24 de definiții pentru margine

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. 2. Spec. Hotar, frontieră. ♦ Periferie. ◊ Loc. adj. De margine = mărginaș, periferic. ♦ Spec. Mal, țărm. 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 4. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Lat. margo, -inis.

margine sf [At: PSALT. HUR. 14v/5 / V: ~nă, ~gene (Pl: ~gene, ~geni), (nob) măr~, (reg) marne (Pl: mărni) / Pl: ~ni, (pop) mărgini, (rar) ~ / E: ml margo, -ginis] 1 (Urmat de determinări în genitiv sau udp „de”; îoc mijloc, centru) Parte extremă a unui teren, a unei regiuni, a unei localități etc. 2 (Urmat de determinări în genitiv sau udp „de”; spc) Punct inițial sau final al unei suprafețe, al unui lucru etc. Si: capăt, extremitate. 3 (Îvp; îs) ~a (sau ~ile) pământului (sau lumii) ori ~ (sau ~ni) de pământ Limită a pământului, privit ca întindere. 4 (Îas; înv; pex) Oameni de pe întreg pământul Si: lume. 5 (Îla) Fără (de) ~ni (sau, rar, ~) Care este sau pare a fi nelimitat Si: nesfârșit. 6 (Îe) De la (sau din ori la) ~a (sau ~nile) lumii (sau de lume, pământului, de pământ) (De) foarte departe. 7 (Înv; îe) De la ~ni până la ~ni De la un capăt la altul Si: (de) pretutindeni. 8 (Înv; îe) A nu ști la ce ~ (îi) va ieși (ceva) A nu ști ce reușită va avea la ceea ce a întreprins. 9 (Reg; îe) A umbla huci ~a A fugi de frică. 10 (Arg; îe) A gini (sau a gimbi) ~a A fi atent la ceva Si: a observa. 11 Rezervă de care se poate dispune în anumite limite Si: marjă. 12 (Fig) Limită, punct extrem până la care se poate concepe sau până la care e posibil ceva. 13-14 (Îljv) Fără ~ni (Care este) întins. 15 (Reg) Loc de pășunat situat la un capăt de sat, unde dorm vitele vara. 16 (Reg) Cimitir. 17-18 (Îvp) (Teritoriu de) graniță Si: frontieră, hotar. 19-20 (Înv; îljv) De ~ (Care este) periferic. 21 Teren din imediata apropiere a unei ape Vz mal, țărm. 22 Porțiune de apă din imediata apropiere a malului. 23 Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui drum. 24 (Pex) Porțiune de teren din imediata apropiere a unui drum. 25 (Spc) Bordură a unui drum. 26 (Îvp; mpl) Fiecare dintre cele două laturi ale unei formații de luptă Si: aripă, flanc. 27 (Pop; îe) A ține (tot) ~nile sau a bate ~nile A se feri de ce-i mai greu. 28 (Îae) A se codi la treabă. 29 (Pex; îae) A fi ascuns, fals, înșelător. 30 (Reg) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări Si: carâmb, (Mol) mărginar. 31 (Reg) Fiecare dintre cele două brațe ale ferăstrăului. 32 Extremitate laterală a unui obiect Vz latură, dungă, muchie. 33 Parte de jos sau de sus a unui obiect Vz capăt.2 34 (Înv; îls) ~a unghiului sau ~ de unghi Temelie. 35-36 (Reg; îlav) Într-o ~ (Culcat sau) aplecat pe o parte. 37 Porțiune lăsată nescrisă pe una sau pe mai multe laturi ale unei foi de hârtie sau ale unei pagini de carte. 38 (Îs) Pe ~a cărților Rubrică a unor reviste, în care se face prezentarea lucrărilor recent apărute. 39 (Îlpp) Pe ~a (sau ~nile) În legătură cu... 40 (Îal) În raport cu... 41 (Îal) Drept corolar a... 42 (Trs) Formațiune dintr-un copac care se lasă netăiată cu ferăstrăul, pentru a susține trunchiul până în momentul când va fi prăbușit. 43 (Reg; îs) Altoire la ~ Altoire în coroana pomului. 44 (Înv; mpl) Extremitate a corpului unei ființe sau a membrelor corpului. 45 (Reg) Scândură de calitate inferioară, tăiată de pe laturile bușteanului (având o parte plană și una convexă) Si: lătunoaie, (reg) mărginar (5). 46 (Pgn) Scândură. 47 Doagă mică Si: (reg) mărginar (4) Vz aripă. 48 (Spc; lpl) Șipci care se bat pe pereții caselor de lemn, ca să țină tencuiala sau lutul. 49 (Înv) Rest dintr-un val de pânză sau de stofă Si: cupon. 50 (Reg) Bucată de teren de formă triunghiulară, care rămâne nearată la capătul ogorului Si: clin, colțar. 51 (Reg) Colț de pâine. 52 Ceea ce mărginește un obiect sau o suprafață. 53 Ceea ce se găsește pe margine sau în imediata ei apropiere. 54 Limită superioară a pereților unui recipient, a unei cavități etc. Si: gură, buză, (înv) usnă. 55 (Îe) A fi (sau a se găsi, a ajunge) pe (sau la) ~a gropii A fi aproape de moarte.e de moarte. 56 (Îe) A fi pe (sau la) ~a prăpastiei A se afla într-un moment critic. 57 (Îae) A fi amenințat de o mare primejdie. 58 Împrejmuire de piatră sau de bârnă ridicată în jurul gurii unei fântâni sau a unui bazin Vz ghizd. 59 (Reg) Perete de lemn de formă circulară al sitei Si: (reg) veșcă. 60 (Reg; lpl) Pereți laterali ai scocului. 61 Parte răsfrântă a unei pălării Si: bor. 62 Chenar decorativ la o țesătură.

MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. ♦ Spec. Hotar, frontieră. ♦ Spec. Periferie. ♦ Spec. Mal, țărm. 2. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 3. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Din lat. margo, -inis.

MÁRGINE, margini, s. f. (Urmat de obicei de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») Locul unde se termină o față a unui obiect; porțiune laterală extremă a unei suprafețe. Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. Se ghemui cum putu, pe o margine, lîngă un geamantan. REBREANU, R. I 13. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă. CARAGIALE, P. 51. Brațul ei atîrnă leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I 79. ◊ Expr. A ține marginea = a merge, a înainta pe (sau aproape de) linia unde se termină o suprafață. Călca cu băgare de seamă... ferind noroiul și băltoacele, ținînd marginea. REBREANU, R. I 298. ♦ Mal, țărm, litoral. Mai am un singur dor... Să mă lăsați să mor La marginea mării. EMINESCU, O. I 216. Oraș mare și frumos, în marginea Dunării. GOLESCU, Î. 40. ♦ Hotar, graniță. Un an și mai bine Tomșa primi vești după vești de la marginile Lehiei. SADOVEANU, O. VII 141. ♦ Regiune periferică; periferie. Șed la o femeie bătrînă, departe, departe, tocmai la marginea orașului. VLAHUȚĂ, O. A. 134. Au abătut la o căsuță micuță în marginea cetății. SBIERA, P. 123. ◊ Loc. adj. De margine = periferic, mărginaș, situat la o extremitate. Nu va putea cîrmui o țară de margine. BĂLCESCU, O. II 286. 2. Loc de unde începe o prăpastie, o groapă etc. Oamenii apar și dispar pe marginea prăpastiei, asemeni unor pitici. BOGZA, C. O. 255. Sta în groapă liniștit, sprijinindu-și mîinile de marginea ei. SAHIA, N. 89. ◊ Expr. A fi la (sau pe) marginea prăpăstiei v. prăpastie. 3. Fig. Limită. Entuziasmul a întrecut orice margine cînd scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sînt neajunsuri fatale, care țin de marginile restrînse ale unui articol. GHEREA, ST. CR. II 290. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfîrșit, infinit; imens. Și iubind-o fără margini scrie «visul de poet». EMINESCU, O. I 32. Calea-i lungă, fără margini, Cum e și iubirea mea. ALECSANDRI, T. I 435. ◊ Expr. De nu mai are margini = foarte mare (sau tare), fără pereche. E un încăpățînat de nu mai are margini. SADOVEANU, O. I 37. ♦ Capăt, sfîrșit. Urmări mașinuța din poartă, cu un colț al șorțului dus la ochi, pînă ce norul de pulbere se topi la marginea satului. MIHALE, O. 501. Soarele sclipește proaspăt lustruit la marginea orizontului. C. PETRESCU, A. 295. 4. (Învechit) Fiecare dintre laturile unei formații de luptă; aripă. Bate tu marginile, Eu să bat mijloacele, Că le știu soroacele. PĂSCULESCU, E. P. 261. – Variantă: márgínă s. f.

MÁRGINE ~i f. 1) Parte extremă a unei suprafețe; capăt; extremă. ~ea mesei. ◊ A ține (sau a bate) ~ile a se feri de lucru greu; a căuta să scape de o obligație. (De) la ~ea lumii (de) foarte departe. Fără (de) ~i foarte mare, imens, nesfârșit. 2) rar Linie care desparte (o țară, o localitate, terenuri etc.). 3) Locul de unde începe sau unde se termină ceva. ~ea pădurii. ~ea mării. ~ea satului. 4) fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care mărginește suprafața unor vase, obiecte; buză. ~ea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, ~inis

margine f. 1. partea cu care se termină o suprafață: marginea pufului, pădurii; 2. țărm: marginea mării; 3. frontieră: 4. fig. limită. [Lat. MARGINEM].

*márgine f., pl. ma- și mărginĭ (lat. margo, márginis; it. márgine, pv. fr. cat. marge, sp. margen, pg. margem. D. lat. margo vine got. marka, hotar, țară mărginașă, germ. mark, „hotar” și „marcă”, de unde vine și merken, fr. marquer, a marca. V. marchez). Partea cu care se termină o suprafață saŭ locu pînă unde se întinde ceva: marginea farfuriiĭ, haĭneĭ, pălăriiĭ, meseĭ, prăpăstiiĭ, măriĭ (mal), țăriĭ (hotar). La (saŭ pe) marginea prăpăstiiĭ, foarte aproape de peire. În Mold. márgină, pl. ĭ. Fam. A umbla hucĭ-margina (adv.), a umbla craĭna, a umbla haĭmana.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

margine s. f., g.-d. art. marginii; pl. margini

márgine s. f., g.-d. art. márginii; pl. márgini

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÁRGINE s. 1. v. extremitate. 2. extremitate, limită, (înv.) soroc. (La ~ câmpiei.) 3. limită, linie. (S-a oprit la ~ satului.) 4. barieră, mahala, periferie. (Stă la ~ Bucureștiului.) 5. (GEOGR.) v. țărm. 6. (înv.) usnă, (fig.) buză, gură. (Stă pe ~ prăpastiei.) 7. v. bordură. 8. v. chenar. 9. v. latură. 10. v. muchie. 11. v. ghizd. 12. v. bor. 13. v. flanc. 14. v. limită. 15. limită, măsură (Orice lucru are o ~!) 16. v. marjă. 17. v. braț.

