míne, ac. lui ĭeŭ (din *me, apoĭ mă, s’a făcut mene, apoĭ mine, supt infl. luĭ ce, cine din *quene. Tot așa tine și sine).

EU, pron. pers. 1, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.; Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [Pr.: (I) ieu. – (I) Dat. mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-. – Var.: (pop., I) io pron. pers. 1 sg.] – (I) Lat. ego, mihi, me, (II) calc după fr. [le] moi, germ. [das] Ich.

MINĂ¹, mine, s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie². ♦ Fig. Rezervor nesecat (de bogăție). 2. Armă explozivă folosită la distrugerea unor obiective terestre sau acvatice. 3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică din grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.

MINĂ² s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.

NU-MĂ-UITA, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

eu¹ [At: COD. VOR.² 1^r/7 / V: (pop) io / P: (pop) ieu / Pl: euri / D: mie, îmi (îvp îm), -mi (îvp m-, -m), (îvr -m-) / Ac: (pe) mine (înv mene), mă (îvp mi, înv me, îvr mia) / E: ml ego, mihi, me] 1 pprl Înlocuiește numele persoanei care vorbește Eu merg. 2 pprl (Așezat înaintea predicatului; șîs eliptice de predicat) Înlocuiește numele subiectului propoziției (marcând insistența asupra lui) Cine a tușit? Eu. 3 pprl (Înv; în formule de introducere din acte oficiale, texte domnești etc.; urmat de o apoziție nume propriu) Precizează faptul că persoana denumită prin numele propriu este autoare a actului oficial (și că actul oficial exprimă voința expresă a persoanei denumite) Eu, Ianache logofăt, scris-am acest zapis. 4 pprl (Urmat de apoziția „unul”, „una”) Exprimă ideea de izolare a persoanei care vorbește dintr-o mulțime Eu, unul, nu cred. 5 pprl (Așezat după predicat, precedat uneori de adverbul „și”, care subliniază subiectul) Scoate în evidență identitatea dintre autorul (acțiunii sau) stării exprimate de predicat și persoana care vorbește Cred și eu. 6 pprl În corelație cu alte subiecte, indică (paralelismul sau) opoziția, evidențiind astfel subiectele Tu ai credință, iar eu îndoială. 7 pprl (Urmat sau precedat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Exprimă implicarea deosebită a persoanei care vorbește în (acțiunea sau) starea descrisă de propoziție Eu însumi am zugrăvit casa. 8 pprl (La dativ) Înlocuiește complementul indirect, arătând identitatea lui cu persoana care vorbește Nu-mi răspunde. 9 pprl (Îf mie; așezat după predicat; înv și antepus; șîc eliptice de predicat) Accentuează ideea că persoana care vorbește este destinatarul indirect al acțiunii Să-mi facă mie asta! 10 pprl (Îf mie; urmat de adjectivale de întărire „însumi”, „însemi”) Scoate în evidență identitatea dintre persoana care vorbește și destinatarul acțiunii S-a arătat mie însumi. 11 pprl (Îf mie; urmat de „unul”, „una”) Exprimă singularizarea complementului indirect dintr-o mulțime Mie unuia nu-mi trebuie nimic. 12 pprl (Îf mie; în corelație cu alte complemente indirecte) Indică (paralelismul sau) opoziția și evidențiază astfel complementele Nu ne folosește nici mie, nici ție. 13 pprl (Îf îmi, mi-, care precedă predicatul sau se situează între conjuncția „să” ori prepoziția „a” și verb, la modurile conjunctiv și infinitiv; îf -mi, -mi-, legat de alte pronume personale sau reflexivul „se”, „s”, ori de verbul regent) Exprimă identitatea complementului indirect cu persoana care vorbește (sau repetă exprimarea complementului prin forma accentuată) Mie să nu-mi spună asta! 14 pprl (Îf mi-; însoțit uneori de pronumele -ți-; pop, -și, ambele nu se referă la actanții din propoziție, și de pronumele -l, care se referă complementul direct al propoziției) Exprimă participarea sufletească a povestitorului sau a altor persoane la acțiunea suportată de complementul direct Unde nu mi ți-l^[1] apucă o tuse! 15 pprl (Îcs; dep) Ce mi-e... ce mi-e... Exprimă egalitatea între două elemente aparent foarte diferite Ce mi-e Ion, ce mi-e tată-său. 16 pprl (Îf mi-; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă relația de posesie între persoana care vorbește și substantivul determinat Fața-mi trăda tristețe. 17 pprl (Pop; îe) Pân-a fi să iasă dreptul, îmi plesnește mie pieptul Persoanei care vorbește (nu i se face sau) i se face cu greu dreptate. 18 pprl (Forma neaccentuată, îmi, mi precedă verbul, iar cea accentuată, mie, precedată de adverbele „și”, „numai”, „chiar” etc. se află după verb) Exprimă insistența vorbitorului asupra statutului său de destinatar al acțiunii verbului Îmi place și mie. 19 pprl (Îf mie; precedată de adverbele de comparație „ca”, „asemenea”, „aidoma”, „întocmai”, „precum”) Exprimă al doilea termen al unei comparații, cu funcția de complement circumstanțial de mod El scrie aidoma mie. 20 pprl (Îf mie, îmi, mi-; precedă un verb impersonal sau o construcție impersonală) Exprimă subiectul logic Mi-e cald. 21 prl (Îf mie, îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul indirect Eu îmi spăl rufele. 22 prl (Îf îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu dativul a verbului, fără funcție sintactică Mi-amintesc. 23 pprl (La acuzativ) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și complementul direct al propoziției El mă strigă. 24 pprl (Îf mine; precedat de prepoziția „pe”, înv „pre”, îrg, fără prepoziție; așezat după predicat; șîc eliptice de predicat) Exprimă insistența asupra identității vorbitorului cu complementul direct Pe mine mă strigi? 25 pprl (Îf mă, mă-, -mă, -mă-, -m-, -m, pop, mi-, -mi-; așezat după conjuncția „să” ori după prepoziția „a” la modurile conjunctiv și infinitiv) Exprimă identitatea persoanei care vorbește cu complementul direct (sau repetă complementul exprimat prin forma accentuată) Să mă fi întrebat. 26 pprl (Îrg; forma neaccentuată așezată înaintea predicatului este reluată de o altă formă neaccentuată, postpusă) Exprimă intenția de a insista asupra complementului Turcii nu mă prinză-mă. 27 pprl (Îf mine; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și atribut, complement indirect, complement circumstanțial În discuția despre mine, el se referă la mine. 28 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de „unul”, „una”) Exprimă izolarea complementului sau atributului dintr-o mulțime Pe mine una nu mă interesează. 29 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Insistă asupra identității persoanei care vorbește cu complementul sau atributul exprimat de pronumele personal Pe mine însumi m-a lovit. 30 pprl (Înv; îfa mine alipit de pronumele^[2] reflexiv și; precedat sau nu de prepoziție) Insistă asupra complementului Nu mă arăt mineși iubitoriu. 31 pprl (Îlo) A nu fi de mine (sau de tine, de el etc.) A nu se potrivi cu o anumită persoană. 32 pprl (Îlav) În mine În gândul meu. 33 pprl (Îs) După mine După părerea mea. 34 pprl (Îlav) Eu și cu mine Eu singur. 35 pprl (Îal) Eu în persoană. 36 pprl (Precedat de adverbe de comparație; îf mine, îrg, eu, io) Exprimă o comparație în care persoana care vorbește este al doilea termen Om fără liniște ca mine. 37 pprl (Îe) Eu ca eu Persoana vorbitorului se trece, într-o anumită situație, pe plan secundar. 38 prl (Îfpe mine, mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul direct Eu mă spăl. 39 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu acuzativul a verbului, fără funcție sintactică Mă gândesc la ceva. 40 prl (Îrg; marca diatezei reflexive este repetată) Se insistă asupra subiectului identic cu vorbitorul Duce-m-aș și m-aș tot duce. 41 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; împreună cu verbul lângă care stă, poate fi înlocuit cu o construcție pasivă cu verbul auxiliar „a fi”) Reprezintă marca diatezei pasive construite cu reflexivul M-am ales deputat. 42 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-) Exprimă reflexivul reciproc, dacă verbul este determinat de un complement sociativ care este concomitent obiect pasiv al acțiunii verbale și cel de al doilea subiect logic Mă cunosc cu ea. 43 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă posesia persoanei care vorbește asupra substantivului determinat Vino în casa-mi. 44 prl (Îf mi-; cu valoare posesivă; uneori anticipează un adjectiv posesiv) Indică apartenența complementului substantiv de lângă verb la corpul vorbitorului Mi-am spart capul. 45 pprl (Îf -mi; precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: „asupra”, „deasupra”, „în jurul” etc., cu sens local care se construiesc de obicei cu genitivul) Exprimă identitatea complementului circumstanțial de loc cu vorbitorul Deasupra-mi cerul se înnora. 46 pprl (Îf mi; cu valoare de pronume posesiv) Ține locul numelui a ceea ce aparține vorbitorului, înlocuind, totodată, și numele acestuia Durerile fizice mi le calmez cu sedative. 47 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; cu valoare posesivă; stă lângă un verb însoțit de termeni care denumesc persoane considerate în raport cu vorbitorul) Indică (dependența sau) relația de rudenie a vorbitorului cu o altă persoană Ce-mi face copilul?. 48 pprl (Cu valoare de pronume posesiv) Ține în același timp locul persoanei aflate în relație cu vorbitorul și vorbitorului însuși Să-mi trăiască finii. 49 sn (Flz) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva. 50 sn (Flz) Conștiință care reflectă lumea exterioară și propria existență. 51 sn (Pex) Identitate spirituală a unei comunități. corectat(ă)

