depreciativ) un oarecare, oricine, oricare. Vorba era vorbă, la locul ei, și nu-l putea răpune te miri cine. CREANGĂ, ap. CADE. Cine știe dacă altfel n-ar fi lepădat răspunderea de la sine și aici, transcriind pe te miri ce ignorant diac cu pretenții de cronicar. IORGA, L, I 101. Te miri (sau, rar, miră) ce (și mai nimic sau nimica, rar, nimică) = un lucru neînsemnat, mărunt; un lucru lipsit de valoare, o nimica toată. Ai mai strîns ceva din banii birului? – Te miri ce și mai nimică, vorba ceea, că oamenii îs lipiți pămîntului. ALECSANDRI, T. 713. Într-o zi. . . îmi găsi pricină de la te mieri ce. GANE, N. II, 164. Lasă, bade Ipate, lasă; nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. Lui îi da te miră ce. ISPIRESCU, L. 338. Inimă slabă. . . să se-n- duioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa, VLAHUȚĂ, N. 138. Se mulțâmesc cu „te miri ce”, zic ei; o pîine și o ceapă li e destul. BRĂESCU, M. B. 114, cf. id. A. 162. Mahalaua aceasta. . . era o încîlcitură de cocioabe, cele mai multe fără acoperiș adevărat, ci cu cîrpituri din te miri ce, adunate parcă din gunoaie. CAMIL PETRESCU, O. II, 491. Îi vorba că-i fată de gospodar și nu mă-ndur s-o dau cu te miri ce. SEVEASTOS, N. 45. În anul întîi. . . așteptam să văd zbîrnîială ca la șes; cînd colo ce să văd? te meri ce și mai nimică. ȘEZ. III, 180. (Cu o construcție amplificată) Trecea gîrla pe oameni în circă, te miră pe ce lucru de nimic. ISPIRESCU, U. 74. Ea era fiica împăratului Galbin, o luase de la acela zmeul, iar te miri pentru ce treabă ce i-o făcuse. RETEGANUL, P. I, 34. Te miri unde = undeva, cine știe unde. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I, 79. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Cf. IORDAN, STIL. 287. (Rar) Te miră de nu . . . = cine știe dacă nu . . . De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb. ISPIRESCU, L. 36. ♦ T r a n z. A provoca nedumerire, a surprinde; p. e x t. a uimi. Cu învățături. . . pre toți au luminat, în seamne și minuni pre mulți mirînd. DOSOFTEI, V. S. septembrie 21v/27. Primirea D. B. mă miera. . . căci omul nu avea nimică de cele ce impune o persoană soțietăței lașului. RUSSO, S. 27. Rochia ei de mireasă. . . mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III, 17. Mă miră că tu le-ai uitat acestea așa de curînd. C. PETRESCU, C. V. 226. Și, de este deochiat De femeiă cu bărbat, Crape-i țîțele, Curgă-i laptele, Să mire noroadele, TEODORESCU, P. P. 372. 2. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A manifesta admirație; a se minuna (3). Iară noi, fraților, să ne mirăm de credința cestui bolnav și cumu-l vindecă pre el Hristos. CORESI, EV. 59. Și să slăvim și mărim și ne mirăm prea bunului și meșterului Dumnezeu, cela ce adauge și întoarce toată lumea spre noire. id. ib. 87. Iară tribunii noaptea deaca-l luară . . . să mirară de nevoința lui și de. . . portul cel cinsteș a cuvîntului și omeniei. DOSOFTEI, ap. GCR I, 256/33. Să mira craiul și toți domnii leșești și lăuda de frumoasă țărămonia ce are beserica. NECULCE, L. 98. Așadar slăvește ceriul, rabdă a ta slăbiciune Și miră-te întru toate de înalta-nțelepciune. CONACHI, P. 288. Să ne-ngroape totodată, Să se mire lumea toată, C-a fost dragoste curată . . . Și de-ai, tăi, dragă, stricată, JARNIK-BÎRSEANU, D. 57. Cine-n ochi te-o vedea să se mire. GR. S. VI, 87. 