jicnire sf vz jignire

JIGNI, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. (Înv.) A aduce un prejudiciu. [Var.: jicni vb. IV] – Din sb. žignuti.

jăgni v vz jigni

jăgnire sf vz jignire

jegni v vz jigni

jegnire sf vz jignire

jicni v vz jigni

jigni [At: LB / V: jeg~, jicni, (reg) jăg~ / Pzi: ~nesc / E: slv жєгнати] 1 vt (Înv) A lovi. 2 vt (Înv) A atinge. 3 vt (Înv) A răni ușor. 4 vt (Înv; fig) A aduce un prejudiciu cuiva. 5 vt A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa Si: a insulta, a ofensa. 6-7 vr (Reg; d. alimente) A căpăta un gust sau un miros rău atunci când stau într-un loc închis Si: a se încinge. 8 vr (Reg; pgn; d. alimente) A se strica. 9 vr (Îrg; despre ulei, untură) A se râncezi. 10 vr (Reg; d. oameni) A se înghionti.

jignire sf [At: BELDIMAN, E. 60/2 / V: jeg~, jic~, (reg) jăg~ / Pl: ~ri / E: jigni] 1 (Înv) Lovire. 2 (Înv) Atingere. 3 (Înv) Rănire ușoară Si: jignit¹ (3).^[1] 4 (Înv; fig) Prejudiciu. 5 Ofensă. 6 (Înv; îe) ~ de cuget Mustrare. 7-8 (Ccr) (Vorbă sau) faptă care jignește (5). 9-10 (Reg) Jigneală (1-2). 11 (Reg) Stricare a alimentelor. 12 (Îrg) Râncezire a uleiului, unturii etc. 13 (Reg) Înghiontire.

JICNI 👉 JIGNI.

JIGNI, !!JICNI (-nesc) vb. tr. A aduce o vătămare, o pagubă, o atingere, a vătăma, a atinge: nu poți să mulțumești pe toți, fără să jignești pe nimeni (br.-vn.); nu vroim să jignim drepturile nimănui (vlah.); aceasta mă jigni oare-cum în mândria mea copilărească (gn.); această presupunere jicnește caracterul meu (emin.); îl jicnești adînc cerindu-i fapte vinovate (car.) [srb. žignuti „a împunge”].

JIGNI, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. (Înv.) A aduce un prejudiciu. [Var.: jicni vb. IV] – Din scr. žignuti.

JIGNI, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în demnitatea sau onoarea sa, a-i aduce o ofensă; a ofensa, a insulta. De ce să mă jignești, domnule Petrescu? Eu vin la dumneata cu inima deschisă. GALAN, Z. R. 357. Eu nu sînt în stare să jignesc pe semenii mei. SADOVEANU, P. M. 24. Îi spusese... să nu mai vorbească de asta că-l jignește. CONTEMPORANUL, V_II 493. 2. (Învechit) A aduce un prejudiciu. (Atestat în forma jicni) [Acel drept] jicnea așezămintele cele vechi. ODOBESCU, S. II 24. – Variantă: jicni vb. IV.

JIGNIRE, jigniri, s. f. Acțiunea de a jigni și rezultatul ei; ofensă, insultă. Cunoscuse supărările și jignirile, primindu-le ca pe niște pumnale de-a dreptul în ființa lui. VORNIC, P. 176.

A JIGNI ~esc tranz. (persoane) 1) A înjosi prin vorbe sau purtare nedemnă; a ofensa; a insulta. 2) înv. A face să suporte un prejudiciu. /<sb. žignuti

jigni v. 1. a strâmtora, a jena; 2, a cauza pagubă; 3. fig. a ofensa. [Cf. serb. JIGNUTI, a înțepa].

jignésc v. tr. (sîrb. žignuti, rus. -útĭ, a arde, a trage un bicĭ. V. jig). Vest. Stric, alterez: căldura jignește alunele. Fig. Ofensez: a jigni interesu cuĭva. V. refl. Mă stric, mă rîncezesc: untura s’a jignit.

jigni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignesc, 3 sg. jignește, imperf. 1 jigneam; conj. prez. 1 sg. să jignesc, 3 să jignească

jignire s. f., g.-d. art. jignirii; pl. jigniri

jigni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignesc, imperf. 3 sg. jignea; conj. prez. 3 să jignească

jignire s. f., g.-d. art. jignirii; pl. jigniri

jigni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignesc, imperf. 3 sg. jignea; conj. prez. 3 sg. și pl.jignească

jignire s. f., g.-d. art. jignirii; pl. jigniri

jigni

jignesc, -neam 1 imp.

JIGNI vb. a insulta, a ofensa, a ultragia, (livr.) a injuria, a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-a ~ profund prin atitudinea lui.)

JIGNIRE s. 1. insultare, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) rănire, (livr. fig.) lezare. (~ cuiva cu vorbe grele.) 2. (concr.) afront, injurie, insultă, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~; o ~ adusă cuiva.)

jigni vb. IV. 1 tr. (compl. indică oameni) a injuria, a insulta, a invectiva, a ofensa, a ultragia, a vexa, a sudui, <înv. și reg.> a prâsni², a hicăi, a mărdăgi, a osârli, <înv.> a obijdui, a aspersa, a atinge, a împroșca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, <fig.; înv. și reg.> a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost jignit public, într-o emisiune televizată. 2 refl. (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. Înăcri. Strica. 3 tr. (înv.; compl. indică ființe; cu determ. introduse prin prep. „în”, „de”) v. Izbi. Lovi. Pocni.

jignire s.f. 1 insultare, invectivare, ofensare, ultragiere, vexare, lezare, rănire. Jignirea politicianului a fost necuviincioasă. 2 (concr.) afront, agresiune verbală, injurie, insultare, insultă, invectivă, ofensă, rușine, ultraj, umilință, vexațiune, violențe (v. violență), violențe de limbaj (v. violență), violențe verbale(v. violență), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, <fig.; deprec. sau peior.> țigăneală. Jignirile din presă au demoralizat-o. 3 (reg.) v. Acrire. Alterare. Descompunere. Fermentare. Înăcrire. Stricare. 4 (înv.) v. Izbire. Lovire.

JIGNI vb. a insulta, a ofensa, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-a ~ profund prin atitudinea lui.)

JIGNIRE s. 1. insultare, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) rănire, (livr. fig.) lezare. (~ cuiva cu vorbe grele.) 2. afront, injurie, insultă, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~; o ~ adusă cuiva.)

A jigni ≠ a flata, a măguli