MÁRGINE s. v. carâmb, cimitir, cupon, frontieră, graniță, hotar, lătunoaie, limită teritorială.

margine s. v. CARÎMB. CIMITIR. CUPON. FRONTIERĂ. GRANIȚĂ. HOTAR. LĂTUNOAIE. LIMITĂ TERITORIALĂ.

MARGINE s. 1. cap, capăt, colț, extremă, extremitate, limită, (înv.) sconcenie. (La cealaltă ~ a țării.) 2. extremitate, limită, (înv.) soroc. (La ~ cîmpiei.) 3. limită, linie. (S-a oprit la ~ satului.) 4. barieră, mahala, periferie. (Stă la ~ Bucureștiului.) 5. (GEOGR.) liman, litoral, mal, țărm, (înv.) pristaniște, vad. (~ Mării Negre.) 6. (înv.) usnă, (fig.) buză, gură. (Stă pe ~ prăpastiei.) 7. bordură. (~ trotuarului.) 8. bordură, chenar. (~ covorului.) 9. extremitate, latură, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 10. dungă, latură, muchie. (~ cutiei.) 11. colac, ghizd, (înv. și reg.) stobor, (reg.) chei (pl.). (~ la fîntînă.) 12. bor, (rar) bord, gardină, (pop.) perete, (reg.) streașină, tichie, (Ban. și nordul Transilv.) obadă, (Maram.) pană, (Transilv. și Bucov.) pînză, (prin Transilv.) văcălie. (~ a pălăriei.) 13. (MIL.) aripă, capăt, coastă, flanc, (înv.) corn. mînecă. (~ dreaptă a frontului.) 14. graniță, hotar, limită, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 15. măsură. (Orice lucru are o ~.) 16. marjă, rezervă. (Să lăsăm o ~ pentru orice eventualitate.) 17. (TEHN.) braț, crac, mînă, mîner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

márgine (márgini), s. f.1. Mal, țărm. – 2. Limită, extremitate. – 3. Frontieră, hotar. – 4. Chenar, bordură. – Mr. mardzine, megl. mardzini. Lat. margo, margĭnem (Pușcariu 1031; Candrea-Dens., 1053; REW 5355), cf. dalm. mrgan, sp. (margen).Der. mărginaș, adj. (limitrof; de hotar); mărginaș, s. m. (vecin de frontieră; mahalagiu; Arg., gură-cască, chibiț); mărginean, s. m. (locuitor de la frontieră); mărgini, vb. (a limita; a pune semne de hotar; refl., a se învecina); nemărginire, s. f. (infinit); nemărginit, adj. (nelimitat, infinit). Der. neol. marginal, adj., din fr. marginal. – Din. rom. provine sb. mrginj (Candrea, Elemente, 404).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

margine continentală, (engl.= continental margin) zona dintre linia de țărm a uscatului și baza taluzului continental. În m.c. se includ: plat. continentală (șelful), cu flexura continentală, panta continentală sau povârnișul continental și piemontul continental. M.c. este o zonă relativ largă, reprezentând în jur de 15% din supr. Globului; ea poate fi activă (în zonele în care crusta oceanică se afundă sub crusta continentală) și pasivă, când cele două dom. (continental și oceanic) aparțin aceleiași plăci tectonice. (V.M.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARGINEA, com. în jud. Suceava, pe râul Sucevița; 9.244 loc. (2000). Expl. și prelucr. lemnului. Centru de ceramică neagră și de ceramică roșie smălțuită. Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1849).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a gini marginea expr. (intl.) a observa, a remarca, a băga de seamă.