io³ ppr^[1] vz eu corectat(ă)

la³ [At: PSALT. HUR. 48^v/14 / V: (reg) ~ua, lăia / Pzi: lau / E: ml lavare] 1-6 vrt (Îvp) A (se) spăla (pe cap). 7 vt (Înv) A umezi. 8 vt (Pop; îc) Lă-mă-mamă Om prost. 9 vt (Îac) Om leneș, care se mișcă greoi. 10-11 vtr (Mar; Trs) A(-și) unge părul cu o substanță grasă pentru a-i da strălucire. 12-13 vtr (Reg) A (se) pieptăna după spălarea părului. 14 vt (Reg) A trata părul împotriva paraziților. 15 vr (Reg; d. pisici) A-și curăța blana prin lingere. 16 vt (Îvr; fig) A dojeni. 17 vt (Pop) A spăla rufe. 18 vt (Reg) A înălbi firele de tort. 19-20 vtr (Pop) A (se) scălda. 21 vt (Îvr) A trata cu o soluție, un unguent etc. Si: a unge. 22 vr (Olt; d. vreme) A deveni nefavorabilă.

mină¹ sf [At: VÎRNAV, L. 13877 / Pl: ~ne și (îvr) ~nuri / E: fr mine, ger Mine] 1 (Urmat de determinări arătând felul, natura) Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile Si: (îrg) baie, ocnă, (înv) madem (4), minieră (1). 2 Ansamblu de galerii și construcții de suprafață amenajate cu lucrări și instalații pentru extragerea unor substanțe minerale utile. Si: (Îrg) ocnă, baie, (înv) madem (5), minieră (2). 3 (Rar) Galerie săpată pentru aruncarea în aer a unei întărituri a dușmanului. 4 Dispozitiv astfel construit încă să explodeze la atingere sau la comandă, pentru a distruge un obstacol, un obiectiv inamic. 5 Vergea de grafit utilizată la confecționarea creioanelor.

mină² sf [At: FIS. 79/29 / Pl: ~ne / E: fr mine] 1 (Urmat de determinări care sugerează starea sufletească) Expresie a feței Si: chip, figură, fizionomie Vz înfățișare, aer. 2 (îe) A avea (o) ~ bună A arăta bine. 3 (Îae) A părea sănătos. 4 (Rar; îe) A face ~na de a... A arăta intenția de a ... 5 (Înv; îe) A face ~ne A se arăta supărat.

mină³ sf [At: ROM. LIT. 83, 2/32 / Pl: ~ne / E: fr mine, lat mina] 1 Veche monedă grecească de aur sau de argint egală cu 100 drahme. 2 Măsură de greutate a vechilor greci.

noi¹ [At: COD. VOR. 18/3 / D: nouă (înv, noauă, nouao, nouauo, reg, noă), ne (înv nă), ni / Ac: (pe) noi, ne (înv, nă) / E: ml nos] 1 ppr Înlocuiește persoana vorbitorului inclusă într-un grup cu alte persoane. 2 ppr (Îlav) (Pe) la ~ Acasă. 3 ppr (Îal) În casa, în gospodăria noastră. 4 ppr (Îal) În familia noastră. 5 ppr (Îal) În satul sau în orașul, în părțile noastre. 6 ppr (Îal) În țara noastră. 7 ppr (Îal) În lumea noastră, în universul terestru. 8 ppr (Mol; îlav) Ca pe la ~ Așa cum trebuie. 9 ppr (Îal) Strașnic. 10 ppr (Îlav) ~ între ~ sau (Mol) ~ în de ~ Între ai noștri, între oameni cunoscuți, apropiați. 11 prf (La dativ; îf ne) Care aparține vorbitorului inclus într-un grup cu alte persoane, al nostru. 12 prf (La dativ; îf ne) Care ține de vorbitor ca parte a corpului și de persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire, al nostru. 13 prf (La dativ; îf ne) Care este spus, săvârșit, îndeplinit de vorbitor și de persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire, al nostru. 14 ppr (La nominativ; în stilul oficial-administrativ; înlocuiește numele autorului acțiunii) Eu. 15 ppr (Ca plural al modestiei, folosit de autori) Eu. 16 ppr (Ca plural al solidarității, în stilul popular și familiar) Eu.

non-eu sn [At: CONTEMP., 1949, nr. 120 / Pl: ~uri / E: non- + eu] (Fil) 1 Ceea ce există în afara eului. 2 Ceea ce nu este eu.

nu-mă-uita sni [At: CONACHI, ap. DDRF / E: nu + mă + uita] 1 (Csc) Plantă erbacee cu flori mici albastre, rar roz sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase Si: (frm) miozotis, (reg) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui (Myosotis silvatica). 2 (Prc) Floare de nu-mă-uita (1). 3 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Reg) Melodie după care se execută nu-mă-uita (3).

pasămite av [At: POLIZU / S și: pasă-mi-te / E: pasă „a cântări” + mite „chiar”] (Îvp) 1 Pesemne. 2 Probabil. 3 Într-adevăr. 4 Vezi bine că...

