cătare¹ sf [At: DEX / Pl: ~tări / E: căta] Piesă metalică de formă prismatică, montată pe partea de sus a țevii unei guri de foc, și care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei.

CĂTARE², cătări, s. f. Piesă metalică de diferite forme, așezată către vîrful țevii unei guri de foc (de obicei la armele portative), care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei respective.

CĂTARE², cătări, s. f. Piesă metalică așezată pe partea de sus a țevii unei guri de foc, aproape de gura ei, care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei. – V. căta.

CĂTARE ~ări f. Piesă metalică mică, fixată pe capătul țevii unei arme de foc, prin care se ochește. /v. a căuta

cătare f. 1. privire: pleacă a sa cătare BOL.; 2. țintă, luare la ochi: puse săgeata și o luă la cătare ISP. [V. cătà].

cătáre f. Căutare. Preț, considerațiune: marfă cu cătare. La armele de foc, miră, proeminență care e la vîrfu țeveĭ și servește la ochit (V. înălțător). A cătăriĭ, V. acătare.

cătare s. f., g.-d. art. cătării; pl. cătări

cătare s. f., g.-d. art. cătării; pl. cătări

cătare s. f., g.-d. art. cătării; pl. cătări

CĂTARE s. miră, (înv.) țel. (~ la o pușcă.)

CĂTARE s. v. scânteiuță.

CĂTARE s. miră, (înv.) țel. (~ la o pușcă.)

cătare s. v. SCÎNTEIUȚĂ.