a ține lacătul /marginea expr. (intl.) a sta la pândă pentru a preveni apariția inopinată a unei persone nedorite.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MARGINE s. f. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) I. 1. (În opoziție cumijloc, centru) Parte extremă a unui teren, a unei regiuni, a unei localități etc.; s p e c. punct inițial sau final al unei suprafețe, al unui lucru etc.; capăt, extremitate. De va sta un pom într-o margine de vie a unui om și cu ramurile lui va face umbră altei vii. . . dăm învățătură, stăpînul cela cu pomul sâ-ș taie crângile. PRAV 21. Într-o horă trebuie să fie unul să o poarte, carele să cheamă adevărat verhovnic, căci iaste în marginea horii (a. 1699). GCR I, 330/12. Lumina. . . focului toată asemenea iaste eiși și nu are întru sineși cap sau margine (a. 1775). id. ib. II, 107/24. Și purceasă Alicsandru de acolo spre răsărit. . . și sosi la margine țărilor și de acolo nu mai era oameni dumesnici (a. 1784). id. ib. 132/18. Am mers vro două ceasuri pînă la margenea Moscovei. CHIRiAC, 93. În timpul acesta trăsura damelor se oprește în marginea unui sat, sub poalele munților. BOLINTINEANU, O. 328. Uit’te florile cele frumoase de prin margenea pădurei, cum împlu văzduhul de miroznă. CREANGĂ, P. 123. La marginea împărăției lui mai era un alt împărat, carele, cît au fost tînăr, nu se lăsase să-l bată. ISPIRESCU, L. 11. Șed la o femeie bătrînâ, departe, departe, tocmai la marginea orașului. vlahuță, O. A. 134. În marginea dinspre pădure a satului răsar din pieptul unui deal zidurile înalte și roșietice ale mărețului castel. id. ib. 153. Pe sub marginea pădurii Boii pasc. COȘBUC, P. I, 153. Amara se afla la marginea pădurii. REBREANU, R. I, 77, cf. II, 38. Soarele sclipește proaspăt lustruit la marginea orizontului. C. PETRESCU, A. 295, cf. 273, id. R. DR. 58. Noaptea, liniștea desăvîrșită a marginei de oraș nu era turburată decît de lătratul sătesc al cîinilor. CĂLINESCU, E. 308. Călări pe cai, trecură spre marginea din sus a taberei. SADOVEANU, O. V, 514. Pădurea de fagi se isprăvea, și marginea ei cotea pe văi. id. ib. 557, cf. id. A. L. 142. La marginea dinspre miazănoapte a satului, cotim pe stîngă. STANCU, U.R.S.S. 85, cf. id. D. 314. Nu o dată, la marginea unor sate, a aterizat avionul sanitar, pentru a transporta în grabă un bolnav într-o clinică din oraș. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2760. În timpul războiului m-am adăpostit două luni într-o căsuță a unui muncitor la marginea Cîmpinei. BARANGA, I. 174. Mulțimea tresări. O sută de glasuri vuiră îndată. . . Cei de pe margini se îmbulziră în față. VORNIC, P. 219. Frumos e-aici la margine de sat! A înflorit în curte oțetarul. DEȘLIU, M. 37, cf. 15. La o margine de tîrg. JARNIK-BÎRSEANU, D. 348. Ajunse într-o zi, de cătră sară, într-o cetate și, fiindcă era foarte trudit și ostenit, n-au intrat înlăuntru, ci au abătut la o căsuță micuță în marginea cetății. SBIERA, P. 123. A ajuns tuma la marnea orașului, unde era un oț spînzurat.GRAIUL, I, 208, cf. ALR SN III h 808, ALR I 404/283, 679, 980/700, 710, 720, 725, 960, 984, 986, ALR II 2485/365, A I 17, 23, II 12, iii 16. Golea ici, Golea colea, Golea-n margine de sat, În cel cătun afumat, se zice cînd cauți pe cineva despre care nu știi unde șade. ZANNE, P. VI, 129. ♦ (În contexte figurate) Deasupra seninul, tivit pe amîndouă mărnile de șirurile de case, părea ca o pestelcă bătută în mărgele sinilii. CONV. LiT. XLV, 362. ◊ Marginea (sau marginile) pămîntului (sau lumii) sau margine (sau margini) de pămînt = a) (învechit și popular) limita pămîntului (privit ca întindere). În tot pămîntul veastea lor și în margirile lumiei graiurile lor. PSALT. HUR. 14v/5. Veastea bunătăților lor. . . ajungînd pre în toate marginile lumii (a. 1648). GCR I, 131/11. Din marginea lumii a nopții regină Vărsa-n calea noastră duioasa-i lumină. ALECSANDRI, P. I, 126. Țara în care împărâțea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului și crăia istuilalt, la altă margine. CREANGĂ, P. 183. Și patru margini de pămînt Ce strimte-au fost în largul lor, Cînd s-a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt. COȘBUC, P. I, 54; b) p. e x t. (învechit) oamenii de pe întreg pămîntul, lumea întreagă. Întoarce-se-vor cătră d[o]m[nu]lu toatea margirele pămîntului și închinra-se-vor înraintea-i. PSALT. HUR. 18r/15. Se vor teame de el toate marginrile pămîntului. ib. 55r/6. Toată marginea pâmîntul[u]i i pare bine de împreunarea cereștilor cu pâmînteanii (a. 1633). GCR I, 83/9. Și porțile. . . nu vor hi închise nice dzua, nice noaptea, ce vor întră marginile și laturile lumiei. VARLAAM, C. 169. Acela va giudeca marginile pămîntului dirept fiind. DOSOFTEI, ap. GCR I, 250/21. Cela ce iaste nădeajdea tuturor margenilor pămîntului. VARLAAM-IOASAF, 166r/1. (Cu determinantul subînțeles) Bucură-te nădeajdea marginilor, sprijineala celor scîrbiți. MINEIUL (1776), 210r2/19. ◊ Loc. adj. Fără (de) margini (sau, rar, margine) = care este sau pare a fi nelimitat; foarte mare, foarte întins ; nesfîrșit. Ce prăpastie fără marginii. . . Grozavă vecinicie. MARCOVICI, C. 10/19. Codrii-făr-de margini au a-i da adăpostire. CONACHI, P. 263. Pustiul fără margini. ALEXANDRESCU, M. 20. Calea-i lungă, fără margini, Cum e și iubirea mea. ALECSANDRI, T. I, 435. Uscățiv așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132, cf. id. N. 32. Am văzut cîrdurile de