jab sn [At: DN³ / P: geb / Pl: ~uri / E: eg jab] 1 Lovitură repetată la box, plasată în regiunea nasului, prin care se urmărește agasarea și dezorientarea adversarului. 2 (Rar) Lovitură de ciocan.

JAB s.n. Lovitură scurtă, repetată la box cu vîrful mănușii celei mai avansate; lovitură de ciocan. [Pron. geb, pl. -uri. / < engl. jab].

JAB [GEB] s. n. (box) lovitură de sus în jos, „de ciocan”, având ca țintă capul. (< engl. jab)

jab s. n. (sport) Lovitură scurtă la box ◊ „[...] victoria la puncte i-a fost acordată americanului grație unor serii de «jaburi» cu ambele mâini, relativ bine ajustate.” Sc. 8 VIII 84 p. 5 [pron. djeb] (din engl. jab)

JAB ~uri n. Lovitură repetată plasată în regiunea nasului, aplicată la box. /<engl. jab

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor; jip¹, lip¹. 2. (Reg.) Jar¹. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

jăb sn vz jeg

jăc sn vz jeg

jăg sn vz jeg

jâb, ~ă a, av vz jib

jâg¹ sn vz jeg

jeb sn [At: CABA, SĂL. / V: jep / Pl: ~uri / E: mg zseb] (Reg; mgm) 1 Buzunar. 2 (Îe) A sta cu mâinile în ~ A nu face nimic. 3 (Îae) A fi leneș.

jeg sn [At: BOCEANU, GL. / V: jăb, jăc, jăg, jâg, jeghiu, jig / Pl: ~uri / E: slv жєгъ, bg жєга, srb żega] 1 (Îrg) Jar² (1). 2 Strat de murdărie de pe pielea omului sau a animalelor Si: lip, slin. 3 (Reg) Jărăgai (4). 4 (Reg) Materie gălbuie și ceroasă de pe lâna oilor.

jeghiu sn vz jeg

jep³ sn vz jeb

jib, ~ă [At: PAȘCA, GL. / V: jâb / Pl: ~i, ~e / E: mg zsib „comediant”] (Trs) 1 a (D. o persoană sau un lucru) Bine dezvoltat. 2 a (Pex) Puternic. 3 a (Pex) Mare. 4 av Foarte mult. 5 av Repede.

jig³ sn vz jeg

❍JĂG = JEG.

❍JEB, JĂB sn. Trans. Maram. Buzunar [ung.].

JEG sbst. 1 Murdărie depusă pe corp din sudoare, praf, etc., lip ¶ 2 Olten Băn. Jar [comp. sl. žegŭ].

❍JEGHI(U) sbst. Băn. Jar, jăratec: stăpîna pune jeghi... Iu o ulcică... merge la cimitir și tămîie morții (nov.) [comp. JEG].

❍JEGUIAȚĂ sf. Olten. = JEG2.

JIB, JIBĂ adj. și adv. Trans. Maram. Mare, sdravăn (vic.) (pșc.) (brl.).

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor sau pe îmbrăcăminte; jip¹; lip. 2. (Reg.) Jar¹. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

JEB, jeburi, s. n. (Maghiarism rar) Buzunar. Le puseră amîndouă-n jeb. RETEGANUL, P. III 17. În jeburi galbini băga. ȘEZ. XII 69.

JEG s. m. 1. Strat gros de murdărie pe pielea omului. Fața omului cu ochii cenușii părea îmbătrînită, brăzdată în cutele cele mai subțiri ale feței, cu jeg negru de ulei greu de uns motoare. DUMITRIU, N. 272. 2. (Regional) Jar, jărăgai (1). Bagă lanțu-a doua oară Colo-n jegul de sub pară. POP. 3. (Mold.) Fig. Jărăgai (2).

JIB, -Ă, jibi, -e, adj. (Reg.) Bine dezvoltat, zdravăn. ♦ (Adverbial) Mult, foarte mult. – Comp. magh. zsib.

JEG ~uri n. Strat de murdărie, adesea unsuros, depus de mai mult timp pe piele sau pe îmbrăcăminte; lip; slin. /<bulg. žeg

jeg n. 1. materie gălbuie in lâna oilor; 2. murdăria de pe corp. [Cf. Slav. JEGŬ, arșiță, din JEGÕ, A arde (v. jig)].

jeg n., pl. urĭ (bg. žega, arșiță, pîrleală. Cp. și cu jig, jigăraĭe, jigodie). Munt. Slin, murdărie grasă de pele (lip) orĭ pe haĭne. Ban. Trans. Jar, jăratic.

jab (engl.) [pron. ğeb] s. n., pl. jaburi [pron. ğeburⁱ]

jab (angl.) [pron. geb] s. n., pl. jaburi [pron. geburi]

jab s. n. [pron. engl. geb], pl. jaburi

jeb (reg.) s. n., pl. jeburi

jeg s. n., pl. jeguri

jeb (reg.) s. n., pl. jeburi

jeg s. n., pl. jeguri

jeb s. n., pl. jeburi

jeg s. n., pl. jeguri

jeb (jeburi), s. n. – Buzunar. – Var. jep. Mag. zseb (Tiktin; DAR). Trans. de Nord.