3. (Învechit și popular, urmat de determinări sau de propoziții subordonate care precizează obiectul sau cauza acțiunii) A nu ști, a nu înțelege, a nu-și da seama, a se întreba. Că văzură orbul și știa că aș[a] au născut. Mira-se și pururea ispitiia să înțeleagă. CORESI, EV. 168. Cînd ne vor tîlni acei. . . vameși, cătră dînșii ni-om mira ce vom dzîce. DOSOFTEI, V. S. octombrie 96v/3, cf. noiembrie 128v/10. Iară Ureche logofătul numai ce să mira încătro să va duce, de urîtul lui Aron Vodă. N. COSTIN, l. 570. Mirîndu-se ce om este acela ce ară duminica, îndată au trimes . . . ca să-l găsească. NECULCE, ap. GCR II, 33/30. Craiul Laslău, văzîndu-să slab de oști și de puteri, și mierăndu-să cum va face, și cum va putea să stea înpotrivă a atîta mulțime . . . CANTEMIR, HR. 136. La aceste cereri s-au mirat boierii ce vor face. DIONISIE, C. 206. Au socotit să însămneză pe acest par și niște slove . . . dar să mira în ce limbă. DRĂGHICI, R. 130/7. Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte, PANN, P. V. III, 451/23. Și-o întreb și nu-mi răspunde! Și mă mir ce i-am făcut! COȘBUC, P. I, 49. Cuculeț cu pene verzi. . . Mă mier iarna ce mînînci? ȘEZ. I, 290. Mă miram ce-mi place mie ... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. 4. (Învechit) A fi neliniștit, a se zbuciuma, a se frămîntă; a-i fi teamă, a se înspăimînta. Deaca s-au făcut zio, să mira și tremura cum va face să-l ascunză (a. 1675). GCR I, 222/15. Împăratul Moscului. . . oaste are multă, nu să miară de turci. NECULCE, L. 213. Gîndirea. . . se miră și se cutremură. MARCOVICI, C. 11/19. 5. (Învechit și regional) A cerceta cu privirea, a se uita (cu băgare de seamă și cu curiozitate), a privi (cu atenție). Mergînd în Verona. . . au început a să mira la casa craiascâ, socotind a fi o bisearică mare (a. 1799). GCR II, 169/19. Du-te și miră-te de mai plouă pe afară. Com. din POȘAGA-TURDA. Doi stau, Doi dau, Doi se miră, Doi se-nchină (îmblătitorii). GOROVEI, C. 4. ♦ S p e c. (Regional; despre femei însărcinate) A se uita cu insistență la ființe diforme (riscînd, potrivit unei credințe populare, să nască copii diformi) (Someș Guruslău-Zălau). Cf. MAT. DIALECT, I, 212. ♦ (Prin Transilv., urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A se îngriji de cineva sau de ceva, a avea grijă de . . . , a lua seama la. . . Mergi, Ioane, miră-te de oi. viciu, gl. Hai să ne mirăm după vaci. id. ib. – Prez. ind.: mir. – Și: (învechit și regional) mierá vb. I. – Lat. mirari.

MIRA2 vb. I. R e f l. (Franțuzism învechit) A se vedea, a se privi ca într-o oglindă. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda rîurilor. ALECSANDRI, ap. CADE. ◊ T r a n z. f a c t. O fantastică grădină Ce mirează flori de lotus în oglinda unui lac. id. ib. ♦ I n t r a n z. A se reflecta, a se răsfrînge. Și mirînd din apă vezi Cum la ochi ș-auz răzbate, Printre fum și prin scîntei, Trista voace de femei. ASACHI, S. L. I, 177. - Prez. ind.: mirez. – Din fr. mirer.

MIRÎU, -ÎIE adj. v. mieriu1.

Intrare: mieriu (bleu)
mieriu adjectiv
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mieriu
  • mieriul
  • mieriu‑
  • mierie
  • mieria
plural
  • mierii
  • mieriii
  • mierii
  • mieriile
genitiv-dativ singular
  • mieriu
  • mieriului
  • mierii
  • mieriei
plural
  • mierii
  • mieriilor
  • mierii
  • mieriilor
vocativ singular — —
plural — —
mierău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
miriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mirâu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mierâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
mierâu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mira (oglindi)
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mira
  • mirare
  • mirat
  • miratu‑
  • mirând
  • mirându‑
singular plural
  • mirează
  • mirați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mirez
(să)
  • mirez
  • miram
  • mirai
  • mirasem
a II-a (tu)
  • mirezi
(să)
  • mirezi
  • mirai
  • mirași
  • miraseși
a III-a (el, ea)
  • mirează
(să)
  • mireze
  • mira
  • miră
  • mirase
plural I (noi)
  • mirăm
(să)
  • mirăm
  • miram
  • mirarăm
  • miraserăm
  • mirasem
a II-a (voi)
  • mirați
(să)
  • mirați
  • mirați
  • mirarăți
  • miraserăți
  • miraseți
a III-a (ei, ele)
  • mirează
(să)
  • mireze
  • mirau
  • mirară
  • miraseră
Intrare: mira (uimi)
mira1 (1 -r) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mira
  • mirare
  • mirat
  • miratu‑
  • mirând
  • mirându‑
singular plural
  • miră
  • mirați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mir
(să)
  • mir
  • miram
  • mirai
  • mirasem
a II-a (tu)
  • miri
(să)
  • miri
  • mirai
  • mirași
  • miraseși
a III-a (el, ea)
  • miră
(să)
  • mire
  • mira
  • miră
  • mirase
plural I (noi)
  • mirăm
(să)
  • mirăm
  • miram
  • mirarăm
  • miraserăm
  • mirasem
a II-a (voi)
  • mirați
(să)
  • mirați
  • mirați
  • mirarăți
  • miraserăți
  • miraseți
a III-a (ei, ele)
  • miră
(să)
  • mire
  • mirau
  • mirară
  • miraseră
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • miera
  • mierare
  • mierat
  • mieratu‑
  • mierând
  • mierându‑
singular plural
  • mieră
  • mierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mier
(să)
  • mier
  • mieram
  • mierai
  • mierasem
a II-a (tu)
  • mieri
(să)
  • mieri
  • mierai
  • mierași
  • mieraseși
a III-a (el, ea)
  • mieră
(să)
  • miere
  • miera
  • mieră
  • mierase
plural I (noi)
  • mierăm
(să)
  • mierăm
  • mieram
  • mierarăm
  • mieraserăm
  • mierasem
a II-a (voi)
  • mierați
(să)
  • mierați
  • mierați
  • mierarăți
  • mieraserăți
  • mieraseți
a III-a (ei, ele)
  • mieră
(să)
  • miere
  • mierau
  • mierară
  • mieraseră
Intrare: mirâu
mirâu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mieriu, mierieadjectiv

etimologie:
  • Mier (regional „albastru” din limba latină) + -iu. DEX '09 DEX '98

mira, mirezverb

  • 1. învechit A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. DEX '09 DLRLC
    sinonime: oglindi
    • format_quote Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda rîurilor înghețate. ALECSANDRI, la CADE. DLRLC
etimologie:

mira, mirverb

  • 1. reflexiv tranzitiv A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ce te miri?... Sînt bătrîn. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. DLRLC
    • format_quote Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? EMINESCU, O. I 151. DLRLC
    • format_quote Ați auzit negreșit vorbind de mine? – Ba... niciodată! – Mă mir. ALECSANDRI, T. I 284. DLRLC
    • format_quote Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir, cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. DLRLC
    • format_quote Rochia ei de mireasă mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III 17. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mă miram ce-mi place mie... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: oricine
      • format_quote Nu e Mirteanu omul de care își bate joc te miri cine. La TDRG. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Inimă slabă, așa ca să se clatine și să se-nduioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, O. A. 138. DLRLC
      • format_quote Lui îi da, te miri ce. ISPIRESCU, L. 338. DLRLC
      • format_quote Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Te miri unde = cine știe unde. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: undeva
      • format_quote Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I 79. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble reflexiv Mă miram eu să nu... = eram sigur că... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mă miram eu, să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. DLRLC
      • format_quote Mă mieram eu să nu se îngrijească biata babă de mine. CREANGĂ, P. 133. DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Mă miram eu să... = eram sigur că nu... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble reflexiv Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. reflexiv A nu-și da seama, a se întreba. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: întreba
    • format_quote O întreb și nu-mi răspunde! Și mă mir – ce i-am făcut! COȘBUC, P. I 49. DLRLC
    • format_quote Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte. PANN, P. V. III 45. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „mirau” (1 clipuri)
Clipul 1 / 1