dropii cutrierînd. . . acele șesuri fără margine. ODOBESCU, S. III, 14. Cîmpia părea fără margini. V. ROM. iunie 1955, 73. ◊ Expr. De la (sau din ori la) marginea (sau marginile) lumii (sau de lume, pămîntului, de pămînt) = (de) foarte departe. Veni de la marginea pămîntului să auză înțelepțiia lui Solomon. N. TEST. (1648), 16r/28. Răsar-o vijelie din margini de pămînt, Dînd pulberea-mi țărînii și inima-mi la vînt. EMINESCU, O. I, 128. Pustii ei se simt Și-aruncați Departe la margini de lume. COȘBUC, P. II, 46. Neștiind că astfel mor oamenii în orașele mici, la marginile lumii, privea în toate părțile împungător și cu dușmănie. SADOVEANU, O. IX, 142. Glas nu am, dar cînd vorbesc, S-aude la marginea lumii (Condeiul). ȘEZ. IV, 88. (Învechit) De la margini pînă la margini = de la un capăt la altul, de pretutindeni. De la margini pînă la margini au străbătut vestirea ta. MINEIUL (1776), 35v2/32. A nu ști la ce margine (îi) va ieși (ceva) = a nu ști ce reușită va avea la ceea ce a întreprins (sau ce reușită va avea lucrul întreprins). Șădea ca un osîndit, de nu știa la ce margine va să-i iasă lucrul. IST. Ț. R. 104. Nu știu la ce margine va să-i iasă. ap. DDRF, cf. ZANNE, P. VI, 195. (Regional) A umbla huci marginea = a fugi de frică; a da dosul. Com. din PIATRA NEAMȚ. (Argotic) A gini (sau a gimbi) marginea = a fi atent la ceva, a observa. GR. S. VII, 130, cf. BUL. FIL. II, 207, BL II, 156. ♦ Rezervă de care se poate dispune în anumite limite; marjă. ♦ F i g. Limită, punct extrem pînă la care se poate concepe, admite sau pînă la care e posibil ceva. Tot omul înțelept datoriu iaste cu bun cuget și cu semuire vie fietecare lucru de folos. . . a socoti și ce folos trage cu el și până la care margine măsură (a. 1642). GCR I, 97/21. Înțeleptele oblăduiri feresc pe noroade a nu se atinge de două margeni, de care atingîndu-se, pricinuiesc lor zdrobire și sfărîmare neapărată, adecă, nici le împilează. . . dar nici le lasă întru ușurință atît de nemăsurată (a. 1802). URICARIUL, I, 12. Omul este centrul din care izvorăsc două nemărginiri înprotivitoare; într-însul se văd adunate marginile cele mai depărtate. MARCOVICI, C. 11/8. Puterea ce margini n-are Au așezat rînduiala crugurilor călătoare. CONACHI, P. 259, cf. MAIORESCU, CR. I, 294. Dorind să contribuiesc și eu, în marginile puterii mele, la numărul de sărbători al „Tribunei”,, vă trimit, alăturat, un mic cîntec studențesc. CARAGIALE, O. VII, 218. Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sînt neajunsuri fatale, care țin de marginile restrînse ale unui articol. GHEREA, ST. CR. II, 290. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. D. ZAMFIRESCU, T. S. 6. Să se știe că toate au o margine, chiar și în țara noastră bine- cuvîntată. REBREANU, R. II, 25. Entuziasmul a întrecut orice margine, cînd scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Impresia pe care o lasă istoriile tradiționale ale răscoalei din 1821 e că mișcarea a izbucnit spontan, din suferințe care atinseseră marginile răbdării. OȚETEA, T. V. 133. Aurica. . . se aprinse pînă la marginea de a-și închipui că poate să intereseze pe student. CĂLINESCU, E. O. II, 251. Întreabă-măl În marginile cuvîntului de onoare, tot ai să afli ceva. C. PETRESCU, A. R. 31. Au dreptate, toate au o margine. PREDA, D. 157. ◊ (În propoziții consecutive negative dă determinantului valoare de superlativ) Șiret de nu mai avea margini. ȘEZ. III, 3. Îi zgîrcit de n-are margină. ALR II 3038/682, cf. ALR I 783/984. ◊ Loc. adj. și adv. Fără margini = foarte puternic, intens; nestăvilit. El îi pune pe-a ei frunte mîndru diadem de stele. . . Și iubind-o fără margini, scrie; „visul de poet”. EMINESCU, O. I, 32. În ușoara lui tristețe e o hotărîre de fier și un curaj fără margini. PETRESCU, O. III, 203. Ilie se făcu crunt și o ură fără margini îi pustii inima. PREDA, D. 46. ♦ (Regional) Loc de pășunat situat la un capăt de sat (unde dorm vitele vara). Cf. CHEST. V 21/74, ALR I 648/980, 1122/880, ALR II 3869/769. ♦ (Regional) Cimitir. Cf. IORDAN, STIL. 365. 2. (Învechit și popular) (Teritoriu de) graniță; frontieră, hotar. Aceia sănto cădzace șe ședu prea cele margene în țara leșească (a. 1612). ROSETTI, B. 79, cf. ANON. CAR., LB. Mergi la margine și ține straja acolo. ALEXANDRIA, 4/7. Îndată au trimis cărți pre la margini să păzească. N. COSTIN, L. 570. Și au gătit leșii oaste și au pornit-o păn-la marginea lor, la Snetin. NECULCE, L. 224, cf. 197. Căpitanii cei mari de marginea de Cernăuți. . . vor da de zece bucate un leu (a. 1728). URICARIUL, i, 51. Se orînduisă în cîteva locuri oaste turcească pentru paza marginei la Hotin (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 268/36. Primejdiile marginilor și ale crăimei noastre întregi atîta sînt de mari, cît nu se pot arăta prin cărți. ȘINCAI, HR. II, 143/17, cf. 151/17. Venisă pîră de la Stroia vornicul. . . cum că au îmbiat oamenii lui pe marginea turcească (a. 1810). GCR II, 206/22, cf. BUL. COM. IST. IV, 52. Intrînd pe margine în țară, s-au lovit cu turcii. DIONISIE,173. Prin poruncile domniii mele. . . către căpitanii mărginilor, s-au poprit cu totul a nu să mai aduce vinuri streine (a. 1822). DOC. EC. 262, cf. 360. Banii vămii i-au răspuns aici la Divanu săvîrșitor. . . Drept aceea, i s-au dat acest bilet de trecătoare la margine, spre a fi nesupărat (a. 1830). ib. 462. În vreme de pace ei erau îndatorați să facă garnizoana orașelor și tîrgurilor și să păzească pe rînd marginile. BĂLCESCU, M. V. 608, cf. 607. Un an și mai bine Tomșa primi vești după vești de la marginile Lehiei, cum că Moviloaia cu feciorii și ginerii strîng oști. SADOVEANU, O. V, 671, cf. X, 9. Eram în oștire, grănicer d-ăi dă pă marne. GRAIUL, I, 196. ◊ F i g. Era și ea încă la marginea copilăriei, fără prea multe griji. C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ L o c. adj. (Învechit) De margine = periferic, mărginaș. Au mărsu la vizirul și i-au dat răspunsu că nu va pute purta grije a doo țări ce sint de margine. NECULCE, L. 164. Socoti cum că fiul său este prea tînăr și nu va putea cîrmui o țară de margine. BĂLCESCU, M. V. 437. 