MIRA² vb. I. R e f l. (Franțuzism învechit) A se vedea, a se privi ca într-o oglindă. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda rîurilor. ALECSANDRI, ap. CADE. ◊ T r a n z. f a c t. O fantastică grădină Ce mirează flori de lotus în oglinda unui lac. id. ib. ♦ I n t r a n z. A se reflecta, a se răsfrînge. Și mirînd din apă vezi Cum la ochi ș-auz răzbate, Printre fum și prin scîntei, Trista voace de femei. ASACHI, S. L. I, 177. - Prez. ind.: mirez. – Din fr. mirer.