uita [At: PSALT. HUR. 65^v/5 / V: (înv) ulta, (îrg) oita / Pzi: uit / Im: 2 (îf contrasă) uite și (pop) ui, (reg) ioti, ute, ută / E: ml *oblitare] 1 vt(a) A pierde din memorie pentru scurt timp (sau pentru totdeauna). 2 vt (Îe) A ~ (ceva) ca pământul A nu-și mai aminti ceva deloc. 3 vt (Îe) A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) până îl ~tă Dumnezeu A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) foarte multă vreme. 4 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) moartea. A fi foarte bătrân sau a-și ~ anii sau a fi ~t de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte și de Dumnezeu) A fi foarte bătrân. 5 vt (Îe) A învăța ce au ~t alții A nu ști sau a nu învăța nimic. 6 vt (Îe) A ști cât au ~t alții A nu ști nimic. 7 vt (Fam; îe) A face (ceva) ~t A se preface că nu-și amintește (ceva). 8 vt(a) A înceta să se mai gândească, să se preocupe de cineva sau de ceva. 9 vt A deveni indiferent față de cineva sau ceva Si: a se dezinteresa (2). 10 vt (Pop; îe) A-și înghiți limba și a-și ~ morții A mânca cu mare poftă. 11 vr (Trs; îe) Mă uit a dormi (sau a durmire) Mă fură somnul. 12 vt A omite. 13 vt A trece cu vederea o faptă rea. 14 vt A nu acționa potrivit unor gânduri dușmănoase. 15 vt (Îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) A dușmăni (1). 16 vt (Îae) A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). 17 vt A lăsa undeva ceva ce trebuia luat. 18 vz A privi. 19 (Îe) vr Mai bine te-ai ~ în oglindă Se spune celor care nu vor să-și recunoască propriile defecte sau greșeli, ci le văd numai pe ale altora 20 vr (Pop; îe) S-a ~t pe gura cămeșii Se spune despre cineva căruia îi merge rău. 21 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la un cireș copt A privi pe cineva (sau ceva) cu admirație și cu drag. 22 vr (Pop; îae) A privi cu poftă Si: a dori (6), a râvni. 23 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admirație și dragoste. 24 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare. 25 vr (Pop; îe) A nu se ~ ia cineva A nu ține la cineva. 26 vr (Pop; îae) A manifesta indiferență față de cineva. 27 vr (Pop; îae) A refuza orice relații cu cineva. 28 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu dușmănie. 29 vr (Rar; îe) A se ~ (la ceva) printre degete A fi prea indulgent cu faptele cuiva. 30 vr (Îe) A se ~ (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană, pe sub gene, cu genele) A privi pe cineva pe furiș. 31 vr (Îae) A privi cu neîncredere. 32 vr (Îae) A privi încruntat, cu asprime sau mânie. 33 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu (sau, reg, pe) coada (sau, reg, geana / ochiului sau (reg) a se ~ (la cineva) hoțiș (sau hoțește), furiș, pe furiș, pe de-a furișul ori a se ~ cu albușul A privi pe furiș pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva. 34 vr (Îe) A se ~ în șapte (sau în douăzeci și patru de) blide A avea strabism divergent. 35 vr (Îe) A se ~ (la cineva) chiorâș (sau cruciș, pieziș, cordiș, chiondorâș, ghioldiș, în coardă, cordaș, chiorțiu, chiorțur, în poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciș, poncește, ponciuros, ca Bazaoache A fi sașiu. 36 vr (Îae) A nu vedea bine. 37 vr (îae) A privi (pe cineva) urât, cu dispreț, cu răutate, cu dușmănie etc. 38 vr (îae) A privi pe furiș. 39 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu albul ochilor A privi cu mânie. 40 vr (Îe) A nu se ~ cu ochi buni (la cineva) A dușmăni (1). 41 vr (Îe) A se ~ (la cineva) de sus (sau peste umăr) A disprețui (pe cineva) Si: a desconsidera. 42 vr (Îe) A se ~ unul la altul A se înțelege din priviri. 43 vr (Îae) A-și face semne din ochi. 44 vr (Îae) A se privi cu surprindere. 45 vr A-și cerceta propria imagine într-o oglindă. 46 vr (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A cerceta pentru a descoperi ceva Si: a investiga, 47 vr A căuta pentru a găsi ceea ce te interesează. 48 vr (Îe) A se ~ în gura cuiva A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 49 vr (Îae) A crede tot ce spune cineva. 50 vr (Îae) A da ascultare vorbelor sau sfaturilor cuiva. 51 vr (Îe) A se ~ în coarnele cuiva A face pe placul cuiva. 52 vr (îae) A asculta cu supunere. 53 vr (Îe) A se ~ în pământ A privi în jos din cauza timidității sau a rușinii. 54 vr (Îae) A fi trist. 55 vr (Îe) A se ~ în gol A privi fix, fără vreo țintă precisă. 56 vr (Îe) A se ~ (sau a privi, a căta etc.) țintă (sau, îvr, ațintat) A privi atent într-un anumit loc. 57 vr (Îe) A se ~ bine (la ceva) A fi atent (la ceva). 58 vr (Pop; rar; îe) A se ~ (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva. 59 vz (Îe) A se ~ cam lacom în fundul paharului A bea prea mult. 60 vr (Îe) Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este! Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. 61 vr A examina fapte, întâmplări trecute Si: a rememora. 62 vr (Mun) A sta în fața cuiva privindu-l și așteptând să i se facă sau să i se dea ceva. 63 vr (Imt, cu valoare de interjecție, mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată. 64 vr A da atentie. 65 vr A lua în considerare. 66 vr A se preocupa de...

EU I. pron. pers. sg. de persoana întîiu; dat. mie, aton (proclitic sau enclitic) mi; ac. pe mine, aton mă, m’; – pl. noi, dat. nouă, aton ne, ni; ac. pe noi, aton ne. II. EUL sbst. 🦉 Persoana omenească, individualitatea conștientă de ea însăși, care e în același timp subiectul și obiectul gîndirii ei: o desăvirșită curmare a funcțiunii organelor mă făcu să cred... că o secundă eul meu nu m’a cunoscut D. -ZAMF.; întreaga lume exterioară... e numai atîta timp prezentă... cît timp e aci pe un oare-care „eu” spre a o percepe S. -ALD. [lat. ego; mihi; m e; – n o s; nobis].

NE-¹, pref. care se unește cu un substantiv, cu un adjectiv, cu un pronume, cu un verb, sau cu altă parte de cuvînt, spre a le da o valoare negativă: – 1 Dinaintea unui substantiv: neliniște, nedreptate, nevinovăție, neprieten, neom, etc. – 2 Dinaintea unui adjectiv: nebun, necurat, nedrept, neplăcut, nesănătos, nevrednic. – 3 Dinaintea pronumelui altul, alta, în locuțiunile ca nealtul, ca nealta, cum nu mai este, cum n’a mai fost altul, alta. – 4 Dinaintea unui verb: – a) dînd naștere unui verb nou, cu înțeles negativ: a necinsti, a neliniști, a nemulțumi, a nenoroci, a nesocoti; – b) dinaintea unui participiu trecut, întrebuințat ca adjectiv: necopt, necunoscut, nehotărît, neisprăvit, nesupus, etc.; – c) dinaintea unui part. trec. Ia forma f. pl. și precedat de prep. pe, dînd naștere unei locuțiuni adverbiale: pe neașteptate, pe negîndite, pe nemîncate, pe nerăsuflate, pe nesimțite, pe neștiute, pe nevăzute; – d) dinaintea unui part. prez.: neauzind, neavînd, nefiind, nevăzînd; – e) dinaintea unui adj. verb.: neascultător, nepăsător, nerăbdător. – 5 Dinaintea ori-cărei alte părți de cuvînt, în anumite locuțiuni: ca ne altă dată, cum ne cum; un lucru ne la locul lui o îngheța (BR.-VN.). – 6 Se separă de forma verbală cu care e unit, în cazul cînd se interpune adv. mai: ne mai avînd, ne mai știind, ne mai auzit, ne mai văzut [vsl. ne].

NE² pron. pers. enclitic și proclitic 1 dat. și ac. pl. de la EU ¶ 2 👉 NI [‡NĂ < lat. nobis și nos].

