23 de definiții pentru mal


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mal1 sn [At: NEAGOE, ÎNV., ap. GCR I, 165/35 / Pl: ~uri / E: cf alb mall „munte”] 1 (Îvp) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul având coastele cu povârnișuri repezi Vz colnic, dâlmă, dâmb, măgură, movilă. 2 (Reg; îe) Un deal ș-un ~ Interval mare de timp. 3 (Pfm; îe) A cădea ca un ~ A cădea greoi. 4-5 (Pfm; îljv) Cât ~ul Mare. 6 (înv; îs) ~ de (sau cu) sare Munte de sare Vz ocnă, salină. 7 (Udp „de”, îndicând componența) Grămadă mare. 8 (Pop) Perete, margine abruptă a unei adâncituri de teren Vz râpă. 9 (Pex) Fâșie îngustă de pământ de-a lungul unei adâncituri. 10 (Pop; îlv) A da (pe cineva sau ceva) de ~ A distruge. 11 (Pop; îe) A da carul de ~ A eșua într-o acțiune sau într-o întreprindere. 12 (Reg) Râpă adâncă. 13 Fâșie de pământ de-a lungul unei ape Vz țărm, faleză. 14 (D. ape; îlv) A fi una cu ~ul A se umfla. 15 (Fig; îe) A ieși la ~ A duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. 16 (Pop; îe) L-a scos apa la ~ Se zice când cineva scapă cu bine dintr-o primejdie sau dintr-o nenorocire. 17 (Pop; îe) A se bate ca apa de ~uri A se frământa zadarnic, a nu găsi ieșirea dintr-o situație dificilă. 18 (Îe) A se îneca (tocmai sau ca țiganul) la ~ A da greș într-o acțiune sau a renunța la ceva tocmai când scopul era aproape atins.

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul sau tocmai) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. mall „munte”.

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. mall „munte”.

MAL, maluri, s. n. 1. Fîșie, margine îngustă de pămînt de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de la marginea unei ape. Îi venea să se arunce peste bord... să înoate, să zboare pînă la celălalt mal al Dunării. BART, E. 184. Pe malurile Senei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gînduri adîncit. EMINESCU, O. I 61. ◊ Expr. Din mal în mal = (despre o apă) de la o margine la alta, pe toată porțiunea albiei. [Gîrla] se umflă din mal în mal, parc-ar fi Dunărea. REBREANU, R. I 74. A se îneca (tocmai) la mal = a se da (sau a fi) bătut sau învins, ori a renunța la ceva tocmai cînd țelul era aproape atins. Cum se poate să se lase ea să se înece tocmai la mal! ISPIRESCU, E. 59. A ajunge la mal v. ajunge. 2. Peretele unei gropi, al unei rîpe, al unui șanț etc. Cînd sărea peste cîte un șanț, malu se prăbușea în urma lor. BUJOR, S. 127. ♦ Rîpă. Și să-mi alergați La valea adîncă La poteca strîmtă, La răscruce-n deal, La muche de mal. TEODORESCU, P. P. 498. ◊ Expr. A da de mal (pe cineva sau ceva) = a prăpădi, a nimici. Cu informațiuni ca ale dumitale, dăm de mal gazeta. caragiale, O. II 297. ♦ (Regional) Deal. ◊ Expr. (A fi gras, mare etc.) Cît malul! sau Cît un mal = (despre ființe) (a fi) foarte mare, foarte gras, mătăhălos. Am un cal, Cît un mal. TEODORESCU, P. P. 241. Mal de om (sau de femeie) = namilă de om (sau de femeie), bărbat (sau femeie) mare din cale-afară. Olivanca, un mal de femeie, cu un ochi umflat, gemea într-un colț. CAMILAR, N. II 301. Nu vezi că-i coșcogemite mal de om? DUNĂREANU, CH. 223.

MAL s.n. (Med.) Stare de boală, rău, maladie. [< fr. mal, cf. lat. malum – rău].

MAL2 s. n. stare de boală, rău, maladie. (< fr. mal, lat. malum)

MAL ~uri n. 1) Margine de pământ de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ◊ Din ~ în ~ a) pe toată întinderea, cât ține apa de la un capăt la celălalt; b) de la un capăt la celălalt; de la început până la sfârșit. ◊ A ieși (sau a ajunge) la ~ a scăpa teafăr; a scăpa din încurcătură. ◊ A se îneca tocmai la ~ a suferi o nereușită tocmai când scopul părea atins. /Cuv. autoht.

mal n. țărm stâncos: pe malul mării, râului, lacului; a da de mal, a dovedi, a prăpădi. [Dial. Muscel, mal, deal = albanez MALĬ, munte].

mal n., pl. urĭ (rudă cu alb. malĭ, munte. Țărm, pămîntu cu care se mărginește o apă: malu rîuluĭ, al laculuĭ, al măriĭ. Pămînt care se înalță ca un mal de rîŭ: un mal s’a surpat peste lucrătoriĭ care lucraŭ în șanț. Fig. Om foarte înalt și robust. A da de mal, 1. a ajunge la mal, 2. a da de rîpă, a arunca de pe mal în jos și (fig.) a răpune, a doborî. A ajunge la mal, a ajunge la loc sigur. A te îneca ca Țiganu la mal, a face fiasco tocmaĭ cînd eraĭ aproape de reușită.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MAL s. 1. v. țărm. 2. coastă, țărm. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

MAL s. v. ponor, prispă, râpă, văgăună.

