4 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv).

LUCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie. (Adverbial) Sărac luciu = foarte sărac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață; lunecos. II. S. n. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv).

luciu1 sm [At: BIANU, D. S. / V: luc, luci / Pl: ~cii / E: nct] (Bot; reg) 1f luc; șîc brad-luci) Pin2 (Pinus silvestris). 2 Jneapăn (Pinus mugo).

luciu2, ~ie [At: PO 296/27 / V: (reg) licie af, (înv) luceu sn, ~ciă af, (îvp) luci a / Pl: (1-18) ~cii, (20-33) ~ri / E: luci drr] 1 a (D. obiecte) Care răsfrânge razele de lumină (1). 2 a (D. aștri sau alte surse de lumină) Care răspândește lumină (1). 3 a (D. privire) Cu reflexe strălucitoare. 4 a (Înv) Plin de fast Si: elegant, fastuos. 5 a (D. obiecte sau părți ale lor) Cu lustru2 (1) Si: lustruit2 (1). 6 a (Pex; d. obiecte sau părți ale lor) Neted. 7 a (Pex; d. obiecte) Lunecos. 8 a (Fig; d. îmbrăcăminte) Uzat. 9 a (Fig; d. piele sau părți ale corpului) Fără cute sau zbârcituri Si: întins. 10 a (Fig; pex; d. piele) Catifelat. 11 a (D. păr) Drept. 12 a (Îvp; d. terenuri, locuri) Plan. 13 a (Îvp; ape) Cu suprafața liniștită, lipsită de valuri. 14 avp; drumuri) Fără hopuri sau făgașe Si: drept, plat, uniform. 15 a (Îvr) Limpede. 16 a (D. terenuri, locuri) Pe care nu se găsește nimic Si: deșert, gol, pustiu. 17 a (Pfm; îs) Sărăcie ~eie Sărăcie mare Si: mizerie. 18 a (Pop; d. terenuri, drumuri) Acoperit cu gheață. 19 av (Pop; îe) A fi sărac ~ A fi foarte sărac. 20 sn Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii. 21 sn Suprafață netedă, strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. 22 sn (Fig) Splendoare. 23 sn Lustru (1). 24 sn (Îlv) A da ~ A lustrui (1). 25 sn (Fig; îae) A da strălucire, frumusețe. 26 sn Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzurii. 27 sn (Urmat de determinări în genitiv) Suprafață foarte netedă a unor obiecte. 28 sn Suprafață liniștită a unei ape, fără valuri, care poate da reflexe luminoase. 29 sn (Îvr; îs) ~l mării Nivel al mării. 30 sn (Îvp) Suprafață a mării. 31 sn (Înv) Întindere mare de apă Si: mare. 32 sn (Înv; fig) Nemărginire. 33 sn (Îvp) Întindere.

LUCIU2, -IE, lucii, adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrînge razele de lumină, care strălucește; lucitor, lucios. Doinind treceau veseli flăcăii prin sat Cu luciile coase pe-un umăr robust. COȘBUC, P. II 203. Lacul dormea neted, luciu ca oglinda. VLAHUȚĂ, O. A. 469. Lucii picături de smoală la pămînt cad sfîrîind. EMINESCU, O. I 50. Rîul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur. ALECSANDRI, P. A. 124. 2. Cu lustru, lustruit, p. ext. alunecos. Trecea ca un fior printr-o dungă de umbră o șopîrlă lucie; peste parcul vechi plutea o liniște mare. SADOVEANU, O. V 581. Fiind podelile tare lucii, [mărgeaua] să durigă chiar sub pat. RETEGANUL, P. V 14. Un sînge purpuriu văpsi pielea lui, lucie ca atlazul. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Expr. Sărăcie lucie = sărăcie totală, desăvîrșită. N-au nici de unele. Sărăcie lucie. Podul gol, staulul gol. PAS, Z. III 278. Dară ortul popii, rămîind în urma lor casa toacă și o sărăcie lucie. ISPIRESCU, L. 286. Măi! Dar ce sărăcie lucie pe aici pe la rai, zise Ivan. CREANGĂ, P. 308. ◊ (Adverbial, rar, în expr.) Sărac luciu = sărac lipit pămîntului. L-a băgat în judecăți... și l-a lăsat sărac luciu. DELAVRANCEA, S. 19. 3. (Despre un teren, un drum) Neted, lucios; lipsit de obstacole, liber, deschis. Trecură pe pod de gheață și găsiră cale lucie spre tîrg. SADOVEANU, B. 69. Nu mai rămînea turcilor decît o pustietate întinsă și lucie. ISPIRESCU, la TDRG. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce să-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. A. 113. – Pronunțat: (f.) -ci-e.