UITA¹ (uit) vb. tr. și intr. 1 A nu ținea minte, a nu-și aduce aminte: Cine te-a văzut odată, Ține minte viața toată, Că nici eu nu te-oiu uita În toată viața mea (PAMF.); cel ce merge la fîntînă mîncînd uită toate ce are să facă (GOR.); cine-și coase straiul pe dînsul, să ție un paiu în gură, căci altfel uită îndată (GOR.); povețele ce ți-am dat să nu le uiți niciodată (ISP.); adesea F a-și ~: după ce căpătase atîta minte... își uitase fata prostiile de mai ’nainte (CAR.); F: (știe, a învățat) cît au uitat alții, mai nimic, foarte puțin; l-a uitat Dumnezeu, mă mir că mai trăește de bătrîn ce e; 👉 GURĂ5, OCHIU I, 9 ¶ 2 A alunga din minte, a nu se mai gîndi la ceva: să uităm tot ce s’a petrecut între noi; Românul știe multe a suferi, dar nu uită (ZNN.) ¶ 3 A lăsa din greșală, din nebăgare de seamă: mi-am uitat umbrela în trăsură; iaca pozna, că eu mi-am uitat belteaua pe foc și m’am luat cu vorba (ALECS.) ¶ 4 A lăsa afară, a trece cu vederea, a nu pomeni: ~ un citat, un pasaj întreg, un rînd ¶ 5 A nu ținea seamă de ceva, a nu duce destulă grijă, a neglija: n’am uitat nimic din cîte i-ar face plăcere ¶ 9 A nu voi să-și aducă aminte, a nu fi recunoscător: a uitat toate binefacerile mele; uitară pre Dumnezeu pre calea ce i-au făcut și se închina soarelui (MX.); Prea am uitat pe Dumnezeu, Precum uitarăm toate (EMIN.) ¶ 7 A nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva, a se arăta indiferent față de cineva: a-și ~ prietenii [ ‡ ulta< lat. *oblĩtare < oblĩtus].

UITA² (uit) vb. refl. 1 A privi, a-și îndrepta ochii într’o parte oare-care spre a vedea, spre a examina pe cineva sau ceva: Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți (EMIN.); se uita drept la dînsa cu niște ochi cari străluceau ca două făclii (ISP.); la omul harnic se uită sărăcia pe fereastră, dar nu îndrăznește să intre (ZNN.); cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine (CRG.); să nu te uiți după un bubos în oglindă... căci altfel îi iei bubele (GOR.); 👉 SOARE1 ¶ 2 A ținea seamă, a lua în considerație, a căuta: Nu te uita, lele hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C’am acasă două oi Și mi-oiu face alții noi (IK.-BRS.); nu mă uit eu că-i urît (PAMF.) ; a se ~ la (sau în) gura cuiva, a crede tot ce spune altul: se uitau în gura lui ca la un Dumnezeu (BAS.) ¶ 3 Uită-te, privește: uită-te la dînsul cum a îmbătrînit; (P) uită-te la față și mă întreabă de viață; contras în uite, are înțelesul de „iată”, „privește”: uite(-l) că vine; uite ce mare s’a făcut; poftim, uite colea că nu-ți minții, uite! uite! (CAR.); măi fărtate, să schimbăm, uite-ți dau sabia și tu să-mi dai mărgeaua (RET.); uite-o, nu e (GOR.), ghicitoare despre „scînteie” [probabil de aceeași origine ca uita¹; înțelesul primitiv trebue să fi fost „a se opri într’un loc privind multă vreme, vreme uitată, a uita de a mai pleca de undeva tot stînd să privească”; comp. și bg. zabravjamŭ „a uita”, zabravjamŭ se „a se uita mult la ceva”].

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

MINĂ¹, mine, s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie². ♦ Fig. Izvor nesecat (de bogăție). 2. Armă explozivă care se așază pe pământ sau în pământ, în apă etc. și care explodează la atingere sau la comandă. 3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică de grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.

MINĂ², mine, s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.

EU¹ pron. pers. 1 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) N-a omorît-o, strigă păstorașul, că nu l-am lăsat eu. SADOVEANU, V. F. 27. Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! COȘBUC, P. I 49. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt. CREANGĂ, P. 79. Eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii. EMINESCU, O. I 88. Te-oi duce eu, Sinziană, eu care venisem să ucid zmeul. ALECSANDRI, T. I 435. ◊ (Marchează o opoziție) Citesc eu în loc să citești tu. ▭ Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire) Las’ că ți-oi da eu ție! ▭ Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A. 58. Stam eu și mă chiteam în capul meu că șerpe cu pene nu poate să fie. id. ib. 53. ◊ (În formulele de introducere din actele oficiale, urmat de o apoziție) Eu, X, declar... ◊ (Regional, în poezia populară, folosit în locul acuzativului) Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. 2. (La dativ, în forma mie, îmi, mi, -mi, mi-) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. Mie Mi-a fost luni întregi mînie Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. Mă miram ce-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ 4 (Cu funcțiune atributivă indicînd posesia) Îmi simt inima ca un mic cheag. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. «Ce-mi face Radu?» el întreabă. COȘBUC, P. I 100. Îmi recitesc pagina din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. 488. ◊ (Cu valoare de dativ al interesului) Îmi alcătuisem un trai cu totul artistic. ALECSANDRI, O. P. 16. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul dativ) Mi-aș putea aduce aminte de una din acele întîmplări, cu dihănii cum n-au mai fost altele. SADOVEANU, V. F. 19. Sărut mîna mătușii, luîndu-mi ziua bună, ca un băiet de treabă. CREANGĂ, A. 48. ♦ (Cu valoare de dativ etic) Așa... slugă vicleană ce-mi ești? CREANGĂ, P. 233. Aici mi-ai fost? id. ib. 24. Ei se sfătuiră... Ca să mi-l omoare. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (Uneori întărit prin pers. 2) Ce credeți că mi-ți văzu, boieri d-voastră? ISPIRESCU, L. 191. Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana cît mi ți-i băietUL! CREANGĂ, A. 23. O dată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și o ține bine. id. P. 177. 3. (La acuzativ, în forma mine, mă, -mă, m-) Oamenii mă-nvinuiesc Că sînt tînăr și iubesc. COȘBUC, P. I 76. Acum însă m-ai mîncat tu. ISPIRESCU, L. 5. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma mine) Pe mine nu mă mai ajungi tu aici, în vîrf. SADOVEANU, V. F. 27. Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! COȘBUC, P. I 126. Ca mîne, poimîne mi se împlinesc anii și rămîi făr’ de mine. CREANGĂ, P. 161. ◊ (În glumă, în expr.) Eu și cu mine = eu în persoană, chiar eu. Ce văd?... Cuconu Grigori Bîrzoi!... [Bîrzoi:] Eu și cu mine, cucoană dragă! ALECSANDRI, T. I 164. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă construită cu pronumele-obiect în cazul acuzativ) Mă strînsesem ghem și vorbeam eu singur în gînd cu mine și cu dînsul. SADOVEANU, V. F. 27. Mă dau jos, caut o lespede potrivită, mă sui cu dînsa iar în tei. CREANGĂ, A. 54. Mă trezii într-un pustiu fără margini. ALECSANDRI, O. P. 15. 4. (Urmat de unul, una, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Eu unul nu știu, declară colonelul categoric. BRĂESCU, V. A. 32. Mie unuia nu-mi trebuie. CREANGĂ, P. 186. – Pronunțat: ieu. - Forme gramaticale: dat. mie, mi, îmi, -mi, mi-; acuz. mine, mă, -mă, m-. – Variantă: (popular) io (TEODORESCU, P. P. 270) pron. pers.

IO pron. pers. v. eu.

LA³, lau, vb. I. Tranz. (Popular) A spăla (mai ales pe cap), a scălda, a îmbăia. Ea ne cocea pînă acuma pînea. Mă la pe mine. SADOVEANU, P. M. 246. Îl lă în toată sîmbăta cu fel de fel de buruieni. SEVASTOS, N. 4. Face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare... lă purcelul, îl scaldă. CREANGĂ, P. 76. Lau copilul, îi dau țîță. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Expr. Lă-mă-mamă (cu valoare de substantiv) = om prost, nătîng, lălîu. Măritată de curînd după un văduvoi bătrîn ș-un «lă-mă-mamă». CREANGĂ, A. 96. Dacă găsește vreun lă-mă-mamă... Nu vede, n-aude și nu-i bagă seamă. PANN, P. V. II 97. ◊ Refl. Ileana pe cap se la. BIBICESCU, P. P. 271. – Forme gramaticale: prez. ind. lau, lai, lă, lăm, lați, lau, part. lăut. - Prez. conj. pers. 3 și: să leie (CREANGĂ, P. 289).