MAL s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, margine, țărm, (inv.) pristăniște, vad. (~ Mării Negre.) 2. coastă, țărm. (Pe ~ Oceanului Atlantic.)

mal s. v. PONOR. PRISPĂ. RÎPĂ. VĂGĂUNĂ.

RUPTURI-DE-MÁL s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

rupturi-de-mal s. pl. v. CIUIN. ODAGACI. SĂPUNARIȚĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mal (máluri), s. n.1. (Munt.) Deal, colină. – 2. Țărm, rivieră. – Mr. mal „morman”, meal „țărm”. Origine necunoscută. Coincide cu alb. malj „munte”, dar nu poate fi explicat cuvîntul rom. prin alb. S-a considerat cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din bătrîni, I, 288; Meyer 256; Philippide, II, 720; Densusianu, Hlr., 17; Pascu, I, 190; Rosetti, II, 59; A. Badía Margarit, Mal „roca” en toponimia pirenáica catalana, în Actas I reunión toponimica pirenáica, Zaragoza 1949, 35-38; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 101), și s-a pus în legătură cu toponimul dac Malva, cf. Dacia Malvensis, cu iliricul Dimallum, și cu let. mala. Originea sl. (mĕlŭ „teren argilos”, cf. Cihac, II, 183) este improbabilă. Sensul de „colină”, pe care îl menționează cu rezerve Tiktin, este curent în Muscel și Dîmbovița, în ciuda absenței lui din dicționare. Prezența lui l final, înainte intervocalic, arată clar că nu se poate considera un cuvînt moștenit. E posibil să ne gîndim la o rădăcină expresivă; în acest caz ar fi cuvînt identic cu maldac, s. n. (Mold., morman, grămadă, teanc) a cărui der. din ngr. μανδάϰη (Cihac, II, 672; Philippide, Principii, 107) este nesigură; der. măldăci, vb. (a așeza un morman în așa fel încît să pară mai bogat decît este); și cu maldăr (var. Mold. maldur), s. n. (grămadă, morman), care s-a încercat să fie legat, cu puțină probabilitate, de germ. Malter „măsură de capacitate pentru cereale”, prin intermediul pol. maldr (Cihac, II, 184; Berneker, II, 11; Pascu, Arch. Rom., VII, 559) sau de tc. maldar „bogat” (Popescu-Ciocănel 37; T. Papahagi, GS, VII, 295). Der. măluros, adj. (muntos); mălurean, s. m. (muntean); măluștean, s. n. (Mold., deal); măldărar, s. m. (unul din cei 40 de servitori care aprovizionau cu fîn grajdurile domnești), sec. XVIII; măldări (var. mălduri), vb. (a îngrămădi). Mag. mál pare să provină din rom. (Drăganu, Dacor., 206; cf. împotrivă lui L. Treml, Études hongr., VI, 375).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mal, maluri, s.n. – 1. Argilă de culoare albastru-cenușie, folosită în medicina empirică (Dăncuș). 2. Țărm. ♦ (onom.) Mal, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Et. nec. (DER); cf. alb. mall „munte” (DEX, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich), cf. alb. mali „munte, deal”, din rad. i.-e. *mela- „a se ridica, a se arăta” (Russu, 1970:175). Cuv. rom. > magh. mál (Drăganu, cf. DER).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MALU CU FLORI, com. în jud. Dâmbovița, situată pe cursul superior al Dâmboviței; 2.924 loc. (2000). Muzeu cu colecții de istorie și etnografie (în satul M. cu F.). Pomicultură. Biserici cu același hram, Sf. Nicolae, în satele M. cu F. (1857) și Capu Coastei (1878).

MALU MARE, com. în jud. Dolj, situată în Câmpia Romanați, pe stg. Jiului; 4.753 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.M.). Creșterea porcinelor. Viticultură. În satul Preajba se află casa lui Stan Jianu (sec. 18) și biserica având dublu hram – Sf. Ștefan și Sf. Gheorghe (1778-1779, refăcută în 1833), cu picturi murale interioare de factură brâncovenească.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mal! interj. (cart.) cărțile au fost distribuite în mod eronat.

Intrare: mal
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mal
  • malul
  • malu‑
plural
  • maluri
  • malurile
genitiv-dativ singular
  • mal
  • malului
plural
  • maluri
  • malurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)