13 definiții pentru lustru (luciu)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.

LUSTRU1 s. n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu. ◊ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.

lustru1 [At: (a. 1842) CAT. MAN. I, 65 / V: (înv) ~ră sf / Pl: ~ri, ~re, (4) ~ri / E: lat lustrum, fr lustre, it lustro] 1 sn Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect Si: luciu (23), lustruială (2). 2 sn Preparat chimic care se folosește la lustruirea suprafeței obiectelor Si: lustruială (3). 3 sn (Înv) Policandru cu mai multe brațe, în care se puneau lumânări (1) și care se folosea la luminatul bisericilor, a teatrelor etc. 4 sm (Înv) Interval de timp de 5 ani. 5 sn Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare Si: lustruială (4). 6 sn (Fig; prt) Superficialitate. 7 sn (Fig; prt) Strălucire aparentă Si: lustruială (5). 8 sn (Îs) Sărăcie cu ~ Sărăcie mare. 9 sn Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzurii Si: lustruială (6).

LUSTRU1 s. n. Luciu, strălucire (naturală sau obținută cu ajutorul unor preparate chimice) a suprafeței unor obiecte. Își întinse cizmele... să le admire lustrul. C. PETRESCU, Î. II 171. Fierul e ruginos, Își pierde lustrul frumos. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ Expr. (În glumă) Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Luciu pe care-l capătă suprafața unui obiect (mai ales a unei stofe) din cauza uzării. ♦ Fig. (Peiorativ) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. Lustru de învățătură.Acea familie de parveniți avea numele de Serescu și, ca să-și dea mai mult lustru, adăoga... prepoziția «de». BOLINTINEANU, O. 417.

LUSTRU2 s. n. 1. strălucire; luciu. 2. (fig.) falsă strălucire; superficialitate. (< fr. lustre, it. lustro)

LUSTRU n. 1) Strălucire a suprafeței unui obiect, obținută prin șlefuire, poleire sau frecare. 2) Luciu pe care îl capătă unele obiecte de îmbrăcăminte, din cauza uzării. 3) fig. Strălucire aparentă care produce o impresie înșelătoare; spoială; poleială; pospăială. [Sil. lus-tru] /<fr. lustre, it. lustro

lustru n. 1. luciu natural sau artificial; 2. fig. strălucire ce dă frumusețea, meritul: această izbândă aduce un nou lustru gloriei sale. [Lat. LUSTRUM].

1) lústru n., pl. urĭ (it. lustro, d. lustrare, a lustrui; ngr. lûstron, turc. lustro). Strălucire, luciŭ; pelea numită „lac” are lustru. Fig. Splendoare. A da lustru, a lustrui, (fig.) a da strălucire: Această faptă dă și maĭ mare lustru gloriiĭ luĭ. Sărăcie cu lustru (iron.), mare sărăcie, sărăcie lucie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

lustru2 (strălucire) s. n., art. lustrul

!lustru2 (strălucire) s. n., art. lustrul

lustru (strălucire) s. n., art. lustrul; pl. lustruri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LUSTRU s. 1. luciu, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.) *2. (fig.) pospăială, spoială. (~ de cultură.)

LUSTRU s. 1. luciu, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafețe.) 2.* (fig.) pospăială, spoială. (~ de cultură.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lustru s. n. – Strălucire, luciu. – Mr. lustru. It. lustro, parțial prin tc. lustro „cremă de ghete”, cf. ngr. λοῦστρο „strălucire”. Der. în lat. lustrum (Pușcariu 1004) nu este posibilă. – Der. lustragiu, s. m. (cel ce curăță pantofii), din tc. lustraci; lustragerie, s. f. (loc unde se lustruiește încălțămintea); lustrui, vb. (a da pantofii cu cremă; a curăța, a da luciu); lustruială, s. f. (acțiunea de a lustrui); lustrină, s. f. (țesătură lucioasă), din fr. lustrine.

Intrare: lustru (luciu)
lustru3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR, Ortografic
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustru
  • lustruul
  • lustruu‑
plural
  • lustruuri
  • lustruurile
genitiv-dativ singular
  • lustru
  • lustruului
plural
  • lustruuri
  • lustruurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lustru, lustruurisubstantiv neutru

  • 1. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Își întinse cizmele... să le admire lustrul. C. PETRESCU, Î. II 171. DLRLC
    • format_quote Fierul e ruginos, Își pierde lustrul frumos. TEODORESCU, P. P. 295. DLRLC
    • 1.1. Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. DEX '09 DLRLC
    • 1.2. Luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. DEX '09
    • 1.3. figurat peiorativ Spoială, strălucire aparentă. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Lustru de învățătură. DLRLC
      • format_quote Acea familie de parveniți avea numele de Serescu și, ca să-și dea mai mult lustru, adăoga... prepoziția «de». BOLINTINEANU, O. 417. DLRLC
    • chat_bubble Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. DEX '09 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.