MASCARA s.f. 1. (Mold., ȚR) Glumă; farsă. A: Au socotit el să facă o mascara. B 1775, 98^v; cf. B 1779, 63^r. B: Ceale de rîs, de mascara, glume. LEX., 334^v; cf. LEX. 1683, 83^r. 2. (Mold). Batjocură, ocară. Pre toate de mascara covîrșea. CANTEMIR, IST. ◊ Expr. A face (pe cineva) (de) mascara = a ocări. Pentru un lucru de nimica ... făcea pe un boier mare mascara și-l închidea. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Variante: mascară (LEX., 334^v; LEX. 1683, 83^r). Etimologie: tc. maskara. Cf. m î n i e c i t u r ă, p e l i v ă n i e, ș a g ă, șeganie, șozie, tămășag, tămășeală; băsău (3), m î n i e c i e, p r o h i t ă.