9 definiții pentru lucitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lucitor, ~oare [At: ASACHI, S. L., I, 176 / Pl: ~i, ~oare / E: luci + -tor] 1 a (D. aștri sau alte surse de lumină) Care răspândește lumină. 2 a (D. ochi, privire) Scânteietor. 3 a (Fig) Renumit. 4 a (Fig) Minunat. 5 a (Fig; d. oameni) Remarcabil. 6 a Evident. 7 a Care răsfrânge lumina din cauza strălucirii sau a netezimii. 8 a (D. culori) Aprins. 9 sn (Reg) Mistrie. 10 sn (Reg) Pieptene des.

LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor.

LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor; lucios. ♦ (Despre obiecte) Lucios, sclipitor, scânteietor. ♦ (Despre ochi) Plin de viață, care lucește; lucios. – Luci + suf. -tor.

LUCITÓR, -OÁRE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor. Ca Iacov, frumos și tînăr, ce-adormise la fîntînă, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă. MACEDONSKI, O. I 94. De la nouri cătră soare Printre lună și luceferi, Stele mîndre lucitoare. CREANGĂ, P. 221. Cîte stele lucitoare... Pentru mine stau să joace. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398. ♦ (Despre obiecte) Care răsfrînge lumină, care sclipește. Bogatul păr ce-n unde lucitoare Cădea pe umeri. CERNA, P. 146. Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 148. Paloș tremurător Și la soare lucitor. TEODORESCU, P. P. 104. ♦ (Despre ochi) Plin de viață; expresiv; lucios. Uncheșul își aținti asupra lui ochii lucitori. SADOVEANU, O. VII 148.

LUCITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre surse de lumină) Care lucește; strălucitor. 2) (despre obiecte) Care reflectă lumină; lucios; sclipitor. 3) fig. (despre ochi) Care vădește o strălucire deosebită; sclipitor; scânteietor. /luci + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre

lucitór adj. m., pl. lucitóri; f. sg. și pl. lucitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LUCITÓR adj. 1. v. sclipitor. 2. v. lucios. 3. v. scânteietor.

LUCITOR adj. 1. licăritor, scînteietor, sclipitor, (astăzi rar) sclipind, (pop. și fam.) sclipicios, (înv.) scînteind, scînteios. (Lumină ~.) 2. lucios, scînteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 3. lucios, scînteietor, sclipitor, (rar) luciu, (înv.) sclivisit. (Un material ~.)

Intrare: lucitor
lucitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lucitor
  • lucitorul
  • lucitoru‑
  • lucitoare
  • lucitoarea
plural
  • lucitori
  • lucitorii
  • lucitoare
  • lucitoarele
genitiv-dativ singular
  • lucitor
  • lucitorului
  • lucitoare
  • lucitoarei
plural
  • lucitori
  • lucitorilor
  • lucitoare
  • lucitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)