17 definiții pentru hotar

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HOTAR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ.

HOTAR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta; frontieră, graniță. ◊ Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. 2. Fig. Limită, margine, capăt, sfârșit. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ.

hotar sn [At: PRAV. MOLD., ap. GCR I, 119/31 / Pl: ~e / E: mg határ] 1 Linie de demarcație care desparte o proprietate, o moșie, un sat sau un oraș de altul Cf călușire, dorjincă, forgașă, hașpar, hat, hictal, mejă, mejoină, mezuină, răzor, tarla. 2 (Îc; înv) Piatră-~ Piatră hotarnică. 3 Linie de demarcație care desparte o țară de alta Si: frontieră, graniță. 4 (Îs) Piatră de ~ Piatră, stâlp prin care se indică un hotar (3). 5 (Îs) Peste ~e În țări străine. 6 (Înv; îs) Între ~e Regiune unde se învecina Muntenia cu Moldova. 7 (Fig) Limită. 8 (Fig) Margine. 9 (Fig) Capăt. 10 (Fig) Sfârșit. 11 (Fig; îs) -ul vederilor Orizont. 12 (Trs) Câmp, teritoriu aparținând unei comune. 13 (Îs) Între ~e Limită dintre teritoriile aparținând unei comune. 14 (Iuz; Trs) Teren minier expropriat. 15-16 Moșie (mare). 17 (Pex) Regiune. 18 (Pex) Ținut. 19 (Pex) Țară. 20 (Înv) Hotărâre. 21 (Înv) Pravilă. 22 (Înv; îe) A pune ~ A se hotărî.

HOTAR, hotare, s. n. 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta (v. graniță, frontieră), o proprietate de alta (v. hat, răzor, mejdină) sau un sat, un oraș de altul. Gonașii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul. NEGRUZZI, S. I 158. Punea hotar pămîntului dăruit culmele dealurilor. id. ib. 273. Săi, Ștefane, la hotare, C-a intrat sabie-n țară. ALECSANDRI, P. P. 170. ◊ Loc. adv. Peste (sau dincolo de) hotar (sau hotare) = în țară străină. Un frate mai mare m-a luat cu el peste hotare... A murit bădița, ș-am rămas singur pe lume. SADOVEANU, O. VII 22. A să ne scoată leșii din țara noastră, bădică, și să ne ducă robi peste hotar. ALECSANDRI, T. II 34. Floare albă din păhar, Badea mi-i peste hotar. HODOȘ, P. P. 46. 2. Fig. Limită, margine, capăt. Mănia grădinarului trecu orice hotare. ISPIRESCU, L. 152. La cel ce în carcere plînge amar Și blestemă cerul și soartea, La neagra-i durere îi pune hotar. EMINESCU, O. I 11. Frunză verde oțetar, Cîntă cucul în stejar, Să pui grijilor hotar. BELDICEANU, P. 95. ◊ (Rar) Hotarul vederilor = orizont. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Loc. adj. Fără (de) hotar = nesfîrșit, nemărginit. În noaptea fără de hotar Mișcăm într-una, Aproape în zadar. CAMIL PETRESCU, V. 17. 3. Moșie, proprietate (mare); p. ext. regiune, țară, ținut. De cîteva zile văzuse destule și auzise de asemeni, ca să se convingă că toate în acest hotar... au o pulsație proprie. SADOVEANU, Z. C. 72. S-au iscat mărturii precum că noi de ani de zile împingem vitele noastre la pășune pe hotarul Murgenilor. id. O. VII 104. Iar la ospăț! Un rîu de vin! Mai un hotar tot a fost plin De mese. COȘBUC, P. I 57. Acum sîntem în hotarul tatii. RETEGANUL, P. III 16. ♦ (Transilv.) Teritoriul (cu pămînt arabil, pășuni, păduri etc.) al unei comune. Satul părea mititel... Hotarul însă se întindea atît de mare, încît Ion nu se mai sătura privindu-l. REBREANU, I. 50. – Pl. și: (regional) hotară (EMINESCU, O. IV 111).

HOTAR ~e n. 1) Linie de demarcație care desparte o țară de alta; graniță; frontieră. ◊ Peste ~e în străinătate. 2) Linie de demarcație între două proprietăți sau între două porțiuni de teren. 3) fig. Punctul cel mai îndepărtat; margine; extremă. ◊ Fără ~e nesfârșit; nețărmuit. /<ung. határ

hotar n. 1. semn servind a despărți două moșii; 2. limită (și fig.): mânia grădinarului trecu orice hotar; o jale fără margini, un dor fără hotar AL. 3. marginile unei țări, graniță: hotarele României; 4. (poetic) margine în genere: să strâng în brațe vieața-mi pe a zilelor hotare AL. [Ung. HATÁR].

hotár n., pl. e (ung. határ, d. germ. dial. hotter, gard de nuĭele împletite, hotte, coș de vărguțe. Și vsl. sîrb. pol. rut. Bern. 1, 386). Limită între moșiĭ orĭ țărĭ. – În vest otar. V. frontieră, graniță.

otar[1] sn vz hotar

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HOTAR s. 1. v. frontieră. 2. v. hat. 3. v. limită.