jeg (jeguri), s. n. – 1. Jar, spuză. – 2. Murdărie, rapăn. Sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Pușcariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg „căldură”. Primul sens, rar, se păstrează încă în Banat și Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt. – Der. jegos, adj. (murdar, răpănos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s. n. (fier, marcare a vitelor, marcă făcută cu fierul; arsură, piroză; anghină), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati și žigati „a arde” (Cihac, II, 510, crede că sensul de „piroză” și cel de „anghină” provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s. n. (jeg, murdărie), probabil prin încrucișarea lui jep sau jig cu lip (după Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigală (var. jivală, jihală, juvală, juhală), s. f. (vătrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Pușcariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s. f. (insectă; lighioană), probabil din sb. žiganja „înțepătură”, cf. rus. žigalka „muscă ce înțeapă” din sl. žuželica, după Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek „insectă”, după Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti „a trăi”, cu finala de la dihanie, gînganie, după Tiktin și Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adăugat în rom., după Pușcariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. *žeganije „usturime”, după DAR); jigadină, s. f. (lighioană), încrucișare a lui jiganie, cu gadină, este cuvînt folosit de V. Voiculescu; jigăraie (var. jigăranie, jigoare, jighireală), s. f. (piroză, senzație de arsură; boală a cîinilor, ftizie), de la jig „piroză” cu diverse suf. (din sl. žigati „a arde”, după Tiktin; din bg. žegorĭ „cîine ce suferă de căldură” și din mag. zsigora „ardere”, după Pușcariu, Dacor., VIII, 123 și DAR); jigări, vb. refl. (a slăbi, a se sfriji), de la jigăraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar „slab”, szigorodni „a slăbi”, după Cihac, II, 510 și DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigăreală, s. f. (slăbiciune fizică, lipsă de vlagă); țigărit, adj. (slab, jigărit), prin încrucișare cu ngr. τσιγαρίζω „a prăji, a arde”, cf. mr. țigărită „slabă”; jegăl, s. n. (piroză), din bg. žeglo; jigodie, s. f. (piroză; lighioană, termen depreciativ întrebuințat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. puțin clare, probabil cu un suf. sl. (după Cihac, II, 510; Tiktin; DAR și Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora „ftizie a cîinilor”, explicație ce pare insuficientă fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grăsimi, a rîncezi; a răni; a ofensa, a jigni), din sl. *zignuti „a arde”, cf. sb. žignuti „a înțepa” (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronunțarea greșită jigni drept greșeală similară celei de a pronunța ognă în loc de ocnă sau togmi în loc de tocmi); jigneală, s. f. (ofensă, insultă; usturime, mîncărime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) și probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.

jib (jibă), adj. – (Trans. de Nord) Puternic, voinic, robust. Origine necunoscută. După DAR, din mag. zsib „actor comic”; după Drăganu, Dacor., IX, 209, din rut., rus. živ „viu”. Ambele soluții par improbabile și dificile din punct de vedere fonetic. Ar putea fi mai curînd o alterare, deși dificil de explicat, a lui jid, cu sensul de „gigant”.

jeb, jeburi s. n. (reg.) buzunar

jeg în gât expr. informator, denunțător.

jeg penal expr. (deț., peior.) individ dezorientat / murdar, neîngrijit; fără personalitate.

JAB s. v. piciorul-cocoșului.

jab s.m. (bot.; reg.) v. Piciorul-cocoșului (v. picior) (Ranunculus acris).

jab s. v. PICIORUL-COCOȘULUI.

JEB s. v. buzunar.

JEG s. v. jar, jăratic, jărăgai.

JEG s. v. murdărie.

jeb s.n. (reg.) v. Buzunar.

jeg s.n. 1 murdărie, necurățenie, soioșie, <înv. și pop.> scârnăvie, <pop. și fam.> măzăcie, porcărie, rapăn¹, slin, soi², <înv. și reg.> imăciune, noroi¹, tină, chirfoseală, comânjală, ghiră, hâră², huimată, im, imală, imoșală, izină, jig, jip², lip, lut, mânjeală, mâzgală, mocicoșag, morceală, moșcoleală, muruială, muruire, negreală, negru, porcăreață, rapor, râp², rugină, smoală, zăpor², zgură, <înv.> murdarlâc, necurăție, smârdă (v. smârd), smrad, smugă, soială, <fran.; înv.> saloperie, <fig.; reg.> porcăreală. Are mâinile pline de jeg. 2 (reg.) v. jar. Jăratic. 3 (med.; reg.) v. Jărăgai. Jărăgaie. 4 (arg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură.

jeb s. v. BUZUNAR.