MINĂ¹, mine, s. f. 1. Loc subteran, amenajat cu diferite lucrări și instalații care permit accesul la zăcămintele de minerale utile și fac posibilă exploatarea acestora. Noi bine știm că azi, din mină, Cei ce primesc căldură și lumină Ai noștri sînt, și tot ce noi vom face E pentru-o viață nouă, pentru pace. BENIUC, S. 7. În minele adînci ale Munților Apuseni se vede perfect tot ce s-a petrecut atunci. Aurul lichid și fierbinte s-a strecurat printre stînci. BOGZA, A. Î. 121. Mai înainte, aceste mine de sare prezentau un aspect înspăimîntător. BOLINTINEANU, O. 432. ♦ Ansamblul lucrărilor, construcțiilor și instalațiilor de la suprafață și din subteran ale unei exploatări miniere. ♦ Bogăție mare, izvor nesecat. Știința lui France este o mină de considerații, de apropieri, de comparații, care dau o mai mare forță creației sale. IBRĂILEANU, S. 280. 2. Armă explozivă, compusă dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care se așază pe pămînt, în pămînt sau sub apă și explodează la atingere sau la comandă (prin acțiunea unui dispozitiv special). Tîrnăcopul, pila, mina mușcă stînca cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I 231. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I 6. 3. (Adesea determinat prin «de creion») Vergea cilindrică sau prismatică subțire făcută din grafit, plombagină sau dintr-o altă substanță care poate lăsa o urmă pe hîrtie sau pe alte materiale. Mină de grafit. Mină colorată.

MINĂ², mine, s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip; înfățișare. V. mimică. Fata încercă să-și facă o mină surîzătoare, dar lacrămile îi jucau încă în ochi. BART, E. 338. Acum, închipuiește-ți, de poți, mina călugărilor. NEGRUZZI, S. I 228. Expr. A avea mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău); a părea sănătos (sau bolnav).

MINĂ³, mine, s. f. (La grecii din antichitate) Monedă valorînd o sută de drahme. Alcibiad, floarea efebilor din Atena, tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cîne minunat pe care-l cumpărase cu șaptezeci de mine. ODOBESCU, S.III 43.

NOI pron. pers. 1 pl. (La dativ și la acuzativ formele neaccentuate sînt adesea însoțite de formele accentuate) 1. (Desemnează pe cel ce vorbește și persoana sau persoanele pe care și le asociază în vorbire; adesea marcînd insistența) Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. Tot pămîntul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini. EMINESCU, O. I 155. ◊ (Urmat de determinări) Păi noi, contingentul de-abia sosirăm! SADOVEANU, M. C. 103. Noi, tinerii, devenisem sîmburele împrejurul căruia se grupau ideile viitorului. GHICA, S. 255. 2. (În dativ, numai la formele neaccentuate, are valoare posesivă) Nu-i nevoie să ne ostenim de pe acum caii. SADOVEANU, O. I 146. Poftim de ne blagosloviți casa și masa. CREANGĂ, A. 10. Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu. EMINESCU, O. I 129. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara noastră. La noi sînt codri verzi de brad și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Cerna a fost pe la noi cînd eram la Lipsca. CARAGIALE, O. VII 193. (Regional) Ca pe noi = cum trebuie; p. ext. strașnic. Și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau... ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. ♦ (În dativ sau în acuzativ, numai la formele neaccentuate, are valoare de pronume reflexiv) Vrei să ne-aprindem paie în cap? CREANGĂ, P. 9. Ne-om culca lîngă izvorul Ce răsare sub un tei. EMINESCU, O. I 101. Noi însă, începem a ne căi că ne porniserăm de la Hangu. ALECSANDRI, C. 39. ♦ (În dativ și acuzativ, numai la formele neaccentuate, are valoare de pronume reflexiv reciproc) Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. De ce nu ne-am scrie unul altuia, sub formă de epistole intime, cele ce ne-am povestit într-astă seară? GHICA, S. XXIV. 3. (Cu valoare de dativ etic) Cum ni l-au sfîrticat nelegiuiții! SADOVEANU, O. I 21. Ce ne treci ca un drumeț. ALECSANDRI, P. P. 280. 4. (În stilul oficial-administrativ, azi rar; de obicei urmat de determinări) Eu. Noi comisarul secției 55 după reclamația părților. CARAGIALE, O. II 109. ♦ (Ca plural al modestiei, folosit de autori) Eu. Noi credem că una din însușirile poeziei este că ea ațîță, pune în lucrare, dacă putem zice așa, puterile psihice ale omului. GHEREA, ST. CR. I 132. – Forme gramaticale: dat. nouă, ne, ni, acuz. (pe) noi, ne.

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici albastre, roșii și albe, cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis). De atunci floricica asta s-a numit: nu-mă-uita. NEGRUZZI, S. I 109. Să răsară garofițe, Viorele, micșunele, Nu-mă-uita: floricele. TEODORESCU, P. P. 330.

PASĂMITE adv. (Popular și arhaizant) Pesemne, probabil, se pare, se vede că... – Cînd tocmai se gîndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite se uluise el că iar a dat peste oameni ca și dînsul. DELAVRANCEA, S. 243. Pasămite, i se făcuse milă de el babei. VLAHUȚĂ, O. AL. II 60. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. ISPIRESCU, L. 35.

MINĂ¹ s.f. 1. Loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. ♦ Ansamblul lucrărilor subterane care permite exploatarea unor zăcăminte. ♦ (Fig.) Mare bogăție (ascunsă). 2. Cilindru subțire de grafit etc. din interiorul creioanelor. 3. Armă alcătuită dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. [< fr. mine, it. mina, germ. Mine].

MINĂ² s.f. Înfățișare; expresie a feței; fizionomie. [< fr. mine].

MINĂ³ s.f. (La vechii greci) Monedă valorînd o sută de drahme. [< fr. mine, lat. mina].

MINĂ¹ s. f. 1. loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. 2. galerie săpată în frunzele sau în scoarța unei plante de către insecte. 3. (fig.) mare bogăție (ascunsă). 4. cilindru subțire de grafit etc. din interiorul creioanelor sau pixurilor. 5. mijloc de luptă alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. (< fr. mine, germ. Mine)

MINĂ² s. f. expresie a feței; fizionomie. (< fr. mine)

MINĂ³ s. f. veche monedă grecească de aur sau de argint, valorând o sută de drahme. (< fr. mine, lat. mina)

mină-pilot s. f. (tehn.) Mină care servește ca bază de experimentare ◊ „Au fost atacate și lucrări de bază la o mină-pilot. Aici se va experimenta și stabili tehnologia unui nou procedeu de extracție a sării.” R.l. 13 X 66 p. 1. ◊ „S-a întocmit și este în curs de aplicare un program de cercetări miniere constând din deschiderea unei mine-pilot unde se vor experimenta tehnologiile de extracție adecvate pentru exploatarea straturilor groase.” Sc. 23 II 74 p. 1 //din mină + pilot//

mină-școală s. f. (tehn.) Mină în care lucrează elevi sau studenți mineri ◊ „Pe lângă Grupul școlar minier de la Motru, jud. Gorj, a fost construită o mină-școală care a fost dotată și amenajată după cele mai noi tehnologii ale acestui bazin minier, cu mecanisme în funcțiune, inclusiv un complex mecanizat de avansare, tăiere și susținere.” R.l. 13 VI 73 p. 2. ◊ „Mina Herja, draga noastră mină-școală, lucrează din plin.” V. stud. 26 XII 73 p. 12; v. și R.l. 9 IV 80 p. 2 (din mină + școală)

EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbește) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplinește lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai știu ~. ~ unul nu știu. 3) (se folosește în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăț lecțiile. Mi-a dat cartea. 5) (servește la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego

A LA lau tranz. pop. (persoane) 1) A spăla (pe cap). 2) fig. fam. A muia din toate părțile; a uda în întregime; a scălda. ◊ Lă-mă-mamă om mărginit la minte. /<lat. lavare

MINĂ¹ ~e f. 1) Subteran de unde se exploatează zăcăminte minerale. 2) Ansamblu de lucrări și de instalații ce țin de extragerea zăcămintelor minerale. 3) Parte centrală de grafit sau de alt material a unui creion. 4) fig. Sursă inepuizabilă (de bogăție). 5) Armă explozivă al cărei dispozitiv poate exploda în pământ sau în apă. Câmp de ~e. [G.-D. minei] /<fr. mine, germ. Mine

MINĂ² ~e f. Expresie specifică a feței, care denotă o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine. /<fr. mine

MINĂ³ ~e f. (în antichitatea greacă) Greutate sau monedă egală cu o sută de drahme. /<fr. mine, lat. mina

NOI pron. pers., pers.¹ pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include și vorbitorul) ~ am fost la spectacol. * ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noștri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orașul ne e frumos. 3) (se folosește ca plural al modestiei, având valoare de persoana¹ singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se folosește ca plural al autorității) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos

PASĂMITE adv. pop. (atribuie celor spuse valoare de probabilitate, de posibilitate etc.) După cât se pare; pesemne; probabil. /pasă + mite

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare

eu 1. pr. de întâia persoană. [Lat. EGO]. ║ n. Filoz. individualitate care are conștiință despre existența sa.

lă-mă-mamă m. om copilăros: dacă găsește vr’un lă-mă-mamă PANN. [Lit. spală-mă (la cap), mamă!].

mă pron. pe mine. [Lat. ME].

mină f. 1. loc sub pământ de unde se extrag minerale combustibile: o mină de aur, de cărbuni; 2. fig. izvor abundant: o mină de observațiuni; 3. cavitate subterană ce se umple cu o substanță explozibilă.

mină f. aparența exterioară, aerul feței: mină bună, tristă. (= fr. mine).

mină f. măsură de greutate și monedă greacă antică în valoare ce 100 drahme.

noi pr. pl. de întâia persoană. [Lat. NOS].

nu-mă-uità n. plantă ce crește în pădurile dela munte, cu florile albastre, roșii sau albe (Myosotis silvatica).

1) eŭ, V. ĭeŭ.

1) ĭeŭ (scris și eŭ) pron. de pers. I sing. (lat. ĕ[g]o, it. io, sard. eo, fr. je, pv. ieu, sp. yo, pg. eu). Ĭeŭ îs acela, ĭeŭ îs aceĭa! – În filosofie, individualitate conscientă de existența eĭ. – Se declină: ĭeŭ; al meŭ, a mea, aĭ meĭ, ale mele; mie, îmĭ, mi, mĭ (mie îmĭ pare, mi se pare, mĭ-a spus); mă, pe mine (mă vede pe mine). După ca, ca și, de cît se pune mine îld. ĭeŭ: aĭ făcut ca mine, ca și mine, maĭ bine de cît mine. (Mine, maĭ vechĭ mene, vine d. lat. me pin anal. cu cine, ce).

îmĭ, V. mi.

lă-mă-mámă s. m. fără pl. (imper. d. laŭ, mă laŭ și voc. mamă). Iron. Om fără energie, bleg, tîmpit.

1) mă pron. personal la ac. (lat. me, it. mi, fr. moi, sp. pg. me). Pe mine: mă doare picĭoru.

méne pron. V. mine.

2) mi, pron. personal enclitic la dativ (lat. mihi): mi se dă, mi le dă, mi-l dă (cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îmĭ, ĭar îmĭ se reduce la -mĭ cînd e o vocală înainte: îmĭ dă, nu-mĭ dă). V. mie; ți, și, i.

2) mia, V. mie 2.

2) míe pron. personal de pers. I, acc. la dativ (lat. *mihi îld. mĭhi. Cp. cu ție, șĭe). Mi, îmĭ: mĭe mi se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat, miĭa: Cuĭ? Miĭa!

1) *mínă f., pl. e (fr. mine, subst. verbal d. miner, a mina, a submina). Teren în fundu pămîntuluĭ de unde se scot metale, cărbunĭ, petre ș. a.: mină de aur, de fer, de cărbunĭ de pămînt, de diamant. Săpătură (șanț, galerie, puț) p. a scoate metale saŭ minerale. Săpătură făcută supt pămînt p. a pune materiĭ explozive care să arunce în aer ceĭa ce e deasupra. Fig. Loc de unde poțĭ lua tot ce-țĭ trebuĭe: această moșie e o mină de aur, această carte e o adevărată mină de informațiunĭ. Mină plutitoare, mașină plutitoare făcută să explodeze cînd va fi cĭocnită de un vas.

2) *mínă f., pl. e (fr. mine, poate d. bretonu min, cĭoc, bot). Aer, aparență, expresiune a fețeĭ: mină sănătoasă, veselă. A face mine, a te arăta supărat, a face mutre.

3) mínă f., pl. e (lat. mina, d. vgr. mnâ). La vechiĭ Grecĭ, o măsură de greutate egală cu o sută de drahme (cea din Egina cam 600 de grame, cea din Atica vre-o 432-436). O monetă, a 60-a parte din talent (cea din Egina cam 135 de francĭ, cea din Atica vre-o 98. O mină de aur valora de 10-12 orĭ maĭ mult).

1) ni V. ne 1.

noĭ, pron. personal de pers. I pl. (lat. nos, noĭ, it. noi, pv. pg. cat. vfr. nos, nfr. nous): eŭ merg, noĭ mergem. V. ne 1.

1) nóŭă dativu din noĭ (lat. nǒbe, ild. nôbis): dă-ne noŭă, noŭă ne dă, noŭă ni se dă.

nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche.

pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!

rácul-de-mine, V. sărac.

eu² [pron. ĭeŭ] pr., d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi- (Mi-a dat.), -mi (Dă-mi.), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. mine (prep. + mine), neacc. mă, mă- (Mă-ntreabă.), -mă (Dă-mă.), -mă- (Da-mă-vei.), m- (M-a dat.), -m- (Datu-m-a.)

îmi v. eu²

!lă-mă-mamă (pop.) s. m. și f., g.-d. art. lui lă-mă-mamă; pl. lă-mă-mamă

m-, -m- pr. v. eu

mă², -mă, mă-, -mă- v. eu

mi¹, -mi, mi-, -mi- v. eu

mie³ v. eu

mină¹ (exploatare, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. minei; pl. mine

mină² (înfățișare) s. f., g.-d. art. minei

ni², ni-, -ni- pr. v. noi

noi pr., d. acc. nouă, neacc. ne (Ne dă.), ne- (Ne-a dat.), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (Ni se dă.), ni- (Ni-l dă.), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + noi), neacc. ne (Ne vede.), ne- (Ne-a văzut.), -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)

nouă¹ adj., pr. v. nou¹, noi

nu-mă-uita (plantă) s. f., pl. nu-mă-uita

pasămite (pop., fam.) adv.

uita¹ (a ~) (a da uitării) vb., ind. prez. 1 sg. uit, 2 sg. uiți, 3 uită; conj. prez. 1 sg. să uit, 3 să uite

uita² (a se ~) (a privi) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă uit, 2 sg. te uiți, 3 se uită; conj. prez. 1 sg. să mă uit, 3 să se uite; imper. 2 sg. afirm. uită-te; ger. uitându-mă

eu¹ [pron. ieu] pr., d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. mine (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)

