MÎNDRU adj. I. 1. – b (Dm; Paș; Puc; Bîr I etc.); -l (Glos; Ștef). 2. Mîndre (C Ștef); – Stan (13-15 B 161); Mîndrea (Dm; Ștef; Glos; Paș); Măndrea, Gh. (D Buc); Mîndriescu, -ești s.; -ean (Paș). 3. Mîndra „cu ceata lui”, b. (17 B II 367); – f. (16 A I 222; Sd XXII) și s. 4. Mtndreți (Am 57). 5. Mîndricel (Ac Bz 57). 6. Mîndrici (Dm; C Ștef). 7. Mîndricica b., 1389 (Ț-Rom 53; 13 – 15 B 44); Mîndrișc/ă b (Dm); -a s; pentru variante v. Romanoslavica IV p. 339; Mîndrușcă (Viciu 16); Mîndrișor buc. 8. Mîndrilă (CL; Bîr I) etc. 9. Mîndroiu act.-os: Mîndros (Mar). II. Cu ă, fonetism sau grafie mold. pentru î: 1. Măndre, mold. (Sd XI 73); -a (17 B I 369). 2. Măndriei, Preda (Am 108). 3. Măndrită, fam. frecv., buc. (Buc). 4. Măndroc, ard, (Paș) -i (Am 157). 5. Mîndruț, Ion (Cat gr, I). 6. Nemîndri s. (Sur XXI). III. Din forme vechi ale cuvîntului: 1. Mudricica = Mădricica (Flor 13, 19). 2. Mudrișca (Dm). 3. Mădrăcică, boier (Div 50).