MASCÁ vb. I. 1. T r a n z. și refl. A(-și) acoperi (fața) cu o mască¹ (I 1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ȘĂINEANU, D. U., BARCIANU. Va avea însă grijă să-și mascheze figura spre a nu fi recunoscut. SAHIA, N. 107. 2. T r a n z. A ascunde privirilor (acoperind cu ceva), a împiedica să se vadă; a acoperi. Cu spatele la sală, pe scaune mici de bar... Aceștia nu trebuie să-i mascheze pe ceilalți. CAMIL PETRESCU, T. II, 87. Mircea întredeschise ușa, mascînd cu trupul încăperea. TEODOREANU, M. II, 26. Am poposit lîngă o arcadă de calcar, mascată de ferigi și jnepeni. SADOVEANU, O. XII, 8, cf. VI, 632. Barca fu oprită mai sus de debarcader, lîngă un elevator plutitor care o masca perfect. BART, E. 335. Un curmal maschează luna. RALEA, S. T. I, 255. Dădu la o parte perdeaua care masca o ușă. STANCU, R. A. III, 320. ◊ (Impropriu) Două automobile . . . s-au ciocnit. . . căutînd să iasă pe aceeași parte din calea unui vagon electric care le masca vederea. BRĂESCU, V. 59. ♦ (Complementul indică noțiuni abstracte) A ascunde ; s p e c. a ascunde sub aparențe înșelătoare, a disimula. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. În toată Moldova cei mari își mascau faptele lor cele neevanghelice prin cea mai zeloasă păzire a posturilor. HASDEU, I. V. 39. Drept, născut cu existența, Mulți de mult mort te-au crezut. . . Regii ca să te susție, Cu dreptatea te-au mascat. BOLINTINEANU, O. 162. În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină. EMINESCU, O. I, 64. Plăcerea pe care o căutăm . . . maschează o adâncă melancolie. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Necinstea profesională vrea să mascheze ignoranța prin poze științifice. LOVINESCU, C. V, 42, cf. C. PETRESCU, Î. II, 265. Felix nu-și putu masca suficient contrarietatea. CĂLINESCU, E. O. II, 275. - Prez. ind.: maschez. – Din fr. masquer.