4 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

mândru, ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 457 / Pl: ~ri, ~re / E: slv мѧдръ] 1 a (Înv; d. oameni) Înțelept. 2 a (Înv; d. oameni) Priceput. 3 a (Înv; d. oameni) Isteț. 4 a (Înv; d. oameni) Capabil. 5 sm (Înv) Învățat. 6 sm (Înv) Filozof. 7 sm (Înv) Mag2 (1). 8 a (Udp „de”) Mulțumit. 9 a (Udp „de”) Care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii Si: demn, mândrit (2). 10 a (Rar) Care este pe măsura calităților cuiva Si: demn de cineva, mândrit (3). 11-12 smf, a (Persoană) care are încredere exagerată în calitățile proprii Si: mândrit (4). 13-14 smf, a Orgolios. 15-16 smf, a (Îvr) Mofturos. 17-18 smf, a (Pop) Frumos. 19 (Bot; reg; îc) ~ra nopții Barba-împăratului (Mirabilis Jalapa). 20 sfp (Reg; art.) Iele. 21 a Falnic. 22-23 smf, a (Reg) Elegant. 24 smf (Pop) Persoană pentru care altă persoană de sex opus simte o afecțiune deosebită Si: (reg) mândrior, mândruc Vz amant, drag, ibovnic, iubit. 25 sfp (Reg; art.) Dansuri populare din diferite regiuni. 26 (Reg) Melodie după care se execută mândrele (25).

MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.

MÂNDRU2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care se află în relații de dragoste cu altă persoană de sex opus; iubit. /<sl. mondru

MÂNDRU1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnității și onoarei; demn. 2) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; fudul; falnic; semeț; măreț. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfacție (ca urmare a unui succes, a unei reușite sau a unei victorii). 4) Care inspiră admirație; plin de semeție. /<sl. mondru

mândru a. 1. care are un sentiment de nobilă încredere în meritul său: mândru de numele ce poartă; 2. cărui îi place să disprețuiască pe semenii săi: e foarte mândru; 3. foarte frumos, splendid, superb (aplicat la ființe și la lucruri): m’am însurat c’o mândră crăiasă POP. dulci și mândre primăveri EM. [Vechiu-rom. mândru, înțelept = slav. MÕDRŬ; apoi, peiorativ, care se crede înțelept, de unde fudul, trufaș]. ║ m. cel ce e mândru.

țândru-mândru, ~ră-~ră [At: MÎNDRESCU, L. P. 86 / Pl: ~ri-~ri, ~re-~re / E: mândru] (Reg) 1 a Îngâmfat. 2 a (Îe) Țândră-mândră și flămândă Se spune despre o persoană care, deși săracă, este mândră. 3 sf Femeie frumoasă, veselă, drăgăstoasă, dar leneșă.

MÎ́NDRU1 s. m. (În limbaj poetic, rar) Bărbat pentru care o fată sau o femeie simte o dragoste deosebită; cuvînt cu care o fată sau o femeie se adresează bărbatului iubit; drag, iubit. Turturică dragă mie, Spune-i mîndrului să vie. BÎRSEANU, D. 121.

MÎ́NDRU2, -Ă, mîndri, -e, adj. 1. Plin de încredere în forțele, în însușirile sale, în care se vede satisfacția, mulțumirea de însușirile proprii. Vom împărți dreptate tuturora, zise Alexăndrel, ridicînd mîndru capul. SADOVEANU, O. VII 157. Era mîndru și frumos ca un zmeu. VLAHUȚĂ, O. A. II 9. 2. Cu încredere exagerată în însușirile proprii; fudul, îngîmfat, trufaș, orgolios. Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? COȘBUC, P. I 51. Iubesc o fată frumoasă... fata Genarului, om mîndru și sălbatec. EMINESCU, N. 13. 3. Fericit, mulțumit; onorat. Încrede-te, stăpînă, zise Galben-de-Soare, căci voi fi mîndru să încalece pe mine o vitează ca tine. ISPIRESCU, E. 21. 4. Frumos, minunat, falnic, măreț. Cutrieram cîmpul cu florile și mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile. CREANGĂ, A. 117. Te-am ruga, mări, ruga, Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea ta. EMINESCU, O. I 149. Pe culmea cea mai naltă a munților Carpați se întinde o țară mîndră și binecuvîntată între toate țările. BĂLCESCU, O. II 207. ◊ (Adverbial) Din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed. EMINESCU, O. I 83.

