3 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

marne sf vz margine

Marne f. 1. rîu în Franța, afluent al Senei: 494 km. (bătălie celebră între Francezi și Germani în Sept. 1914); 2. nume a două departamente franceze, cu 433.000 și 226.500 loc.

MÁRNĂ, marne, s. f. Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, utilizată la fabricarea cimentului. – Din fr. marne, it. marna.

marnă sf [At: BĂLCESCU, G. 23/6 / Pl: ~ne / E: fr marne, it marna] Rocă formată dintr-un amestec de argilă și de calcar Si: (înv) margă.

MÁRNĂ, marne, s. f. Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, întrebuințată la fabricarea cimentului. – Din fr. marne, it. marna.

MÁRNĂ, marne, s. f. Rocă sedimentară compusă din calcar amestecat cu argilă, care se întrebuințează mai ales la fabricarea cimentului și pentru îmbunătățirea solului.

MÁRNĂ s.f. Rocă sedimentară formată dintr-un amestec de argilă și calcar, întrebuințată la fabricarea cimentului. [< fr. marne, it. marna].

MÁRNĂ s. f. rocă sedimentară argiloasă, cu un bogat conținut de calcar, pentru amendarea (2) solurilor acide și la fabricarea cimentului. (< fr. marne)

MÁRNĂ ~e f. Calcar argilos, folosit ca materie primă la fabricarea cimentului. /<fr. marne, it. marna

marnă f. pământ calcar, amestecat cu argilă, care servă la îngrășatul țarinelor (= fr. marne).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

márnă s. f., g.-d. art. márnei; pl. márne

márnă s. f., g.-d. art. márnei; pl. márne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÁRNĂ s. (GEOL.) (înv.) margă. (~ este o rocă sedimentară.)

MARNĂ s. (GEOL.) (înv.) margă. (~ este o rocă sedimentară.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

marnă, (engl. = marl) rocă de tranziție între argilă și calcar, masivă sau stratificată, cu structură mecanică sau chimică și cu textură pelitică; frecvent microcristalină. În constituția m. intră min. argiloase și carbonați în proporții egale și alte min. autigene, a căror prezență în rocă determină var.: m. saliferă, m. gipsiferă, m. glauconitică etc. M. intră în alcătuirea unor asociații litologice sedimentare de origine marină (fliș, molasă) sau lacustră (m. cu characee). Este folosită la fabricarea cimentului.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CHALÔNS-SUR-MARNE [șalõ sür márn], oraș în N Franței (Champagne), port pe Marna, la SE de Reims; 63,1 mii loc. (1982, cu suburbiile). Nod de comunicații. Ind. constr. de mașini, textilă și alim. Biserică romanică (sec. 12). Catedrală restaurată sub Ludovic al XIV-lea.

MARNA (MARNE [marn]), râu navigabil în NE Franței, afl. dr. al Senei, în apropiere de Paris; 525 km. Izv.din Pod. Langres și este legat prin canale cu Rinul și Saõne. Navigabil pe c. 350 km. – Bătăliile de pe ~, prima mare bătălie din timpul războiului modial (5-12 sept. 1914), cu participarea a c. 2.000.000 de oameni, în care armatele aliate franco-engleze, comandate de mareșalul J. Joffre, au oprit ofensiva germană, condusă de feldmareșalul H. Moltke. În 25 iul.-7 aug. 1918, pe M. a avut o a doua bătălie în care armatele franceze, comandate de mareșalul F. Foch, au înfrânt pe cele germane.

MÁRNĂ (< fr., it.) s. f. Rocă sedimentară constituită în proporții variabile din carbonatul de calciu (25-75%) și material argilos, uneori și cu resturi de organisme calcaroase etc. Este cenușie. verzuie, negricioasă etc. și se utilizează la fabricarea cimentului Portland.

Intrare: marne
marne
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Marne
Marne
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: marnă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marnă
  • marna
plural
  • marne
  • marnele
genitiv-dativ singular
  • marne
  • marnei
plural
  • marne
  • marnelor
vocativ singular
plural

marnă

  • 1. Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, utilizată la fabricarea cimentului.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: margă

etimologie: