3 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă gradată utilizată în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă cu diviziuni speciale, care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă cu diviziuni speciale, servind la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor și la operațiile de nivelment. 2. Mică piesă metalică așezată deasupra țevii unei arme de foc, care formează dispozitivul de ochire; cătare.

míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre

MÍRĂ s. 1. v. cătare. 2. miră hidrometrică v. limnimetru. 3. (FIZ.) imagine de reglaj. (~ la TV.)

MÍRĂ s. v. benzoe, mireasă, smirnă.

MÍRĂ s.f. 1. Riglă cu diviziuni speciale care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau la măsurarea înălțimilor. ♦ Bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine și luminoase, încrucișându-se în toate sensurile, și care permite o stabilire precisă a clarității imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. Cătare (la armă). 3. (Telev.) Imagine standardizată care servește la verificarea transmisiei; imagine de reglaj. [< fr. mire, cf. it. mira].

MÍRĂ s. f. 1. riglă cu diviziuni speciale servind la măsurarea indirectă a distanțelor sau înălțimilor. ◊ bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine și luminoase, încrucișându-se în toate sensurile, și care permite o stabilire precisă a clarității imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. cătare (la armă). 3. imagine-tip care servește la reglarea imaginii de televiziune. (< fr. mire)

MÍRĂ ~e f. 1) Riglă gradată folosită în topografie. 2) Cătare la armă. 3) Imagine de reglaj (la televizor). /<fr. mire

míră s.f. (înv.) gumă mirositoare produsă de un arbore din Arabia.

miră f. 1. nasture la căpătâiul puștei și care servă a ochi: punct de miră; 2. jalon gradat și întrebuințat în operațiunile de nivelare (= fr. mire).

miră f. un fel de gumă mirositoare produsă de un arbore din Arabia [Gr. mod.].

2) *míră f., pl. e (fr. mire, d. mirer, a privi; it. mira, d. mirare, a privi. V. mir 4). Cătare, cuĭu de la vîrfu țeviĭ uneĭ arme de foc și care servește la ochit. Jalon gradat p. nivelare. Punct de miră, punct de țintit.

1) *míră f. fără pl. (vgr. mýrra, lat. myrrha). Smirnă.

MIRÁ2, mirez, vb. I. Refl. (Înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

MIRÁ2, mirez, vb. I. Refl. (Franțuzism înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.

MIRA2, mirez, vb. I. Refl. (Franțuzism învechit) A se privi în oglindă. Baba cochetă și sulemenită se mirează în oglinda rîurilor înghețate. ALECSANDRI, la CADE.

MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. A fi surprins, nedumerit, uimit (de ceva), a găsi că ceva e curios, ciudat, de neînțeles. Ce te miri?... Sînt bătrîn. M-au obosit Căile-alergate. COȘBUC, P. I 260. Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? EMINESCU, O. I 151. Ați auzit negreșit vorbind de mine? – Ba... niciodată!Mă mir. ALECSANDRI, T. I 284. Trandafir ș-un fir subțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir, cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, 29. ◊ Expr. Te miri cine (cu valoare de substantiv) = un oarecare (lipsit de importanță), oricine, cine știe cine. Nu e Mirteanu omul de care își bate joc te miri cine. La TDRG. Te miri (sau miră) ce (și mai nimica) (cu valoare de substantiv) = nimica toată,; cine știe ce, lucru mărunt. Inimă slabă, așa ca să se clatine și să se-nduioșeze de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Lui îi da, te miri ce. ISPIRESCU, L. 338. (În forma regională miera) Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. Te miri unde = undeva, cine știe unde. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, L. I 79. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu, să nu-ți dai în petec. HOGAȘ, DR. II 1. (În forma regională miera) Mă mieram eu să nu se îngrijească biata babă de mine. CREANGĂ, P. 133. Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = e normal să... 2. Tranz. A surprinde pe cineva, a-l face să se minuneze, să rămînă uimit. Rochia ei de mireasă mira, în ziua nunței, pe toți. MACEDONSKI, O. III 17. 3. Refl. A nu se dumiri, a fi curios să știe, să afle, să înțeleagă ceva, a se întreba. O întreb și nu-mi răspunde! Și mă mirce i-am făcut! COȘBUC, P. I 49. Se mira cu ce cuvinte Să-i mai bage în cap minte. PANN, P. V. III 45. Mă miram ce-mi place mie... Badea-nalt cu pălărie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. – Variantă: (regional) mierá vb. I.

!mirá2 (a se ~) (a se oglindi) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 se mireáză

arată toate definițiile

Intrare: miră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mi
  • mira
plural
  • mire
  • mirele
genitiv-dativ singular
  • mire
  • mirei
plural
  • mire
  • mirelor
vocativ singular
plural
Intrare: mira (oglindi)
mira (oglindi) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mira
  • mirare
  • mirat
  • miratu‑
  • mirând
  • mirându‑
singular plural
  • mirea
  • mirați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mirez
(să)
  • mirez
  • miram
  • mirai
  • mirasem
a II-a (tu)
  • mirezi
(să)
  • mirezi
  • mirai
  • mirași
  • miraseși
a III-a (el, ea)
  • mirea
(să)
  • mireze
  • mira
  • miră
  • mirase
plural I (noi)
  • mirăm
(să)
  • mirăm
  • miram
  • mirarăm
  • miraserăm
  • mirasem
a II-a (voi)
  • mirați
(să)
  • mirați
  • mirați
  • mirarăți
  • miraserăți
  • miraseți
a III-a (ei, ele)
  • mirea
(să)
  • mireze
  • mirau
  • mira
  • miraseră
Intrare: mira (uimi)
mira (uimi) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mira
  • mirare
  • mirat
  • miratu‑
  • mirând
  • mirându‑
singular plural
  • mi
  • mirați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mir
(să)
  • mir
  • miram
  • mirai
  • mirasem
a II-a (tu)
  • miri
(să)
  • miri
  • mirai
  • mirași
  • miraseși
a III-a (el, ea)
  • mi
(să)
  • mire
  • mira
  • miră
  • mirase
plural I (noi)
  • mirăm
(să)
  • mirăm
  • miram
  • mirarăm
  • miraserăm
  • mirasem
a II-a (voi)
  • mirați
(să)
  • mirați
  • mirați
  • mirarăți
  • miraserăți
  • miraseți
a III-a (ei, ele)
  • mi
(să)
  • mire
  • mirau
  • mira
  • miraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)