splendoare sf [At: GHICA, A. 742 / G-D: și: (rar) ~i / Pl: ~ori / E: fr splendeur, lat splendor] 1 Însușire de a trezi admirație, de a impresiona în mod profund prin aspectul atrăgător, armonios Si: frumusețe (1), mândrețe, strălucire, (îrg) mândrie. 2 (Ccr; mpl) Ființă, lucru etc. cu aspect deosebit de frumos Si: frumusețe (4), mândrețe, minunăție, minune, (reg) mândrenie. 3 Însușirea de a trezi admirația prin proporții grandioase, monumentale etc. Si: grandoare (1), măreție, monumentalitate, semeție. 4 Însușirea de a impresiona prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase etc. Si: bogăție (2), fast¹, lux, măreție, pompă, semeție, somptuozitate, strălucire, (înv) ighemonicon, pohfală, saltanat. 5 Calitate de a impresiona puternic prin fapte sau atribute deosebite Si: glorie (2), grandoare (2), măreție, mărire, slavă (2), strălucire, (înv) mărime.

SPLENDOARE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. Era un amurg de-o largă și gravă splendoare. C. PETRESCU, C. V. 364. Teatrul vechi din dealul Copoului se reclădea în toată splendoarea lui și actorii de acum cincizeci de ani reveneau să-și joace rolurile. ANGHEL, PR. 119. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. ♦ (Concretizat, la pl.) Obiect, monument etc. splendid. Sergentul șef de post privi gînditor în fum, unde vedea splendorile capitalei. C. PETRESCU, Î. II 171. ♦ Bunăstare, prosperitate, înflorire. Acolo a făcut Eliad cunoștința baronului Spleny, prin așa-numita comiteasa del Caretto, veche cunoștință a baronului de la Pesta, din timpurile splendorii sale. GHICA, A. 742.

SPLENDOARE s.f. Frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. [Cf. fr. splendeur, lat. splendor].

SPLENDOARE s. f. frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. ◊ lucru splendid. (< fr. splendeur, lat. splendor)

SPLENDOARE ~ori f. 1) Frumusețe splendidă. În toată ~oarea. 2) Lucru splendid. /<fr. splendeur, lat. splendor

splendoare f. 1. strălucire: splendoarea floarelui; 2. fig. lustru de onoare și de glorie: splendoarea numelui; 3. măreție, pompă: splendoarea curții.

*splendoáre f., pl. orĭ (lat. splendor). Mare strălucire: splendoarea soareluĭ. Fig. Măreție, magnificență: splendoarea unuĭ nume, unuĭ tron.

splendoare s. f., g.-d. art. splendorii; (obiecte, ființe) pl. splendori

splendoare s. f., g.-d. art. splendorii; (obiecte, ființe) pl. splendori

splendoare s. f., g.-d. art. splendorii; (obiecte, ființe) pl. splendori

SPLENDOARE s. 1. v. frumusețe. 2. v. grandoare. 3. măreție, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 4. v. fast. 5. fast, lux, măreție, pompă, somptuozitate, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 6. frumusețe, minunăție, minune, (pop. și fam.) mândrețe, (Transilv.) mândrenie, (prin Ban.) mândrulenie. (O ~ de fată.) 7. v. glorie.

SPLENDOARE s. 1. frumusețe, mîndrețe, strălucire, (înv. și reg.) mîndrie. (~ peisajului.) 2. grandoare, măreție, monumentalitate. (~ unui palat.) 3. măreție, strălucire, (înv.) pohfală. (~ alaiului domnesc.) 4. bogăție, fast, lux, pompă, strălucire. (~ ceremoniei.) 5. fast, lux, măreție, pompă, somptuozitate, strălucire, (înv.) ighemonicon, pohfală, saltanat. (~ de la Curte.) 6. frumusețe, minunăție, minune, (pop. și fam.) mîndrețe, (Transilv.) mîndrenie, (prin Ban.) mîndrulenie. (O ~ de fată.) 7. glorie, grandoare, măreție, mărire, slavă, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.)