3. Terenul din imediata apropiere a unei ape (v. m a l, ț ă r m); porțiunea de apă din imediata apropiere a malului. Păru corabniciloru că se apropiarâ la vriu o marrgire (ț ă n u t u N. TEST. 1648, ț a r ă BIBLIA 1688). COD. VOR. 90/26, cf. 86/2. Rrădicară veatrila și sufla ventișoru și văslămu la marrgiri. ib. 94/21. Se umnojești semănța lor ca stealele ceriului și ca arira pre margirea mariei. PSALT. 328, cf. IORGA, L. R. 31. [Scoaseră năvodul] la margine și șezură de aleaserâ bunii în vase, e putrezii lepădară afară. CORESI, ap. GCR I, 18/6. Domnul, deaca întră în vasul ce era a lui Petru, ședzu și-i dzise să urnească vasul de la margine. VARLAAM, C. 258. Ieșind vasăle la margină, le așăză și ieși oastea pre uscat și o tocmi. HERODOT (1645), 345. Carele va găsi pre marginia unii ape mari fiece lucru. . . de nu-l va mărturisi, nu va avia nice o certare. PRAV. 39. Născură ca mulțimea stealelor ceriului și ca năsipul nenumărat la margenea măriei. N. TEST. (1648), 299v/23. Iară alții s-au tinsu în gios preste tot locul, de au făcut oraș și sate, păn-în marginea Dunării și pănă în Olt (cca 1650). GCR I, 189/29. Au ieșit la margine, la uscat, pre pămînt și priviia pre mare (a. 1675). id. ib. I, 223/14. Strîngînd de tot feliul de peaște. . . îl scoaseră la margine. CHEIA ÎN. 9v/6. Și sosim. . . la dîlboană adîncă și mare și de margine era o muiare despletită. DOSOFTEI, V. S. octombrie 79v/35. De la munții Monomotapii pînă în marginea Marii Roșii 5015 de mile se numera. CANTEMIR, IST. 139. Prezburg. . . Oraș mare și frumos, în marginea Dunării și cu toate cele spre odihnă și podoabă orînduieli. GOLESCU, Î. 20. Toate marginile mării ce sînt spre oraș, și canaturile ce intră în oraș, sînt pline de corăbii. id. ib. 79. Ajungînd de mărginea unui eleșteu. ap. DDRF. Oltule, care-ai fost martur vijeliilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit. ALEXANDRESCU, O. I, 72. În liniștea serii, Să mă lăsați să mor La marginea mării. EMINESCU, O. I, 216. Trecînd desculți, prin vad. . . Moldova înghețată pe la margini. . . ne degera măduva-n oase de frig! CREANGĂ, A. 116. Cum mergea el gîndindu-se. . . se pomeni la marginea unui eleșteu. ISPIRESCU, L. 43, cf. 34. Podarul îngenunche pe marnea rîului, luă apă în pumnii făcuți găvan. . . și. . . și-o împroșcă pe obraji. CONV. LIT. XLIV, 38. Ciutălina am scornit Din lunca Siretului Pînă-n marnea Prutului. PAMFILE, CR. 80. Trage la marne. ALR I 1737/954, cf. ALR II 2485/219, ALR SN III h 824. Luntrea pă mare, pă margine s-o tragi. ZANNE, P. V, 395. 4. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui drum; p. e x t. porțiunea de teren din imediata apropiere a unui drum. Mergea Ivan șovăind cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă. CARAGIALE, O. II, 244. Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe rezor. COȘBUC, F. 69. Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. Venea pe marginea uliței. REBREANU, R. I, 176. Călca cu băgare de seamă. . . ferind noroiul și băltoacele, ținînd marginea.id. ib. 298. Mecanicul spune că a văzut-o mergînd liniștită pe marginea liniei. C. PETRESCU, C. V. Ar fi mers pe jos. . . dacă nu ar fi simțit numaidecît o sfîrșeală a trupului, ce-l făcuse să se așeze în marginea șoselei. BARBU, Ș. N. 8. Marnea drumului. ALR II/987. ♦ S p e c. Bordură (la un drum). Cf. CIHAC, I, 158. 5. (Învechit și popular; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două laturi ale unei formații de luptă; flanc, aripă. Purcegînd. . . cu oastia, vioții [=beoțienii] luară două margini a athineilor. HERODOT (1645), 298. Radu din gură grăia. . . Băteți voi mijloacele, Iară eu marginile. De la voi ce va scapa, De la noi nu s-a-nturna. POP., AP. GCR II, 301. ◊ Expr. A ține (tot) marginile sau a bate marginile = a se feri de ce-i mai greu, a se codi la treabă; p. e x t. a fi ascuns, fals, înșelător. Cf. ZANNE, P. VI, 195. 6. (Regional) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări; carîmb. Cf. ALR II/I MN 134, 3888/47, 235, ALRM II/I h 343. 7. (Regional) Fiecare dintre cele două brațe ale ferăstrăului. Cf. PAMFILE, I. C. 121. 8. Extremitate laterală a unui obiect (v. l a t u r ă, d u n g ă, m u c h e); partea de jos sau de sus a unui obiect (v. c a p ă t). Atinse-se de marginea veșmintelor lui. CORESI, EV. 380. Margenele hlamidei aruncîndu-le preste. . . pulpele picioarelor calului (a. 1773). GCR II, 90/29, cf. LB, PONTBRIANT, D. Brațul ei atîrnâ leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I, 79. Le privi din urmă, aplecată peste marginea balustradei. PETRESCU, C. V. 363. