mascara sf [At: CANTEMIR, IST. 174 / V: ~rauă, (reg) ~cără / Pl: ~le, (8) măscări / E: tc maskara] 1 (Înv) Paiață. 2 (Dep) Om caraghios. 3 (Dep) Om de nimic. 4 (Îvp) Batjocură. 5 (Îe) A face (pe cineva) de ~ A face de râs. 6 (Îae) A certa cu asprime Si: (fam) a face de două parale. 7 (Reg; îe) A da de ~ A se face de râs. 8 (Mpl) Faptă, vorbă, gest urât, obscen. 9 (Olt) Penis.

MASCARA, mascarale, s. f. (Învechit) Bufon, paiață, măscărici; p. ext. om neserios, pușlama. Marele logofăt îl primește cu mîna întinsă, răsturnat într-un fotoliu, zicîndu-i: na, mascara, vino de sărută mîna. GHICA, S. XII. Slugă veche, mascara bătrînă. PANN, P. V. II 57. ◊ Expr. (Popular) A face (pe cineva) de mascara = a face (pe cineva) de rîs, de rușine. Dar de i-om tăia căpățîna, Să-l facem de mascara, Să se ducă pomina. PĂSCULESCU, E. P. 292.

MASCARA s. f. fard pentru gene, rimel. (< it. mascara)

mascara s. f. (cosm.) Fard pentru gene, rimel ◊ „Despre machiajul toamnei se spune că va folosi cu precădere mascaraua [...] Se mai spune că din trusa de machiaj va dispărea, nu se știe pentru cât timp, creionul dermatograf, fie el negru, maro, verde sau altfel. În compensație se va folosi, cu multă dexteritate, mascaraua. Talentul fiecăreia va fi dovedit de lungimea genelor. Lungime ajutată de conținutul obiectului sus-numit.” Săpt. 24 IX 76 p. 8; v. și 21 I 77 p. 8 (din it. mascara; DEI)

MASCARA ~le f. 1) înv. Actor de circ sau de bâlci care evolua cu un program comic; măscărici; saltimbanc. 2) fam. Cuvânt sau acțiune jignitoare. A spune ~le. /<turc. maskara

MASCARA s.f. 1. (Mold., ȚR) Glumă; farsă. A: Au socotit el să facă o mascara. B 1775, 98^v; cf. B 1779, 63^r. B: Ceale de rîs, de mascara, glume. LEX., 334^v; cf. LEX. 1683, 83^r. 2. (Mold). Batjocură, ocară. Pre toate de mascara covîrșea. CANTEMIR, IST. ◊ Expr. A face (pe cineva) (de) mascara = a ocări. Pentru un lucru de nimica ... făcea pe un boier mare mascara și-l închidea. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Variante: mascară (LEX., 334^v; LEX. 1683, 83^r). Etimologie: tc. maskara. Cf. m î n i e c i t u r ă, p e l i v ă n i e, ș a g ă, șeganie, șozie, tămășag, tămășeală; băsău (3), m î n i e c i e, p r o h i t ă.

mascarà f. 1. paiață: slugă vechie, mascara bătrână nu fi PANN; 2. batjocură: a face de mascara, a-și râde de cineva. [Turc. MASKARA, buton].

mascará f. (turc. maskara, d. ar. mashara, glumă, mască, paĭaț; ngr. maskarás. V. mască. Triv. Om neserios, bufon. Vorbă obscenă.

mascarauă sf vz mascara

mascără sf vz mascara

mascara (bufon; paiață; batjocură; ocară) (înv.; pop.) s. f., art. mascaraua, g.-d. art. mascaralei; (obscenități) pl. mascarale

+mascara (rimel) (engl.) s. f.

mascara (înv., pop.) s. f., art. mascaraua, g.-d. art. mascaralei; pl. mascarale, art. mascaralele

mascara s. f., art. mascaraua, g.-d. art. mascaralei; pl. mascarale

MASCARA s. v. batjocură, bufon, imoralitate, impudoare, indecență, măscărici, necuviință, nerușinare, obscenitate, ocară, paiață, pornografie, rușine, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.