HOTAR s. 1. frontieră, graniță, limită teritorială, (înv. și pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ al unui stat.) 2. hat, răzor, (reg.) călușire, dorjincă, forgașă, hașpor, mejdă, mejdină, meșghie, slog, (Transilv.) metă, miezuină. (~ între două ogoare.) 3. graniță, limită, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hotar (hotare), s. n.1. Limită, margine. – 2. Frontieră, graniță. – 3. Capăt, extremă. – 4. Proprietate, teren delimitat. – 5. (Înv.) Hotărîre. Mag. határ (Cihac, II, 507; Tiktin; Gáldi, Dict., 92). Nu este sigur că mag. a dat sl. chotarŭ (Berneker 386) sau că provine din acesta (Melich, Slavonic R., XI, 36.; sb. hatar începînd cu sec. XIV, cf. Daničič, III, 582); însă și cuvîntul rom. poate proveni din sl., cf. sb. atar „regiune”. – Der. hotărî, vb. (a delimita, a pune hotar; a stabili, a fixa; a hotări; refl., a se mărgini, a se învecina), cf. mag. határozni „a discerne, a hotărî”; nehotărîre, s. f. (lipsă de hotărîre); nehotărît, adj. (indecis); hotăraș (var. hotărîș), adj. (învecinat), din mag. határos (Löwe 20; Gáldi, Dict., 137); hotărîtor, adj. (decisiv, determinant); hotărît, adv. (sigur, fără îndoială); hotărîtură, s. f. (înv., delimitare); hotarnic, adj. (care se referă la hotarele unei moșii); hotărnici, vb. (a pune hotar, a delimita); hotărnicie, s. f. (demarcare); înhotărît, adj. (înv., limitrof).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HOTARELE, com. în jud. Giurgiu, în lunca Argeșului; 9.152 loc. (1998). Casa lui Udriște Năsturel (sec. 17, azi muzeu; modificată în 1833 și restaurată în 1956-1959), biserica Sf. Voievozi (1634-1644, refăcută în 1833), ctitorie a Doamnei Elina, soția lui Matei Basarab, și conacul Stolojan (1900).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

hotar, hotare s. n. (înv.) nota cinci.

Intrare: hotar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hotar
  • hotarul
  • hotaru‑
plural
  • hotare
  • hotarele
genitiv-dativ singular
  • hotar
  • hotarului
plural
  • hotare
  • hotarelor
vocativ singular
plural
otar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hotar, hotaresubstantiv neutru

  • 1. Linie de demarcație care desparte o țară de alta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Gonașii îi ajunseră tocmai cînd treceau hotarul. NEGRUZZI, S. I 158. DLRLC
    • format_quote Săi, Ștefane, la hotare, C-a intrat sabie-n țară. ALECSANDRI, P. P. 170. DLRLC
    • 1.1. Piatră de hotar = piatră, stâlp prin care se indică un hotar. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Linie care desparte o proprietate de alta sau o așezare de alta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Punea hotar pămîntului dăruit culmele dealurilor. NEGRUZZI, S. I 273. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Peste (sau dincolo de) hotar (sau hotare) = în țară străină. DLRLC
      • format_quote Un frate mai mare m-a luat cu el peste hotare... A murit bădița, ș-am rămas singur pe lume. SADOVEANU, O. VII 22. DLRLC
      • format_quote A să ne scoată leșii din țara noastră, bădică, și să ne ducă robi peste hotar. ALECSANDRI, T. II 34. DLRLC
      • format_quote Floare albă din păhar, Badea mi-i peste hotar. HODOȘ, P. P. 46. DLRLC
  • 2. figurat Capăt, limită, margine, sfârșit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mănia grădinarului trecu orice hotare. ISPIRESCU, L. 152.
    • format_quote La cel ce în carcere plînge amar Și blestemă cerul și soartea, La neagra-i durere îi pune hotar. EMINESCU, O. I 11.
    • format_quote Frunză verde oțetar, Cîntă cucul în stejar, Să pui grijilor hotar. BELDICEANU, P. 95.
    • 2.1. rar Hotarul vederilor = orizont. DLRLC
      sinonime: orizont
      • format_quote Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților. SANDU-ALDEA, U. P. 57. DLRLC
  • 3. Proprietate (mare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-au iscat mărturii precum că noi de ani de zile împingem vitele noastre la pășune pe hotarul Murgenilor. SADOVEANU, O. VII 104. DLRLC
    • format_quote Iar la ospăț! Un rîu de vin! Mai un hotar tot a fost plin De mese. COȘBUC, P. I 57. DLRLC
    • format_quote Acum sîntem în hotarul tatii. RETEGANUL, P. III 16. DLRLC
    • 3.1. prin extensiune Regiune, țară, ținut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De cîteva zile văzuse destule și auzise de asemeni, ca să se convingă că toate în acest hotar... au o pulsație proprie. SADOVEANU, Z. C. 72. DLRLC
    • 3.2. regional Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Satul părea mititel... Hotarul însă se întindea atît de mare, încît Ion nu se mai sătura privindu-l. REBREANU, I. 50. DLRLC
  • comentariu regional Plural și: hotară. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.