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele. . . arendașul se ghemui cum putu pe o margine, lîngă un geamantan. REBREANU, R. I, 13. Mă plec peste el, sprijinindu-mi mîna de marginea patului. SAHIA, N. 117. Ia șezi, tu, colea pe marginea prispei. SADOVEANU, O. VII, 334. Prinde cu greu, din cauza pantofilor, marginea de sus a ulucilor înalte și dese. V. ROM. iunie 1954,129. Se așeză pe marginea patului. PREDA, Î. 32. Doisprezece frați, Într-un pat culcați, Nici unul nu-i la margine (Spițele roții). SADOVEANU, P. C. 13. ◊ (Învechit) Marginea unghiului sau margine de unghi = temelie. Puiu [scris : poiu] întru Sion piatră în marrgire de unghiu (p i i a t r ă t e m e l i e u n g h i u l u i N. TEST. 1648). COD. VOR. 146/13. Piatra. . . cea din marginea unghiului. MiNEIUL (1776), 98v2/15. ◊ Loc. adv. (Regional) Într-o margine = (culcat sau aplecat) pe o parte; într-o rînă. Cf. ALR II/I h 98. ♦ Porțiune lăsată nescrisă pe una sau pe mai multe laturi ale unei foi de hîrtie sau ale unei pagini de carte. Unele cuvente le-am pus pre rănd, ce le-am închis în parintijiș. . . iară altele le-am pus pre margene (a. 1651). BV I, 189. Și pe margini de caiete scriam versuri dulci. EMINESCU, O. I, 140. Am însemnat pe marginea cărții unele pasagii, cu gîndul să le transcriu pentru cetitor. IBRĂILEANU, S. L. 110. ◊ Pe marginea cărților = rubrică a unor reviste, în care se face prezentarea lucrărilor recent apărute Cf. DR. V, 744, VI, 484. Pe marginea (sau marginile) = în legătură cu. . . , în raport cu. . . , ca corolar a. . . Pe marginea ideii pe care am enunțat-o mai înainte, amintim acum, numai în treacăt, că. . . V. ROM. ianuarie 1954. Au continuat cu discuții pe marginea celor două rapoarte prezentate. SCÎNTEIA, 1961, nr. 4855. ♦ (Transilv.) Porțiune dintr-un copac care se lasă netăiată cu ferăstrăul, pentru a susține trunchiul pînă în momentul cînd va fi prăbușit. Cf. ALR I 985/231, 283, 335, 558. ♦ (Regional, în sintagma) Altoire la margine = altoire în coroană. V. c o r o a n ă. (Dobra-Deva). ALR II 6102/105. 9. (Învechit, mai ales la pl.) Extremitate a corpului unei ființe (v. m î n ă, p i c i o r) sau a membrelor corpului (v. d e g e t). Piialea vițelului și tot trupul lui cu capul lui și cu marginele (p i c i o a r e l e B 1938, 108) lui. BIBLIA (1688), 712/17. L-au prins pre el și i-au tăiat margenile (degetele cele mari B 1938, 252) mînilor lui și marginele picioarelor lui. ib. 1731/19. Că n-au scris mîna cerească, îngerească, ce mîna păcătoasă și n-am dat odihnă marginilor meale (a. 1694). GCR I, 314/3. 10. (Regional) Scîndură de calitate inferioară tăiată de pe laturile bușteanului (avînd o parte plană și una convexă), lătunoaie; p. g e n e r. scîndură (ALR I 1853/40). Cf. LM. Materialul cel mai ieftin, potrivit mai ales pentru împrejmuirea grădinilor și a livezilor, îl formează despicăturile, marginile, lăturoaiele. PĂCALĂ, M. R. 439. Gard d’i mărgini, ALR II/I MN 125, 3838/551, cf. ALR I 1851. ♦ Doagă mică. V. a r i p ă. ALR II 6707/235, cf. 6707/551, 812, 928, 987. ♦ S p e c. (La pl.) Șipci care se bat pe pereții caselor de lemn, ca să țină tencuiala sau lutul (Petreștii de Sus-Turda). CHEST. II 369/329. 11. (Învechit) Rest dintr-un val de pînză sau de stofă; cupon. Cf. POLIZU. Margine de postav, 14 ocă: 1 leu (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 159. ♦ (Regional) Bucată de teren de formă triunghiulară, care rămîne nearată la capătul ogorului; clin, colțar (Iscroni-Petroșeni). A III 7. ♦ (Regional) Colț de pîine (Marginea-Rădăuți). ALR II 4016/386. II. Ceea ce mărginește un obiect sau o suprafață; ceea ce se găsește pe margine (I) sau în imediata ei apropiere. 1. Limita superioară a pereților unui recipient, a unei cavități etc.; gură, buză, (învechit) usnă. Cf. COSTINESCU. Sta în groapă liniștit, sprijinindu-și mîinile de marginea ei. SAHIA, N. Acolo sus se află marele amfiteatru al carierei, ca un circ uriaș de granit. . ., iar oamenii apar și dispar pe marginea prăpastiei, asemeni unor pitici. BOGZA, C. O. 255. ◊ E x p r. A fi (sau a se găsi, a ajunge) pe (sau la) marginea gropii = a fi aproape de moarte. Cf. COSTINESCU. Iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Cînd fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: . . sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. A fi pe (sau la) marginea prăpastiei = a se afla într-un moment critic; a fi amenințat de o mare primejdie. Cf. COSTINESCU. Am fost din cauza ei pe marginea prăpastiei. GANE, N. III, 80. 2. Împrejmuire de piatră sau de bîrne ridicată în jurul gurii unei fîntîni sau a unui bazin. V. g h i z d. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, ȘĂINEANU, D. U. (În contexte figurate) Iubirea ei era o amforă uitată pe marginea unei fîntîni. TEODOREANU, M. II, 112. ♦ (Regional) Peretele de lemn de formă circulară al sitei; veșcă (Nucșoara-Cîmpulung). ALR II 3983/784. ♦ (Regional, la pl.) Pereții laterali ai scocului. Cf. ALR SN I h 156. 3. Partea răsfrîntă a unei pălării; bor. Cf. POLIZU, COSTINESCU. Umblă îndeobște cu haine negre. . . iar capul și-l acopere cu o pălărie de pîslă cu margini largi. CONV. LIT. V, 335, cf. LM, ALEXI, W., ALR I 1859. 4. Chenar decorativ la o țesătură. Cf. APMFILE, I. C. 321. Formarea marginii. . . comportă un grup de două sau mai multe fire care parcurg drept pe direcția urzelii, IONESCU-MUSCEL, ȚES. 290. – Pl.: margini și (popular) mărgini, (rar) margine. – Și: márgină, márgene (pl. margene și margeni), (neobișnuit) mărgine, (regional, prin sincopare) márne (pl. mărni) s. f. – Lat. margo, marginis.