îmi v. eu

!lă-mă-mamă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mamă; pl. lă-mă-mamă

m-, -m- pr. v. eu

mă², -mă, mă-, -mă- v. eu

mi², -mi, mi-, -mi- v. eu

mie³ v. eu

mină² (subteran, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. minei; pl. mine

mină¹ (înfățișare) s. f., g.-d. art. minei

ni², ni-, -ni- pr. v. noi

noi pr., d. acc. nouă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)

nouă² adj., pr. v. nou¹, noi

nu-mă-uita s. f., pl. nu-mă-uita

pasămite (pop.) adv.

eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-

lă-mă-mamă s. m. invar.

mină (loc subteran, fizionomie, monedă grecească) s. f., g.-d. art. minei; pl. mine

noi pr., d. acc. nouă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)

nu-mă-uita s. f.

pasămite adv.

eu

nu-mă-uita

pasămite

eu.

lă-mă-mamă invar.

mă interj. și pron.

mie pron. pers. dat. (îmi dă mie).

nu-mă-uita.

pasă-mi-te.

mine pron. pers. – Formă a cazurilor prepoziționale a pron. de persoana întîi, eu. – Mr. mine „eu”. Lat. me, într-o compunere mai puțin clară (după Philippide, Principii, 78 și Candrea-Dens., 533, din lat. *me ne; după Scriban, din *mene, prin analogie cu *quene › cine). Probabil e vorba de aceeași formă flexionară care indică acuzativul, în *tatanem › tătîne, v. aici. Înv. se folosea pentru acuzativul fără prepoziție: cine uraște mine (Coresi). Cf. sine.

eu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie < mĭhĭ, dat. (î)mi < mĭ, acuz. mă < mē sau mine < mēne. Se folosește acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță io.

mină (mine), s. f. – Sursă, filon, zăcămînt. Fr. mine. Este omonim cu mină, s. f. (aparență, aspect, prezență, față), din fr. mine. – Der. miner, s. m., din fr. mineur; mina, vb., din fr. miner.

noi pron. – Pers. I pl. a pron. personal. – Mr., megl. noi. Lat. nos (Pușcariu 1188; Candrea-Dens., 1239; REW 5960), cf. it. noi, prov., cat., v. sp., port. nos, fr. nous. Dativul are o formă tonică, nouă < lat. nobῑs, și o formă atonă, ne < lat. nῑs. Finala în -i nu este clară; cf. Rohlfs, It., 498, care se gîndește la un reflex al formelor oblice (nobῑs › noi, vobῑs › voi); după ipoteza mai puțin probabilă a lui Pascu, Beiträge, 18, ar fi terminație de plural.

AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.) prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul – Filozoful alexandrin Ammonios Saccas, parafrazează în „Viața lui Aristotel”, un text din cartea I a „Eticii nicomachice” a acestuia: A pune adevărul mai presus de prietenia sau stima pentru un maestru.

ANCH’ IO SONO PITTORE (it.) sunt și eu pictor – Exclamație atribuită lui Coreggio în fața tabloului „Sfânta Cecilia” al lui Rafael. Are un sens dublu: admirativ și stimulativ.

ÁPRÈS MOI (APRÈS NOUS) LE DÉLUGE (fr.) după mine (după noi) potopul – Cuvinte atribuite marchizei de Pompadour și lui Ludovic al XV-lea. Îmbinare de egoism profund și nepăsare pentru soarta generațiilor viitoare.

DO UT DES (lat.) îți dau ca să-mi dai – Formulă din dreptul roman referitoare la echivalența prestațiilor în cazul schimbului; în sens larg, serviciu contra serviciu.

DOCENDO DISCIMUS (lat.) învățând pe alții, învățăm pe noi – Prin transmitere, cunoștințele noastre se consolidează și se îmbogățesc.

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.

ET IN ARCADIA EGO (lat.) și eu am fost în Arcadia – Epigraful unui tablou celebru al pictorului Nicolas Poussin. Arcadia legendară fiind ținutul vieții idilice, patriarhale, expresia mărturisește nostalgia după o fericire pierdută.

FACIAS IPSE QUOD FACIAMUS SUADES (lat.) fă tu însuți ceea ce ne sfătuiești pe noi să facem – Plaut, „Asinaria”, act. III, scena 3, 40.

HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.

HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.

L’ÉTAT C’EST MOI (fr.) statul sunt eu – Cuvinte pe care Ludovic al XIV-lea le-ar fi rostit în 1651 în fața Statelor generale. Indică chintesența monarhiei absolute și, prin extensie, tendințele dictatoriale.

ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am săvârșit (această faptă) – Vergiliu, „Eneida”, IX, 427. Tânărul troian Nisus ia asupra sa întreaga răspundere pentru omorurile săvârșite în tabăra rutililor împreună cu prietenul său Eurial pentru a-i salva acestuia viața. Devotament prietenesc dus până la sacrificiul suprem.

NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul în rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostaș din armata romană intrată în orașul Siracusa, care îi călcase figurile desenate pe nisip. Acesta, socotindu-se insultat și necunoscându-l pe marele învățat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care încearcă să te distragă de la preocupările importante.

OMNIA MEA MECUM PORTO (lat.) tot ceea ce am duc cu mine – Versiunea latină a răspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetățenilor săi mirați că părăsește cetatea (Priene), asediată de perși, fără să-și ia nimic cu el. Spiritul constituie unica bogăție a înțeleptului, un bun care-l însoțește peste tot.

TEMPORA MUTANTUR ET NOS MUTAMUR IN ILLIS! (lat.) vremurile se schimbă și noi odată cu ele! – Cugetare a împăratului Lothar I, care și-a sfârșit viața în călugărie.

VIEN DIETRO A ME, E LASCIA DIR LE GENTI (lat.) vino după mine și lasă lumea să vorbească – Dante, „Purgatoriul”, V, 10.

ZWISCHEN UNS SEI WAHRHEIT (germ.) între noi fie adevărul – Goethe, „Iphigenia auf Tauris”, act III, scena 1.

MYOSOTIS L., NU MĂ UITA, fam. Boraginaceae, gen originar din Europa, Asia, Australia, America, Africa de S, cu peste 50 specii erbacee, anuale, bienale sau perene. Flori (caliciu cu 5 diviziuni, corolă lungă, tubuloasă, iar limbul plan cu 5 petale îndepărtate cu gîtul închis prin solzi gălbui, 5 stamine) hermafrodite, albe, roz sau albastre, fără bractee, rar cu cîteva bractee, în cimă scorpioidală. Frunze opuse, simple, nedivizate, alterne, lipsite de stipele. Tufe scunde, compacte.

dumneaeu pron. pers. (glum.) eu.

PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.

poate că ai treabă și noi te reținem! expr. (adol., iron.) hai, pleacă!, lasă-ne în pace!

să mor eu! expr. (vulg.) pe cuvânt de onoare!, pe cinstea mea!

MINĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. și reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. și reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.)

MINĂ s. v. fizionomie.

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

NU-MĂ-UITA s. v. ochii-păsăruicii.

PASĂMITE adv. v. pesemne, poate, probabil.

MINĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. și reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. și reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.)

MINĂ s. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, înfățișare, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ mulțumită.)

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

nu-mă-uita s. v. OCHII-PĂSĂRUICII.

pasămite adv. v. PESEMNE. POATE. PROBABIL.

Alter ego (lat. „Alt eu”, „Al doilea eu”). Ephestion, aghiotantul lui Alexandru cel Mare și prietenul său nedespărțit la treabă și la petreceri, a fost, cum s-a spus, un alter ego al regelui Macedoniei. Filozoful grec Zenon recunoștea că fiecare discipol din școala sa stoiciană „Porticul” e un alter ego al lui. Scriitorul englez Walter Scott consideră că Leicester, favoritul reginei Elisabeta a Angliei, devenise un alter ego al ei. Expresia se mai folosește și în cazul cînd doi prieteni inseparabili, tovarăși de luptă și idei, își reflectă exact părerile și gîndurile. IST.