mascara s. v. BATJOCURĂ. BUFON. IMORALITATE. IMPUDOARE. INDECENȚĂ. MĂSCĂRICI. NECUVIINȚĂ. NERUȘINARE. OBSCENITATE. OCARĂ. PAIAȚĂ. PORNOGRAFIE. RUȘINE. SCABROZITATE. TRIVIALITATE. VULGARITATE.

mascara (mascarale), s. f. – 1. Paiață. – 2. Zeflemea, indecență, obscenitate. – Var. măscară, (Banat) mascără. Mr. măscără, megl. mascará. Tc. maskara, din arab. mashara (Șeineanu, II, 250; Berneker, II, 23; Lokotsch 1436; Ronzevalle 161), cf. ngr. μασϰαρᾶς, alb., bg. maskará, sb. maskara. Battisti, III, 2381, socotește cuvîntul arab diferit de it. maschera, sp. máscara. Schimbarea de accent e dificil de explicat în var. măscară, în afară de cazul în care ar fi un deverbal de la măscări. Atît măscară cît și măscări există în sec. XVII, mascara în sec. XIX. Der. măscări, vb. (înv., a-și bate joc, a zeflemisi; Banat, a se murdări; refl., a se insulta), cf. sb. maskariti; mascaragiu, s. m. (bufon; saltimbanc, cabotin), din tc. maskaraci, sec. XVIII; mascaralîc, s. n. (bufonerie), cf. ngr. μασϰαραλίϰι; măscărici, s. m. (paiață, bufon); măscăriciune, s. f. (înv., bufonerie), sec. XVII; măscornicie, s. f. (bufonerie), înv., sec. XVII.

MASCARA s. f. 1. (Învechit) Paiață, măscărici. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ȘIO II_1; 250, ZANNE, p. ii, 698. ♦ Epitet dat unui om caraghios sau, p. ext., unui om de nimic. Ducă-să la dracul. . . acest fel de mascara. KOTZEBUE, U. 15^r/30. Pfti! mascara bătrînă. PR. DRAM. 291. Marele logofăt îl primește cu mîna întinsă, răsturnat într-un fotoliu, zicîndu-i: „Na, mascara, vino de sărută mîna”. GHICA, S. XII. Slugă veche, mascara bătrînă. ZANNE, P. IV, 594. 2. (Învechit și popular) Batjocură, ocară. Pre toate de mascara covîrșea. CANTEMIR, IST. 174, cf. LB, H XVIII 175. Calea-napoi i-arăta, Și p-acilea că-mi pleca, Rușinat de mascara, Că așa i-a fost mintea. PĂSCULESCU, L. P. 278, cf. com. LIUBA. ◊ E x p r. A face (pe cineva) de mascara = a) a face de rîs, v. r î s. Vrei și tu să mă faci de mascara! ALECSANDRI, T. 1027. Cerșiuiesc săracele . . . Și-mi umblă prin mahala, Ne-au făcut de mascara. MAT. FOLK. 77. Să-l facem de mascara, Să se ducă pomina. PĂSCULESCU, L. P. 292, cf. 278; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de două parale. Pentru un lucru de nimică. . . făcea pe un boier mare mascara și-l și închidea (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 198/11. (Regional) A da de mascara = a se face de rîs, v. r î s. Dăm de mascara, De rîde lumea! PĂSCULESCU, L. P. 290, cf. CIAUȘANU, GL. 3. (Învechit și popular; de obicei la pl.) Faptă, vorbă, gest urît, murdar, obscen; măsoară. Avea slobozenie a face mii de mascarale în vreme cît țin proțesiile. IST. AM. 46^r/14. Expresiunea „întru zboriște întru batgiocură” are vechiul sens teologic pejorativ despre reprezentațiunile scenice ca nește lucruri nerușinate, nește mascarale. HEM 2748. 4. (Prin nord-estul Olt.) Organul genital masculin. Cf. CIAUȘANU, GL. – Pl.: mascarale. – Și: mascaráuă (BARCIANU), (regional) máscără (H XVIII 175, CIAUȘANU, GL.) s. f. – Din tc. maskara.

MASCARÁUĂ s. f. v. mascara.

MASCĂRĂ s. f. v. mascara.