JEG s. murdărie, necurățenie, (pop.) rapăn, scîrnăvie, slin, (înv. și reg.) măzăcie, tină, (reg.) im, izină, jip, lip, mînjeală, mîzgală, mocicoșag, moșcoleală, muruială, negru, (înv.) murdarlîc, necurăție, smîrdă. (Plin de ~ din cap pînă în picioare.)

jeg s. v. JAR. JĂRĂGAI. JERATIC.

JEG s.n. (Ban.) Cărbuni aprinși. Pruna. Seg.Eleven Szen. LEX. MARS., 239. Etimologie: sl. žegŭ, bg. žeg. Cf. jăratec, jăriște (1).

jib², jibă, adj. (reg.) Bine dezvoltat, tare, puternic, zdravăn, mare.

jib¹, adv. (reg.) 1. Mult, foarte mult. 2. Repede.

jăb, s.n. v. jeb („buzunar”).

jâb, adv. v. jib („tare”).

jeb, jeburi, (jăb), s.n. (reg.) Buzunar: „Socăcița de la oale / Ș-o făcut jăburi la poale” (Memoria, 2001: 110). – Din magh. zseb „buzunar” (DEX, MDA).

jeg, jeguri, s.n. (reg.) Murdărie, mizerie: „…umbla o femeie slabă, zdrențuroasă, săracă, cu mânurile și pticioarele tăte crăpate de jeg, desculță” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). ■ (onom.) Jeg, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. žegǔ „arșiță” (MDA); din bg. žeg „arșiță, pârleală” (Scriban, DEX, MDA).

jib, (jâb), adv. (reg.) 1. Tare: „Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea, 1906: 450). 2. Repede: „Mă duc mai jib” (ALRRM, 1969: 138). 3. (cu rol adj., în expr.) Tare jib = mult, rău: „Și zmăii ardeau ca și paiele; tare jib ardeau” (Bilțiu, 2007: 52). 4. Mare. ■ În Trans. de Nord, Maram. Istoric, inclusiv în Maram. din dreapta Tisei. – Din magh. zsib „actor comic” (DA, după DER; DEX, MDA).

jăb, s.n. – v. jeb („buzunar”).

jâb, adv. – v. jib („tare”).

jeb, jeburi, (jep, jăb), s.n. – (reg.) Buzunar: „Socăcița de la oale / Ș-o făcut jăburi la poale” (Memoria, 2001: 110). – Din magh. zseb „buzunar” (Tiktin, DA, cf. DER; DEX, MDA).

jeg, jeguri, s.n. – (reg.) Murdărie, mizerie: „…umbla o femeie slabă, zdrențuroasă, săracă, cu mânurile și pticioarele tăte crăpate de jeg, desculță” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). ♦ (onom.) Jeg, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din sl. žegǔ „arșiță” < jego „a arde” (Șăineanu; Cihac, Tiktin, Conev, Pușcariu, cf. DER; MDA); din bg. žeg „arșiță, pârleală” (Scriban, DEX, MDA).

jib, (jâb), adv. – (reg.) 1. Tare: „Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea, 1906: 450). „Zî mai jâb, n-aud bine” (Budești). În toate localitățile din Țara Maramureșului circulă în paralel cu sin. tare (ALRRM, 1969: 64). 2. Repede: „Mă duc mai jib” (Giulești). Sin.: „mă duc fuga” (ALRRM, 1969: 138). 3. (cu rol adjectival) În expr. tare jib „mult, rău”. Țiplea (1906) indică și jib, jibă „mare”. ♦ (onom.) Jâbucu, poreclă în Rohia (Lăpuș). (Trans. de Nord, Maram., inclusiv în Maramureșul din dreapta Tisei.). – Et. nec. (DER); din magh. zsib „actor comic” (DA, cf. DER; Gh. Radu, 1970; DEX, MDA); din ucr. živ „viu” (Drăganu) sau ucr. žibo.

jăb, s.n. – v. jeb.

jâb, adv. – v. jib.

jeb, -uri, (jep, jăb), s.n. – Buzunar: „Socăcița de la oale / Ș-o făcut jăburi la poale” (Memoria 2001: 110). – Din magh. zseb „buzunar”.

jeg, -uri, s.n. – Murdărie, mizerie. – Din sl. žegǔ, cf. rus. žeg.

jib, (jâb), adv. – 1. Tare: „Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea 1906: 450). „Zî mai jâb n-aud bine” (Budești). În toate localitățile din Țara Maramureșului circulă în paralel cu sin. tare (ALR 1969: 64). 2. Repede. „Mă duc mai jib” (Giulești). Se mai utilizează: „mă duc fuga” (ALR 1969: 138). 3. Cu rol adjectival. În expr. tare jib „mult, rău”. Țiplea (1906) indică și jib, jibă „mare”. Jâbucu, poreclă în Rohia-Lăpuș. – Din magh. zsib „actor comic” (DA; Gh. Radu 1970, MDA); Din ucr. živ „viu” (Drăganu) sau ucr. žibo.