3 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mecanic, ~ă [At: AMFILOHIE, G. F. 21r/7 / S și: (înv) mechanic / V: (înv) maha~, ~nec, meha~, miha~, (înv) mihanicus, (reg) mehalnic / Pl: ~ici, ~ice / E: lat mechanicus, mechanica, it meccanico, meccanica, ger Mechaniker, Mechanika, fr mécanique, ngr μηϰανιϰή, ,μηϰανιϰός rs механика, механик] 1 sf Știință care studiază forțele motrice, legile echilibrului, mișcării corpurilor și mecanismelor. 2 sf Tehnică a procedeelor în care intervin în special forțele motrice, legile echilibrului, mișcării corpurilor și mecanismelor Si: mecano-tehnică. 3 sf (Îs) Atelier de ~ă Atelier în care se construiesc și se repară mașini, piese ale unui mecanism etc. 4 sf (Îs) ~â cerească Știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești, mai ales a planetelor, sateliților și cometelor. 5 sf Manual, tratat de mecanică (1). 6 sf (Înv) Mecanism. 7 sf (Înv) Mașină. 8 sf Ocupație, meserie a mecanicului (10). 9 sm (Înv) Specialist în mecanică (1). 10 sm Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, a diverselor mașini și aparate. 11 sm Persoană care supraveghează funcționarea unei mașini pe care o conduce. 12 a Care aparține mecanicii (1). 13 a Referitor la mecanică (1). 14 a De mecanică (1). 15 a Care acționează asupra schimbării poziției corpurilor. 16 a (Îoc chimic) Fizic. 17 a Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism. 18 a Care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor Si: mecanizat. 19-20 a, av (Care are loc) fără participarea conștiinței, a voinței, a inteligenței Si: automat, mașinal. 21 a (Înv; îs) Armonie ~ă Armonie imitativă.

mehanic, ~ă s, a vz mecanic

mihanic, ~ă s, a vz mecanic

mihanicus sm vz mecanic

MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adv.) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adv.) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

MECÁNIC2, -Ă, mecanici, -e, adj. 1. Care este pus în mișcare sau care funcționează cu ajutorul unei mașini sau al unui mecanism; care se referă la un fenomen studiat în mecanică. Șeful echipei... zîmbește ortacilor cu brațele-ncleștate Pe ciocanul mecanic. DEȘLIU, G. 46. Mișcări sacadate de păpușă mecanică. C. PETRESCU, Î. II 36. ♦ (Adverbial) Automat. Podul său uriaș se oprește în fața cuptorului, unde își deschide mecanic gura. SAHIA, N. 33. ♦ Care se referă la mecanică (2), care aparține mecanicii. Închiderea atelierului mecanic a fost o greșeală. DEMETRIUS, C. 13. 2. (Despre o acțiune, un gest, o mișcare) Care nu-i legat de conștiință, executat în mod automat; mașinal. Din două mișcări mecanice puștile se legănară... pe brațul trăgătorilor. DUMITRIU, B. F. 124. (Adverbial) întinde mîna mecanic și rupe învelitorile. C. PETRESCU. C. V. 214.

MECÁNIC1, mecanici, s. m. Lucrător care efectuează operații mecanice de fabricare, de reparare sau de întreținere a utilajelor. Rămîn aici pînă vine mecanicul să repare telefonul. SEBASTIAN, T. 46. ◊ Persoană care conduce un vehicul sau care supraveghează o mașină; mașinist. Mecanicii au oprit; oamenii s-au risipit în cîmp. SADOVEANU, P. M. 40.

MECÁNICĂ s. f. 1. Știință care studiază condițiile mișcării și ale repausului corpurilor considerînd masele și forțele lor. Am putut să-mi pun mai bine la punct cursul... studiind cărțile de mecanică teoretică și aplicată ale lui Nekrasov. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 6/2. Prin mecanică și prin chimie [secolul al XIX-lea] a transformat toate artele și măiestriile. GHICA, S. A. 27. Mecanică cerească = știința care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești, mai ales a planetelor, sateliților și cometelor. 2. (Uneori determinat prin «tehnic») Tehnica procedeelor în care intervin în special fenomene mecanice; mecanotehnica. Atelier de mecanică - atelier în care se construiesc și se repară mașini, piese etc. Ai văzut jos atelierul de mecanică și motorul care ți s-a părut mare ca un elefant. PAS, Z. I 291. ♦ Ocupația, îndeletnicirea, meseria mecanicului.