Intrare: margine
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • margine
  • marginea
plural
  • margini
  • marginile
genitiv-dativ singular
  • margini
  • marginii
plural
  • margini
  • marginilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • margină
  • margina
plural
  • margini
  • marginile
genitiv-dativ singular
  • margini
  • marginii
plural
  • margini
  • marginilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

margine, marginisubstantiv feminin

  • 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. DLRLC
    • format_quote Se ghemui cum putu, pe o margine, lîngă un geamantan. REBREANU, R. I 13. DLRLC
    • format_quote Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă. CARAGIALE, P. 51. DLRLC
    • format_quote Brațul ei atîrnă leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I 79. DLRLC
    • format_quote Urmări mașinuța din poartă, cu un colț al șorțului dus la ochi, pînă ce norul de pulbere se topi la marginea satului. MIHALE, O. 501. DLRLC
    • format_quote Soarele sclipește proaspăt lustruit la marginea orizontului. C. PETRESCU, A. 295. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială Fără (de) margini = imens, infinit, nesfârșit. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Și iubind-o fără margini scrie «visul de poet». EMINESCU, O. I 32. DLRLC
      • format_quote Calea-i lungă, fără margini, Cum e și iubirea mea. ALECSANDRI, T. I 435. DLRLC
    • chat_bubble A ține marginea = a merge, a înainta pe (sau aproape de) linia unde se termină o suprafață. DLRLC
      • format_quote Călca cu băgare de seamă... ferind noroiul și băltoacele, ținînd marginea. REBREANU, R. I 298. DLRLC
  • 2. prin specializare Frontieră, graniță, hotar. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Un an și mai bine Tomșa primi vești după vești de la marginile Lehiei. SADOVEANU, O. VII 141. DLRLC
    • 2.1. Periferie. DEX '09 DLRLC
      sinonime: periferie
      • format_quote Șed la o femeie bătrînă, departe, departe, tocmai la marginea orașului. VLAHUȚĂ, O. A. 134. DLRLC
      • format_quote Au abătut la o căsuță micuță în marginea cetății. SBIERA, P. 123. DLRLC
    • 2.2. prin specializare Litoral, mal, țărm. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mai am un singur dor... Să mă lăsați să mor La marginea mării. EMINESCU, O. I 216. DLRLC
      • format_quote Oraș mare și frumos, în marginea Dunării. GOLESCU, Î. 40. DLRLC
  • 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Oamenii apar și dispar pe marginea prăpastiei, asemeni unor pitici. BOGZA, C. O. 255. DLRLC
    • format_quote Sta în groapă liniștit, sprijinindu-și mîinile de marginea ei. SAHIA, N. 89. DLRLC
  • 4. figurat Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. DEX '09 DLRLC
    sinonime: limită
    • format_quote Entuziasmul a întrecut orice margine cînd scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. DLRLC
    • format_quote Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sînt neajunsuri fatale, care țin de marginile restrînse ale unui articol. GHEREA, ST. CR. II 290. DLRLC
    • chat_bubble De nu mai are margini = foarte mare (sau tare), fără pereche. DLRLC
      • format_quote E un încăpățînat de nu mai are margini. SADOVEANU, O. I 37. DLRLC
  • 5. învechit Fiecare dintre laturile unei formații de luptă. DLRLC
    sinonime: aripă
    • format_quote Bate tu marginile, Eu să bat mijloacele, Că le știu soroacele. PĂSCULESCU, E. P. 261. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.