LUCIU1, luciuri, s. n. 1. Aspectul unui corp neted, datorit reflexiei regulate a luminii pe suprafața lui. Ele puneau pietrele cele scumpe jos și la luciul lor își căutau hrana. SBIERA, P. 244. ◊ (Concretizat) Luciul zimțuit al secerii scrîșnește, șuieră, fulgeră-n soare, doboară-n pale holdele aurii. SANDU, D. P. 37. ♦ Fig. Strălucire, splendoare. Satira [latină] nu se cufunda cu Persiu în întuneric; un nou luciu o aștepta sub puternica peană a lui Juvenal. ODOBESCU, S. I 49. ♦ Lustru. Luciul parchetului.A da luciu v. da. 2. Suprafața strălucitoare a anumitor lucruri care răsfrîng razele de lumină. Chipul șăgalnic În luciul oglinzii ți-l cați. FRUNZĂ, Z. 9. C-o lacomă dorință privi pe luciul negru al apei. BART, E. 184. Și dacă norii deși se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. EMINESCU, O. I 193. ◊ Fig. Pe luciul politic Macari lunecă. NEGRUZZI, S. II 246.

LUCIU1 ~e (~i) 1) Care lucește; lucios; lucitor. 2) Care a fost lustruit; cu lustru. * Sărăcie ~e sărăcie mare; mizerie. [Sil. -ciu] /v. a luci

LUCIU2 ~ri n. Suprafață strălucitoare a unor obiecte; suprafață foarte netedă; lustru. ~l apei. ◊ A da ~ parchetului a face să strălucească parchetul. /v. a luci

Luciu m. numea 3 papi (252, 1144, 1181).

luciu a. 1. lucios: fier luciu; fig. sărăcie lucie; 2. neted: apă lucie. [Abstras din luci]. ║ n. 1. strălucire: luciul oțelului; fig. luciul de pe frunte-i cu spada mea voiu șterge AL.; 2. lumină: iese’n luciu luna EM.; 3. suprafață netedă a mării sau a câmpiei.

lúciŭ, -íe adj. (d. lucesc). Neted și lucitor: placă, gheață lucie. Fig. Sărăcie lucie, sărăcie absolută. S. n., pl. urĭ. Aspect lucitor: luciŭ metalic. Luciu măriĭ, al apeĭ, strălucirea măriĭ, a apeĭ absolut liniștite.

luceu[1] sn vz luciu2 corectat(ă)

  1. În original, incorect accentuat: luceu LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

luciu1 adj. m., f. lucie (desp. -ci-e); pl. m. și f. lucii

luciu2 s. n., art. luciul; pl. luciuri (~ de apă)

luciu2 [ciu pron. cĭu] s. n., art. luciul; pl. luciuri

luciu1 [ciu pron. cĭu] adj. m., f. lucie (-ci-e); pl. m. și f. lucii

luciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. luciul; pl. luciuri

luciu adj. m. [-ciu pron. -ciu], f. lucie (sil. -ci-e); pl. m. și f. lucii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LUCIU adj. lucios, lustruit. (O suprafață ~.)

LUCIU adj. v. lucios, lucitor, scânteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor.

LUCIU s. lustru, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.)

LUCIU s. lustru, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.)

LUCIU adj. lucios, lustruit. (O suprafață ~.)

luciu adj. v. LUCIOS. LUCITOR. SCÎNTEIETOR. SCLIPITOR. STRĂLUCIT. STRĂLUCITOR.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LUCIU, com. în jud. Buzău, situată în Câmpia Buzău-Călmățui, pe râul Călmățui; 3.041 loc. (2000). Creșterea porcinelor (în satul Caragele).

