16 definiții pentru mizerie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mizerie sf [At: RUSSO, S. 69 / Pl: ~ii / E: lat miseria, fr misèrie] 1 Situație vrednică de plâns, jalnică, nenorocită Si: mișelie (1). 2 Suferință extremă. 3 Sărăcie extremă. 4 (Îla) De ~ Mizerabil (2). 5 (Îal) Sărăcăcios. 6 Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință. 7 (Lpl) Slăbiciune, cusur care produce neplăceri. 8 Lipsuri materiale. 9 Griji. 10 (Fam; îe) A-i face (cuiva) ~ii A cauza cuiva neplăceri. 11 (îae) A șicana. 12 (Fam) Lucru fără valoare, meschin Si: bagatelă, fleac.

MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație jalnică. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care denotă o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație nenorocită, vrednică de plâns. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care arată o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.

MIZÉRIE, (2) mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, lipsă mare, sărăcie-lucie. N-o mai pot ține pe mătușă-ta în mizeria asta. DUMITRIU, N. 130. Mizeria presupune o anumită promiscuitate, murdărie, haine zdrențuite, prăbușiri interioare. BOGZA, Ț. 22. ◊ (Personificat) Trufie în trăsură, Mizerie pe jos, Lărgea prin tot orașul un haos zgomotos. MACEDONSKI, O. I 48. ◊ Loc. adj. De mizerie = sărac, sărăcăcios; insuficient, nesatisfăcător. Salariu de mizerie.Numai neînduplecatei lor voințe... se datorează faptul că la poalele măreților munți nu se întinde un ținut de mizerie. BOGZA, C. O. 269. ♦ Semn, aspect exterior care dovedește sărăcie extremă, murdărie sau dezordine. Mizeria din cameră. ♦ Stare nenorocită care inspiră milă. Sînt sătul de-așa viață... nu sorbind a ei pahară. Dar mizeria aceasta, proza asta e amară. EMINESCU, O. I 155. 2. (Mai ales la pl.) Ceea ce decurge dintr-o stare de extremă sărăcie; lipsuri, supărări, griji; (cu sens atenuat) neplăceri, necazuri, șicane făcute cuiva din răutate sau din invidie. Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai gîndit. EMINESCU, O. I 136. Misiunea poeziei este de a întări sufletele prin pictura patimilor, mizeriilor și măririlor umanității. BOLLIAC, O. 64.

MIZÉRIE s.f. 1. Stare de sărăcie extremă. ◊ De mizerie = sărăcăcios, insuficient. ♦ Aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plâns, de milă. 2. (La pl.) Lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. [Gen. -iei. / < lat. miseria, cf. fr. misère].

MIZÉRIE s. f. 1. stare de sărăcie extremă. ◊ aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plâns. 2. (pl.) lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. (< lat. miseria, fr. misère)

MIZÉRIE ~i f. 1) Sărăcie extremă; calicie. 2) Aspect exterior care denotă sărăcie, murdărie sau dezordine. 3) Factor care provoacă o stare mizeră (greutăți, griji, neplăceri, necazuri, suferințe). [G.-D. mizeriei; Sil. -ri-e] /<lat. miseria, fr. misere

mizerie f. 1. mare sărăcie: au murit de mizerie; 2. stare demnă de plâns: mizeriile vieții; 3. contrarietate: îmi face multe mizerii; 4. lucru fără valoare, bagatelă: îmi datorește o mizerie.

*mizérie f. (lat. miseria, d. miser, sărac, nenorocit. V. meserie). Mare sărăcie: a muri de mizerie, în mizerie. Mare neplăcere, lucru penibil: e o mizerie să aĭ a face cu acest om. Pl. Nenorocirĭ, plictiselĭ: mizeriile vĭețiĭ. A face cuĭva mizeriĭ, a-l șicana, a-l plictisi.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mizérie (-ri-e) s. f., art. mizéria (-ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (-ri-i-)

mizérie s. f. (sil. -ri-e), art. mizéria (sil. -ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (sil. -ri-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIZÉRIE s. 1. v. sărăcie. 2. sărăcie, (pop.) scăpătare, (înv. și reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.)

MIZERIE s. 1. lipsă, nevoie, sărăcie, (livr.) indigență, penurie, privațiune, (înv. și pop.) calicenie, calicie, neavere, (înv. și reg.) niștotă, scumpete, ticăloșie, (reg.) sărăpanie, (înv.) meserătate, mișelătate, mișelie, neputință, nevoință, scădere, scumpătate. (O acută ~ bîntuia pe atunci.) 2. sărăcie, (pop.) scăpătare, (înv. și reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.)

Mizerie ≠ belșug, bogăție, bunăstare, opulență, prosperitate


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MEDICINA SOLA MISERARIUM OBLIVIO EST (lat.) singurul remediu al mizeriilor este uitarea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 491.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a face (cuiva) mizerii expr. a persecuta (pe cineva).

Intrare: mizerie
  • silabație: -ri-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mizerie
  • mizeria
plural
  • mizerii
  • mizeriile
genitiv-dativ singular
  • mizerii
  • mizeriei
plural
  • mizerii
  • mizeriilor
vocativ singular
plural