2 intrări

4 definiții

JICNÍ vb. IV v. jigni.

JIGNÍ, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în demnitatea sau onoarea sa, a-i aduce o ofensă; a ofensa, a insulta. De ce să mă jignești, domnule Petrescu? Eu vin la dumneata cu inima deschisă. GALAN, Z. R. 357. Eu nu sînt în stare să jignesc pe semenii mei. SADOVEANU, P. M. 24. Îi spusese... să nu mai vorbească de asta că-l jignește. CONTEMPORANUL, VII 493. 2. (Învechit) A aduce un prejudiciu. (Atestat în forma jicni) [Acel drept] jicnea așezămintele cele vechi. ODOBESCU, S. II 24. – Variantă: jicní vb. IV.

Intrare: jicni
jicni
verb (VT401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) jicni jicnire jicnit jicnind singular plural
jicnește jicniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) jicnesc (să) jicnesc jicneam jicnii jicnisem
a II-a (tu) jicnești (să) jicnești jicneai jicniși jicniseși
a III-a (el, ea) jicnește (să) jicnească jicnea jicni jicnise
plural I (noi) jicnim (să) jicnim jicneam jicnirăm jicniserăm, jicnisem*
a II-a (voi) jicniți (să) jicniți jicneați jicnirăți jicniserăți, jicniseți*
a III-a (ei, ele) jicnesc (să) jicnească jicneau jicni jicniseră
Intrare: jicnire
jicnire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular jicnire jicnirea
plural jicniri jicnirile
genitiv-dativ singular jicniri jicnirii
plural jicniri jicnirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)