Intrare: Luciu
Luciu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Luciu
Intrare: luciu (adj.)
luciu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: lucĭu
adjectiv (A110)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • luciu
  • luciul
  • luciu‑
  • lucie
  • lucia
plural
  • lucii
  • luciii
  • lucii
  • luciile
genitiv-dativ singular
  • luciu
  • luciului
  • lucii
  • luciei
plural
  • lucii
  • luciilor
  • lucii
  • luciilor
vocativ singular
plural
luci3 (adj.) flexiune necunoscută
invariabil (I1)
  • luci
  • luc‑
luciă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: luciu (aspect)
luciu2 (pl. -uri) substantiv neutru
  • pronunție: lucĭu
substantiv neutru (N50)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • luciu
  • luciul
  • luciu‑
plural
  • luciuri
  • luciurile
genitiv-dativ singular
  • luciu
  • luciului
plural
  • luciuri
  • luciurilor
vocativ singular
plural
luceu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: luciu (bot.)
luciu3 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • luciu
  • luciul
  • luciu‑
plural
  • lucii
  • luciii
genitiv-dativ singular
  • luciu
  • luciului
plural
  • lucii
  • luciilor
vocativ singular
plural
luci4 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M73)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • luci
  • luciul
  • luciu‑
plural
  • luci
  • lucii
genitiv-dativ singular
  • luci
  • luciului
plural
  • luci
  • lucilor
vocativ singular
plural
luc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

luciu, lucieadjectiv

  • 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care lucește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: lucios lucitor diminutive: lucior
    • format_quote Doinind treceau veseli flăcăii prin sat Cu luciile coase pe-un umăr robust. COȘBUC, P. II 203. DLRLC
    • format_quote Lacul dormea neted, luciu ca oglinda. VLAHUȚĂ, O. A. 469. DLRLC
    • format_quote Lucii picături de smoală la pămînt cad sfîrîind. EMINESCU, O. I 50. DLRLC
    • format_quote Rîul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur. ALECSANDRI, P. A. 124. DLRLC
  • 2. Cu lustru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trecea ca un fior printr-o dungă de umbră o șopîrlă lucie; peste parcul vechi plutea o liniște mare. SADOVEANU, O. V 581. DLRLC
    • format_quote Fiind podelile tare lucii, [mărgeaua] să durigă chiar sub pat. RETEGANUL, P. V 14. DLRLC
    • format_quote Un sînge purpuriu văpsi pielea lui, lucie ca atlazul. NEGRUZZI, S. I 42. DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Alunecos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: alunecos
    • 2.2. Lipsit de obstacole. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Trecură pe pod de gheață și găsiră cale lucie spre tîrg. SADOVEANU, B. 69. DLRLC
      • format_quote Nu mai rămînea turcilor decît o pustietate întinsă și lucie. ISPIRESCU, la TDRG. DLRLC
      • format_quote Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce să-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. A. 113. DLRLC
    • chat_bubble Sărăcie lucie = sărăcie mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: mizerie
      • format_quote N-au nici de unele. Sărăcie lucie. Podul gol, staulul gol. PAS, Z. III 278. DLRLC
      • format_quote Dară ortul popii, rămîind în urma lor casa toacă și o sărăcie lucie. ISPIRESCU, L. 286. DLRLC
      • format_quote Măi! Dar ce sărăcie lucie pe aici pe la rai, zise Ivan. CREANGĂ, P. 308. DLRLC
    • chat_bubble (și) adverbial Sărac luciu = foarte sărac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote L-a băgat în judecăți... și l-a lăsat sărac luciu. DELAVRANCEA, S. 19. DLRLC
  • 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheață. DEX '09 DEX '98
    sinonime: lunecos
etimologie:

luciu, luciurisubstantiv neutru

  • 1. Aspect al suprafeței unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrâng razele de lumină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ele puneau pietrele cele scumpe jos și la luciul lor își căutau hrana. SBIERA, P. 244. DLRLC
    • format_quote concretizat Luciul zimțuit al secerii scrîșnește, șuieră, fulgeră-n soare, doboară-n pale holdele aurii. SANDU, D. P. 37. DLRLC
    • format_quote Chipul șăgalnic În luciul oglinzii ți-l cați. FRUNZĂ, Z. 9. DLRLC
    • format_quote C-o lacomă dorință privi pe luciul negru al apei. BART, E. 184. DLRLC
    • format_quote Și dacă norii deși se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. EMINESCU, O. I 193. DLRLC
    • format_quote figurat Pe luciul politic Macari lunecă. NEGRUZZI, S. II 246. DLRLC
    • 1.1. figurat Splendoare, strălucire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Satira [latină] nu se cufunda cu Persiu în întuneric; un nou luciu o aștepta sub puternica peană a lui Juvenal. ODOBESCU, S. I 49. DLRLC
    • 1.2. Lustru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: lustru
      • format_quote Luciul parchetului. DLRLC
etimologie:

luciu, luciisubstantiv masculin

  • 1. Pin. Sinonime
    sinonime: pin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.