mî́ndru, -ă adj. (vsl. mondrŭ, priceput, germ. munter, vioĭ, treaz). Vechĭ. Înțelept. Azĭ. Plin de o nobilă încredere în meritu luĭ, al familiiĭ saŭ al țăriĭ luĭ: Românu e mîndru de numele de Român. Trufaș, fudul, orgolios, îngînfat: adevăratu nobil nu e mîndru de averea luĭ. Frumos, superb, splendid: o mîndră fată, niște mîndre plaĭurĭ. S. f. Fată orĭ femeĭe frumoasă, ĭubită. Mîndra nopțiĭ, jalapa. Adv. Cu mîndrie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mândru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mândrul; pl. mândri, art. mândrii

mândru1 adj. m., pl. mândri; f. mândră, pl. mândre

mândru adj. m., s. m., art. mândrul, pl. mândri, art. mândrii; f. sg. mândră, g.-d. art. mândrei, pl. mândre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNDRU adj. 1. v. demn. 2. semeț, țanțoș, (pop.) dârz, fălos. (Un mers ~.) 3. v. îngâmfat. 4. v. trufaș.

MÂNDRU adj. v. arătos, bun, capabil, chipeș, competent, destoinic, dotat, experimentat, falnic, frumos, grandios, impozant, impresionant, impunător, încercat, înțelept, înzestrat, maiestuos, măreț, minunat, pregătit, priceput, semeț, splendid, strălucitor, valoros, versat, vrednic.

Mândru ≠ modest, simplu, servil, slugarnic, umil, umilit, pocit, urât

MÎNDRU adj. 1. demn. (O ținută ~.) 2. semeț, țanțoș, (pop.) dîrz, fălos. (Un mers ~.) 3. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, megaloman, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?) 4. orgolios, semeț, trufaș, (rar) superb. (Manifestă un ~ dispreț pentru cei din jur.)

mîndru adj. v. ARĂTOS. BUN. CAPABIL. CHIPEȘ. COMPETENT. DESTOINIC. DOTAT. EXPERIMENTAT. FALNIC. FRUMOS. GRANDIOS. IMPOZANT. IMPRESIONANT. IMPUNĂTOR. ÎNCERCAT. ÎNȚELEPT. ÎNZESTRAT. MAIESTOS. MĂREȚ. MINUNAT. PREGĂTIT. PRICEPUT. SEMEȚ. SPLENDID. STRĂLUCITOR. VALOROS. VERSAT. VREDNIC.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mîndru (mấndră), adj.1. (Înv.) Înțelept, prudent. – 2. Falnic, orgolios. – 3. Frumos, drăguț. – Megl. mǫndru. Sl. mądrŭ „înțelept” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Șeineanu, Semasiol., 206; Conev 58), cf. ceh. moudriti se „a se înfumura”. – Der. mîndră, s. f. (iubită, prietenă); mîndrenie, s. f. (Trans., frumusețe); mîndreță (var. mîndreață), s. f. (frumusețe, splendoare; orgoliu, mîndrie); mîndri, vb. refl. (a se crede, a fi orgolios; a se făli); mîndrie, s. f. (înv., înțelepciune; orgoliu); înmîndri, vb. (a iniția, a deschide ochii), înv., din sl. umądriti se; poșmîndri, vb. ( Banat, a socoti), a cărui der. nu este clară; preamîndru, adj. (înțelept), din sl. prĕmądrŭ; preamîndrie, s. f. (înțelepciune), sec. XVI, înv.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mấndru, mândră, adj. – 1. Frumos, arătos, falnic: „Mândru și-o gătat pân casă” (Calendar, 1980). 2. (s.m.) Drăguț, iubit. ♦ (top.) Mândra Vedere, deal în loc. Dănești, în apropierea stațiunii. ♦ (onom.) Mândru, Mândruț, Mândruțescu, Mândrilă, nume de familie (69 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din sl. mondru „înțelept” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

mấndru, mândră, adj. – 1. Frumos, arătos, falnic: „Mândru și-o gătat pân casă” (Calendar 1980). 2. (s.m.) Drăguț, iubit. – Din sl. mondru „înțelept” (Miklosich, Cihac, Șeineanu cf. DER).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SLOBOZIA MÂNDRA, com. în jud. Teleorman, situată în V C. Boian, pe râul Sâiu; 2.102 loc. (2005). Biserica Sf. Nicolae (sec. 19), în satul S. M.

