jib, (jâb), adv. – 1. Tare: „Când îs supărată jib / Atunci fac voie și râd” (Țiplea 1906: 450). „Zî mai jâb n-aud bine” (Budești). În toate localitățile din Țara Maramureșului circulă în paralel cu sin. tare (ALR 1969: 64). 2. Repede. „Mă duc mai jib” (Giulești). Se mai utilizează: „mă duc fuga” (ALR 1969: 138). 3. Cu rol adjectival. În expr. tare jib „mult, rău”. Țiplea (1906) indică și jib, jibă „mare”. Jâbucu, poreclă în Rohia-Lăpuș. – Din magh. zsib „actor comic” (DA; Gh. Radu 1970, MDA); Din ucr. živ „viu” (Drăganu) sau ucr. žibo.