mascara sf [At: CANTEMIR, IST. 174 / V: ~rauă, (reg) ~cără / Pl: ~le, (8) măscări / E: tc maskara] 1 (Înv) Paiață. 2 (Dep) Om caraghios. 3 (Dep) Om de nimic. 4 (Îvp) Batjocură. 5 (Îe) A face (pe cineva) de ~ A face de râs. 6 (Îae) A certa cu asprime Si: (fam) a face de două parale. 7 (Reg; îe) A da de ~ A se face de râs. 8 (Mpl) Faptă, vorbă, gest urât, obscen. 9 (Olt) Penis.

MASCARÁ, mascarale, s. f. (Învechit) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. Marele logofăt îl primește cu mîna întinsă, răsturnat într-un fotoliu, zicîndu-i: na, mascara, vino de sărută mîna. GHICA, S. XII. Slugă veche, mascara bătrînă. PANN, P. V. II 57. ◊ Expr. (Popular) A face (pe cineva) de mascara = a face (pe cineva) de rîs, de rușine. Dar de i-om tăia căpățîna, Să-l facem de mascara, Să se ducă pomina. PĂSCULESCU, E. P. 292.

MASCARÁ s. f. fard pentru gene, rimel. (< it. mascara)

mascará s. f. (cosm.) Fard pentru gene, rimel ◊ „Despre machiajul toamnei se spune că va folosi cu precădere mascaraua [...] Se mai spune că din trusa de machiaj va dispărea, nu se știe pentru cât timp, creionul dermatograf, fie el negru, maro, verde sau altfel. În compensație se va folosi, cu multă dexteritate, mascaraua. Talentul fiecăreia va fi dovedit de lungimea genelor. Lungime ajutată de conținutul obiectului sus-numit.” Săpt. 24 IX 76 p. 8; v. și 21 I 77 p. 8 (din it. mascará; DEI)

MASCARÁ ~le f. 1) înv. Actor de circ sau de bâlci care evolua cu un program comic; măscărici; saltimbanc. 2) fam. Cuvânt sau acțiune jignitoare. A spune ~le. /<turc. maskara

mascarà f. 1. paiață: slugă vechie, mascara bătrână nu fi PANN; 2. batjocură: a face de mascara, a-și râde de cineva. [Turc. MASKARA, buton].

mascará f. (turc. maskara, d. ar. mashara, glumă, mască, paĭaț; ngr. maskarás. V. mască. Triv. Om neserios, bufon. Vorbă obscenă.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

masca [At: POLIZU / Pzi: ~chez / E: fr masquer] 1-2 vtr A(-și) acoperi fața cu o mască¹ (1). 3 vt A ascunde privirilor, acoperind cu ceva, împiedicând să se vadă Si: a acoperi. 4 vt (Pgn) A ascunde. 5 vt (C. i. noțiuni abstracte; spc) A ascunde sub aparențe înșelătoare Si: a disimula.

mascără sf vz mascara

măscară sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 147 / Pl: ~cări / E: drr măscări¹ cf srb maskara] 1 (Pop; mpl) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată. 2 (Pop; mpl) Ocară. 3 (Pop; mpl) Obscenitate. 4 (Îe) A face de ~ A face de râs.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară, obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

MASCÁ, maschez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la figura omului) A acoperi cu o mască (mai ales pentru a participa la un bal mascat). Va avea însă grijă să-și mascheze figura spre a nu fi recunoscut. SAHIA, N. 107. 2. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a camufla, a disimula. Joben, lavalieră, redingotă... erau într-o stare de umilință pe care n-o mai putea masca stăpînul lor. SADOVEANU, O. VIII 155. În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină, Și-n toată omenirea în veci același om. EMINESCU, O. I 64. ♦ A sustrage vederii, a ascunde, a camufla. Barca fu oprită mai sus de debarcader, lîngă un elevator plutitor care o masca perfect. BART, E. 335.

MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Mai ales la pl.) Obscenitate. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. PAS, Z. I 145. Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85. Spune obrăznicii, măscări... și capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70.

MASCÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) acoperi fața cu o mască (mai ales la un bal mascat). 2. tr. (Fig.) A ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșela pe cineva; a camufla, a ascunde, a disimula. ♦ A ascunde vederii, a camufla. 3. tr. (Mar.) A face ca velele să primească vântul din față, astfel ca nava să fie împinsă înapoi. [P. i. 3,6 -chează. / cf. fr. masquer].

MASCÁ vb. I. tr., refl. a(-și) acoperi fața cu o mască. II. tr. 1. (fig.) a ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșlea. ◊ a ascunde vederii inamicului trupele, tehnica de luptă, diverse obiective; a camufla. 2. (mar.) a orienta astfel un velier încât velele să primească vântul din față, stopând nava. ◊ a interpune o velă între vânt și o altă velă, împiedicând-o să primească vânt. ◊ a manevra astfel un velier încât să ajungă în vântul altei ambarcații cu vele. 3. a suprapune un sunet perturbator peste unul util, făcându-l ininteligibil. (< fr. masquer)

A MASCÁ ~chéz tranz. 1) A ascunde vederii; a face să nu se vadă; a camufla. 2) fig. A prezenta într-o formă aparentă, ascunzând adevărul; a disimula. ~ adevărul. 3) (obrazul sau o parte a lui) A acoperi cu o mască (pentru a nu fi recunoscut). /<fr. masquer

MĂSCÁRĂ ~ări f. pop. Vorbă sau faptă indecentă, obscenă; obscenitate. /v. a măscări