Et in Arcadia ego! (lat. „Și eu am trăit în Arcadia!) – exprimă regretul fericirii pierdute. Arcadia, regiune din vechea Grecie în centrul Peloponesului, era locuită de un popor de păstori pe care poeții din antichitate îi socoteau fără de prihană. De aici Arcadia a ajuns să desemneze o țară imaginară cu oameni de o rară puritate în comportarea lor, un fel de rai pe pămînt. Cine pierde o asemenea viață fericită, poate spune: ”Et in Arcadia ego!„ În acest sens expresia a fost folosită ca inscripție la tabloul ”Păstorii Arcadiei„ de ilustrul pictor francez Poussin, și ca epigrat la un capitol din Pseudokyneghetikos de Al. Odobescu. Ea a fost pusă ca moto de Goethe la lucrarea sa Călătorie în Italia, iar Friedrich Schiller, tălmăcind-o în germană, își începe cu ea poezia Resignation (Resemnare): ”Auch ich war in Arkadien geboren„ (în traducerea lui Eminescu: ”Și eu născui în sînul Arcadiei„). Poemul Atque nos! al lui Coșbuc se încheie cu această expresie (la plural): ”Și-mi vine să-mi înalț fruntea și s-o scutur veselos/ Și să strig în lumea largă: « Et in Arcadia nos! »" LIT.

Faire bonne mine à mauvais jeu (fr. „A face mină bună la un joc rău, adică: a ascunde adevărul”). Populara zicală exprimă atitudinea omului care, într-o situație neplăcută, își disimulează adevăratele sentimente: tristețea, plictiseala, aversiunea, nemulțumirea etc., arborînd în mod artificial, după împrejurare, o figură veselă, amabilă, satisfăcută… Madame Bovary, eroina lui Flaubert, în jocul dintre visurile ei romantice și aspectele amare ale realității, era deseori nevoită să facă bonne mine à mauvais jeu. „Fiecare surîs – cum scrie Flaubert – ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, fiecare plăcere – dezgustul ei”. FOL.

Hoc volo, sic iubeo! (lat. „Asta vreau, așa poruncesc!”) – E începutul versului 223 din satiraa VI-a a lui Iuvenal. El pune aceste cuvinte în gura unei femei care spune în continuare: „sit pro ratione voluntas” (voința mea ține loc de orice altă rațiune). E vorba de o femeie dictatoare care nu vrea să știe de nimeni și de nimic în afară de bunul ei plac. De aceea expresia servește pentru a exprima o voință arbitrară. LIT.

MÍNĂ¹ s. f. 1. (Adesea urmat de determinări arătînd felul, natura) Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; galerie, ansamblu de galerii și construcții de suprafață amenajate cu lucrări și instalații în scopul extragerii acestor substanțe; (învechit și regional) ocnă, baie, (învechit) madem (2), minieră (1). Un trup solid ce se scoate de prin minuri (ocne). VÎRNAV, L. 138^r/7. Aduce mare folos proprietarilor de mine (băi). AR (1830), 358¹/44. În Carolina de amiaza zi (în America) s-a descoperit o mină (ocnă) de aur. CR (1833), 263²/41. Încă din veacul al XI[-lea] prelucra minile cele înavuțite de arină de aur. ASACHI, S. L. II, 17. Lucrarea minelor (a. 1844). CAT. MAN. I, 620. Nu mă voi întinde a descrie modul lucrării minelor. NEGRUZZI, S. I, 312. Mai înainte, aceste mine de sare prezentau un aspect înspăimântător. BOLiNTiNEANU, O. 432. Lege pentru cruțarea pădurilor și exploatarea minelor. MAIORESCU, D. II, 240. Apăreau mine scobite în pîntecul pămîntului. C. PETRESCU, R. DR. 37. Intensificarea producției minelor de aur. OȚETEA, R. 311. Lucrări miniere de explorare și deschidere la minele auro-argintifere. LEG. EC. PL. 428. Închipuiți-vă ceea ce e îndrăzneț, gigantic și trepidant în această imagine și vă veți da seama ce înseamnă o mină de cărbuni. BOGZA, V. J. 71, cf. id. A. Î. 120. Tăcerea fundurilor de mină. BARANGA, V. A. 30. ◊ F i g. (Cu aluzie la izvorul nesecat al zăcămintelor) Natura . . . este pentru poezie o mină . . . plină de îndestulare. HELIADE, GR. P. 14/23. Căsătoria, dar, devine pentru dînsul o nouă mină de exploatat. FILIMON, O. I, 97, cf. 128, 255. Știința lui. . . este o mină de considerații, de apropieri, de comparații, care dau o mai mare forță creației sale. IBRĂILEANU, S. 280. 2. (Rar) Galerie săpată pentru a servi la aruncarea în aer a unei întărituri a dușmanului. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LTR². 23. Dispozitiv complex care se așază pe pămînt, în pămînt, sub apă etc. și care explodează la atingere sau la comandă (pentru a înlătura un obstacol, pentru a distruge obiective inamice în timp de război etc.). Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I, 6, cf. 228. Tîrnăcopul, pila, mina mușcă stînca cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I, 231. Ca o scînteie într-o mină de pulbere, glasul domnului aprinsese inimile noroadelor. SADOVEANU, O. I, 181. Au fost scoase minele, au fost strînse obuzele neexplodate. STANCU, U.R.S.S. 189. Se fabrica în realitate armament, piese pentru mine de cîmp. BENIUC, M. C. I, 263, cf. 337. 4. Vergea de grafit, care lasă urme pe hîrtie și se utilizează la confecționarea creioanelor. Mine pentru creioane mecanice. NOM. MIN. I, 345. – Pl.: mine și (învechit, rar, 1) minuri. – Din fr. mine, germ. Mine.@

MÍNĂ² s. f. (De obicei urmat de determinări care sugerează starea sufletească) Expresie a feței; fizionomie, chip, figură. V. î n f ă ț i ș a r e, a e r. Se arată . . . pudoarea (rușinea) și înfrînarea în mina sa (fața sa). FIS. 79/29/Acum închipuiește-ți, de poți, mina călugărilor. NEGRUZZI, S. I, 228. Mina mea, în sine cam mucalită. EMINESCU, P. 29. Stă pe jilț un om cu barbă și păr alb și gravă mină. I. NEGRUZZI, S. I, 149, cf. IV, 199, VI, 23. Fata încercă să-și facă o mină surîzătoare, dar lacrămile îi jucau încă în ochi. BART, E. 338. Apoi își șterse brusc ochii și luă o mină și mai dușmănoasă. CĂLINESCU, E. O. II, 48, cf. 220, 263. ◊ E x p r. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arata bine (sau rau), a parea sănătos (sau bolnav). Era un om ce avea o mină în destul de bună pentru vîrsta lui. HELIADE, D. J. 27/4. (Rar) A face mina de a. . . = a arăta intenția de a. . . Pune piedici [vizitatorilor] cînd fac mina de a-și scutura pulberea încălțămintii. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 200. (Învechit) A face mine = a se arăta supărat. Cii mai mulți făcea mine. AR (1829), 248²/13. - Pl.: mine. – Din fr. mine.

MÍNĂ³ s. f. 1. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu 100 de drahme. Acei 32 sau 33 de fierari sau lăcătuși a lui Demosten producea anual 30 mine. ROM. LIT. 83²/32. Cîne minunat pe care-l cumpărase cu șaptezeci de mine (vreo 6500 lei noi), ODOBESCU, S. III, 43. 2. Numele unei măsuri de greutate a vechilor greci. Cf. LM., ȘĂINEANU, D. U., CADE. – Pl.: mine. – Din fr. mine, lat. mina.