MÎNDRU adj. I. 1. – b (Dm; Paș; Puc; Bîr I etc.); -l (Glos; Ștef). 2. Mîndre (C Ștef); – Stan (13-15 B 161); Mîndrea (Dm; Ștef; Glos; Paș); Măndrea, Gh. (D Buc); Mîndriescu, -ești s.; -ean (Paș). 3. Mîndra „cu ceata lui”, b. (17 B II 367); – f. (16 A I 222; Sd XXII) și s. 4. Mtndreți (Am 57). 5. Mîndricel (Ac Bz 57). 6. Mîndrici (Dm; C Ștef). 7. Mîndricica b., 1389 (Ț-Rom 53; 13 – 15 B 44); Mîndrișc/ă b (Dm); -a s; pentru variante v. Romanoslavica IV p. 339; Mîndrușcă (Viciu 16); Mîndrișor buc. 8. Mîndrilă (CL; Bîr I) etc. 9. Mîndroiu act.-os: Mîndros (Mar). II. Cu ă, fonetism sau grafie mold. pentru î: 1. Măndre, mold. (Sd XI 73); -a (17 B I 369). 2. Măndriei, Preda (Am 108). 3. Măndrită, fam. frecv., buc. (Buc). 4. Măndroc, ard, (Paș) -i (Am 157). 5. Mîndruț, Ion (Cat gr, I). 6. Nemîndri s. (Sur XXI). III. Din forme vechi ale cuvîntului: 1. Mudricica = Mădricica (Flor 13, 19). 2. Mudrișca (Dm). 3. Mădrăcică, boier (Div 50).

Человек – это звучит гордо! (rus. „Omul – ce mîndru sună acest cuvînt!”) – Maxim Gorki (Azilul de noapte – actul IV). „Cuvîntul ăsta sună... falnic! Omul! Omul trebuie respectat” (replică a înțeleptului Satin). Această cîntare a omului (datind din 1902) cuneaște abia astăzi la noi adevărata prețuire, fiind deseori citată: „Omul, spusese Gorki, ce mîndru sună acest cuvînt! Dar și mai mîndru, infinit mai mîndru sună de cînd omul a devenit cosmonaut” (Geo Bogza, în Cele 32 de secunde căre au zguduit lumea). LIT.

Intrare: Mândru
Mândru nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mândru
Intrare: mândru
mândru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mândru (adj.)
mândru1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A96)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mândru
  • mândrul
  • mândru‑
  • mândră
  • mândra
plural
  • mândri
  • mândrii
  • mândre
  • mândrele
genitiv-dativ singular
  • mândru
  • mândrului
  • mândre
  • mândrei
plural
  • mândri
  • mândrilor
  • mândre
  • mândrelor
vocativ singular
plural
Intrare: mândru (s.m.)
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mândru
  • mândrul
  • mândru‑
plural
  • mândri
  • mândrii
genitiv-dativ singular
  • mândru
  • mândrului
plural
  • mândri
  • mândrilor
vocativ singular
  • mândrule
  • mândre
plural
  • mândrilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mândru, mândrăadjectiv

  • 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prepoziție „de”). Care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vom împărți dreptate tuturora, zise Alexăndrel, ridicînd mîndru capul. SADOVEANU, O. VII 157. DLRLC
    • format_quote Era mîndru și frumos ca un zmeu. VLAHUȚĂ, O. A. II 9. DLRLC
  • 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Zici că-s mîndră și n-am vrut Ca s-ascult vorbele tale? COȘBUC, P. I 51. DLRLC
    • format_quote Iubesc o fată frumoasă... fata Genarului, om mîndru și sălbatec. EMINESCU, N. 13. DLRLC
  • 3. Fericit, mulțumit, onorat. DLRLC
    • format_quote Încrede-te, stăpînă, zise Galben-de-Soare, căci voi fi mîndru să încalece pe mine o vitează ca tine. ISPIRESCU, E. 21. DLRLC
  • 4. popular Falnic, frumos, minunat, măreț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cutrieram cîmpul cu florile și mîndrele dealuri, de după care-mi zîmbeau zorile. CREANGĂ, A. 117. DLRLC
    • format_quote Te-am ruga, mări, ruga, Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea ta. EMINESCU, O. I 149. DLRLC
    • format_quote Pe culmea cea mai naltă a munților Carpați se întinde o țară mîndră și binecuvîntată între toate țările. BĂLCESCU, O. II 207. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed. EMINESCU, O. I 83. DLRLC
etimologie:

mândru, mândrisubstantiv masculin

  • 1. popular Bărbat (tânăr) pentru care o femeie simte o afecțiune deosebită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: drag iubit
    • format_quote Turturică dragă mie, Spune-i mîndrului să vie. BÎRSEANU, D. 121. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.