MECÁNIC, -Ă adj. 1. Acționat de o mașină sau de un mecanism. 2. Referitor la mecanică (2) [în DN]. 3. (Despre o acțiune, un gest) Făcut automat; reflex, mașinal. // s.m. Lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ♦ Conducător al unei locomotive. [Var. mehanic, -ă adj. / cf. fr. mécanique, germ. Mechanik, lat. mechanicus, gr. mechanikos].

MECÁNICĂ s.f. 1. Știință care studiază condițiile mișcării și ale repausului corpurilor. ♦ Mecanică cerească = știință care studiază mișcarea aștrilor. 2. Tehnica procedeelor în care intervin în special fenomene mecanice; mecanotehnică. [Gen. -cii. / cf. fr. mécanique, cf. gr. mechane – mașină].

MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acționat de o mașină, de un mecanism. 3. (despre o acțiune, un gest; și adv.) făcut automat; mașinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ◊ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. știință care studiază legile mișcării și ale repausului corpurilor. ♦ ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mișcarea corpurilor cerești. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinație. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

MECÁNIC2 ~ci m. 1) Specialist în mecanică. 2) Muncitor specializat în montarea, întreținerea și reparația mașinilor, mecanismelor, motoarelor sau aparatelor. 3) Persoană care conduce sau supraveghează un vehicul sau un motor; mașinist. 4) Conducător al unei locomotive; mașinist. /<lat. mechanicus, germ. Mechaniker

MECÁNIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de mecanică; propriu mecanicii. 2) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; funcționat de o mașină sau de un mecanism. 3) fig. Care este făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; inconștient; automat; mașinal; instinctiv; involuntar. 4) Care rezultă din mișcare; produs prin mișcare. Energie ~că. Reacție ~că. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique

MECÁNIC3 adv. Ca un automat; fără rațiune. A vorbi ~. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique

MECÁNICĂ f. 1) Ramură a fizicii care studiază mișcarea și echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor. 2) Ramură a tehnicii care are ca obiect de studiu construirea și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. [G.-D. mecanicii] /<lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik

mecanic a. 1. privitor la mecanică; 2. pus în lucrare cu ajutorul mașinelor: arte mecanice; 3. fig. se zice de o lucrare la care nu se cere sau unde lipsește inteligență. ║ m. 1. cel ce se ocupă cu mecanica; 2. constructor de mașini; 3. cel ce conduce o mașină.

mecanică f. 1. partea matematicelor ce studiază legile mișcării și ale echilibrului precum și acțiunea mașinelor: mecanica coprinde dinamica și statica; 2. operă ce tratează despre această știință; 3. fig. dispozițiune naturală sau artificială a corpurilor.

*mecánic, -ă adj. (vgr. mehanikos, d. mehané, de unde și lat. máchina, fr. machine, mașină. V. macin). Relativ la legile mișcăriĭ și ale echilibruluĭ. Care se face pin munca mînilor sau a mașinilor: artele mecanice. Machinal, produs pin mișcare (nu pe cale chimică): digestiunea e o operațiune mecanică. S. m. Persoană care, știind mecanica, inventează, construește saŭ conduce mașinĭ. (Acel ce conduce o mașină se numește și mașinist). S. f., pl. ĭ și e. Acea ramură a matematiciĭ care studiază mișcarea și echilibru puterilor motricĭ și a mașinilor: d’Alembert1 fu unu din fundatoriĭ mecaniciĭ. Carte de mecanică: Mecanica luĭ Laplace. Mecanica cerească, care studiază teoria mișcăriĭ stelelor. Adv. În mod mecanic. Ca o mașină, fără să cugețĭ: acest elev spune lecțiunea mecanic. V. dinamic.[1] corectată

  1. 1. În original: d’Abembert, evident greșit. — LauraGellner

arată toate definițiile

Intrare: mecanic (adj.)
mecanic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mecanic
  • mecanicul
  • mecanicu‑
  • mecanică
  • mecanica
plural
  • mecanici
  • mecanicii
  • mecanice
  • mecanicele
genitiv-dativ singular
  • mecanic
  • mecanicului
  • mecanice
  • mecanicei
plural
  • mecanici
  • mecanicilor
  • mecanice
  • mecanicelor
vocativ singular
plural
Intrare: mecanică
mecanică substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mecanică
  • mecanica
plural
  • mecanice
  • mecanicele
genitiv-dativ singular
  • mecanice
  • mecanicei
plural
  • mecanice
  • mecanicelor
vocativ singular
plural
Intrare: mecanică
mecanică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mecanică
  • mecanica
plural
  • mecanici
  • mecanicile
genitiv-dativ singular
  • mecanici
  • mecanicii
plural
  • mecanici
  • mecanicilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)